Poate sa greseasca un parinte ?
Am sa anexez postarea mea privind o greseala facuta de multi parinti, si anume posesivitatea si ocrotirea excesiva.
La o prima vedere, sunt convins ca multi parinti vor exclama: "Cum sa-l las sa faca singur ? Saracutul nu poate nici sa se incheie la camasa ! E prea mic. Daca se loveste ... Sunt atatia oameni rai si atatea primejdii in jur ...". Ei bine, daca aprofundam fenomenul, aparent banal, vom descoperi ca in acest control minor si inconstient sta dezvoltarea copilului si implinirea sa ca adult.
Intamplarea a facut sa traiesc multi ani alaturi de oameni ai caror parinti au fost extrem de posesivi. Vesnic introvertiti, fara pareri personale, cu teama de tot ce e nou. Sunt o "pacoste" fara voia lor. Greu poti construi ceva alaturi de ei.
Sunt convins ca multe femei au intalnit barbatul visurilor lor, care nu iesea din cuvantul mamicii. Era absolut esential ca mamica sa-si dea acordul in privinta a tot ce inseamna casnic. Asa e ?:))
Cunosc un cuplu care isi tin copilul inchis in casa. Nu are voie sa se joace cu nimeni, pentru ca se imbolnaveste. Vad primejdii la tot pasul. Lipsita de afectivitate din partea barbatului, ea si-a directionat dragostea catre copil, transformand-o in posesivitate. Intr-o zi, baietelul mi-a spus cu lacrimi in ochi: "Nimic nu fac bine ! Intotdeauna ma cearta ! Abia astept sa plec de acasa !".
Copilul nu este un bibelou. Este o fiinta care are nevoie de miscare si libertate. Libertatea si provocarile ii dezvolta creierul. Un copil crescut la "cinci metri" de parinte va intelege ca acestia sunt limita universului sau si permanent va privi in urma cu teama ca "cordonul ombilical" se va rupe si el va cadea. Cea mai cronica teama va fi cea de esec, care dealtfel il va urmari toata viata.
Prin urmare, parinti, ganditi-va foarte bine cum va cresteti copiii. Ganditi-va ca iubirea, ocrotirea excesiva si teama pentru pericol se pot transforma, uneori, in cel mai mare rau care i se poate intampla unui copil. Lasati-va copiii sa se loveasca de greutati. Invatatura pe propria piele este mult mai de pret decat ocrotirea pe care i-o oferiti. Am mai spus intr-o postare anterioara, parinti, nu va tineti copiii de mana, ci puneti-le genunchere !:))
Poate pentru fete fenomenul nu este atat de important. Dar ia ganditi-va, ce va face un baiat, care intr-o zi se va trezi barbat si fetele, in loc sa gaseasca in bratele lui ocrotire si siguranta, vor vedea un "sisi-boy" ? Ce parere isi va face o fata, cand la o intalnire, il loc s-o conduca acasa, o va suna pe mamica sa-i ceara voie ? Sau, cum imi povestea o prietena buna ca a patit, in weekenduri, in loc sa fie cu ea, el isi insotea mamica in excursii. Va dati seama ce surpriza ar putea sa-i faca intr-o zi baiatul ei, cand va descoperi ca ii plac baietii ? * Nu e gluma; exista o statistica in acest sens. :)
65 de comentarii:
Si sora mea a avut aceeasi tendinta. Se pare ca nu este vorba de intentie, ci de un complex de factori psihologici si fiziologici, specifici mamelor.
Se pare ca blogspotul continua sa faca probleme. Sfat: dupa ce scrieti comentariul, selectati-l si (copy)... Daca da eroare, (paste).. inca o data.
:)
"sisi-boy"
:)))
am ras de ma dor falcile, Pheideas!
Buna denumire.
Daca nu ar fi trist, as incepe cu o ironie crunta la adresa acestor parinti...
Faza e ca nu "sisi-boy" e culpabil, ci parintii, si totusi el va suporta toate consecintele inerente unei educatii neadecvate, nefiresti.
Avea 29 de ani deja si cand il suna mama'sa sa-i spuna ca a facut "peste cum ii place lui", se-ngalbenea, tremura, spunea: "da, mama, vin imediat acasa" apoi injura in cel mai cumplit mod.
Era constient in ce situatie se afla, si totusi nu avea puterea sa se rupa.
Noi faceam mishto... hai, baga gaz, ca de nu, iti da ma'ta orez cu lapte!
:)))
A gasit o fata zurlie si, dupa 2 ani, l-a shimbat radical, habar nu am cum a facut, dar eu ii port respect pana la adanci batraneti, pentru modul in care a reusit sa-l schimbe pe "sisi-boy"!
:))
Mamele au o problema cu posesivitatea. Sentimentul de ocrotire devine atat de accentuat, incat simt ca fac rau daca refuza ceva copilului. Cunosc oameni, si barbati, care nu pot refuza. Copilul le cere rochie de la Zara de nu stiu cate milioane, si se dau peste cap, se imprumuta, sa ii cumpere. Copilul vrea mobil scump ... si ei se conformeaza. Cred ca e vorba de occitocina, serotonina, dopamina ... :)))
eu cred ca e vorba de "incremenire in proiect", adica nu vad orizontul... ce consecinte au actiunile lor pe termen lung.
Daa..de foarte mare interes postarea..sper sa am timp sa comentez pe marginea ei..pentru ca sunt lucruri care ma preocupa foarte mult. In mare sunt de acord cam cu tot ce a scris pheideas..cu o singura precizare..nu iubirea prea multa face rau copiilor..ci posesivitatea si mai ales teama...teama noastra ce o proiectam asupra lor: "vezi sa nu te lovesti" "o sa racesti" etc. Un copil e un dar de care trebuie sa avem grija..insa nu ne apartine..e greu sa intelegem asta.
Intr-adevar nu este bine cand iti canalizezi toata atentia, dragostea si implicit asteptarile tale asupra copilului tau...exerciti asupra lui astfel o presiune foarte mare care il impiedica sa se dezvolta si sa isi construiasca identitatea.
Poate o sa radeti, dar eu pe Vladut il tratez exact ca pe un adult. Nu tin minte sa-i fi zis vreodata ... esti mic, nu sti, lasa ca fac eu si altele. De multe ori aplic metoda "ignoratului". Pur si simplu ma fac ca nu ma intereseaza si ii dau de inteles ca ecuatia e simpla - ce treaba am eu cu ... descurca-te ! :) Bineinteles ca ... cu coada ochiului ii urmaresc atent orice miscare.
Sa va mai spun una ... intr-o zi, am fost pe la o firma si am gasit niste bucati de polistiren. Un coleg ma intreaba - ce faci cu ele ? Pai, i le dau nepotelului meu, sa se joace. Ha ha ha, rade ... de ce nu-i iei jucaria aia cu ... din Mall ? Are de toate, poate sa construiasca ... Si costa 2 mil, i-am zis. De foarte multe ori uitam sa dezvoltam creativitatea copilului si ii luam jucarii superbe estetic, dar stupide in esenta.
Va aduc aminte ca geniile umanitatii au fost copii saraci ?
Pheaideas, ai perfecta dreptate ! Copiii trebuie sa experimenteze singuri, de la forma galetusii cu nisip pana la luarea unei decizii cand va fi putin mai mare. Important este ca parintii sa le insufle incredere in propriile forte si sa le repete mereu ca indiferent ce se va intampla ei vor fi acolo cu un sfat, cu o mangaiere, un umar pe care sa se confeseze sau chiar sa planga. Protejandu-i excesiv si cocolosindu-i se ajunge la o imagine deformata a realitatii in care mama si tata sunt salvatorii mereu. Frumos subiectul!
Sa nu uitam ca nici daca li se ofera prea multa libertate se poate cade repede in cealalta extremă. :)
Ideea este sa invete din propriile experiente de viata urmariti indeaproape de parinti pentru ca, nu pot discerne de la inceput - a se citi copilarie, pubertate - ce este bine sau rau si trebuie ghidati pe drumul cel bun. Unii se razvratesc si se autointituleaza rebeli - pe la adolescenta - nu neaparat pentru a atrage atentia asupra lor, ci din dorinta de a fi altfel si in principiu contra ”babacilor”... :)
Nu am experienta, dar am observat ca un copil este foarte usor de "tinut in frau" daca esti langa el permanent. La fel cu o masina, tragi uosr de volan si o aduci pe drum. Daca insa a intrat in sant, n-o mai scoti decat cu tractorul.
Ma bucur ca ai un nepotel atat de istet ! Mai tarziu va realiza si el ce norocos a fost sa aiba un unchi care s-a implicat in devenirea lui...
Experienta profesionala a facut ca sa ma intalnesc si cu reversul medaliei, adica copii cara aparent aveau tot ce le trebuie, parinti care se implicau, conditii de invatat, afectivitate etc. si care au gasit in fuga de acasa si in amenintari un refugiu. Am intalnit parinti care veneau si mi se plangeau ca nu stiu ce sa mai faca, ca nu-si mai recunosc copiii. Varsta adolescentei este foarte dificila. Multi prefera sa braveze, sa socheze, îi fac pe parinti sa sufere enorm, îi desconsidera, îi jignesc chiar îi lovesc. Exista din pacate si cazuri de genul acesta si sunt un semnal de alarma pentru noi toti. Cand societatea e bolnava si promoveaza non valorile apar si monstruozitatile...
@LOLITA, multumesc !
Ce spui tu imi seamana cu inselatoria aparentelor. Foarte multe familii epateaza si vor sa para altfel decat sunt. De cate ori n-am auzit ... Vai, ce bine se inteleg ! Si in realitate ei sa se bata ca chiorii.
Copiii sunt copia fidela a parintilor. Si daca nu sunt parintii, ei copiaza un idol. In ambele cazuri, parintii sunt vinovati pentru dereglarile comportamentale.
Ati auzit de cazul acela din Iasi, in care copilul si-a injunghiat mama. Si reactia vecinilor ... Vai, ce copil bun era si parintii erau grijulii ... n-ai fi zis ca ...
Totul e important pentru un copil, dar cel mai important este linistea din casa. Sa NU auda certuri si in timp ce un parinte il cearta, celalalt sa-i ia apararea.
@pheideas, ce bine ar fi ca multi parinti sa gandeasca ca si tine...Desi constientizam multe dintre greselile parintilor...tendinta de a le repeta este foarte mare. Mai rau ca multi nici nu le constientizeaza ci copiaza exact aceleasi comportamente.
Poate unii parinti sunt de vina pentru ca nu le ofera copiilor mediul propice - certuri, injurii, batai, amenintari, spatiu insuficient, corupere etc - dar pot garanta ca sunt multi care sunt depasiti de probleme - nu mai au nici o autoritate in fata lor, sunt manipulati, uneori maltratati dar in societate pozeaza ca totul este ok. Acei copii si acei parinti vor rabufni la un moment dat pentru ca isi suprima unele porniri si de aici pana la stirile de la ora 5 e mica distanta. Totul porneste si de la educatia data in primii ani, dar si de la constanta cu care sunt respectate acele principii lansate... Unii copii sunt imprevizibili, iar cu accesul nelimitat la net vin cu scenarii incredibile care îi pun in dificultate pe parinti.
Slava Domnului ca mai sunt si copii care cresc frumos si devin adulti de incredere !
Da.. pe masura ce copiii cresc, influenta mediului, a net-ului e tot mai mare..copiii mei inca sunt mici nu am probleme de genul acesta dar vad copiii mari tot mai obraznici si care isi domina parintii. Sunt de vina si parintii ca nu reusesc sa se adapteze..sa tina pasul cu ei, sa se apropie..si folosesc de multe ori aceleasi medote cu care i-au creascut si parintii lor..sunt de vina si copiii care nu mai au notiuni de respect si bun simt. Si inca ceva..trebuie sa te adaptezi fiecarui copil in parte nu sa aplici reguli genereale pentru ca nu toti sunt la fel.
Dincolo de asta sunt pentru o libertate cat mai mare acordata copiilor..responsabiliziarea lor de mici..cu conditia de a fi aproape de ei, de a-i urmari si ajuta. Recunosc ca pe baiat l-am rasfatat cam mult...fiind si primul copil..dar a stiut si ca atunci cand spun nu..inseamna nu..si pana acum sunt foarte multumita de el. Ideea este sa ii pui cat mai putine restrictii..dar cele care i le-ai pus...sa te tii de ele..altfel iti pierzi autoritatea in fata lor.
Alt factor mai este faptul ca multi copii sunt singuri la parinti..si atunci ei devin mai egoisti, cred ca totul li se cuvine nu stiu sa imparta. Si parintii se schimba..vad la noi..nu mai suntem atat de stresati..ca pun mainile pe jos..ca mazgalesc peretii..ca se lovesc..ca racesc...si asta le face bine.
Multe mame ar trebui sa invete sa fie mame. De la cine ? Copilul trebuie tratat ca un adult. Bineinteles, nu sa-i explicam de ce ploua sau altele abstracte pentru varsta lui, ci sa-i oferim responsabilitati si exemple. Spuneam ca ei copiaza. Vladut ma copiaza in tot. Eu nu injur, nici el nu injura, desi cunoaste toate injuraturile, pentru ca le-a auzit la gradinita de la colegi. Ei de unde le-au auzit ? ... Nici tatal meu nu injura.
Ma vede ca spal vasele, si el vrea sa le spele. Face dus inainte sa plece de acasa si dupa, pentru ca m-a vazut pe mine. Asa invata sa fie curat si nu sa se spele o data pe an, cum am vazut la unii. Vreti sa va spun ca foarte multe mame isi dau afara baietii din bucatarie, sau il vad pe tata tolanit la TV, in timp ce mama curata cartofi, sau cara ca dromaderul ? Si pe urma ne mai miram ca barbatii nu au aptitudini casnice sau "Nenorocitule, nu faci nimic toata ziua ! Ma vezi ca muncesc, n-ai pune mana sa bati un covor sau sa te duci la piata !". Ei ... ? :))
Fetele sunt ca pimadonele. Am o nepotica, fata celeilalte surori, de 11 anisori, care de oricate ori vine pe la mine scoate zece cani din bufet si dupa ce le foloseste, le lasa pe unde apuca. M-am luat de ea si mi-a raspuns obraznic ca musafirul face ce vrea. Nu asta m-a deranjat, ci faptul ca de atunci cumnatul meu nu mai vorbeste cu mine.
Ce ma deranjeaza cel mai mult, nu este nestiinta, ci inconstienta, prostia si reaua vointa !
:)
Mi-a placut exemplul cu nepotica ta!
Elocvent, dintr-un anume punct de vedere.
Nu de putine ori mi-a fost dat sa vad scene prin moluri cu familii care-si poarta copilul precum catelutul bison, iar daca fac prostii, sau sunt foarte obraznici, parintii isi arboreaza pe chip o notqa de superioritate, incantare, exaltare, considerand ca este semn clar de inteligenta a copiilor.
Nu-si dau seama ca denota doar o proasta educatie.
Si ca, nu peste mult timp, vor avea de platit cu varf si indesat inconstienta lor.
...morning...
Intr-o societate in care copii de 8 ani vin la scoala cu I-phone este foarte greu sa stabilesti niste reguli si sa nu fii"mean"
Cunosc parinti care nu concep ca copii lor de 5-6-7 ani sa poarte altceva decat haine de firma.Si nu stii daca e snobism sau inconstienta ,gandindu-te la "viteza"cu care cresc copii.
Aici scoala face ce poate...dar educatia in sine este jobul parintilor.
La ultima sedinta cu parintii,care aici este de fapt 101 profesor-parinte...invatatoarea mi-a zis ca Chris este cel mai politicos copil din clasa si ca are simtul umorului foarte dezvoltat.Am zambit amintindu-mi ca mi-a luat ceva tip explicandu-i ca un baiat destept si politicos deschide usa pentru o fata si o lasa sa intre prima in clasa.Intelesese multe dar asta cu "girls first"nu se prindea de el.
Ca mame suntem responsabile pentru viitorii barbati pe care ii crestem.
Cat despre cuvinte urate si lucruri de care n-ar trebui sa stie inca.. ,P. ... nu-ti vine sa crezi cat de multe stiu baietii de 8 ani.
Ce spuneti de parintii care isi doresc cu tot pretul ca proprii copii sa realizeze ce ei nu au putut si transpun asupra lor o presiune foarte mare si o responsabilitate enorma ? Intr-un cuvant vor sa-si vada prin proprii copii visele devenite realitate si insista ca merita totul, chiar daca copiii sunt la un moment dat nefericiti si nu pot sa duca la indeplinire acest plan maret faurit de parinti ? Gresesc parintii in acest caz sau nu?
Dar despre parintii care isi imping proprii copii spre lumea show biz-ului de la vârste fragede pentru un succes de scurta durata sau pentru o nemurire incerta cu pretul copilariei pierdute si a a unei vieti traite prin hoteluri si turnee?
Dar despre parintii care le spun propriilor copii tot timpul ca nu sunt suficienti de buni, ca x sau y au luat note mai mari si ei trebuie sa obtina peste, care sunt permanent nemultumiti si isi terorizeaza copii cu cerinte fanteziste si impropii... Spun ceva de genul: nu esti suficient de bun, trebuie sa mergi la pregatie sau trebuie sa iei lecitina, gandesti cam incet? Exista parinti de genul acesta chiar daca nu va vine sa credeti...
Lolita....dar de parintii care nu dau doi bani pe visele tale?
Care sunt mai "rai?"
@Lolita, normal ca gresesc ! Si egoismul este trasatura umana, chiar daca faci rau propriului copil.
Am observat la majoritatea oamenilor un comportament ciudat. Fac distinctie intre propriul copil si ceilalti copii. "Copilul meu ... !". Mi se pare cea mai crunta ipocrizie la nivel de troglodit, sa faci diferente. Un copil e ... copil, indiferent cine-i e parinte. Mai vezi cate o proasta la 70 de ani, ca Dumnezeu le tine si pe-astea pe Pamant, protejiandu-si nepotelul de copiii cei rai. Cum poti sa acuzi un copil de rautate ?
Cineva imi spunea odata - Lucian cand vei avea propriul copil, o sa-ti dai seama ! O sa tii mai mult la copilul tau si mai putin la Vladut, pentru ca el nu e copilul tau ! Da, daca as vedea un copil ca pe o masina, probabil ca sentimentul de proprietate s-ar manifesta in sensul sugerat. Dar cum nu pot sa compar un copil cu o masina sau un apartament ... sorry :)
:)
Bun regasit, tuturor!
Vad ca mamele nu prea se inghesuie sa vorbeasca despre acest subiect, desi este vast, iar experienta ar vorbi de la sine.
Pheideas, tu ai intrebat in ultimul comentariu: "Cum poti sa acuzi un copil de rautate?"
E o constatare, nu o acuza!
Unii copii sunt RAI!
Au o agresivitate innascuta, de fapt, toti copii au aceasta agresivitate, insa unii si-o manifesta plenar, altii sunt mai retinuti... datorita educatiei.
:)
sau
:(
La scoala, prin clasele primare dai si peste specimene rele, de care trebuie sa te feresti.
Mama m-a lecuit sa mai vin batut acasa, spunandu-mi: "daca mai vii odata batut acasa, te bat si eu"!
:)
Nu i-am dat ocazia!
:))
@Andrei..prezent!!..am lipsit motivat :)
@Lolita, relevante exemple...intr-adevar e vorba de parintii care se implica..chiar prea mult..asa incat ajung sa-i controleze copilului viata..sa-i controleze visele, gandurile...iar copilului acela ii va fi foarte greu sa se descopere..sa vada ce isi doreste el de fapt. Parerea mea este ca gresesc foarte mult, chiar daca, culmea, o fac din iubire. O iubire egoista..cum spune si Pheideas. Mi-am amintit si de postarea scrisa de DoarEu..Acei parinti nu inteleg ca un copil are propria identitate pe care trebuie sa si-o gaseasca si construiasca singuri. De aceea de multe ori copiii lasati mai liberi reusesc sa isi gaseasca mai usor echilibru. Eu cred ca pentru copiii mei cel mai important lucru este sa isi gaseasca identitatea, si echilibrul, si fericirea...nu sa devina oameni de stiinta sau vedete..sau altceva...iar daca ei isi doresc asa ceva..incerc sa ii sprijin.
Copiii sunt ca noi adultii..si buni, si rai, si agresivi, si sensibili..insa ei nu isi mascheaza asa bine ca oi felul de a fi..au marea calitate de a fi naturali si spontani...si astfel nici nu acumuleaza atatea tensiuni. Ne straduim sa ii educam...si de multe ori poate facem mai rau. Cel maqi important ..cum spunea si Pheideas...e ceea ce vad..exemplul pe care il dam. Copii sunt rai si agresivi de cele mai multe ori pentru ca au vazut asta. Insa ideea bunicii de a-si proteja odorul de "cei rai" sugereaza ideea ca odorul ei e superior altora..si astfel ii hraneste ego-ul..face un copil orgolios care va avea de suferit in a stabili relatii umane (cum am scris in "Despre orgoliu"). E foarte important sa il ajuti pe copil sa aiba incredere in el..aceasta se formeaza in prima etapa a vietii...insa cu grija de a nu face din el un orgolios.
Bun regasit, fly!
Ai dreptate si nu ai!
Copii nu sunt precum adultii, insa adultii sunt precum copii!
:)
Copilul manifesta agresivitate indiferent daca o vede undeva sau nu!
E ceva natural, pentru ca inainte de a deveni om, entitatea este animal.
Vrem sa recunoastem, nu vrem, cam aceasta este realitatea.
Mi-aduc aminte de "Lord Of The Flies"!
:)
Ne tot chinuim de a ne demonstra noua insine ca suntem spirite cu trup si nu trup cu spirit, dar nu ne iese deloc.
Privim societatea pe care am construit-o (activ sau pasiv) si descoperim ca functioneaza perfect: cel puternic traieste pe spinarea celui slab.
Parintii care manifesta o autoritate excesiva, nu prea un inteles ceva de la viata... perpetueaza mecanic dresajul, fie printr-o forma agresiva, fie printr-o forma compensatorie.
Mai sunt parinti care-si vad copii ca pe o prelungire a lor, sperand ca visele, dezideratele neimplinite de catre ei, le vor implini copii lor.
Mai sunt parinti care se declara "democrati", trateaza copii ca de la egal la egal, stricand ordinea fireasca a fiintei, pentru ca pana a deveni adult, un copil e musai sa copilareasca!
:)
:)Andrei,
Ai dreptate si nu ai!
Exista acea agresivitate innascuta care se manifesta in anumite situatii..lupta pentru supravietuire de exemplu...sau pur si simplu atunci cand exista competitivitate pentru ceva. Insa mai exista si o agresivitate "invatata" sau copiata pur si simplu..In sensul acesta am spus ca, copiii sunt ca adulti..pentru ca ei copiaza comportamentul acestora.
Am doua fetite gemene..mici, nu au inca 2 ani... si intr-adevar..devin tare agresive si se bat atunci cand au de impartit o jucarie..telefonul..sau te miri ce. In schimb..cand una ajunge la punga cu biscuiti..ia doi si unul il duce celeilalte..pentru ca asa au vazut :). Nu le-am purtat prea mult in brate..pentru ca nu rezistam prea mult cu amandoua si de cele mai multe ori sunt singura cu ele.. s-au obisnuit asa si sunt cuminti..in schimb .cand vine bunica care o ia pe cate una in brate si o plimba..e un adevarat scandal...se agata amandoua pe ea..plang..nici cum nu le poate impaca :)
nicicum adica :)
Ceea ce am spus mai sus arata intr-adevar ca este o agresivitate in natura noastra umana care se manifesta in anumite situatii. Insa dincolo de aceasta invatam anumite comportamente. Una din greselile pe care o fac uneori fata de baiatul meu este aceea de a ridica tonul...si am observat ca face si el asa cu surorile lui atunci cand nu sunt cuminti....e un exemplu de agresivitate copiata..ma vad atunci ca intr-o oglinda si imi dau seama de ridicolul situatiei :). Daca nu constientizam anumite greseli..le vom repeta..majoritatea copiilor care au fost loviti mici..vor proceda la fel cu copiii lor atunci cand vor deveni adulti.
Da!
Ai dreptate!
Pe agresivitatea innascuta se suprapune si agresivitatea invatata, copiata!
Si ajungem la parinti, anturaj, scoala, media.
:)
Cred ca esti o FERICITA!
doua fetite gemene, e pe cat de greu, pe atat de frumos.
Sa-ti fie sanatoase si iubite.
...hey,Flygirl...sa-ti traiasca gemenele...!!!!
Hands full,right?
Mi-am dorit tare mult gemeni...(am in familie trei perechi)...am avut twins pana la trei luni ...unul l-am pierdut...celalalt are 8 ani.
@andrei, ai ceva impotriva ca imi tratez nepotelul de la egal la egal ? :)))))) Glumesc !
Oare nu copiii isi doresc sa fie egali cu cei mari, sa poata ce pot si acestia ? :) Nu acesta este visul oricarui copil ? In ziua de azi nu prea mai poti sa-ti lasi copilul sa se joace si inevitabil il implici in activitatile tale. Pentru el tot joaca e ...
@fly, mi-aduc aminte cand mama impartea borcanul cu compot la trei. O boaba, doua boabe, trei linguri de suc ... :))
multumesc Andrei..normal ca sunt de trei ori fericita..iar satisfactiile se simt pe masura ce cresc..stiu din experienta cu baiatul.
@myEyes.. multumesc mult..si tie sa-ti traiasca baiatul si sa fie sanatos..asta e cel mai important. La mine a fost surpiza..ca nu stiu sa fi avut gemeni in familie :)
@pheideas..cred ca ai fost norocos..e bine ca un copil sa nu creasca singur ..invata sa imparta de mic..sa comunice, sa socializeze. Ai simtit vreodata ca se fac diferente intre voi? Baiatul meu se incrunta cand vede ca cineva da mai multa atentie fetelor..eu incerc sa mai compensez si ii spun ce important e el :)..nu stiu cum e mai bine.
@fly, iti faci mai multe probleme decat sunt. Si eu am doua surori gemene, mai mici cu doi ani. Si eu am fost uneori gelos. Cert este ca viata si educatia te modeleaza si inveti sa pretuiesti. Atata timp cat in casa un copil va vedea ce este bine sa vada, nu trebuie sa-ti faci absolut nicio problema.
Am mai spus-o ... un copil trebuie sa aiba liniste, parintii sa traga "caruta" in aceeasi directie, iar ce bagi in cap copilului azi, sa aiba legatura ce ce i-ai spus ieri.
Asa cum o floare firava are nevoie de soare si loc ferit de vant, ca sa creasca si implineasca, asa un copil are nevoie de liniste si echilibru.
Am o intrebare ... de ce unele femei pun boii inaintea carutei ? In loc sa-si pregateasca si sa aleaga cu grija "cuibul", fac "oul" inainte. Am pus intrebarea si am primit urmatorul raspuns: "eram intr-o perioada dificila si am crezut ca copilul imi va da energia necesara".
L!
Stii bine ca te citesc...pentru ca feedjit-ul ala care ma enerveaza pe mine si te informeaza pe tine...imi inregistreaza fiece minutel petrecut pe blogul tau.Desi ai unele expresii mai "deocheate"pe ici pe colo...totusi cand vorbesti de femei folosesti cuvinte"alese".
Ce-ti veni cu ...bou si ...ou...si caruta si.. what...cuib????
M-a distrat.
Sa-ti raspund.
Cred ca putine sunt femeile singure, care se trezesc intr-o buna dimineata asa pe la sapte si se hotarasc ca pana deseara la zece sa ramana gravide.
Desi probabil cazuri or fi ...depinde cat de razna au luat-o ceasurile lor biologice.
Poate mai sunt si cazuri in care ,intr-o relatie,crezi ca nu esti singura,faci copilul si...te trezesti singura.
De cele mai multe ori cred eu ,sunt accidente.E dureros sa spui ca un copil s-a nascut dintr-un "accident". Dar, atata vreme cat 1+1=3... accidentul a fost provocat.
Am cunoscut si cunosc multe mamici singure .La varste destul de tinere au avut:accidentul" si curajul imens sa pastreze copilul stiind din start ca odata ce EL n-a fost disponibil pe vremea sarcinii,n-o sa fie prin preajma nici mai tarziu.Si aici nu e ca in Romania...ai copilul... si parintii ti-l cresc.Nope...il ai ...te sprijina...te ajuta...dar e al tau.Creste-l!
Si stii ceva...Lucian...tot respectul meu pentru ele.Am vazut copii mai educati crescuti de single mothers decat unii care aveau juma' de familion in spate.
@pheideas, perfect de acord cu tine..cel mai important pentru un copil e linistea si echilibrul..si dragostea as mai adauga. Mamele poate ca isi fac in general prea multe probleme...mai ales la primul copil, iar daca mai e si baiat..relatia e una speciala zic eu :)..MyEyes..poate sa imi confirme.
In ce priveste intrebarea ta..MyEyesOnyou ti-a dat un raspuns foarte aproape de adevar. Si in problema asta poti fi la doua extreme..oameni inconstienti, care aduc copii pe lume fara sa se gandeasca deloc la viitor..si oameni prea constienti si calculati..prea preocupati in a-si constru cuibul..care fac copii prea tarziu..si ..de multe ori se tranforma in parintii de care vorbea Lolita, care pretind prea mult de la copiii lor.
Cred ca important e sa iti gasesti perechea..in sensul de a avea o relatie bazata pe sentimente..nu doar pe atractie fizica si interese. Cuibul se construieste in timp..nu poti sa ai niciodata garantii..nu poti sa stii cum va evolua in fata anumitor evenimente. A crede ca un copil iti va da energie si va rezolva problemele unei relatii, asa cum ai primit tu raspunsul e o mare greseala. Ba mai mult..sunt multe cupluri care pareau ca se inteleg minunat..si dupa ce a aparut copilul au aparut probleme..si chiar s-au despartit pentru ca nu au reusit sa faca fata momentelor mai grele, responsabilitatilor mai mari. Nu poti prevedea totul, nici in ce te priveste pe tine..nu stii exact dinainte cum vei face fata unei situatii. Unii nu fac copii pentru ca se gandesc ca nu au atins bunastarea materiala necesara...altii pentru ca nu considera ca relatia nu merge perfect...daca ne-am fi condus doar dupa asta..n-am fi avut copiii. Si intreaba chiar si oameni divortati si iti vor spune de cele mai multe ori ca cel mai bun lucru in viata lor a fost copilul..si ca nu ar schimba asta.
Multe femeie fac prostia monumentala sa creada ca un barbat o sa ramana langa ele ,daca raman gravide.Cum sa zic ...inteleg dorinta asta...il iubesti ...de-o vreme il simti strain si crezi ca un copil e ultima salvare a relatiei ...mai ales daca stii ca lui ii plac copii.E o conceptie atat de gresita...pentru ca el ...poate o sa ramana in viata ta doar de dragul copilului sau o sa ramana in viata copilului numai.Tu vei fi doar "my baby-mama"...(aud expresia asta foarte des)
Sapte copii sa-i faci si tot n-o sa-ti "aduca iubirea inapoi"...pentru ca rar se intampla ca in iubire sa ...lipesti cioburi ....si sa functioneze ca nou.
Fly...privind relatia mama-baiat...intr-adevar e una speciala.Am pe Facebook niste poze cu Chris de cand era mic pana astazi.
M-am straduit sa-mi infrang sentimentele de posesivitate...Sa-l las sa creasca..fara sa depinda de fusta mea.Acum are 8 ani si avem o relatie foarte"serioasa"...in care vorbim foarte deschis despre ...fete.
Si despre Romania,oil-ul din Golf,copilaria mea...nesfarsit subiect si sursa de amuzament pentru el...
cred ca principala greseala a parintilor este ca se identifica prea mult cu rolul de parinte, considerand copilul copil pana la batranetea acestuia, si uitand sa l vada decat din aceasta prisma, supralicitand de multe ori atentia, grija si protectia acordate
vorbesc oarecum teoretic, pt ca greseala asta am facut o si eu, pana am realizat ca un copil trebuie tratat intocmai ca pe un adult, fara sentimente de superioritate legate de inocenta/lipsa lui de cunostinte, vazand pur si simplu ce este in spatele acestora si sprijinandu l in evolutia sa
cred ca avem f multe de invatat de la un copil: simplitatea gandirii, vazuta dincolo de superficialitate, acceptarea a ceea ce vine, bucuria clipei, onestitatea, lipsa grijilor pt ziua de maine, usurinta cu care isi face prieteni, lipsa resentimentelor...
paradoxul este ca orice copil isi doreste sa devina adult, in timp ce un adult intelept si ar dori sa si pastreze sufletul de copil :)
@elena, uneori ridicam stacheta fara sa vrem, alteori ii tinem de manutza si ii ajutam sa paseasca dincolo. Inevitabil gresim. Nu exista reteta pe care s-o urmezi mot-a-mot. Copilul iti va spune unde sa te opresti. Si tot el iti va cere sa-i mai dai. Nu cade cerul, nu e graba, daca va fi azi sau maine. Va dau un exemplu. Lui Vladut ii plac metrourile, insa ii este o lene sa se apuce sa citeasca, de nu va zic. Ce credeti ca i-am spus cand m-a intrebat ce scrie pe metrou ? :)))
O psiholoaga mi-a spus acum trei ani o chestie interesanta: sa nu pedepsesti copilul privandu-l de afectiune, sau folosindu-te de ea. Atunci n-am inteles unde poate duce privarea de afectiune, ca pedeapsa. Toate trebuie dramuite cu stiinta si atentie. Eu am folosit tehnica indiferentei disimulate. Acum imi dau seama ca ar trebui sa fiu mai afectiv, pentru ca V. este un copil foarte sensibil.
@elena..foarte buna observatia..de multe ori parintii se identifica prea mult cu rolul acesta..si il exagereaza..de aici apare si protectia excesiva..si alte greseli enumerate mai sus. Si foarte bine spus ca avem multe de invatat de la copii. Insa as spune ca nu copilul trebuie tratat ca un adult..ci noi trebuie sa ne amintim ce inseamna sa fii copil..sa intram in pielea lui si sa il intelegem (fara a exagera nici cu asta bineinteles).
As mai adauga ca e important sa intelegem ca fiecare copil e diferit..si poate fi diferit de noi...de aceea eu zic ca nu e bine sa aplicam reguli generale..auzim permanent sfaturi..dar nu le poti aplica oricarui copil. De aceea e mai bine de multe ori sa-l lasi sa se dezvolte liber..decat sa incerci sa-l modelezi prea mult.
De exemplu Andrei spunea ca mama lui i-a zis sa nu vina casa batut ..el a reusit asta (ce au patit ceilalti nu se stie;) ) si astfel si-a dezvoltat increderea in el si a invatat sa se descurce. Si poate ca mama lui a intuit ca e capabil sa se descurce din moment ce i-a spus asta. Dar daca ii spui asta unui copil foarte sensibil, slabut, care nu ar reusi si dupa ce ar primi bataie..ar mai simti si dezaprobarea mamei, i-ai distruge increderea in el.
...Apropo de mama lui A.
Chris tot mi se plangea in clasa intaia ca Moses il ghionteste.O data ,de doua ori ,de sapte ori...I-am zis sa-i zica invatatoarei...dar..."Mom,she doesn't care".Pana cand i-am zis intr-o doara..."Da-i si tu una si te lasa in pace."
Peste cateva zile m-a chemat invatatoarea la scoala.Chris s-a dus sa bea apa la fantana(e o chestie cu un robinet indreptat in sus)...Moses l-a impins sa bea el primul...si asta al meu nervos si cam satul i-a infipt un cot in stomac ...ca celalalt s-a chircit de durere.Asta mi-a povestit Chris dupa intrevederea cu invatatoarea...care s-a mirat cum se face ca un baiat asa de inteligent si politicos sa faca asa o chestie urata.I-am zis...Doamna ...n-ai fost atenta..nu sunt mandra...dar copilul ti-a spus de cateva ori despre comportamentul acestui baietel.
Mi-am cerut scuzele de rigoare...dar cinstit n-am fost suparata pe Chris.Ciondaneala lor dura de luni de zile si pentru ca eu mi-am educat copilul si i-am spus ca nu-i frumos sa faci aia...sa lovesti copii...etc...el m-a ascultat.
Si m-a ascultat si cand i-am zis sa-si faca singur dreptate.
Ciudat a fost ca nu mi-a zis nimic despre incident in ziua in care s-a intamplat.
@fly, da, cu siguranta nu e corect sa compari 2 copii sau sa le aplici aceleasi metode, sensibilitatile difera f mult, iar putina empatie nu a stricat niciodata...
@lucian, in legatura cu "cuibul" si "oul": perceptia, subiectiva prin natura ei, creeaza iluzii, iar ratiunea n a fost niciodata cea mai valida cale spre cunoastere...ti am demonstrat deja ca nu detii monopolul dreptatii
@Ochiverzi, probabil ca parintii lui Moses l-au invatat ca ei sunt neam ales si au intaietate. :)) Of, si asa istoria se repeta ... Chris sa nu se lase injosit cu niciun pret. Sa lupte, ca pe el nu-l inalta nimeni. :)
@elena, eu n-am ales calea aceasta, desi la un moment dat ratiunea m-a indemnat s-o fac. Pur si simplu am simtit ca ... nu ! Am gresit, am facut bine ? Habar nu am !
...chestia este ca parintii lui Moses nu sunt "alesii".
Au venit din freaking Nicaragua...
Cat despre "ou si cuib si caruta si mai ce?"....nu stiu inca parerea ta,Luc.
Nu cred ca esti genul care ar zice "Te las sanatoasa cucoana ,ca-mi iau geamantanul si plec"
Am in minte un om deosebit si inca mai cred ca tu "detii monopolul dreptatii" ...prin zona.
Dar asocierea de cuvinte 'OU SI BOU SI CARUTA' mi-a umbrit ochii pentru o clipa.
Don't get me wrong...ai zis bine ce-ai zis folosind vorbele talentatului nostru popor roman...dar de la tine asteptam alta comparatie...alte cuvinte...nu stiu ....Par prea pretentioasa?
@lucian: atat timp cat judeci un om fara sa l intelegi sau sa l simti, cu siguranta gresesti! ce o fi aia empatie?!...
nu suntem aici pt judecati si verdicte...lipsa empatiei sa nu fie decat lipsa de afectivitate, potrivit lui d. goleman?
@elena, incerc sa nu judec, desi comentariile au uneori o tenta de judecata. Stiu, si mie mi se intampla sa le inteleg altfel, adica daca cineva imi spune: Eu nu ..., sa inteleg: Ce vrei sa zici, ca eu da ?
Fiecare om e altfel si fata de altii, si fata de sine, temporal. Cu siguranta evoluam de-alungul vietii, si greseli din trecut nu le-am mai face vreodata in viitor. Am facut greseli ! Dar ma intreb, oare daca stiam ca sunt greseli le-as mai fi facut ? Cu siguranta nu ! Si daca nu le-as mai fi constientizat dupa, as mai sti azi ce sa fac, sa nu gresesc ? Oare as mai fi azi ceea ce sunt si imi place, daca nu invatam din greseli ? As mai fi scris ? ... Nu cred ! :)
De aceea iti intaresc spusele, ca nu trebuie sa judecam pe nimeni, doar sa ajutam la nevoie, sa invatam si sa devenim mai buni, mai intelepti. In rest, ne ducem crucea, pana la sfarsit !
@Ochiverzi, hahaha, dai mai multa importanta unor cuvinte din popor, decat am vrut eu sa dau. M-am intrebat doar, daca e bine sa credem ca un copil poate rezolva o problema sentimentala. Am vazut fenomenul la foarte multi din prietenii mei, cnoscuti si altii. Acum trei ani, cineva imi plangea pe umar si imi spunea ca ... daca facea un copil, nu l-ar mai fi pierdut pe ... Xman.
Stiu ca personajele feminine gandesc asa ... Daca subiectul pare sensibil, imi cer iertare.
:) constientizarea greselilor e pasul cel mai important. Dar si asta o facem raportandu-ne la ceva...si de cele mai multe ori raportandu-ne la noi. Adica consideram ca a fost o greseala atunci cand am simtit sau vazut efectul negativ. In c epriveste a fi parinte..invatam in primul rand de la parintii nostri. Daca reusim sa nu-i privim ca pe idoli..ci ca oameni..si constientizam greselile care le-au facut cu noi, invatam din asta. Dar asta nu inseamna ca noi nu putem gresi la randul nostru..pentru ca am fost subiectivi..si ne-am gandit la ce ne-a afectat pe noi..copiii nostri pot fi diferiti.
@pheideas...mi-a placut ca ai spus :"Pur si simplu am simtit ca ... nu"...seamana cu :"stiu pentru ca simt". Si eu zic ca deciziile bune sunt acelea care le "simti"
Ce nu imi place insa e "Stiu ca personajele feminine gandesc asa " :)..tu stii :))
@fly, stiu, am gresit. Am intalnit odata un dobitoc, care mi-a spus "L, femeii trebuie sa-i dai de lucru, altfel pune intrebari !". :)
..lipsea doar un "unele" :) Iar.."dobitocul" acela cu siguranta a auzit de la cineva :)
Lucian...dobitocul acela ...habar nu are cat pierde...
Si tu ai fost politicos...dar cred ca expresia a fost mult mai deocheata.
...L,nu e chiar un subiect sensibil pentru mine...pentru ca ...am avut alte metode:)
O femeie greseste mult daca crede ca EL va ramane cu ea pentru un copil s-a nascut .
Da ,poate recunoaste copilul in cele din urma...dupa calculari matematice riguroase...si 1001 intrebari despre ce a facut femeia in ultimii 5 ani.
Am gasit ceva foarte interesant despre parinti buni versus parinti inteligenti..pe un forum..stiinta.info/forum..si extrag cateva pasaje:
"În timp ce părinţii buni se străduiesc să satisfacă, în măsura posibilităţilor, dorinţele copiilor lor (haine, pantofi, aniversări, produse electronice, excursii), părinţii inteligenţi le oferă ceva ce nu se poate cumpăra: povestea vieţii lor, experienţele lor, bune sau rele, timpul lor. Povestiţi cu copiii voştri despre greutăţile prin care aţi trecut, despre aventurile şi visurile voastre, despre momentele cele mai fericite! Mulţi părinţi se spetesc să le ofere copiilor tot ce e mai bun, dar uită să le deschidă cartea vieţii lor, să le împărtăşească existenţa lor."
"Pesimismul este cancerul sufletului
Puteţi să nu aveţi bani, dar dacă sunteţi dotaţi din plin cu bun-simţ veţi fi nişte părinţi străluciţi. Dacă vă veţi molipsi copiii cu visele şi entuziasmul vostru, viaţa lor va fi mai bună. Dacă sunteţi un specialist în a vă lamenta, dacă vă e frică de viaţă, de ziua de mâine, de boli, le veţi paraliza şi lor inteligenţa şi emoţia.
Arătaţi copiilor voştri că aveţi forţă şi siguranţă şi încurajaţi-i mereu. Adevăratul optimism se construieşte prin confruntarea cu problemele şi nu prin negarea lor.
Pesimismul este cancerul sufletului, iar mulţi părinţi sunt vânzători de pesimism. Pe lângă gunoiul social pe care mass-media îl depozitează pe scena minţii tinerilor, mulţi părinţi le prevăd un viitor sumbru – totul este greu şi periculos. Astfel ei îşi pregătesc copiii să se teamă de viaţă, să se închidă într-un cocon, să trăiască fără poezie. Alimentaţi-vă copiii cu un optimism solid! Nu trebuie să formăm „supra-oameni”. Părinţii inteligenţi nu formează eroi, ci fiinţe umane care îşi cunosc limitele şi forţele.
Învăţaţi-i să nu se teamă de insuccese
Părinţii buni educă inteligenţa logică a copiilor, părinţii inteligenţi le educă sensibilitatea. Stimulaţi-i pe copiii voştri să îşi propună diverse obiective, să caute succesul în studiu, în muncă, în relaţiile sociale – dar nu vă opriţi aici. Ajutaţi-i să nu le fie teamă de insuccese. Mulţi pierd pentru că nu au avut răbdare să suporte un „nu”, pentru că nu au avut îndrăzneala de a înfrunta unele critici sau umilinţa de a-şi recunoaşte greşelile. Părinţii inteligenţi sunt în stare să le spună copiilor lor: „Am greşit”, „Scuză-mă” sau „Am nevoie de tine. Ei sunt puternici în convingerile lor, dar suficient de flexibili pentru a-şi admite fragilitatea. Părinţii inteligenţi dovedesc că florile cele mai frumoase apar după iarna cea mai grea."
@fly, extraordinar ! Multumesc ! Pacat de copiii fara parinti. Cate flori nu se pierd, pentru ca nu are cine sa le ingrijeasca ...
Trimiteți un comentariu