"Daca nu esti sus, esti nimeni ? Alergam ca disperatii zi de zi sa acumulam, sa strangem ... pentru ce ? Merita ? Am devenit robii unor idealuri care, se pare, nu-si vor mai gasi suport in societatea imediat urmatoare. Obsesia pentru perfectiune ne intuneca de multe ori ratiunea. Ochelarii de cal ne impiedica sa vedem si reversul medaliei, adica pretul pe care de foarte multe ori il platim. Si ce e mai tragic, pe masura ce "facturile" se inmultesc, esenta luptei noastre devine ca "aburul unei dimineti de vara". Ne impovaram existenta si gandul cu esecuri, pe care le stivuim cu grija in sinapse. Iar cand avem nevoie de limpezime, ne impiedicam precum motanul Tom in oalele intinse de Jerry. :) Si devenim maestri in a ne complica inutil viata."
Oare merita ?
8 comentarii:
Oare nu ne hranim ego-ul cu himere ? Nu toata viata alergam dupa perfectiune ? Dupa bani, casa, masina, copii la scoli scumpe, vacante il locuri cat mai exotice, dupa EL in masina scumpa, vila de 1 mil de euro, post de director si altele de fatada, sau EA fotomodel, inteligenta, trup bronzat etc, si realitatea sa fie cu totul alta ? Ne invatam vreodata minte ? Suna retoric, pentru ca, personal, nu cred ca cineva obsedat de perfectiune, cum a fost Madalina, va accepta vreodata o altfel de "perfectiune". Iar daca va vizita vreodata gradina imperfectiunii, o va face stingher, cautand o nevoie de moment si nu din convingere. Nu cred ca cineva isi poate schimba modul de a privi lumea dintr-odata. Cand muncesti o viata si pui caramida cu caramida la zidul implinirii personale, ti-e foarte greu sa-l darami. Si daca il darami, ce pui in loc ? Cred ca aceasta este esenta depresiei suferite de Madalina.
"am devenit robii unor idealuri"..cred ca devii robul unor idealuri atunci cand acele idealuri nu te reprezinta pe tine..ii reprezinta pe altii..sunt imprumutrate..si incerci sa le atingi pentru a-i impresiona..pentru a le castiga aprecierea. Mai cred ca probleme de genul acesta apar din copilarie..tocmai legat de subiectul anterior..cand incerci sa te transformi dupa cum doresc parintii..pentru a le castiga dragostea si aprecierea..si se intampla de obicei copiii hipersensibili. Sunt multe aspecte, fiecare vede din perpectiva lui si legat de experienta personala...depresiile apar din mai multe motive..nu stim care a fost puncul culminant..multe probleme le regasim la unii noi..si totusi..
Iar ceea ce nu intelege multa lume este ca depresia este o boala la urma urmei..exista o predispozitie genetica..si se agraveaza in functie de diversi factori. Asa cum la unii cedeaza inima sau apar alte probleme..asa altii pot sa clacheze psihic..
@fly, depresia NU ESTE O BOALA ! Cel putin asa spun specialistii. Este un dezechilibru chimic la nivel neuronal.
Asa e, ai dreptate, devenim ceea ce altii vor. Si nu la maturitate, ci in copilarie, cand frustrari, esecuri, ne transforma in atleti care toata viata isi vor ridica stacheta din ce in ce mai sus.
Unii devin obsedati de frumusete, altii de esecul profesional sau de lipsa unui anturaj intelectual.
Pe vremea cand toti eram egali am vazut oameni de conditie modesta care incercau din rasputeri sa isi dezvolte un limbaj elevat, sa epateze, sau faceau orice sa fie acceptati in cercuri selecte. Cam ce se intampla azi, numai ca atunci nu se cumpara.
Conform DEX-ului Boala = "Modificare organică sau funcțională a echilibrului normal al organismului"..dezechilibrele chimice nu intra la modificari functionale?...Depresia postpartum are e cauzata si de modificari hormonale,..curele de slabire pot duce la depresii prin lipsa unor vitamine si suprasolicitarea organismului..sunt multe aspecte. Cat de mult putem influenta cu mintea noastra aceste procese chimice e greu de delimitat. Cert este ca de multe ori astfel de probleme sunt privite ca o slabiciune..si in dorinta de perfectiune incerci sa le ascunzi si sa le ignori, in loc sa le intelegi si sa le rezolvi.
....eu cred ca odata si odata toti am trecut prin ceva similar cu depresia.Eu stiu sigur ca am avut o vreme...
Dar depinde de constructia fiecaruia si de faptul ca ai avut sau nu un umar pe care sa te sprijini.Sunt prea lazy..sa ma apuc sa fac cercetari...dex si alte chestii:)
Asa ca ...doar imi dau cu parerea.Cred ca depresia apare la inceput din nemultumire si neajuns.Nemultumit ...monstrul creste si creste...si iar creste.Si daca il hranesti cu iluzii...si daca ti se sopteste ca "poti mai mult"...cand tu de fapt ai vrea sa te opresti sa-ti tragi sufletul un pic..."ca esti mai bun decat atat"..cand tu stii ca ai niste limite...atunci monstrul pune stapanire pe tine.Si vrei sa fii ...ceea ce altii vor.
Si te trezesti intr-un tarziu ca esti ceea ce nu vroiai sa fii...
Ca perfectiunea nu exista...ca dracu'e mai negru decat parea...
Si de la aceste incertitudini si neintelesuri pana la depresia reala si distrugatoare nu mai e decat un pas.
(Nu vorbesc de Madalina aici ...ci asa...in genere..)
spuneam intr un comentariu anterior ca trebuie stabilit din start ce este real si ce este iluzoriu si ca, din punctul meu de vedere, materialitatea este cea iluzorie aici, cu toate formele ei: bani, celebritate, putere, aspect, epatare, etc etc
materialitatea nu numai ca este iluzorie, pt ca nimeni nicicand nu a plecat la Dumnezeu cu mercedesul sau cu ultima colectie armani, dar mai este si trecatoare, provocand prin disparitia ei ravagii asupra caracterelor slabe dependente de materie si incapabile sa o transceada...odata incercate toate "senzatiile tari" (droguri, bani, petreceri, orgii sexuale) care "dau gust si farmec vietii", ajungi la o blazare sora cu suicidul spiritual... oare cati din miliardarii nostri de carton se pot bucura de frumusetea unui rasarit?
vreau sa amintesc aici ca lucrurile simple sunt cele care ne vorbesc cel mai coerent despre fericire, si aduc in discutie "predica tacuta a lui buddha", moment de tacere in care buddha a tinut in mana o floare si nu a facut altceva decat sa o priveasca...se spune ca dintre cei care asistau, un singur calugar a zambit, intelegand predica; acel zambet, echivalent cu trezirea spirituala, a dat nastere zenului;
contempland frumusetea unei flori, putem avea clipe de constientizare a frumosului ca parte esentiala a adevaratei noastre naturi; sentimentul bucuriei si al iubirii sunt strans legate de aceasta, producandu se o deschidere interioara spre taramul spiritualului
nu consider ca a fi perfectionist este un pacat, atat timp cat esti focusat asupra propriei evoultii spirituale: perfectiunea la scara umana poate fi intalnita numai in iubirea altruista, si dau exemplul unei mame autentice capabila oricand sa si dea si ultima picatura de sange pt puiul ei
La intrebarea ta ,L., my dear V-friend ,daca se merita,iti spun ca se merita sa te straduiesti sa-ti faci o viata frumoasa...sa faci tot posibilul sa-i faci fericiti pe cei pe care-i iubesti...dar nu se merita sa faci sacrificii "umane" pentru milion,BMW,...muschi saltareti sub piele bronzata ...Si in "sacrificiul uman" poti include si femeia care sta intr-o relatie de drag de ...verde.(ce culoare are euro,by the way?)
Elena...perfectiunea spirituala si perfectiunea relatiei mama-copil ...atunci can "puiu e in pericol"...poate sunt singurele perfectiuni care exista.In rest...cate o perfectiune-imperfecta ici si colo...cu diferita procentaje de perfect-imperfect.Pentru ca suntem doar OAMENI.
Trimiteți un comentariu