voi ce iubiti ?

Ce ati prefera sa iubiti, simplitatea, sau complexitatea ?
E o intrebare pe care mi-o pun de multe ori. E in firea naturii ca omul sa evolueze de la simplu la complex. Mai bun, mai frumos, mai destept, mai ... bogat. Dar pe langa toate, omul mai are nevoie de ceva esential, un fel de liant al fericirii - se numeste iubire.
Voi ce iubiti ? Rog mult sa veniti cu argumente. :)

Barbatul si Femeia

Barbatul si Femeia...atat de diferiti..si totusi..asemanatori. In incercarea de a ne intelege unii pe altii..ne lovim deseori de diferente si bariere si facem generalizari de genul "barbatii sunt ..asa", "femeile.. pe dincolo" ce sa te astepti "doar e barbat" "doar e femeie". Cat de obiective sau subiective sunt aceste aprecieri pana la urma? Ne ajuta sa intelegem sau ne creaza prejudecati?

 Daca pornim de la ideea ca doar sexul ne diferentiaza..in rest suntem la fel, te astepti ca in anumite situatii celalalt sa reactioneze ca tine..si clar vei fi dezamagit. Iar daca pornesti de la ideea "barbatii sunt asa..fac asa.." "treaba de barbat" si "treaba de femeie", din nou asteptarile tale sunt deja formate ..il determini si pe celalalt sa actioneze ca atare..si daca nu se incadreaza cumva in "sablon"..iarasi nu e bine, asteptarile nefiindu-ti confirmate. Si..ca de obicei..adevarul se afla undeva pe la mijloc :).

Pe langa diferentele fizice..in mod clar exista diferente in modul de manifestare si exprimare al fiecaruia gen. Insa a incerca sa faci din asta o delimitare si o incadrare in tipare..mi se pare din start sortit esecului..pentru ca tot timpul vei gasi contraexemple care sa infirme tiparele. De multe ori ...in aprecieri de genul .."asta e caracteristic barbatilor"  sau "asta e caracteristic femeilor''.. am simtit ca ma incadrez in tabara opusa ( a barbatilor). Aprecierile de genul acesta sunt de cele mai multe ori sunt subiective..pentru ca pornesc de la parerea noastra despre noi..si de la tiparul care ne-a fost prezentat ca ar reprezenta femeia sau barbatul. Parerea mea e ca ...pornind de la anumite diferente biologice, hormonale, ale structurii creierului  (de care am tot auzit in ultimul timp)..s-a extins diferentierea sub mai multe aspecte, ceea ce a dus la o denaturare a perceptiei. A venit societatea, religia..sa amplifice diferentierea si sa atribuie roluri "femeia trebuie sa.." "barbatul trebuie sa.." Apoi a venit feminismul de multe ori prost inteles, cu dorinta de egalizare si uniformizare..trecandu-se in alta extrema si  pierzandu-se farmecul contopirii diferentelor prin iubire.

Pana la urma ..e greu sa ne dam seama ..in ce masura feminitatea sau masculinitatea noastra provine din diferentieri biologice sau este rodul asteptarilor celor din jurul nostru :parinti, anturaj, sot sau sotie. Pentru ca se stie...inca de mici..ne asteptam ca fetele sa se comporte intr-un anume fel si baietii in altul..si ii incurajam in sensul asta..apoi vin sotii..sotiile ..care vor sa ne transforme dupa idealul lor...iar sub influenta acestor asteptari de multe ori e greu sa ne mai dam seama cine suntem de fapt.

 Daca as incepe sa spun eu ..cum sunt barbatii si cum sunt femeile..cu siguranta m-as gandi in primul rand la mine..ca femeie...si la barbatul meu...iar descrierea nu s-ar incadra foarte bine in nici o teorie..si ar fi diferita de a altora. Desi se spune ca barbatii sunt mai agresivi, rationali..au tendinta de a domina, vad cupluri unde rolurile sunt inversate. Se spune ca femeile iubesc si barbatii fac sex...eu zic ca toti iubim...( nu in aceiasi masura..fiecare dupa cat poate)..insa avem moduri diferite de a o manifesta..barbatii se manifeste mai mult prin fapte, actiuni, femeile prin comunicare verbala, tandrete, empatie.

De ce ne simtim atrasi de anumite persoane..instinctiv..s-au emis iarsi multe ipoteze. Unele merg pe teoria complementaritatii, pornind de la mitul androginului..altele spun ca "cine se aseamana se aduna". Eu cred in ideea cautarii echilibrului in noi insine..pornind de la premisa ca fiecare avem caracteristici specifice celuilalt gen...iar atunci cand balanta inclina mai mult spre caracteristicile corespunzatoare unui gen, avem tendinta de a ne simti atrasi de cineva opus..iar cand balanta e mai echilibrata suntem atrasi de persoane care le simtim asemanatoare. Iar in cadrul unui cuplu..farmecul consta in a invata unul de la altul..in a te modela de bunavoie prin iubire..tot din tendinta de a atinge un echilibru.

Intreaga postare o gasiti aici..

Sunt cateva idei ale mele..despre un subiect ce preocupa cred pe oricine. Cu siguranta..fiecare si-a format o parere in acest sens..si astept sa confruntam opiniile. Voi ce credeti..pana la urma sunt mai multe asemanari sau mai multe deosebiri intre barbati si femei ? :)

ce este frumusetea ?

Bucuria inseamna rezonanta mintii la frumos. Dar frumusetea ce inseamna ? Exclamam cu incantare: "Vai, ce frumos eee !", cand vedem ceva ... frumos. Sa fie legata frumusetea de "vedere" ? Oare daca am fi orbi, am mai stii ce e frumosul ? Un orb asculta cateva acorduri pe muzica lui Vivaldi si exclama cu ochii inchisi "Vai ce frumos eee !". Sa fie legata frumusetea de "auzire" ? Dar un surd, va stii ce e frumosul ? Poate daca, plimbandu-se pe o alee, vara, se va opri si va exclama: "Vai, ce frumos miros trandafirii !".
Ce este frumusetea ? Sunt doar simple stari contemplative, sau e mai mult de atat ? De ce unora le place ceva si altora nu ? Ce se intampla in noi ? De ce unii raman extaziati in fata unei picturi de Bruegel, iar altii trec mai departe ? De ce cu ani in urma ne placea ceva, iar azi nu ne mai place ? De ce, uneori, avem stare sa citim o carte, iar alteori, dupa cateva randuri, o aruncam pe noptiera, si cu ochii in tavan ne gandim la ce avem de facut a doua zi ? Interesant, nu ? :)

O lume mare

Atentie, tot ceea ce cititi mai jos nu este adevarat, este bazata doar pe fapte reale si nici sa nu va ganditi sa faceti aceleasi lucruri sau ganditi-va la un lucru. Intotdeauna cand vreti sa faceti ceva asemanator cu ce scriu mai jos, puneti-va in locul acelei persoane si gandit-va cum va simtiti sa faca altcineva acelasi lucru pe dumneavoastra.
Daca acum multi ani era la moda sa furam, acum oamenii s-au schimbat din hoti in manipulatori. De ce? Ca este aproape legal si nu isi da seama nimeni, devenind inselatori. In orasele mici nu se pot face multe lucruri, dar stim cu totii ca in orasele mari totul este posibil. Precum Timisoara, Craiova, Bucuresti si orice oras mai mare, oameni in special cei mai tineri in carne si oase, aranjati putin, iasa la vanatoare. Ce fel de vanatoare? Banii. Si cum gasesc acesti bani? E simplu, la tot pasul. Acestia in special baietii cunosc o multime de persoane si nu ii considera prieteni buni, doar simple cunostinte care sar in ajutor crezand ca este o persoana buna, nevoiasa. Cer o diferita suma de bani mai mica si acestia in cele mai multe cazuri primesc mai mult pentru simplu fapt ca sunt "draguti". Acestia ii multumesc frumos pentru ca au fost ajutati si pleaca in cautarea unei noi tinte. Intr-adevar bani putini ca nu se ocupa cu sume mari, dar in 2 zile se aduna o suma bunicica. Ei cauta tinte cu o varsta mai mica fata de a lor pentru a avea un moment mai bun de gandire si pentru a intretine situatia stabila, altfel incat victima chiar daca nu doreste sa ofere bani vanatorului (despre care stie ca nu este o persoana chiar buna) cedeaza intr-un final pentru a scapa de el. Si nimeni nu pateste nimic, totul se numeste o "favoare" de care se uita a doua zi, sau cel putin se face uitata. Ajungem si la banii luati imprumut, acesti manipulatori isi inventeaza problema pe loc, nu se gandeste din timp la o problema falsa, este in functie de situatie si de starea victimei cerandu-i bani imprumut, cu pretextul ca o sa ii dea inapoi, dar nespecificand clar data exacta cand ii va da banii inapoi si victima crezand ca intr-adevar are probleme si doreste sa il ajute din toata inima cade in plasa spunand ca nu trebuie sa ii dea inapoi. Acesta pleaca multumit.
Alte lucruri care se intampla la petreceri, discoteci si chefuri este faptul ca ei sunt prezenti acolo si este de ajuns sa cunoasca o persoana dintr-un grup de prieteni, ca se baga in seama cu tot grupul si filtreaza cu persoanele mai timide si mai bune, pentru ca acele persoane cedeaza cel mai repede. Fac diferite consumatii pe care stie ca o sa plateasca celelalte persoane si daca sunt foarte isteti acestia doresc sa se intalneasca in continuare cu acel grup de prieteni, cu diferite pretexte ca ii place in acel grup de prieteni, se simte bine si are ocazia sa profite mai mult.
Intr-adevar aceste persoane sunt mai sarace, dar nu chiar asa sarace incat sa nu le ajunga sa traiasca de pe o zi pe alta. Daca ar fi de bani gata nu s-ar mai ocupa de lucruri de genul pentru ca nu le-ar conveni, totusi pentru persoanele de sex masculin este putin mai greu fata de persoanele de sex feminin pentru ca acestea de obicei au o influenta mai puternica asupra omului, par mult mai credibile si de obicei lumea judeca in felul urmator: Nu cred ca o fata draguta asa ca ea, cere bani daca nu are vreo problema. Deasta majoritatea spun ca fetele umbla doar dupa bani, in unele cazuri acestea profita din plin si ofera si favoruri, dar nu vreau sa discut despre asta care se numeste intr-un fel prostitutie si revin in continuare povestind despre cei care manipuleaza prin accesorii. Se intalnesc cu diferite persoane care au un telefon sau alte accesorii si aparate, ofera ceva garantie, precum o haina care victima nu o primeste si acesta primeste telefonul fara nici o garantie sa il utilizeze intre 4-5 ore si o zi, victima ramane fara telefon in foarte rare cazuri, dar de cele mai multe ori manipulatorul baga telefonul la amanet si anunta persoana respectiva ca a bagat telefonul la amanet ca a intervenit o problema majora si acesta isi pastreaza banii in buzunar, cerandu-i victimei bani ca sa ii scoata telefonul de la amanet. Aceasta nu are ce face si ii da bani el ii aduce telefonul inapoi viu si nevatamat si a ramas cu o suma de bani scoasa de pe spatele telefonului. Si chiar daca victima este putin suparata ii trece. Apoi in statiile de autobuz sau gara acestia se baga in seama cu necunoscuti cu pretextul ca trebuie sa se deplaseze undeva, ca nu sunt din oras si ca au nevoie de bani, nu le cere direct bani dar bat apropoul si acestia sunt ajutati. Ma indrept spre sfarsitul articolului si tin sa anunt ca aceste lucruri sunt doar o parte simpla din ceea ce poate face un manipulator pe langa toate smecheriile care sunt inventate in functie de zona in care se afla, de persoana, de situatie.
Las aici o melodie de la Spike, Banii (fac pamantul sa se invarta) pe care unii au auzit-o, altii nu dar datorita mesajului care il transmite despre bani, merita ascultata.

Prin labirint

Bine v-am gasit, multumesc pentru invitatie. Si sper sa pot fi de ajutor si sa ofer o intelegere si o colaborare cat mai placuta pe acest blog alaturi de noii mei colegi daca ii pot numi asa.
Sper ca primul articol este bine primit, alaturi de celelalte ce le voi posta aproape zilnic si doresc sa fac o imagine buna in continuare atat pentru vizitatori cat si pentru ceilalti autori.
Discoteca sau Biserica?
Majoritatea adoescentilor au ales discoteca, pentru ca pare mult mai atractiv.
De ce au refuzat acestia biserica? Unii spun ca nu e genul lor sa mearga la biserica, altii sunt ca nu suporta sa fie in grupul celor manipulati,altii si-au pierdut probabil speranta in Dumnezeu sau pur si simplu sunt adepti altor religii sau culturi. Insa nu isi dau seama ca manipulatorii sunt peste tot, pana si in discoteci unde se fac manipulari de mai multe tipuri. Pe langa aceasta costa mult mai mult sa mergi la discoteca decat la biserica unde nu esti obligat sa dai bani. La discoteca pe langa faptul ca se plateste intrarea de cele mai multe ori, aflam ca orice consumatie este mult mai scumpa fata de pretul normal al produsului din magazine. Avand in vedere ca nu putem aduce consumatii din exteriori suntem "obligati" sa consumam dupa preferinte la pretul mult mai scump, se poate intr-adevar si fara consumatie dar atunci parca nu esti la discoteca.
Ca in orice unitate sunt anumite reguli ce trebuiesc respectate deci trebuie sa ne supunem, atat in biserica cat si la discoteca, acestea putand fi comparate ca doua triburi care au un fel de dictator si urmandu-i regulile si ceea ce spune el, ne face sa ne pierdem din personalitate si pierdem interesul pentru lucrurile care conteaza cu adevarat. De obicei pentru a primi un ajutor atunci cand avem nevoie, cei care ne ajuta se pot numi prieteni, dar atunci cand intr-o biserica intram in haine diferite de cei care sunt la costum oamenii se uita urat si iti da impresia ca nu ai ce cauta acolo, altfel acestia nu se pot numi prieteni pentru faptul ca nu inteleg ca nu haina face pe om in foarte multe cazuri. Tot asa este si in discoteca. Daca un adolescent intra cu haine de firma este apreciat, insa unul daca are o tinuta de toate zilele este privit de parca nu are ce cauta acolo. Sunt multe comparatii intre o discoteca si o biserica altfel incat sa putem spune ca discoteca si biserica sunt la fel si indiferent de ce am alege dintre cele doua avem avantaje si dezavantaje. In unele momente chiar si riscuri.

esenta fericirii

Postarea anterioara mi-a deschis apetitul pentru o alta: "esenta fericirii". Ce este fericirea ? Exista o singura fericire ?
Daca as intreba pe cel plecat din sat si ajuns director intr-o multinationala, mi-ar spune ca fericirea e sa ai o casa, masina si familie. Un om obisnuit de pe strada mi-ar spune ca fericirea e sa ai multi prieteni si bani foarte multi. Un cercetator in ale medicinei, ar fi cel mai fericit om de pe pamant, daca ar descoperi gena imbatranirii. Un bolnav de cancer, cu siguranta ar fi fericit sa stie ca se poate face bine.
Un bogat s-ar gandi cu nostalgie la vremea cand umbla intr-o Dacie carpita, si mi-ar spune ca fericirea nu sta in cat ai.
De ce in urma cu douazeci de ani eram fericiti cand ne "beleam" ochii intr-un televizor color la un post bulgaresc sau sarbesc, iar azi, butonam in nestire, si nemultumiti, inchidem televizorul ? Nu mai vorbesc, daca va aduceti aminte, in 1990 a fost o explozie de produse noi, nemaivazute pana atunci decat in revistele straine. Ce extraziati eram, sa vedem, sa gustam, sa ... avem. Si pe urma am avut din toate ... si E-uri, si credite, si telenovele, si boli. :)
Alergam ca bezmeticii si ne plangem, ba ca nu merge aia, ba cealalta si ne intristam cand nu mai vedem iesire. Si vise, care altadata ne faceau sa zambim cu ochii inchisi, azi realizam ca ne departam de ele.
Cu nostalgie, imi aduc aminte de copilarie, cand, timpul trecea mult mai greu. Da, timpul si perceperea lui este o alta mare problema, care merita dezbatuta.
Ma uit la nepotelul meu Vlad, cu cata bucurie admira un plastic sau carton colorat, si incerc sa patrund esenta fericirii sale. Pentru noi, cei mari, sunt nimicuri. Pentru el, un univers.:)

Privind la toate acestea, ma intreb - am uitat sa ne mai bucuram ? Am atins cumva o limita si tot ce ne ofera viata nu ne mai multumeste ? Am devenit mai putin sensibili la ce e in jur ?
De ce suntem mai fericiti cand nu avem, decat atunci cand avem de toate ?
Cine de de vina ? Stresul cotidian, sau e un fenomen normal, numit maturitate ?
Sau am ajuns sa amestecam fericirea cu nefericirea si sa traim intr-o staza de permanenta asteptare a unei minuni ? :))
Haideti ca v-am pus pe ganduri !
Astept reactii pe Duel, dupa care va voi spune de ce sunt fericit si cand nu sunt. :)

se poate schimba cineva ?

Credeti ca omul se poate schimba ? Este oare posibil, pentru ca am auzit de multe ori expresia: am hotarat sa ma schimb ! Sau "Draga, daca nu te schimbi, am terminat-o cu tine !" ?
Teoretic vorbind, n-ar fi o problema ca cineva sa se schimbe. Numai ca practic, lucrurile nu sunt atat de simple si implica, dupa parerea mea, trei aspecte esentiale:
1. Constientizarea. Omul ii musai sa constientizeze ca el sau ceva ce depinde e comportamentul sau a provocat starea de criza;
2. Motivatia. Trebuie sa existe un motiv, suficient de important;
3. Ce pui in loc. Schimbi ceva cu altceva.
Ce parere aveti ?

Am uitat sa ne descoperim !

Singuratatea e o stare ciudata. Omul, in esenta lui, e o fiinta gregara. Are nevoie de colectiv sa se manifeste. Aici isi cauta modele si recunoastere. Am spus mai demult ca omul a inventat eticul si esteticul. Da, le-a inventat, pentru ca cele doua notiuni tin de comunicarea cu ceilalti. Daca te afli singur pe o insula, nu ai nevoie de ele. Nu iti pasa cum arati, daca faci pipi pe plaja sau injuri palmierii.
Cineva mi-a spus mai demult, pe o alta plaja, o chestie tare inteleapta - oamenii sunt singuri pentru ca exista un motiv sa fie singuri. Mare dreptate a avut !
Toata viata umblam besmetici dupa alti oameni. Fie ca sunt: colegi, parteneri de afaceri, prieteni, prietene ori neveste, avem permanent de impartit ceva cu ei, de regula bani sau sentimente.
In general, oamenii se cauta unul pe celalalt. Nu cred ca exista cineva care nu are nevoie de un prieten, partener de business sau iubit.
Cand ma aflu pe la cozi, mi se intampla sa intru in vorba cu oameni. Imi place sa provoc discutii, sa fac complimente, sa patrund minti diferite. Putini sunt oamenii care imi intorc spatele. Si cel mai ursuz, daca stii cum sa-l iei, isi deschide sufletul.
Am observat ca, cu cat vrem ca omul sa ne fie mai apropiat, cu atat suntem mai pretentiosi. Il dezmembram in mii de bucatele, pe care le masuram cu micrometrul. Cu timpul devenim din ce in ce mai meticulosi, incat la un moment dat uitam esenta.
Care este esenta ? Pai aceea ca nu exista oameni la fel. Si ca oricat am dori sa potrivim "bucatelele", ele nu se potrivesc. Acesta este unul din motivele pentru care oamenii raman snguri. Stiu pe cineva care s-a straduit din rasputeri sa transforme un barbat in femeie, si dupa zece ani a renuntat. :))
Un alt motiv este teama. Nu zambiti, sunt oameni care fug de oameni. Datorita lipsei de experienta, percep orice buna intentie ca pe o agresiune. Mi se intampla sa ma duc "peste cineva", eu spun "sa bat la poarta", cu bun simt si tact, si sa mi se tranteasca poarta in nas. Reactia mea imediata este de uimire, pentru ca am grija sa arat cine sunt si ce vreau intr-un mod cat mai detaliat. Apoi imi dau seama ca acel cineva "nu vede". Aici e vorba de perceptii, de sisteme si ierarhii valorice diferite. Ce pentru mine e rosu, pentru altul e verde. Si ma retrag discret.
Oamenii sunt singuri pentru ca au motive sa fie singuri. Stiti ce ? Am observat ca oamenii, cu cat isi doresc mai mult sa se apropie de cineva, cu atat se straduiesc mai mult sa n-o faca.
Daca am sta cu noi insine si ne-am analiza extrem de riguros calitatile si defectele (vazute de cei din jurul nostru), am descoperi aspecte extrem de interesante. Unii chiar constientizeaza asta si se duc la psiholog ca la un guru. Psihologul nu face altceva decat sa te incadreze in niste sabloane. Stiti cum face, exact ca popa, cand te duci la sfat, si iti spune ca faptele lui Dumnezeu sunt neintelese. Prin sfaturile pe care ti le da, incearca sa traseze o cale generala, mare cat pista de la Otopeni, lasand pacientului satisfactia descoperirii detaliului. Ei, uneori problema tocmai in detaliu sta ...:) De aceea se spune ca prietenul este oglinda sufletului. Dar prietenii nu spun, pentru ca ne iubesc si uite-asa n-o scoatem la capat.
Altii in schimb, bolnavi de narcisism, au impresia ca sunt perfecti. In sinea lor au ceva dubii, insa orgoliul si prostia ii opresc sa caute mai adanc.
Nimeni nu e perfect ! Cu totii avem defecte pentru altii si calitati pentru noi. Tot cineva imi spunea ca ajunsese sa iubeasca la cineva defectele. Ma rog, cred ca se referea la ceea ce vedea el, nu la ce vedeau altii. La urma urmei, iubirea inseamna acceptare.
Alteori singuratea nu se vede. Sunt cupluri sau persoane care, de la distanta par sa se inteleaga minunat, si in realitate sa fie exact pe dos. Am vazut personaje care, ziua erau vedete, fiind inconjurati de oameni, iar seara le era teama sa ajunga acasa.
Ar fi multe de spus, pentru ca subiectul e amplu.
Singuratatea e boala vremurilor in care traim. Vremuri care au facut ca stresul si goana dupa ban sa primeze in defavoarea sentimentelor adevarate. Vremuri care ne-au facut sa apreciem valori indepartate si sa ignoram universul din noi. Am uitat sa ne descoperim !

e corect, sau nu ?

In timp ce aveam o dezbatere cu cineva despre relatii extraconjugale, a inceput sa ma manance destele. E un subiect delicat si nu cred ca cineva ajuns la jumatatea vietii a ramas neatins de subiect.
Deci, se ia una bucata relatie conjugala, cu certificat si durata, insa fara termen de garantie. La un moment dat, ceva se rupe. Inginereste vorbind, nicio ruptura nu vine asa, tam-nesam, ci mai intai apar fisuri minuscule, pe care daca nu ai grija sa le astupi sau sa schimbi ceva, ele vor duce, in final, la rupturi majore.
Am mai observat un alt motiv, cel al plictiselii. Pur si simplu partenerii se plictisesc si vor altceva. Numai ca nu au curajul sa recunoasca, si o fac pe ascuns. Vine intr-un fel din traditia noastra, de a ramane fideli, insa mai e si teama de gura lumii, a rudelor etc.
Dar, oricat ar vrea partenerii sa se ascunda, le este practic imposibil s-o faca. Sa fim seriosi, o femeie stie, simte ! Barbatii sunt mai tampiti de fire, dar pana la urma, daca le dai una dupa cap, isi dau si ei seama.
As vrea sa dezbat doua probleme: motivul si principiul.
De ce inselam ?
Am observat ca sunt enorm de multi barbati casatoriti care isi cauta amante, dar si barbati liberi, care nu vor decat sex. Partea cu sufletul, la barbati, e tabu. Asa, inchisa "intr-un cufar cu sapte lacate", pe care daca reusesti sa-l descui, gasesti cel mult o poza cu mamica si taticu'. Mai e si orgoliul taranului roman, pentru care a pune sufletul si simtamintele pe masa, reprezinta o dovada de mare slabiciune. Acesta este si motivul pentru care vedeti putini barbati pe bloguri.
Motivul principal este "nu mai iubesc !". O relatie se stinge precum focul din soba. Partenerii devin doi "strani in noapte", tanjind dupa iubire, dar fara chef s-o mai caute langa ei. Se inchid, nu mai comunica, iar cel care iti stie toate bubele, devine strainul caruia nu i-ai mai spune nici buna ziua. Paradoxal, nu ?:)
Si uite-asa oamenii incep sa caute. Iar oferta e mare ...

In ce priveste principiile, bun, te-ai hotarat ca vrei sa-ti inseli partenerul, pentru ca nu te mai satisface fizic si mai rar intelectual, dar cu cine ?
Am observat ca multi nu au chestia cu alesul partenerului de inselaciune. O fac cu cine "canta" mai frumos. Iar la vrajeli, unii sunt maestri. Asta spune multe despre respectivul sau respectiva. Nu conteaza daca e sau nu casatorit. Ca aici vrui sa ajung ... Eu unul, nu as putea sa ma bag in casa cuiva. Nu ma intereseaza ca de cele mai multe ori exista un substrat. Ca barbat, consider ca o femeie, cand are probleme acasa, devine foarte vulnerabila, uneori incapabila sa judece corect. De foarte multe ori are tendinta sa-si trateze barbatul, care i-a fost alaturi multi ani, ca pe un nemernic, care i-a distrus ultimii ani. Are tendinta sa se victimizeze. Stiu ca atunci apar "trantorii". Foarte multi barbati simt ca au teren propice si trec la actiune. Il numesc sindromul "colegului de serviciu". Isi ofera bratul, colegial, apoi pieptul pe care ea sa-si verse lacrimile neputintei. Ba mai mult, ii tine isonul. Aveti impresia ca exista vreo intentie serioasa in tot jocul acesta ? Dimpotriva ! Ea, printre lacrimi, nici nu stie pe ce lume se afla, sau poate vrea sa se razbune ca ...,in schimb, el nu vrea decat sa "i-o traga". La urma urmei, ce conteaza intentia, atata timp cat protagonistii se simt bine, nu ? Asa e, numai ca acasa, sau in ambele case, un "bou" sau o "vaca" isi asteapta iubitul, sotul sau sotia, cu care a avut o discutie mai aprinsa cu o seara inainte. Poate ca vrea sa-si ceara iertare, sau sa vada daca se mai poate salva ceva. Ma rog, "unfinished businesses". Va intreb, e frumos, onest, etic ?
Parerea mea e, daca vrei sa ai o relatie cu urmatorul, inchei relatia cu vechiul. Nu, pe bune, cred ca sotul sau sotia sunt mai mult decat un sifonier. Tine si de respect ...
A, uitasem, exista si intentia de ... de ce sa nu fiu cu amandoi ? Stiu, suna pervers. Cand nu mai exista iubire, ochii incep sa caute, inima sa tresalte, iar ratiunea e trimisa la culcare. Atunci nu mai tine nimeni seama de certificat. Sau, o chestie inteligenta, cu pregatitul terenului. Sunt de acord, numai ca trebuie facuta extrem de discret si precaut. Nu de alta, dar nu sti de ce e capabil un om, cand ii calca strainul batatura. Sunt pline penitenciarele de oameni cu frica de Dumenzeu, dar care la un moment dat n-au mai stiut ce fac. Un proverb indian spune: "Sa te feresti de zei, de femeia proasta si de barbatul gelos !". Mai ales daca incornoratul e prieten bun ... Asta le intrece pe toate !

....

Citez din memorie ...

- Nemernica, nu vrea sa divorteze ! Inventeaza fel si fel de tampenii, doar sa-l tina legat. Ba ca a ramas insarcinata, ba ca se sinucide, ba ca il face de kkt in familie ... Ce femeie perversa ! El, saracul, nu are nicio vina ca sta langa proasta aia. Cred ca i-a facut farmece ... Cu siguranta are nevoie de banii lui. E o intretinuta, jigodia !
- De unde stii ca asa e ?
- Mi-a spus Nelu ! Saracutul de el, a ajuns asa deprimat, ca abia mai doarme seara. Nu stie ce sa mai faca.
....
Discutie reluata peste cateva luni.
- De ce esti suparata ?
- Cum sa nu fiu, tocmai am aflat adevarul !
- Ce adevar ?
- Nelu m-a mintit toti anii cat am fost impreuna.
- Cum asa ?
- A zis ca divorteaza, ca nu se mai intelege cu nevasta, ca ii mananca sufletul, bla bla ...
Sapatamana trecuta l-am vazut in parc cu nevasta-sa. Isi plimbau plodul. Ce fericit si grijuliu era ...
Nemernicul, m-a mintit ! Mi-a zis ca nu se mai intelege cu ea si vrea sa divorteze. In colo el nu are nicio treaba cu asta !
- Pai si nu ai avut o discutie cu el, sa-i ceri socoteala ?
- Ba da, i-am zis tot ce aveam pe suflet, insa nu a recunoscut. Mi-a spus ca am inchipuiri, ca n-am vazut bine, ca nu era el etc.
....
Mai trec cateva saptamani.
- Ce faci, esti bine ?
- Da, ma simt extraordinar !
- Serios, ultima data erai cazuta rau, din cauza lui Nelu.
Zambeste strengareste.
- Tot cu el sunt ...
- Cum ?
- Dupa ce ne-am certat, atunci, mi-a facut cadou o bratara din aur superba (mi-o arata ...). Apoi am facut dragoste ... De data asta, mi-a promis ca divorteaza !
- Pai, ti-a mai promis asta si acum doi ani.
- Da, dar acum e pe bune ! ... Of, cat il iubesc !

Va las pe voi sa intelegeti unde se afla granitele intre naivitate si iubire, egoism si prefacatorie. Am uitat ceva ? Ah, da, sexul ! :)

cei 6 barbati ai femeii

Barbatul nr.1
Istet, zvarluga, alearga toata ziua sa faca bani. E bagat pana in gat in combinatii, care mai de care mai profitabile. Are relatii grup, masina de ultima generatie, cont gras in banca, vile si altele. Un avion personal, sau yacht n-ar fi de neglijat.

Barbatul nr.2
Simpatic, istet dar nu foarte, tandru si vesnic indragostit de femeia visurilor lui, Mereu atent, surprinzator, cu un buchet de flori, o cina romantica, o escapada pe Litoral sau intr-o viluta la munte, unde sa uitati de cotidian vreo trei zile. Sa nu se supere cand il rugati sa va plateasca abonamentul la un complex SPA, cand ramaneti seara la restaurant cu prietenele sau la serviciu peste program. Sau cand va doare capul, va vine ciclul, probati cinci rochii sau pur si simplu n-aveti chef de nimic. Dimineata sa va duca cu masina la serviciu si sa va ia la plecare, zi de zi ... Sa fie gata sa va implineasca orice dorinta.

Barbatul nr.3
Sa va cunoasca cele mai ascunse fantezii si sa stie sa va faca sa vibrati intens la cea mai mica atingere. Sa cunoasca micile trucuri, menite sa sporeasca placerea: o ambianta placuta, lumanari aromate, o bautura fina, muzica si eventual un afrodisiac. Sa stapaneasca trucurile atingerii, cele cinci feluri de sarut, nenumaratele pozitii, secretele masajului lingual, sau cu diferite ingrediente, de la uleiuri aromate la fructe si ciocolata. Sa va surprinda de fiecare data cu ceva nou, o idee sau un loc in care n-ati mai facut dragoste - o poienita, parcarea sau in valurile marii. In cateva cuvinte, sa va faca sa explodati, imbatata, coplesita si respirand placere prin toti porii trupului si mintii.

Barbatul nr.4
Casnicul desavarsit. Mereu preocupat de tot ce e in casa, de ordine si buna functionare a tuturor "instalatiilor", de la apa pana la electrica. Stie sa repare instalatia sanitara, sa schimbe sigurantele, sa zugraveasca, sa monteze mobila etc. Bucataria e pasiunea vietii lui; mancarile alese fiind mereu o preocupare si o surpriza pentru cei din jur. O data pe saptamana da cu aspiratorul, spala gresia, parchetul, faianta, chiuveta, WC-ul si sterge praful, imbracat cu tricoul, alb pe care scrie - "curatenia e deviza mea". Iubeste copiii. Ii duce si ia de la scoala, face lectiile cu ei si n-ai fi surprinsa sa il vezi seara in mijlocul sufrageriei jucandu-se cu masinute.

Barbatul nr.5
Pasionat de sport, avand un cult pentru propria infatisare, aspect, curatenie etc. Se duce de doua ori pe saptamana la sala, alearga, si vara bate potecile muntilor. Respira sanatate si voie buna prin tot ce are si se vede. Adora sa miroasa frumos, face dus zilnic, isi schimba chilotii la doua, se rade sus, jos si sub brat. Isi ingrijeste unghiile, isi face analizele o data pe an si stie tot despre ce ii face bine.

Barbatul nr.6
Cult, educat si manierat. Face fata si unui barbecque la o stana sub munte, dar si la o cina festiva data la Ritz. Stie sa se imbrace, sa se asorteze si sa fie original. A citit mii de carti, pasionat de isorie, arta, filozofie, flori, masini si tot ce-a inventat umanitatea de la inceputurile ei.

Vand ROBOMAN cu 100.000 Euro bucata, sau il inchiriez cu 100 pe ora. Procesor "Ciberdyne IV", soft implementat: "Ideal6" cu update-ul la zi, pe platforma W8. Garantie 30 ani. "Daca nu traiesti mult, te tine o viata !". :))))

Astept sugestii pentru upgrade.

Femeia alege !

In complicitate cu Lorelei, am decis sa lansam o tema interesanta si etern controversata. Am sa incep cu cateva intrebari:
- Ce determina o femeie sa aleaga un barbat si invers ?
- De ce se marita o femeie si de ce se insoara un barbat ?
- Ce tine o femeie legata de un barbat intr-o relaltie, oficiala sau nu ?
- Cat de important este copilul intr-o relatie ?
- De ce inseala o femeie, si de ce barbatii prefera amantele ?
- De ce unele femei prefera statutul de amanta, ani de zile, in loc sa puna punct ?
- De ce femeile adora razbunarea ? A devenit un leitmotiv - "Nemernicul ! Ii arat eu lui !". Doar vina apartine ambilor ... ma rog, responsabilitatea.
- De ce femeile vor sa pastreze cu orice pret un barbat ? Si invers ... mai rar.

Cu ani in urma, cineva mai in varsta mi-a spus o chestie interesanta: "Femeia alege !". Pe moment, impulsul democratic m-a determinat sa ii replic: "Nu-i adevarat ! Ambii aleg !". Ei bine, dupa ani, mi-am dat seama cata dreptate a avut.:)

O amica mi-a spus mai demult o alta chestie: "La un barbat, importanta este atitudinea !". Am tot intors-o pe toate fetele; cum atitudinea ? Ce-a vrut sa spuna ? Apoi mi-am dat seama cat de ancorata in realitate este replica resprectiva. Femeile aleg barbatii care impresioneaza. Unele aleg ceea ce se vede, altele nu se multumesc cu atat.
Acum doi ani am intalnit pe cineva, cu care am avut o scurta relatie. De ce scurta, pentru ca ea a intalnit un tip care a impresionat-o - masina, bani si altele stiute numai de ea ... Au facut un copil. Apoi s-au certat, cand si-a dat seama ca s-a folosit de ea. S-au impacat dupa o vreme. Ea zice ca de dragul copilului el s-a schimbat. Ma rog, cam ce intalniti prin revistele de specialitate. :))

Am multe povesti de "dragoste". Una am pus-o pe blog - vezi aici, despre o tipa care iubeste de 11 ani un tip casatorit.

Lorelei, pe blogul sau, a incercat sa raspunda la o alta intrebare:

"... de ce ramane o femeie inselata langa sotul "inselatoriu" ?

Pai....(in ordinea in care imi vin in cap. Aleatoriu) :

1. Banii. Nu are ce manca, nu are dupa ce bea apa, si daca pleaca la parinti, acestia vor arunca bete dupa ea si-o vor trimite ramburs, inapoi. Atunci, de ce-ar mai pleca?

2. Copilul (presupunand ca banii n-au niciun amestec. Cand e si de bani, si de copil, e crunt). Vrea sa-si tina copilul aproape de tata si tatal, langa copil. Ok. De admirat. Dar daca problemele continua, acelui copil nu-i e bine, langa doi parinti care se cearta (excludem violenta. Daca se si bat, brrrr!).

3. Martirajul. Asta e crucea ei, o poarta pana la capat, ce sa mai.... Cu ala s-a unit in fata lui Dumnezeu si alte ineptii de genul (bazate, de obicei, pe o gandire inoculata de parinti, presarata cu citate din Biblie. Oh, yeaaaah!)

4. Gura lumii. Ce-o sa zica mama? Dar tata? Dar colegii de munca? Sau prietenii nostri? Dar tanti Floarea ce sta vis-a-vis de mine? Cum pot sa mai ridic eu ochii din pamant? Cum mai ies pe strada? Cum spun "Buna ziua!" la serviciu? N-o sa-mi mai raspunda nimeni, ca voi fi o ratata, in domeniul matrimonial.

5. Low self-esteem. Cine ma mai ia? Ce ma fac, si cu un copil de mana? Pe altul n-o sa mai gasesc, sa ma iubeasca. Bun-rau, e al meu, e tatal copilului etc etc. Ce ma fac eu, singura, femeie la X ani, cu un copil de crescut? Nu sunt buna de nimic. Asta m-a lasat, altu' nu ma mai ia!

6. Frica. Daca n-o sa ma descurc sa-mi cresc singura copilul? Cine mai imi cara pepeni de la piata? Cine repara usa de la debara? Cine ma apara de caini, pe strada? Daca ma iau in gura cu tiganul de la 5, si ma bate ala? Io n-am un umar pe care sa ma sprijin? Cu cine mai adorm noaptea? Cu perna si veioza aprinsa?

7. Proiectia unei false iubiri. Io il iubesc (inselata fiind). Io il iubesc oricum. A futut-o pe-aia, da, dar s-a intors la mine! Pana la urma, tot al meu e! Ah, am invins-o pe nemernica! Oooops! Daca il iubeai (sau daca te iubea) nu se ajungea la amanta. Parol! Amanta (valabil si pentru amantul) nu apare decat pe o nisa, provocata de un earthquake, pe o fisura. Daca era totul inchegat, strans, perfect, adunat, aia n-avea loc intre voi. Ca nu putea sa intre. Cum sa intre intre doua placi tectonice lipite?

8. Sexul. Cine ma mai fute? Pai, nu stiu, nu poti sa stai nefututa?

9. Banii, proprietatile in comun. Un divooooort? Sa ne apucam sa impartim case, pamanturi, vile, masini? Mai bine stam dracului asa! Vedem noi ce iese, dar n-am chef de tarat prin tribunale.

10. Posibilitatea ca ea insasi sa aiba un amant. Si atunci o doare in pix. Ala, pe alaturi, ea, pe alaturi. Ce mai ramane? Ah, da, uitatul impreuna la televizor.

11. Iluzia. El ma iubeste, oricum. A avut un derapaj, un episod, dar eu sunt nevasta lui! Sunt sigura ca n-o sa i se mai intample a doua oara. S-o crezi tu! Abia a prins gustul altei....(organul sexual feminin. Nu pot sa-i zic pe nume, dupa cum stiti deja)

12. Uneori aceste motive pot coexista. Is mai multe la mijloc.

13. E o intretinuta, si atunci nu-si permite sa sufle (aici fiind vorba de bani multi, nu de o familie obisnuita, ca in primul caz). Defuleaza si ea altcumva, pe la shopping, pe la o asociatie de caritate, ceva.

14. E o persoana publica si nu-si poate asuma un scandal. Incearca sa musamalizeze. Mai bine suporta rusinea (trece, la un moment dat. Dar divortul dureaza toata viata)

15. Orgoliul si dorinta de razbunare. Raman, dar ii arat eu lui! O sa i-o platesc cu aceeasi moneda! Ba chiar mai rau! O sa se zvarcoleasca in chinuri, jigodia! "

As putea sa raspund la celelalte intrebari, dar prefer s-o fac in comentariile ce vor urma.

patite cu prieteni

Cu ceva vreme in urma am asistat la o patanie.
X il suna pe Y si il roaga sa-l ajute sa castige niste bani. Pentru asta avea nevoie sa dea niste facturi unui beneficiar. Cum el nu avea cum, ca-si inchisese firma, l-a rugat pe prieten sa-l ajute. Lua o marfa de la un furnizor, isi punea un adaos si o vindea pe o factura la beneficiar. Y ii zice:
"- Mai, te ajut cu draga inima, insa intelege-ma si tu ca am si eu niste cheltuieli interne - contabil, impozite, forfetar etc., si trebuie sa le acopar cumva. Cred ca un 10% ar fi suficient.
- 10% ? E mult ! Nu pot sa-ti dau atat, raspunde celalalt !
- Bine, sa nu zici ca te las la nevoie, am sa te ajut de data asta gratis. Si data viitoare, rezolva cumva - pune un adaos mai mare, vezi cum faci ..."

S-au intalnit, i-a dat factura cu chitanta, urmand ca celalalt sa-i aduca factura de furnizori si diferenta de TVA.
A trecut o saptamana si Y este sunat de X.

"- Ce faci, vreau sa te rog ceva: mai da-mi o factura, cam tot la valoarea primei.
- Te ajut, insa data trecuta te-am rugat sa rezolvi cu cei 10%. Ai rezolvat ?
- 10% e foarte mult ! Nu pot sa-ti dau bani, pentru ca nici mie nu-mi ramane prea mult.
- Bine, da-mi 5% !
- Nu, e mult si atat, nu pot !
- Pai si ce facem, mie cine-mi plateste cheltuielile ? Data trecuta le-am suportat eu. ... bla bla.
Y i-a taiat-o scurt !
- Ok, daca nu poti, nici eu nu mai pot ! Imi aduci factura de furnizori de data trecuta, sa ma inchid in contabilitate si restul de TVA pe care mi-l datorezi si inchidem dealu', fara suparare.
- Cum, nu ma ajuti la nevoie ? Asa prieten imi esti ? ..."
Y a inchis telefonul.
Dupa o vreme Y vazand ca celalalt nu mai da niciun semn, l-a sunat sa-i aminteasca ca-i datoreaza ceva. A incercat si pe mail. Degeaba ! X nu raspunde.

Ce parere aveti ? E lipsa de comunicare, neintelegere, rea vointa, teapa, prieten la nevoie ?
_________________

O alta ... cu alte personaje.
X suna pe Y.
- Fratele meu, te rog, ajuta-ma !
- Cu ce ?
- Uite, vreau sa scot niste produse pe piata si n-am ambalaje. Poti sa mi le faci ?
X se ocupa cu productia de produse farmaceutice.
- Pai, te costa !
- Cat ?
- Uite, pentru tine xxxxx lei.
- Bine, zice X !
Y se apuca de treaba, ii face ambalajele, i le da si asteapta banii.
X:
- N-am bani acum, dar ti-i dau luna viitoare, cand incasez din piata.
Si din luna viitoare s-au facut trei ani.
Intre timp, X l-a mai sunat pe Y, si i-a mai cerut sa-l ajute.
Y in sbimb, i-a taiat-o scurt:
- Nu pot sa te mai ajut, pentru ca imi datorezi bani.
- Cum nu poti ? Esti prietenul meu, ajuta-ma la nevoie !
De atunci, de cate ori se intalnesc la o bere, X ii reproseaza lui Y ca nu-i este prieten adevarat. Ba mai mult, X se faleste cu ultima achizitie de aparat foto, care costa 3000 $.

Ce parere aveti ? Este vorba de prietenie, sau de altceva ? Unde se termina prietenia si unde incepe businessu' ?

________

Mi-am mai adus aminte de una.
In urma cu doi ani X il imprumuta pe Y cu bani.
Y ii promite ca i-i va inapoia pana la sfarsitul anului.
A trecut anul si nimic.
Din bun simt, X nu-i spune nimic, pentru ca Y ii este prieten.
Dupa o vreme se aduce in discutie subiectul.
Y:
- De ce nu mi-ai spus ca ii vrei inapoi ?
- Lasa ca nu stai tu in banii aia ! Ai suficienti !

Ce parere aveti ?

Noi si singuratatea din noi

Fiecare om isi are propria singuratate. Dar nu vreau sa vorbesc despre singuratatea fizica..provenita din izolare..ci despre acea singuratate din noi...care o putem simti chiar inconjurati fiind de colegi , prieteni, familie...si in acest caz o resimti chiar mai apasatoare, singuratate ce vine din faptul ca nu te simti inteles, apreciat, iubit, nu te gasesti pe aceiasi  frecventa si nu reusesti sa comunici cu cei din jurul tau. Sau se intampla sa fii chiar singur..in mijlocul naturii, pe malul unei mari sau in varful unui munte..si sa te simti una cu natura..sa nu simti nici o urma de siguratate.

Singuratatea asta este ca yin si yang...cu partea ei negativa pe care o resimtim adeseori ca un gol imens, ca o nestavilita nevoie de afectiune, si cu partea ei pozitiva, aceea in care ne ragasim pe noi insine. Asta pentru ca, doar atunci cand suntem singuri cu noi insine, putem sa ne descoperim, sa ne cunoastem, sa stam de vorba cu noi si sa ne intelegem. Atunci aflam raspunsuri neasteptate la problemele ce ne macina si nu intelegem de ce ni se intampla noua.

Singuratatea e umbra noastra..cand avem soarele in fata nu o vedem..Insa cand intoarcem spatele soarelui...apare in fata noastra..si creste..si capata dimensiuni uriase, ca un monstru ce vrea sa ne inhate. Ii intoarcem spatele si credem ca a disparut...dar ea e de fapt in spatele nostru...ne asteapta. Intoarcem incet capul si o vedem cum sta la panda. Incercam sa fugim de ea, dar ea se tine dupa noi. Daca am intelege..ca de fapt e umbra fiintei noastre..nu am mai fugi..ci ne-am intoarce..am privi-o in fata..ne-am contopi cu ea...Atunci frica de singuratate ar disparea.

De aceea avem nevoie de soare..de caldura si afectiune...fara asta ne-am transforma in materie moarta. Intr-o anumita masura singuratatea e un prieten..insa atunci cand sentimentul ia proportii..devine un dusman al nostru.
Ea poate deveni acea inchisoare care ne impiedica sa fim liberi..din cauza careia iubim doar ca sa fim iubiti. De multe ori dam vina pe celalalt ca ne simtim siguri, lipsiti de afectiune, cand ar trebui sa cautam de fapt in noi resusele. Singuratatea poate fi un bun prieten, ne ajuta sa ne regasim dar si cel mai mare dusman. Sa ne imbratisam singuratatea, sa ne impacam cu ea..si abia apoi sa ne daruim celuilalt si celorlalti.

Voi cum va impacati cu singuratatea din voi?

De ce este iubirea adevărată atât de greu de găsit?

Iubirea este sentimentul despre care mereu mai gasim cate ceva de spus, sentimentul care are atatea fatete ce uneori ne coplesesc, ne uimesc, ne schimba in oameni mai buni. Peste tot, inclusiv pe internet, foarte multe site-uri afirma ca te pot ajuta sa gasesti iubirea adevarata. Unele site-uri mai indraznete iti spun ca vei descoperi secrete uimitoare si vei primi sfaturi avizate de la „petitori” profesionisti, specialisti in domeniul iubirii, psihologi, psihoterapeuti, astrologi. Carti si reviste abordeaza tema iubirii cu scopul precis de a avea vanzari record. Toate fac promisiuni desarte, nerealiste si poti afla chiar secretul de a-i face pe toti sa se indragosteasca de tine intr-o saptamana sau intr-o luna. :) Alte carti iti dezvaluie cum in 90 de minute - uneori mai putin - poti face pe cineva sa te iubeasca forever. :)))) Bineinteles ca toate informatiile sunt oferite contra cost. Multi dintre cei care acceseaza site-urile cu pricina si apeleaza la serviciile unor astfel de ”petitori” platesc de doua ori: prima data cand scot banii si a doua oara pe plan afectiv cand sfatul avizat nu da rezultatele scontate.
Iubirea adevarata este greu de gasit, de inteles si de pastrat. E de la sine inteles ca unii oameni nu vor deveni prietenii nostri oricate eforturi am face, iar iubirea cu forta nu are nici un farmec. Sentimentul acesta atat de adorat si de dorit de noi toti presupune timp si eforturi uneori titanice. Intr-o lume tot mai rece, pragmatica, iubirea isi face totusi loc. Intr-o lume plina de nedreptate, razboaie, fenomene stranii ale naturii, iubirea iese totusi la suprafata si ne uneste. De ce este astazi atat de greu de gasit iubirea ? Poate pentru ca oamenii au devenit mai iubitori de sine, de bani, prea aroganti, orgoliosi, s-au departat de parinti si de valorile promovate de acestia, sunt nerecunoscatori, neloiali, intr-un cuvant fara afectiune si mai degraba iubitori de placeri trecatoare ? Iubirea adevarata nu este ceva trecator, e un sentiment profund, de respect reciproc si afectiune mutuala si poate si de aceea e mai greu de gasit si de pastrat. Majoritatea suntem la un moment dat influentati de mass-media. Restul postarii îl gasiti aici.
Astept impresii ! :)))

constientizare sau recunoastere

Constientizarea tine de personal si felul in care percepem o realitate.
Ce este realitatea si cum o percepem ? Realitatea este un paradox si toata viata incercam sa ne croim propria realitate, luand cate o bucatica din realitatile celorlalti. Le punem cap la cap, aruncam franturi vechi, ce nu mai corespund, adunam altele noi si n-o terminam niciodata. Tot ce adunam are un singur scop, acela de a ne face bine, cum spunea cineva, sa ne hranim egoul. Unii aduna, speculeaza, fura, si progreseaza "hranindu-se" cu realitatile altora. Altii in schimb, iau de la altii si daruiesc mai departe, pastrand pentru sine foarte putin. Putin in aparenta, pentru ca scopul este acelasi.
Un om complet izolat pe o insula nu poate constientiza. Adica constientizeaza aspecte primitive - ploua, vine furtuna etc - tot un fel de raportare, dar la mediu si esenta. In schimb, nu poate constientiza ca este prost sau destept, bun sau rau, frumos sau urat. Constientizarea eticii si esteticii tine de gregaritate, de particularitatea sociala a speciei. Educatia ne ajuta sa constientizam. Este alfabetul constientizarii. Fara ea nu putem sa construim nimic, sa ne apropiem de esenta. Educatia ne ajuta sa triem franturi de realitati - oameni, fapte, locuri - la care ne raportam continuu, si in final sa atingem un nivel de constiinta avansat. Educatia inseamna cunoastere, iar constientizarea inseamna adaptare.
Constientizarea mai tine si de patologic. Patologicul ne altereaza discernamantul, precum un copil care incearca in zadar sa ridice un castel din cuburi.

Recunoasterea este altceva. Este, sa zicem asa, reversul medaliei. Ea tine de aspect si forma, pentru ca se refera la felul cum ne vad ceilalti. Pentru un om, importanta aspectului este esentiala. Recunoasterea fara constientizare nu este posibila ! Un om inconstient nu poate recunoaste, pentru ca nu are ce. In schimb unul constient da! Recunoasterea tine de etica personala. Putem sa constientizam faptul ca suntem buni, frumosi sau destepti, punand cap la cap franturi din realitatile celorlalti, si sa nu recunoastem ca suntem rai, urati, prosti, pentru ca recunoasterea unor aspecte negative ne poate dauna. Cum spuneam, recunoasterea tine mai mult de forma si mai putin de esenta. Iar eticul ne poate determina sa spunem adevarul sau sa mintim. A recunoaste inseamna sa spunem adevarul. Este alegerea noastra.
Astept pareri ...

Cum va impacati cu fatalitatea ?

Am auzit adeseori urmatoarea replica "Daca e sa se intample, se intampla !" si m-am intrebat, ce poate fi in mintea celui ce-o rosteste, de regula un om absolut normal, intrebat, de ce isi tine copilul de doi anisori la mare in soare, toata ziua.
Pentru a gasi raspunul am facut un efort si mi-am eliberat pentru un moment mintea de ganduri, prejudecati, stiinta si rational. Ce a ramas, a fost emotia ! :) Prima reactie a fost sa ma minunez de prostia oamenilor, dar mi-am dat seama ca pot fi subiectiv si ... emotional. :)
Cei care rostesc celebra replica au un fel al lor de a privi lumea, putin fatalist, cred in soarta si mai cred ca tot ce li se intampla e vointa divina. Ca individ care stie destul de bine unde se termina rationalul, marturisesc ca imi este greu sa inteleg cum un om poate sa traverseze o strada "cu ochii inchisi". Ei bine, uite ca sunt asemenea oameni, si nu putini.
Cred ca in mentalul lor apar o suma de conflicte, cum ar fi intre: stiinta si nestiinta, teama si curaj (a se citi bravada), ratiune si credinta etc.
Nestiinta este un fenomen larg raspandit. Cand se naste, omul are "cautarea in sange", adica in patternul sau genetic este inscrisa curiozitatea, dorinta de a afla si a intelege fenomenul. Apoi, pe masura ce inainteaza in varsta, "de ce ?"-ul se transforma in credinta. Sclipirea din priviri i se stinge, devenind un om asolut "normal". Adica un om "ca ceilalti", timid, supus unor puteri mai mari decat poate el cuprinde, cum ar fi: vointa divina, politica, ploaia, soarele etc.:)
La un moment dat ratiunea se transforma in credinta. La un moment dat in viata, omul il cunoaste pe Dumnezeu. Cred ca credinta este cel mai mare dusman al cunoasterii, pentru ca ea il face pe om sa accepte si sa iubeasca neconditionat. Credinta in Dumnezeu si convingerea ca acesta il poate apara de rau devine atat de puternica, incat da, omul poate sa "traverseze strada cu ochii inchisi", sau sa spuna "daca e sa mi se intample, se va intampla !".
Cum va impacati cu fatalitatea ? :)

cat sunteti de afectati ?

Ce-ati zice sa vorbim despre evenimentele din viata noastra. E imposibil sa treaca o luna, trei, si sa nu se intample ceva. Cand evenimentele sunt fericite, parca renastem, o stare euforica ne patrunde si ne regasim optimismul. Daca ni se intampla ceva rau, suntem marcati pentru o perioada buna de timp.
Va pun o intrebare, cat de afectati sunteti de un eveniment neplacut ? Cat de usor treceti peste ? Cum va regasiti optimismul si forta de a o lua de la capat, iar si iar ? Obisnuiti sa dati vina pe altii, sau v-o asumati integral ?
Il rog pe Andrei, sa nu dea vina pe Basescu. :))

despre solidaritate

Vi se pare firesc ca, cuiva, care si-a taiat pomul, iar acesta a cazut pe casa, sa-i dai ajutor ?
Exista o limita a solidaritatii ?
Vedem imagini terifiante despre case luate de ape, oameni ramasi cu hainele pe ei, infruntand stihiile si incercand sa salveze ceva. Cred ca nu exista om sa ramana insensibil la asemenea grozavii. Apoi raul trece si cei care au sarit in ajutor se duc si ei pe la casele lor. Oamenii isi trag sufletul si incep sa socoteasca. Alti oameni de departe socotesc ca ar fi bine sa-si rupa de la gura si sa ajute. Trimit bani si haine, iar cei in nevoie isi ridica gospodarie tot in calea apelor. Sau daca nu, nu fac nimic sa inlature un viitor pericol. Trec doi ani, si apele se revarsa iar. Aceleasi lacrimi, aceleasi ajutoare, aceeasi indiferenta.
Probabil ca unii ar da vina pe autoritati, ca nu fac nimic. Probabil ca asa si este. Dar oare pe primar cine l-a ales ? De ce nu il iau de guler, sa-l bage in namol ? De ce se complac in indiferenta si in nadejdea lui Dumnezeu ?
De cate ori s-a intamplat in Ro. scenariul acesta ? De prea multe ori ...

O alta intrebare: nu credeti ca in Ro sunt prea multi care iau si prea putini cei care dau ? Nu credeti ca unii s-au invatat de generatii sa primeasca gratis - ajutoare, pamant, gogosi electorale si altele ?
Un filozof mi-ar spune ca esenta speciei umane este intrajutorarea, spre deosebire de natura, unde orice element slab este eliminat fara regret si procese de constiinta. Am mai spus-o, omul a inventat etica. Omul are compasiune si egoism. Animalele nu au. Ele traiesc intr-o taina tesuta de milioanele de ani de evolutie, taina ce nu permite abateri ... de la esenta. Animalele pier sau se adapteaza. Omul tolereaza si isi perpetueaza mediocritatea.
Dar exista si in cadrul societatii niste limite de toleranta. Cand societatea prospera, atunci limitele sunt foarte lergi, permisive. Se instituie programe sociale, asezaminte de tratament si altele.
Cand societatea se afla in recesiune, limitele se strang, iar ajutoarele sunt mai putine.
De multe ori ma intreb, cum e mai bine pentru o societate, sa fie toleranta sau sa lase selectia naturala sa-si indeplineasca taina ?

vanatorii de iluziii

MyEyesOnyou s-a gandit ca ultimul meu comentariu de pe pheideas.blogspot ar putea deveni o interesanta dezbatere despre: esente, teluri in viata, ce pierdem si ce castigam, daca merita sa facem sacrificii, depresii, "Madaline" si multe altele.

"Daca nu esti sus, esti nimeni ? Alergam ca disperatii zi de zi sa acumulam, sa strangem ... pentru ce ? Merita ? Am devenit robii unor idealuri care, se pare, nu-si vor mai gasi suport in societatea imediat urmatoare. Obsesia pentru perfectiune ne intuneca de multe ori ratiunea. Ochelarii de cal ne impiedica sa vedem si reversul medaliei, adica pretul pe care de foarte multe ori il platim. Si ce e mai tragic, pe masura ce "facturile" se inmultesc, esenta luptei noastre devine ca "aburul unei dimineti de vara". Ne impovaram existenta si gandul cu esecuri, pe care le stivuim cu grija in sinapse. Iar cand avem nevoie de limpezime, ne impiedicam precum motanul Tom in oalele intinse de Jerry. :) Si devenim maestri in a ne complica inutil viata."

Oare merita ?

greselile parintilor

Cat de mult poate un parinte influenta negativ un copil ? Subiectul este extrem de sensibil si face referire le educatie, valori, psihologia copilului, sentimente si multe alte aspecte sensibile.
Poate sa greseasca un parinte ?
Am sa anexez postarea mea privind o greseala facuta de multi parinti, si anume posesivitatea si ocrotirea excesiva.

Copiii trebuie lasati sa aleaga ! Nu e vorba de alegere intre placinta cu mere si strudelul cu branza, pregatite si impachetate cu multa grija de mamica, ci de lucuri total opuse si daca e posibil, cu o amprenta cat mai mica din partea parintilor.
La o prima vedere, sunt convins ca multi parinti vor exclama: "Cum sa-l las sa faca singur ? Saracutul nu poate nici sa se incheie la camasa ! E prea mic. Daca se loveste ... Sunt atatia oameni rai si atatea primejdii in jur ...". Ei bine, daca aprofundam fenomenul, aparent banal, vom descoperi ca in acest control minor si inconstient sta dezvoltarea copilului si implinirea sa ca adult.

Intamplarea a facut sa traiesc multi ani alaturi de oameni ai caror parinti au fost extrem de posesivi. Vesnic introvertiti, fara pareri personale, cu teama de tot ce e nou. Sunt o "pacoste" fara voia lor. Greu poti construi ceva alaturi de ei.
Sunt convins ca multe femei au intalnit barbatul visurilor lor, care nu iesea din cuvantul mamicii. Era absolut esential ca mamica sa-si dea acordul in privinta a tot ce inseamna casnic. Asa e ?:))
Cunosc un cuplu care isi tin copilul inchis in casa. Nu are voie sa se joace cu nimeni, pentru ca se imbolnaveste. Vad primejdii la tot pasul. Lipsita de afectivitate din partea barbatului, ea si-a directionat dragostea catre copil, transformand-o in posesivitate. Intr-o zi, baietelul mi-a spus cu lacrimi in ochi: "Nimic nu fac bine ! Intotdeauna ma cearta ! Abia astept sa plec de acasa !".

Copilul nu este un bibelou. Este o fiinta care are nevoie de miscare si libertate. Libertatea si provocarile ii dezvolta creierul. Un copil crescut la "cinci metri" de parinte va intelege ca acestia sunt limita universului sau si permanent va privi in urma cu teama ca "cordonul ombilical" se va rupe si el va cadea. Cea mai cronica teama va fi cea de esec, care dealtfel il va urmari toata viata.
Prin urmare, parinti, ganditi-va foarte bine cum va cresteti copiii. Ganditi-va ca iubirea, ocrotirea excesiva si teama pentru pericol se pot transforma, uneori, in cel mai mare rau care i se poate intampla unui copil. Lasati-va copiii sa se loveasca de greutati. Invatatura pe propria piele este mult mai de pret decat ocrotirea pe care i-o oferiti. Am mai spus intr-o postare anterioara, parinti, nu va tineti copiii de mana, ci puneti-le genunchere !:))

Poate pentru fete fenomenul nu este atat de important. Dar ia ganditi-va, ce va face un baiat, care intr-o zi se va trezi barbat si fetele, in loc sa gaseasca in bratele lui ocrotire si siguranta, vor vedea un "sisi-boy" ? Ce parere isi va face o fata, cand la o intalnire, il loc s-o conduca acasa, o va suna pe mamica sa-i ceara voie ? Sau, cum imi povestea o prietena buna ca a patit, in weekenduri, in loc sa fie cu ea, el isi insotea mamica in excursii. Va dati seama ce surpriza ar putea sa-i faca intr-o zi baiatul ei, cand va descoperi ca ii plac baietii ? * Nu e gluma; exista o statistica in acest sens. :)