Am auzit adeseori urmatoarea replica "Daca e sa se intample, se intampla !" si m-am intrebat, ce poate fi in mintea celui ce-o rosteste, de regula un om absolut normal, intrebat, de ce isi tine copilul de doi anisori la mare in soare, toata ziua.
Pentru a gasi raspunul am facut un efort si mi-am eliberat pentru un moment mintea de ganduri, prejudecati, stiinta si rational. Ce a ramas, a fost emotia ! :) Prima reactie a fost sa ma minunez de prostia oamenilor, dar mi-am dat seama ca pot fi subiectiv si ... emotional. :)
Cei care rostesc celebra replica au un fel al lor de a privi lumea, putin fatalist, cred in soarta si mai cred ca tot ce li se intampla e vointa divina. Ca individ care stie destul de bine unde se termina rationalul, marturisesc ca imi este greu sa inteleg cum un om poate sa traverseze o strada "cu ochii inchisi". Ei bine, uite ca sunt asemenea oameni, si nu putini.
Cred ca in mentalul lor apar o suma de conflicte, cum ar fi intre: stiinta si nestiinta, teama si curaj (a se citi bravada), ratiune si credinta etc.
Nestiinta este un fenomen larg raspandit. Cand se naste, omul are "cautarea in sange", adica in patternul sau genetic este inscrisa curiozitatea, dorinta de a afla si a intelege fenomenul. Apoi, pe masura ce inainteaza in varsta, "de ce ?"-ul se transforma in credinta. Sclipirea din priviri i se stinge, devenind un om asolut "normal". Adica un om "ca ceilalti", timid, supus unor puteri mai mari decat poate el cuprinde, cum ar fi: vointa divina, politica, ploaia, soarele etc.:)
La un moment dat ratiunea se transforma in credinta. La un moment dat in viata, omul il cunoaste pe Dumnezeu. Cred ca credinta este cel mai mare dusman al cunoasterii, pentru ca ea il face pe om sa accepte si sa iubeasca neconditionat. Credinta in Dumnezeu si convingerea ca acesta il poate apara de rau devine atat de puternica, incat da, omul poate sa "traverseze strada cu ochii inchisi", sau sa spuna "daca e sa mi se intample, se va intampla !".
Cum va impacati cu fatalitatea ? :)
64 de comentarii:
Eu nu cred in fatalitate. Sunt convinsa ca toate intamplarile, actiunile si oamenii care vin in viata noastra apar tocmai pentru ca noi le-am chemat. Nu exista ceva "la intamplare" in universul asta, nu exista coincidente, nu exista destin (in sens de predestinare). Sunt anumite circumstante pe care nu le putem controla, care par a nu avea nicio legatura cu ceea ce ne-am dori, de fapt, dar si acelea isi gasesc explicatie la o cercetare mai atenta. De exemplu criza financiara care ne afecteaza, un cutremur, un accident etc (ce legatura pot avea eu cu toate astea, ca doar nu le-am provocat eu..?) se refera la acele circumstante de care pomeneam adineauri, dar, de fapt, ce se intampla este ca mai multe persoane(printre care si eu) am contribuit la crearea acelei situatii. E ca o arhitectura, in care toti avem legatura unii cu ceilalti, si, oricat ne-ar displacea, la un moment dat trebuie sa ne asumam responsabilitatea pentru crearea vietilor proprii, a destinului. Noi am facut sa se petreaca asa. Noi am adus criza, noi toti aducem razboaie s.a.m.d. Noi o facem, cu fiecare decizie pe care o luam, viitorul apare in fata noastra ca o infinitate de posibilitati, iar noi il schitam prin ceea ce alegem in fiecare zi. Noi il construim pe masura ce inaintam in el. Nu exista fatalitate. Chiar si un accident care ne ia viata nu trebuie privit ca fatalitate. Noi am ales sa fie asa, noi am ales sa traim atat. S-ar putea sa nu fie gandurile mele, recunosc ca am preluat mult Donald Walsch, dar e filosofia cu care ma impac eu cel mai bine, care se muleaza pe ce am ajuns eu sa fiu. Pana la urma, alegerea mea, si asta, sa fiu de acord cu zice el. Nu-mi impune nimeni.
"Ca individ care ştie bine unde se termină raţionalul"...?! Pentru tine, se termină undeva raţionalul??? :)))
Lăsând gluma la o parte, sunt de acord cu tine că nu e deloc inteligent şi normal să te arunci în gura lupului spunînd ce-o fi o fi, că dacă e să fie, e oricum, adică să nu încerci câtuşi de puţin să previi ceva rău care se poate întâmpla...asta referitor la părinţii care-şi ţin copiii în soare în arşiţele astea...
Pe de altă parte, că tre' să fie şi o altă parte când e vorba de părerile mele :)), fiecare îşi trăieşte viaţa aşa cum crede de cuvinţă şi îşi protejează sănătatea la fel...vei spune că e nedrept pentru acei copii că au aşa părinţi şi ai dreptate, dar uite, aici vin şi-ţi spun că, pentru că părinţii nu ni-i alegem, înseamnă că mai e şi destin pe lumea asta...
Ca o paranteză, discutînd acum de sănătate în general şi nu fix de caniculă şi raze UV, am constatat că acei copii care au fost expuşi la tot felul de pericole pentru sănătatea lor, printr-un mod de viaţă neglijent care este vina părinţilor, sunt mai sănătoşi...nu ştiu cum se face, dar toată copilăria mi-aş fi dorit să am dinţii sănătoşi şi albi ai unui amic care nu era deloc prieten cu periuţa şi pasta de dinţi :)) Cunosc oameni care au foarte mare grijă de sănătate, la modul cel mai preventiv, şi care au căpătat în ultimii ani tot felul de probleme de sănătate, aşa cum ştiu alţii cărora nu le-a păsat prea mult de sănătatea lor, şi-au făcut controale medicale la un deceniu odată, şi sunt sănătoşi tun...
Nu este de recomandat să neglijăm sănătatea şi nici avertismentele publice, dar, aşa cum spuneam, fiecare face cum crede şi doarme ala cum îşi aşterne...iar a căuta şi a analiza mereu ce fac alţii oboseşte şi consumă timp de la a-ţi aşterne şi a dormi :))
@rontz, nu e vorba de copilarie si sanatate, ci de gena. Sa stii ca am observat si eu o corelatie intre mancat mere murdare si sanatate, cand eram copii.
@lorelei, nu noi am adus criza, nu noi am facut razboaiele. Sa zicem ca suntem pioni pe masa de joc a celor puternici. Cand e vorba de bani si putere, toate se intampla asa cum trebuie sa se intample.
Chiar si incendiile din Rusia, uraganele din USA si cate-or mai veni cat de curand, sunt efecte ale aviditatii dupa profit, nu a celor multi si saraci, ci a celor bogati.
Lumea e impartita in trei categorii: 0,1% cei puternici si bogati, 99% cei multi si prosti si 0,9% cei destepti. Cei multi sunt dusi de nas prin manipulari financiare, iar ultimii nu pot face absolut nimic, in afara de a-si purta singuri de grija si a se distanta de turma, cand e dusa la abator.
Destinul nu ne apartine in totalitate. Noi mai aplicam, asa, o cosmetizare ... Destinul este al stramosilor si al urmasilor. Totul este legat de trecut, si momentele in care cu adevarat alegem sunt extrem de rare si nedeterminante. Asa cred ... Te intreb, ai curaj sa te sui acum in avion si sa pleci pentru totdeuana la capatul pamantului ? Te retine ceva ? :)
Ca tot e vorba de manipulare ... Reactia pomenita in postare apartine unor oameni manipulati. Este parerea mea. Deja ma supara chestia cu .. ultimii 20 de ani, dar nu pot sa nu constat ca politicile succesive de marketing, au creat un individ fara personalitate, educatie, cultura, valori si repere. Un individ care cand nu face plaja la mare, semneaza credite cu buletinul si voteaza emotional, nu rational.
Tu din care categorie te vezi ca facand parte?
Tu spui ca suntem pioni pe masa de joc a celor puternici. Sunt de acord. Cine-i investeste cu putere? Cei care voteaza emotional? Distantarea de turma, cum spui tu, e o ratiune de a trai foarte egoista. Eu nu ma vad nici in turma, nici in afara ei. Sunt....in lume. Si lumea e mai buna sau mai rea si datorita/din cauza mea. Si mie imi spune ego-ul ca sunt desteapta, asa mi se umfla inima in piept, ca lui Penes Curcanul! Eh, dup-aia vin cu picioarele pe pamant, si-mi zic ca doar am avut ocazia sa citesc mai mult decat altii pentru ca viata mea a fost mai lina, mai usoara. Eh, daca tot am citit, poate ar fi cazul sa le spun si lor. Si, in felul asta, vor ajunge sa nu mai voteze emotional. Dar daca doar ne incrucisam sabiile intre noi pe bloguri, FB si alte treburi din astea, fii sigur ca nu se va schimba nimic! God, damn it, tre' sa fac ceva! Eu am spirit de luptator, da' nu stiu incotro s-o iau! Sincer. Nu stiu de unde sa incep.
@Lorelei, * All that is necessary for the triumph of evil is that good men do nothing.[Edmund Burke]
Poate ca eu, noi, vedem lucrurile altfel, sau pur si simplu le vedem. Si cred ca am ajuns la varsta la care viata ne-a confirmat viziunile de suficient de multe ori incat sa credem in ele. Dar mai si gresim, pentru ca suntem oameni. Ca facem parte din cei multi sau cei putini, e relativ, pentru ca nu intereseaza pe nimeni.
Nu incerca sa schimbi lumea, pentru ca nu vrea sa fie schimbata. Cei care vor schimbarea, sunt nebunii si oportunistii. Primii se lupta cu "morile de vant", incercand sa impuna un ideal sau o realitate, iar ultimii vad in schimbare o oportunitate pentru binele personal.
Ce putem face ? Cred ca intrebarea e alta - ce putem face este pentru noi, sau pentru altii ? Cum am spus, pe altii ii doare exact in dos. Ramane hranirea ego-ului. :) Crezi ca indiferenta ar fi mai buna ? Crezi ca DalaiLama ar fi putut ramane indiferent ? :)
Pai ce putem face este pentru noi, dar in relatie cu ceilalti. Tot timpul facem ceva mai ales pentru noi, dar care, inevitabil, influenteaza si viata altora. Fie ca vorbim de actiuni pozitive, fie negative (concepte relative, bine/rau, e adevarat), acestea ne definesc pe noi, dar au impact si asupra vietii altora.
Daca as reusi sa fac ceva intru schimbare, as fi foarte fericita. Deocamdata stau ca o leguma si asta ma face nefericita. N-am ajuns inca acolo unde sa constat ca-s mori de vant, ca n-are rost, ca ei nu vor schimbarea, si atunci nu pot sa le-o bag eu pe gat etc etc. Sunt inca in punctul in care mai cred. N-ar insemna sa accept asta ca pe un fel de fatalitate, ca...asta e, si n-am ce-i face? Ca asa sunt oamenii? Experienta mea de viata (o fi prea saraca :d) nu ma face sa cred ca a venit timpul sa renunt. Nici macar n-am inceput...
Stii ce ? Daca te lupti cu morile de vant se cheama nebunie. Daca nu te lupti, se cheama egoism. Cred ca ar trebui sa facem ce vrem, sa ne bucuram, sa facem cat mai putin rau si sa nu ne pese de ce vor altii. Unii scriu, vorbesc, dau cu parul, manipuleaza ... cred ca orice faci sau nu faci influenteaza intr-o oarecare masura, indiferent daca vrei sau nu vrei. Poate ca asteptam o oarecare recunoastere din partea altora. Si asta ne hraneste ego-ul.
Evident ca asteptam si recunoastere din partea celorlalti. Si, normal, asta hraneste ego-ul. Dar nu e neaparat ceva rau. Vad ca se tot blameaza ego-ul. Asa cum am mai scris, ego-ul e ceva bun atata vreme cat e construit. Daca incerci sa scapi de el (gen "sa nu mai fiu egoist", "sa fac doar bine" etc) n-ai sorti de izbanda. Neah. Suntem individualitati. Related to others, e adevarat. Dar...e o crestere aici. O transformare. Din omida, cocon, si din cocon, fluture. Daca te chinui sa zbori cand n-ai aripi, n-o sa-ti iasa. Cam asa vad eu lucrurile. Ego-ul e bun si are rostul lui.
Cat despre mori de vant, hmm, fiecare isi alege drumul in viata. Chiar daca asta inseamna sa lupte cu morile.
~Cred ca credinta este cel mai mare dusman al cunoasterii, pentru ca ea il face pe om sa accepte si sa iubeasca neconditiona~ dar asta e partea cea mai mishto a vietzii- iubirea..fatalitatera face insa sa te saturi si de iubire, sa cauzti mereu alta..
@Lorelei, asa e, ego-ul ne face unici si ne deosebeste de maimute. Ego-ul este strict conditionat de evolutie.
@vraji, da, si sa nu o gasesti niciodata ! :)
Ce parere am despre fatalitate ? Fatalitatea ca destin, soarta sau ca acel concurs de imprejurari nefericite si lucruri inevitabile ? Nu m-as hazarda sa afirm ca nu cred in destin, pentru ca sunt multe evenimente cu care ne confruntam si din care initial nu ramanem cu nimic, dar care ulterior converg spre acelasi fir al vietii noastre influentandu-ne pe viitor. Panta rei! Totul curge si totul are o legatura cu altceva din jurul nostru si este in echilibru. Nu cred ca aceste lucruri sunt pur intamplatoare si da, sunt de acord ca si noi prin hotararile pe care le luam sau prin alegerile pe care le facem zilnic putem influenta echilibrul din natura sau din viata noastra. Daca e sa mergem pe principiul ca totul este desertaciune si fatidic, fatal nu ne ramane decat sa stam cu mainile in san si sa asteptam inevitabilul sfarsit. Ori, omul este croit dupa alte tipare, este un luptator, un cautator si un atipic pentru ca prefera mereu ineditul, aventura si necunoscutul. Nu inseamna ca daca omul e credincios e in conflict cu stiinta. Sunt exemple multiple de carturari, oameni de stiinta care au acceptat ca Dumnezeu are locul Lui si nu deranjeaza cu nimic evolutia omenirii, credinta nu poate fi dusman, ci doar sprijin, completare a totului.
Ego-ul ne face unici prin ce? Prin faptul ca reusim sa ne impaunam cu propriile realizari care ne gadila puternic orgoliul si ne face sa ne culcam cu zambetul pe buze? Cand este prea mare deja maimutele vor rade de noi pentru ca le vom fi inferiori. Pana si ele au un simt dezvoltat al ridicolului chiar daca uneori isi mai saruta si partea dorsala...:)
Cand devenim prea preocupati de propria persoana fara sa ne pese de cei de langa noi fatalitatea se va manifesta printr-un soi de evenimente care se vor intoarce tot impotriva noastra. Evident ca nu doar ego-ul exacerbat al unora dintre noi va starni furtuna intamplarilor, dar va contribui cu siguranta.
Ce rol a avut fatalitatea in incediul de la Giulesti? Bebelusii aceia nevinovati de ce au murit ?
Dumnezeu sa-i ierte si sa ne ierte ca acceptam sa fim manipulati...
Eu nu stiu despre ce incendiu e vorba. Parca sunt rupta de lume. Chiar sunt, intr-un fel. Inainte judecam la fel. Cand vedeam mai ales un copil cersetor, poate chiar mutilat de cineva ca sa inspire mila, copii in carucior cu rotile tinuti de mama lor la un colt de strada, cu iconita pe piept, ca sa produca niste bani, sau mai stiu eu ce orori, da, ma infioram. Si ridicam bratele la cer (figurat vorbind). Si ma certam cu el. Si-mi ziceam ca Dumnezeu mai rau, mai prost si mai razbunator ca asta n-am vazut in viata mea! Presupunand, prin absurd, ca l-as fi putut compara cu un altul. Apoi am citit Donald Walsch. Si m-am linistit. Si in legatura cu bebelusii care mor nevinovati. Nu pot sa spun ca sunt de acord, e o maniera cruda de a rezolva ceva (karma lor, datoriile din vietile anterioare), dar, cel putin, am inteles. Zic eu. Ca ei au ales sa se intample asa. La nivel astral, desigur. Ei s-au incarnat ca sa traiasca atatea zile, apoi sa plece. Ca sa-i faca si pe ceilalti sa priceapa ceva. E o misiune de sacrificiu, as zice. Pe care si-au asumat-o. E singura explicatie care ma satisface. Altfel as incepe sa sudui iar, cu ochii la cer.
Chestia e ca noi, ca intreg, noi, ca umanitate, am putea alege sa nu se mai intample nimic din treburile astea. Doamne fereste de un razboi! Eh, si, totusi, nu alegem. Asta, da, e strigator la cer. Dar el n-are nicio vina. Noi facem sa fie asa. Ca specie, maimute, ne-maimute, suntem foarte putin evoluati spiritual. Tehnologic, da, stiintific, da etc, dar spiritual, nu. Lumea ar arata altfel daca am fi.
La Giulesti fatalitatea s-a manifestat intr-un alt mod - imi povestea sora-mea, care a nascut acolo, si mai e si asistent medical pe deasupra. La Giulesti asistenta a fost plecata la o tigara o jumatate de ora, timp in care incendiul a avut timp sa creasca si sa topeasca incubatoarele. E imposibil sa lasi nesupravegheat un ATI un minut ... Ea a lucrat zece ani la Floreasca la terapie intensiva. Imi povestea cum colegele ei dormeau de rupeau, in timp ce bolnavii urlau si isi scoteau branulele, drenele si stateau in balta de sange pana se trezeau ele. Putin le pasa. Cand a nascut, au lasat-o singura ore intregi. S-a dus la toaleta cu perfuziile atarnand si rezemata de ziduri. N-a bagat-o nimeni in seama.
Cat de indiferenta poate fi o asistenta medicala, care doarme, in loc sa-si faca meseria pentru care s-a pregatit ? Ce e in mintea ei ? Inconstienta, fatalitate ?
Hi again!
Tocmai pe acest lucru am vrut si eu sa pun accentul, dar se pare ca nu am reusit prea mult! Daca ne orientam spre propriul ego si il hranim obsesiv cu hrana materiala - gen laude, lingusiri, mariri,case, masini etc - nu mai avem resursele necesare pentru a ne ocupa si de hrana spirituala, mult mai pretioasa.
Si e inceputul ... O sa ajungem ca o corabie, cu echipajul rugandu-se la ceruri sa nu vina furtuna, dupa ce au furat panzele. Asta da fatalitate !
@pheideas, sunt de acord ca neglijenta si inconstienta unora dintre noi pot cauza tragedii de genul celei intamplate acolo...tragedie ce putea fi evitata; totusi, e vorba de fatalitate aici cu sensul de concurs de imprejurari nefericite si lucruri inevitabile ?
@Lolita, pai daca n-ar fi imprejurarile nefericite, n-am mai vorbi de fatalitate.:) Poti sa treci linistita cu ochii inchisi o strada pe care nu circula masini. Nu-i asa ?:)
Stii care e spilu' la noi ? Acela ca toata lumea da vina pe soferi ! :))
Pe romaneste ... mortu-i de vina !
Ce pateste asistenta medicala vinovata ? Ce pateste medicul care da diagnostic si tratament gresit si moare pacientul ?
Deci exista fatalitate ! Evident ca nu voi traversa strada decat dupa ce ma voi asigura :)- uneori de 2-3 ori pentru sunt multi vitezomani -. Mereu suntem tentati sa gasim un tap ispasitor, dar cei mai #isteti# scapa basma curata.
@Lorelei: Asta cu noi decidem tot ce ni se intimpla, chiar si ce zicem ca nu decidem, n-am s-o inghit niciodata. Cu tot respectul pentru Walsch si conceptele sale dar are deraierile lui, ducind lucrurile la extrem. Te-ai gindit vreodata ca teoria asta cu "fiecare alege ce i se intimpla" poate ascunde disculparea unor actiuni care il revolta pe orice om normal. Imagineaza-ti ca acest concept ar deveni lege. Eu vin si iti tai tie gitul ca nu mi-a placut cum te uiti la mine. In fata tribunalului, ma apar simplu: "Onorata instanta, eu nu am nici o vina. Ea a vrut sa moara. M-a chemat in calea ei sa o hacuiesc!" "Inculpatul este declarat nevinovat. Zbang!" Ce zici de asta? :))
Am si eu modelele mele de oameni care emit concepte ce se muleaza pe gindirea mea. Dar nu ma uit chiar la tot ce scot pe gura, respectiv din creier :)
Fatalitatea (a citi "determinism") cred ca exista pina la un punct. Daca te asezi pe linia de tren la ora cind trece rapidul de Constanta si iti zici ca daca iti e dat sa traiesti nu te va calca trenul pentru ca: i se vor bloca rotile; va ramine fara curent sau fara combustibil; cineva te va vedea pe sine, va trage semnalul de alarma si se va opri la un metru de tine; etc., etc., s-ar putea sa fii doar un nebun care a vazut prea multe filme cu paranormal si sa ai surpriza ca esti facut ciulama pe sine :))
Dar, daca vrem sa credem in fatalitate pina in pinzele albe putem duce rationamentul mai departe si sa spunem ca fatalitatea a constat in aceea ca ea ti-a dat gindul de a te pune pe linia de tren si a nu te da la o parte cind ai vazut garnitura la doi metri de tine :D
Cum era melodia aia? Blame it on the rain! Cam asa si cu fatalitatea: Nu e de vina cretinul de parinte ca si-a tinut copilu' in soare, ci fatalitatea ca l-a facut prea arzator :)))
@Robotul Uman : Fiecare e liber sa aleaga. Ce gandeste, in ce crede, cum actioneaza. Mie faza asta cu "alegem orice ni se intampla, chiar si ce zicem ca nu decidem" imi miroase a liber-arbitru. Nu spun blame it on the rain, on the sun, on the train... Ca nu e niciunul vinovat de ce ti se intampla tie. Tie, ca om, evident. Nici macar blame the others.
Aia cu hacuitul e un exemplu bun. Pai lucrurile s-ar solutiona cam asa-"Ai ales sa-i iei gatul?"/ "Nu"/"Deci nu e alegerea ta"/"Nu, e alegerea ei, ca ea m-a provocat si a iesit in calea mea"/"Hm, e alegerea amandurora, sa va aflati in acel moment din timp in acel loc si sa actionati cumva. Tu, sa vii cu sisu' la gatu' ei, ea, sa se apere sau sa stea ca mielu' la taiere"/"Pai da, a fost alegerea mea sa...o tai". Case closed. Zbang! Ca esti vinovat sau nu, asta e deja alta mancare de peste. Ca ai facut bine sau nu...aici intervine legea, morala etc. Legea de care am pomenit eu are alte valente. O fi bine, o fi rau, ca a taiat-o? Nimic nu e intamplator in Univers, with all due respect.
Sper sa nu se inteleaga ca indemn la hacuire, no way! Spun doar ca in orice moment suntem liberi sa intreprindem o actiune sau alta.
@Lorelei: "Spun doar ca in orice moment suntem liberi sa intreprindem o actiune sau alta"
Aici sunt de acord. Eu aleg ce si cum sa fac. Dar conform teoriei lui nenea Walsch, consecintele actiunilor tale pe care tu ai ales sa le faci asupra mea sunt, de fapt, tot alegerea mea. Pai am ales eu sau ai ales tu? Inseamna ca unul din noi e un muppets. Sau fiecare e muppets pentru celalalt :))
Iar "nimic nu e intimplator" si "liber arbitru" sunt antagonice. Fie undeva exista un echilibru intre ele si atunci avem liberul arbitru de a decide intimplarea, fie exista doar una dintre ele. Which is which? :)
...a propos...
O colega de serviciu,romanca ,pleaca in vacanta.Cu avionul.Pentru o saptamana.Nu-mi lasa cheile la apartament dar...mi-a explicat cum se poate intra pe un anumit geam...unde sunt cheile de la casa si ce sa fac cu anumite lucruri in cazul in care"i se intampla ceva si niciunul dintre ei nu supravietuieste"
I was like...you for freaking real?
Ma intreb daca God forbid i se intampla ceva ...ce am sa cred atunci?
Cred ca toti avem o limita, dincolo de care ni se poate intampla orice. Partea proasta e ca n-o verifica nimeni inainte. Cum sunt aia de sunt singuri la volan si fac tumbe cu masina. E treaba lor ce vor sa faca cu viata. Ei, cand pui un tampit la volanul unui micorbuz, de exemplu, cu 50 de persoane in spate, e alta poveste. Ca el poate sa zica ... daca e sa mi se intample, mi se intampla ... si apasa pedala. Nu-l doare gura si nici mintea. Problema e a celui care il urca la volan, sau in ultima instanta a celor care se urca in spate. Eu n-as avea curaj. Si daca as face-o, va imaginati ca ii sar la gat daca depaseste suta. Paradoxul e ca se vor gasi cu siguranta patruzeci de alti tampiti care ii vor lua apararea. Ce fac, ma bat cu toti ?
@Robotul Uman : Cum e cu muppets-i...Nu e nimeni muppet pentru nimeni. Eu aleg, el alege, si la un moment dat ne intersectam. Pentru ca noi am ales ca atiunile noastre/fiintele noastre sa se intalneasca. Si ceea ce fac eu sa aiba efect asupra lui si viceversa. Nu manipuleaza/cobtroleaza nimeni pe nimeni. Fiecare a ales pentru sine. Doar ca, normal ca ce fac eu are efect si asupra vietii altuia-fie ca(aparent) vreau, fie ca nu vreau-, si ce face el are efect asupra vietii mele. Tot timpul interactionam si suntem legati unii de altii.
2. Daca exista un echilibru.. Stiu ca pare antagonic, dar nu e. Ori exista "The Great Plan" (si atunci, oricum nu mai conteaza, fatalitate e numele tau), ori avem posibilitatea sa alegem, iar asta se numeste liber-arbitru. Planul e, dar nu e schitat cu mare acuitate. El spune ca noi vom ajunge, cu totii sa realizam cine/ce suntem. Toti. Asta s-ar numi trecerea intr-o noua dimensiune spirituala. Pe ce cai o facem, insa, noi decidem. Si cand. Si pana si la eleborarea acestui plan am colaborat cu totii, la inceputul inceputurilor. Tot noi l-am facut. Numai ca am uitat. It's a game. Iluzia realitatii, Maya etc. Am hotarat toti sa jucam jocul asta. Si nu e intamplator, da, dar nu se numeste predestinare, sunt regulile jocului pe care noi l-am creat. In el ne invartim. Doar ca noi l-am facut.
”Suntem singuri intr-un univers ostil si avem libertatea sa luptam pentru a supravietui prin orice mijloace care pot servi scopului propus sau suntem aici prin gratia unei vointe, a unei forte inteligente care ne-a creat cu o finalitate precisa si pe care trebuie s-o cunoastem pentru a o indeplini?
Aceasta se pare a fi intrebarea fundamentala pe care si-o pune omul modern a carui existenta pe o planeta numita Terra pare sa fie amenintata de sunetul lugubru al gongului final.” ( `Inteligenta materiei` de Dumitru Constantin Dulcan )
Autorul se mai intreaba de ce religia si stiinta in loc sa se completeze s-au exlus cu consecinte atat de nefaste pentru omenire, cand adevarul absolut nu-l poate nimeni sti vreodata? Desi omul modern este permanent angoasat de pericolele care îi ameninta viata, de evenimente care îi spulbera linistea si este chinuit de neputinta de a gasi o cale, cauta raspunsuri in descoperirile stiintei, religiei, filozofiei si cu toate acestea destinul sau continua sa ramana sub semnul neîmplinirii, al dramelor si al mortii.
” De unde esecul acestei fiinte care se autoproclama ca fiind raționala si atotstiutoare? ” Curată fatalitate! :)
"Inteligenta materiei" e o carte foarte buna.
Hi
Cred ca pe puntea aia subtire si suspendata dintre"Am facut-o cu mana mea" si" asa a fost sa fie" am trecut cu totii.Unii blestemand stupiditatea de moment altii forta divina care ne-a incurcat cararile.Ati observat ca atunci cand ceva bun ni se intampla avem tendinta sa ne umflam in pene...genul - omul bun atrage fapta buna- si cand ceva rau ni se intampla ..."wasn't me...asa a fost sa fie ..."
Poate ca adevarul, ca de fiecare data ,e undeva la mijloc...intre
echilibrul perfect si drobul de sare.
N-ati intalnit niciodata oameni care merg in viata pe un drum parca dinainte stabilit?Tot ce fac e sa urmeze calea,fara stopari inutile.Ni se par rasfatati de soarta si nitel tampiti dar ei ...in drumul lor perfect trasat...de ei insisi ,de cei dinaintea lor,sau de o forta neinteleasa...pasesc inainte fericiti.
Am cunoscut odata un Rabin .Am lucrat impreuna in acelasi office.Era convins ca totul e "aranjat" dinainte...nu-l surprindea nimic,lasa multe lucruri in voia soartei...
Cateodata ma aducea acasa de la serviciu si daca vedeai ce dare-devil era pe autostrada...
Simtea ca inghet cateodata si-mi spunea"Stai linistita,eu n-am sa mor din accident de masina"
"Tu ...dar euuuuu???"
Credea cu tarie in "calea predestinata" dar sfida fatalitatea...nu stiu cum sa vi-l explic mai bine pe omul acesta.
Citea zeci de carti care explicau stiintific vechiul testament...in fine rabinul asta mi-a venit in minte citind unele dintre comentarii.Si faptul ca credea ca daca nu ai credinta esti ca om doar o biata frunza in vant.
In Israel fusese pilot pe avioane militare,total nereligios,luptase in Liban .Si intr-o zi "ceva" i se intamplase.Ceva care i-a schimbat cursul vietii.Nu mi-a spus niciodata ce a fost acel "ceva" desi am vorbit zilnic...pentru un an si ceva.
Fatalitate...concurs de imprejurari sau forta divina....nu prea poti pune degetul si spune...asta e sau ...nu e.
Ma uitam odata pe History Chn(daca aveti sansa sa-l introduceti in pachetul de la cablu nu ezitati o secunda:)..la o serie de emisiuni despre stiinta si biblie si mi-am zis"Daca 1% din Revelatii s-ar adeveri omenirea e in deep sh%t"
Events, like people, are drawn to you, by you, for your own purposes. Larger planetary experiences and developments are the result of group consciousness. They are drawn to your group as a whole as a result of the choices and desires of the group as a whole. The best way to change the consciousness of others is by your example.
Neale Donald Walsch
Recunosc ca am luat-o de pe o pagina de FB, dar exprima exact ce spuneam eu, doar ca pre limba lui.
l, este o diferenta uriasa intre fatalitate si acceptare:
fatalitatea e apanajul unui spirit limitat la dogme induse artificial; acceptarea, insotita de bucurie si entuziasm, reprezinta apanajul unui spirit iluminat
aspiratia mea de practicant zen este sa ma cufund in mine insami, pt a ajunge sa iubesc totul si pe toti, fara calcule, fara masura si, in acelasi timp, sa intampin cu bucurie prezentul, oricum ar fi el sa fie, iar asta nu are absolut nimic de a face cu fatalitatea!!!
noi suntem cei care dam putere sa ni se faca rau; toata persoanele, evenimentele din viata noastra sunt acolo pt ca noi le am provocat (legea afinitatilor vibratorii); ceea ce alegem sa facem cu ele este numai treaba fiecaruia, si modul de gestionare a problemelor cotidiene face distinctia dintre fatalitate si acceptare!
@Lorelei si mie imi place cartea cu pricina, de aceea am citat din ea. In ce priveste faptul ca toate evenimentele din viata noastra sunt atrase de constiinta colectiva si de propria volitie si propria devenire am ceva reticente... Sa-ti spun si de ce. De ex. un individ care are o viata ireprosabila, fara sa faca excese de orice fel se confrunta cu probleme de ordin sentimetal adica nu-si gaseste jumatatea sau de ordin financiar avand o retributie modica cu care nu-si poate duca la indeplinire dorintele. Cum il poate ajuta constiinta colectiva sau cum poate el ca individ sa atraga acele unde pozitive pentru a-si recapata echilibrul? Exemplul lui deci este de om integru, corect,o constiinta fara pata...
@Elena spuneai ca noi suntem cei care dam putere sa ni se faca rau; toata persoanele, evenimentele din viata noastra sunt acolo pt ca noi le am provocat (legea afinitatilor vibratorii); Daca e sa luam ex. de mai sus al omului respectiv cu ce a provocat el universul pentru a-l pedepsi sau a-l chinui inutil?
@eyesonyou si eu am intalnit oameni care parca aveau drumul dinainte prestabilit si ei doar paseau cu zambetul pe buze fara stradanii inutile, pe cand altii lupta permanent pentru orice realizare cat de infima... Fatalitate, acceptare ce sa fie ?
Probabil te-ai gandit la cineva anume cand ai dat acel exemplu. In legatura cu retributia as putea scrie o postare intreaga, si chiar m-am gandit s-o fac. Pe blogul meu. Constiinta colectiva trebuie sa realizeze ca discrepantele foarte mari de venituri (bunuri, bani, salarii, conturi, imobiliare etc) nu-i servesc in evolutie. O tin pe loc. Pe ea, pe constiinta. Lumea. Sau cum vrem sa-i zicem. El, ca individ, ar putea sa ia pozitie in legatura cu asta, si sa se revolte. Dar n-o face. Accepta starea de fapt a lucrurilor. Cum ca un cutarita, mai putin integru decat el si poate mai putin pregatit are muuult mai multi bani decat el. Eh, revolutia e buna aici, pe bloguri, in virtual.... Revolutia e buna atata vreme cat nu trece prin ograda mea, ca sa zic asa. Cati de aici sunt gata sa accepte ca din cauza ca ei au salariile alea, altii trag targa pe uscat? Cati?
Cat priveste greutatea de a construi o relatie cu cineva, probabil omul a facut mult rau intr-o existenta anterioara, gen ranit oameni prin nestatornicie, si acum i se intoarce. Nu spun ca aceasta karma trebuie vazuta ca o pedeapsa. Neah. Omul isi da singur, lui insusi, ba experienta in care face rau, ba aceea in care i se face rau. Ca sa le inteleaga pe toate. Si dupa ce le va fi inteles, va fi capabil de eliberare. Iluminare, Nirvana, deschiderea celui de-al treilea ochi etc. Atunci va sti ca n-a fost decat un joc, o iluzie, si c-a suferit, si ca s-a bucurat. Cata vreme suntem prinsi in joc totul pare foaaaarte real. Asa simt si eu. Si traiesc toate sentimentele la intensitate maxima, probabil. La un moment dat, insa, o sa-mi vina randul sa inteleg. Ori asta e valabil pentru oricine.
lorelei, ce treaba are Constiinta cu banii? :))
lolita, pomeneai de "constiinta fara pata"?...la scara umana? :)) pilda lui iov este cel mai bun raspuns pe care ti l pot da la intrebarea ta, pt cei care l pot primi si accepta, este in fapt si cel mai bun raspuns
sau, daca vrei, urmatorul citat, extrem de puternic, pe care l tot scriu aici pana il va citi si intelege cineva:
“O sa vorbesc despre DRAGOSTE mai mult decat despre orice altceva pentru ca ea inalta OMUL deasupra animalului, desi toata OMENIREA nu e formata decat din animale. Oamenii se revolta impotriva suferintei si sunt constienti de ea cand sufera, dar intr-un fel, se comporta ca animalele inferioare, fiindca suferinta ii face mai buni si ii conduce spre evolutie,in timp ce animalele nu invata decat sa evite suferinta instinctiv.
DRAGOSTEA la care ajungi prin suferinta e mai puternica decat cea la care ajungi prin nevinovatie.” – Din cuvantul Domnului catre Diavolul Memnoch,cand s-au intalnit pe Pamant.
Absolut nicio legatura, draga Elena. Nu-mi fac reclama blogului-cine vrea sa intre, sa intre, cine, nu, sa nu intre. Dar iata ce cred eu despre acest subiect.
http://adicaeu.blogspot.com/2010/08/gerula-liberala-sau-che-guevara-in.html
Pana nu demult aveam obiceiul sa fac o greseala ... interesanta. Cand spuneam cuiva ceva, dadeam o informatie, atrageam atentia ca greseste obisnuiam sa cred ca detin adevarul absolut.
Imi placea sa cred ca sunt intelept, a-tot-cunoscator. Foloseam deseori expresia: "Crede-ma, stiu ce vorbesc !". Pana cand mi-am dat seama ca e exact pe dos. Poate ca aveam dreptate si vorbeam cu stiinta, insa am observat ca stiinta mea nu se prea potrivea cu a celor carora le dadeam sfatul. Stiti ce ? Cred ca dreptatea si stiinta sunt relative. Intotdeuna va fi intr-un taler mai multa stiinta si in celalalt mai putina. E firesc ! Cred ca atunci cand ne ducem peste "stiinta" cuiva, ar trebui s-o facem cu pantofii in mana, in liniste, ca atunci cand traversam un rau repede de munte si pipaim fiecare piatra cu talpile. Trebuie mai intai sa cunoastem bine omul, si pe urma sa ii dam sfaturi. Voi ce credeti ?
Lolita ,n-am intalnit nici un om care sa paseasca pe un drum dinainte trasat...maracini sau nisip fin...fara sa aiba o imensa credinta in Dumnezeu sau o doza avansata de nebunie.
Lucian,cu politete si bun-simt intri in sufletul unui om,treci peste stiinta lui ,te cobori sau inalti la nivelul lui... cu politete si bun-simt dai sfaturi...cu politete si cu un fantastic bun-simt "pipai piatra muntelui cu talpile".Si cu respect.
Si daca te lovesti de un perete...zambeste si treci mai departe.
Pentru ca orice zid odata si odata se darama.Politetea si bun-simtul raman.
Mi-a placut mai mult prima forma a comentariului tau(email) prin care ...parca faci o referire mai directa.Dar ...l-ai modificat!
Nimeni , niciodata n-ar trebui sa fie acuzat de sinceritate.Si daca da...zambeste si treci mai departe.Zidurile se surpa.Sinceritatea? Priceless!
l, incepi sa ti constientizezi si demolezi egoul?! nu spuneai tu ca egoul trebuie hranit?....apelurile mele la empatie nu au fost gratuite, aratand ca empatia incepe acolo unde limitele ratiunii sfarsesc
sinceritatea? ..... e un mare spin!
Ochiverzi, o sa te citez in colectia mea de aforisme - "N-am intalnit nici un om care sa paseasca pe un drum dinainte trasat...maracini sau nisip fin...fara sa aiba o imensa credinta in Dumnezeu sau o doza avansata de nebunie".
Conformistii nu schimba niciodata lumea. Nu e prima data cand aud de doza aceea. Da, fara o doza de lucrurile raman absolut identice cu ele insele.
@Elena : Eu sunt destul de contienta de ego-ul meu. Dar cred ca il hranesc in continuare. Nu sunt asa sigura ca a venit timpul sa-l distrug. Dar, cu siguranta, daca nu sunt in timpul acela, el e foarte aproape.
Si ca sa duc sinceritatea pana la limita ei extrema, da, cred ca acesta e un duel al mintilor. Al MINTILOR.
lorelei, scuze pt prescurtare, insa l. insemna lucian, lui ma adresam.... nu mi permit sa judec ceea ce nu cunosc :)
@elena, :))))) nu poti cunoaste un om indeajuns nici dupa zece ani ... si nu pentru ca nu exista vointa, ci stiinta suficienta.
tu insuti te laudai ca citesti omul din prima.....pe de alta parte afirmi ca nu cunosti ceea ce cunosti deja, la acest aspect al sinceritatii ma refeream
"nu poti cunoaste un om indeajuns nici dupa zece ani ..." esti sigur?! un om care se cunoaste pe sine ii cunoaste si pe cei dragi sufletului sau, cred asta cu tarie
@lorelei, ca sa distrugi ceva, ii musai mai intai sa constientizezi ca acel ceva iti face rau. E foarte simplu si hilar sa vina cineva de nicaieri si sa-ti spuna: "Esti nefericit ! Vinovat pentru nefericirea ta este egoul ! Distruge-l !". Te uiti asa, si te intrebi in sine, de unde o fi picat si-asta ?! :)) Cand te gandesti ca e numai buna intentie ... :)
@elena, cunoasterea e un proces, nu o revelatie ! :))))
@pheideas : Da, ai dreptate, trebuie sa constientizezi ca iti face rau.
Cat despre proces sau revelatie, sa impacam ambele tabere, as zice ca e un proces care trebuie sa se incheie cu o revelatie.
@pheideas : asta numai din punctul de vedere a celui care nu cunoaste revelatiile ...apropos, ai uitat "Crede-ma, stiu ce vorbesc !" :))
@lorelei, de fapt, cred eu, cunoasterea e un proces care nu se termina niciodata. Pentru ca nu-l pui pe celalalt sa dea extemporal. Uneori se intampla sa astepti si zece ani, sa descoperi ceva interesant. De fap, cred ca iubirea pe asta se bazeaza, pe descoperirea de fiecare data a ceva frumos. Cel putin la mine functioneaza. Poate ca altii iubesc cu ochii inchisi.
Da, sunt de acord cu tine. Si eu cred ca iubirea se poate construi inclusiv astfel. Pe descoperirea si redescoperirea permanenta a celuilalt. Si a ta, prin el. Astfel, nu te plictisesti si nu incepi sa scrutezi "alte zari".
Doar ca relativ la proces si revelatie eu ma refeream la alt tip de cunoastere. A divinului. Desi se aplica si in acest caz. Divinul poate fi aflat si prin intermediul celuilalt. Asta e cea mai frumoasa cale (dupa parerea mea). Cealalta e asceza, sannyas-ul.
Lorelei ...barbatii...fiecare cu ce-l doare.Tu vorbesti de divin...el de divine...
Lucian...ma onorezi ,domnule(wink) Cunosc personal si sfantul si nebunul.Avantajul de a trai intr-o lume piestrita:)
@MyEyesOnyou *N-ati intalnit niciodata oameni care merg in viata pe un drum parca dinainte stabilit?Tot ce fac e sa urmeze calea,fara stopari inutile.Ni se par rasfatati de soarta si nitel tampiti dar ei ...in drumul lor perfect trasat...de ei insisi ,de cei dinaintea lor,sau de o forta neinteleasa...pasesc inainte fericiti.* La acest fragment scris de tine ma refeream si doream sa accentuez ca unii oameni trec prin viata fara sa se chinue si sa lupte cu morile de vant, ci foarte firesc si natural de parca drumul a fost stabilit dinainte. :)
@Elena cand ma refeream la cineva cu constiinta fara pata, chiar la nivel uman, era vorba de un om care nu a ucis, care si-a iubit semenii, care si-a trait viata fara excese etc. Daca ne referim la modul ideal, doar sfintii au o viata si o constiinta fara pata.
@Lorelei cand am dat exemplul nu m-am referit la cineva anume, ci a fost ceva ad-hoc. Nu e vorba de mine sau de cineva cunoscut mie, dar cred ca se incadreaza in patternul multor oameni.
@elena “O sa vorbesc despre DRAGOSTE mai mult decat despre orice altceva pentru ca ea inalta OMUL deasupra animalului, desi toata OMENIREA nu e formata decat din animale. Oamenii se revolta impotriva suferintei si sunt constienti de ea cand sufera, dar intr-un fel, se comporta ca animalele inferioare, fiindca suferinta ii face mai buni si ii conduce spre evolutie,in timp ce animalele nu invata decat sa evite suferinta instinctiv.
DRAGOSTEA la care ajungi prin suferinta e mai puternica decat cea la care ajungi prin nevinovatie.” Sunt de acord ca dragostea ne înalta si ca prin suferinta ne cizelam si ne descoperin fatete noi ale noastre ca fiinte ce poseda si constiinta. De fapt, cred ca si constiinta ne mai separa de animale. Daca tot ce facem nu este facut prin truda, inclestari dramatice, fara indoieli, disperare, erori nu am mai fi oameni, ci robotei. Cautarea, eroarea si succesul este drumul inteligentei umane.
"daca e sa mi se intample,se va intampla".mi se intampla,totusi ceva in mine mi se intampla si nu doar in mine se va intampla.
e simplu
faci fata resposabilitatii ca ceva ti se intampla si observi ca ceva se va intampla si in afara ta?e ca o armonizare.
credinta e in tine,acolo sunt doar raspunsuri,copilul vrea sa te afle pe tine si ceea ce il inconjoara,caci pe el sa aflat inca de la nastere,el este raspuns pur fara intrebari,intrebarile la copil sunt tot o forma de armonizare.de ce sa nu folosim exemplu copilului cand...observam ca nu il mai folosim.
cand egoului ii acordam mai multa importanta decat are,riscam sa nu mai observam altele
suferinta e doar o iluzie,noi o construim,colectiv sau nu,nu e o urmare care apoi ne luptam sa o reparam.cu ce o reparam cu iubire?e diferenta intre o constructie sau urmare.suferinta noi o deramam ca un castel din cuburi.iubirea poate fi o constructie?nu,asta ne e clar la toti,construim o relatie sau poate doar forma relatiei.ai nevoie de stapanire asupra iubirii pt a o construi?lasa iubirea in Pace,apropie-te de ea.
LOLITA-iubirea ne cizeleaza sau suferinta,ne cizelam pt ca ne inaltam sau pt ca suferim,iubirea ne descopera sau suferinta?pe mine suferinta mai de mult ma incurca,pana cand am descoperit ca nu am suferit niciodata,ci doar m-am jucat... cu iluzii printre care si suferinta.acum nu ma mai joc si nu ma mai incurc cu importanta lucrurilor.
iubirea nu e conditionata de nimic si nu pune conditii in calea nimanui spre ea.suferiinta e o conditie creata de noi,nu de iubire.a nu se confunda conditile cu alegerea,care e doar una in viata,sau poate nici nu exista alegere ci doar Viata.ce sa mai alegem cand avem totul,Viata.si nu stiu daca o avem,dar sigur pot sa-ti spun:Suntem Viata.cand nu mai suntem pe pamant crezi ca nu mai suntem Viata?ii acordam prea mica importanta Vietii? lipsa de efort presupune robotizare sau armonizare?hai ca pun prea multe intrebari care sunt de fapt tot raspunsuri?dar daca am vedea in intrebari raspunsuri,ne-am mai pune intrebari sau am formula direct raspunsuri?:)
am intalnit om care sa paseasca pe un drum dinainte trasat...maracini sau nisip fin...drumul era credinta si bravo lui daca era in Dumnezeu;drumul lui e in Dumnezeu si El este pretutindeni:).
LORELEI-nu te descoperi prin el ci alaturi de el.Dumnezeu nu iti e doar alaturi ci pretutindeni.
sa cunosti un om nu iti ajunge o viata dar poti sa-l simti pe de-a intregul cand te apropii de el.apropierea variaza caci nu constientizam constanta propriei linisti interioare de obicei.cunoasterea e o armonizare,revelatia...e ceva legat de armonizare,nu mai stiu ce anume. si vezi daca cunoasterea dureaza toata viata,atunci si armonizarea.
poate mai revin ca acum e tarziu spre dimineata.
Te descoperi prin el SI alaturi de el.
Iubirea nu poate decat sa ne inalte. Suferinta ne cizeleaza caracterul, personalitatea, ne aduce aminte ca suntem trecatori si nu totul se invarte in jurul nostru. Suferinta este marcata prin evenimente care ne incearca puterea, ne initiaza si daca e doar o iluzie, de ce ne doare sufletul atat de tare cand ne moare cineva drag, cand ne imbolnavim si stam mai mult prin spitale, cand ne simtim neputinciosi si vulnerabili? Toata viata poate fi o iluzie, o aparenta daca alegem sa nu traim autentic...
Trimiteți un comentariu