despre increderea in oameni

Increderea reprezinta suportul pe care se construieste relatia noastra cu cei din jur. Increderea se castiga greu si se pierde repede.
Increderea este un sentiment. Este sentimentul de liniste, de siguranta pe care il avem alaturi de oameni, de tovarasul de drum cu care te incumeti sa pleci departe, de prietenul langa care dormi, langa consoarta caruia ii incredintezi viata.
Am avut ocazia sa stau la povesti cu oameni, pentru care increderea e ca vremea de afara - schimbatoare. Adica, acum e soare, voie buna, explozie de incredere, apoi brusc se innoreaza si ploua cu grindina si vorbe. Apoi iar iese soarele.
...
Cand judecam un om si ii acordam increderea, cred ca ar trebui sa tinem cont de tot ce a facut omul acela. Daca ne intereseaza in mod special, n-avem decat sa facem cercetari, si apoi sa deschidem gura. Ma rog, se pare ca deschisul gurii, pentru unii e asa, o necesitate.:)

Ce parere aveti ?
Ce legatura exista intre iubire si incredere ?
Cum ati experimentat increderea, in relatii de prietenie, conjugale etc.

Postarea originala o gasiti aici

fly2sky a spus:

Increderea in oameni e strans legata de increderea in noi insine si de iubire. Tot ce se intampla in jurul nostru si ne afecteaza increderea in noi, afecteaza si increderea in oameni in general. De asemenea, daca iubim si suntem iubiti, increderea in oameni creste. Iar dezamagirile si suferinta ne fac sa ne indoim.
Mai mult aici

25 de comentarii:

Floare de colt spunea...

Se spune ca increderea se cladeste in timp.
Da, o prietenie intre doua persoane de acelsai sex.
Dar in ce priveste relatia dintre un barbat si o femeie, m-am convins ca mai devreme sau mai tarziu, un barbat, oricat ar fi de linistit si la locul lui, pana la urma tot isi va insela nevasta, pentru ca asa sunteti voi facuti, o aveti in sange.
Nu mai am incredere decat in mine.

pheideas spunea...

Floare ce Colt, banuiesc ca fostul tau te-a inselat cu alta femeie. La acest gen de neincredere te referi. Banuiesc ca ati rupt relatia si fiecare si-a vazut de drum. Dar nu inteleg, ce te revolta ? Pai daca omului s-a saturat, tu ce vroiai, sa il legi de pat ? :) Glumesc !
Cred ca pe tine te-a revoltat faptul ca te-a mintit, nu ca s-a dus cu alta.
Acum serios, o relatie poate dura un minut, o luna sau 100 de ani. Cam atat iti ia sa cunosti un om. :))
...
Fiecare om e croit in felul lui. Consider ca fiecare om e liber sa faca ce doreste, cand doreste si cu cine doreste, cu singura conditie, sa nu faca rau celor din juru lui. Daca un barbat sau o femeie vrea sa aiba o alta relatie (am intalnit cazuri in care nu a fost vorba de sex), e liber s-o faca, cu condita sa se desparta definitiv de fosta/fostul.
Nu sunt de acord cu minciuna. Si eu am fost mintit, si nu o data. Si n-am tras concluzia ca toate femeile sunt curve. Stiti de ce ? Pentru ca fac diferenta intre a minti si a insela. :)

pheideas spunea...

comentariul lui Astharte
"Cred ca increderea/neincrederea unui om in cineva isi are bazele in primii ani de viata, functie de conjunctura si de oamenii care
i-au fost alaturi, sau nu, atunci, functie de relatia cu parintii, cele mai importante persoane pentru o viata mentala si emotionala sanatoasa a unui copil.
E destul de socant sa constati ca oameni in care ai crezut, fata de care ai fost deschis, sa-ti zica la un moment dat sa dispari din viata lor pentru ca ai facut nu stiu ce, ca si cum tot ce a fost pana atunci, nu mai exista.Un pas gresit( mai grav daca el exista doar in mintea celui care acuza!!) si s-a dus totul, ca si cum n-ar fi fost nimic, ca si cum prietenia, timpul oferit, atentia, tot, nu ar mai conta. Te si intrebi daca nu cumva oamenii respectiv nu au o problema...la mansarda...:)
Eu una sunt destul de naiva, ar spune unii, eu spun altfel: INCA mai cred in oameni! De aceea accept multe, chiar daca unii ar susitine, vai, n-are pic de mandrie, e o proasta! Oare asa sa fie? Din fericire, sunt multi , zic eu, care apreciaza deschiderea mea fata de ei, oameni de la care, surprinzator, aflu lucruri noi,frumoase, despre mine, tocmai pentru ca le-am acordat incredere. E de bine, e de rau? :)"

pheideas spunea...

Astharte, increderea se invata, cum ai spus si tu, nu numai in primii ani, ci inveti toata viata. Partea proasta e ca unii nu invata deloc si navigheaza prin viata ca niste corabii cu panzele rupte.

fly2sky spunea...

Pheideas, eu as zice mai degraba ca increderea se simte, chiar tu ai scris ca "increderea e un sentiment". Trebuie doar sa invatam sa ne ascultam sentimentele. Si pentru ca simteam nevoia sa spun mai multe despre asta am scris ceva pe blogul meu.

pheideas spunea...

Incredrea este un sentiment. Ai spus ca increderea se simte. Si simtul, tot pe cunoastere se bazeaza.
Uite, am sa-ti dau exemplu. Un experimente facut de niste psihologi.
Unui esantion de subiecti li s-a aratat o bunicuta blajina, cu ochelari si cu un zambet fermecator. Apoi un tip mare, ciufulit, cu o privire incruntata, cu barba si cu un tricou rupt pe el. Au fost intrebati, cine le inspira mai multa incredere. Ce crezi ca au spus ? Pe ce crezi ca s-a bazat opinia lor ?

fly2sky spunea...

Cred ca au spus ca le ofera mai multa incredere bunicuta, iar opinia lor s-a bazat pe privirea blajina si zambetul fermecator, acestea fiind asociate cu ideea de bunatate. Dar sub un zambet fermecator se poate ascunde si o persoana prefacuta, aparentele pot fi inselatoare. Simtul se bazeaza si pe cunoastere si pe inteligenta, dar e ceva totusi ce le depaseste..e vorba de intuitie cred. Uneori simti ceva si nu poti gasi argumentele logice. Cred ca asa e si cu increderea.

Rontziki spunea...

Vorbind de incredere in oamenii pe care ii cunoastem zi de zi, fara a pune in balanta extremele cum ar fi bunicuta si tipul ciufulit, merg si eu pe varianta descrisa foarte fain de fly2sky si anume pe sentimentul de incredere care nu se bazeaza intotdeauna pe cunoastere.
Pur si simplu, simti ca poti avea incredere in cineva pe care intalnesti, dar inca nu cunosti foarte bine...de obicei cunoasterea ulterioara vine sa confirme sau sa infirme increderea pe care ai simtit-o.
Nu contest ca pierderea increderii poate avea o motivatie concreta, clara, dar, pentru ca toate se leaga intre ele prin fire mai mult sau mai putin vazute, motivatia aceea clara nu este singura explicatie, aproape intotdeauna si sentimentele au avut ceva de spus...
Referitor la incredere in relatii, atunci cand neincrederea sau suspiciunea unui partener este o constanta, aceasta are legatura cu doua aspecte care de obicei coexista in astfel de relatii: o lipsa de incredere a persoanei suspicioase in propria persoana, pe de-o parte, si intretinerea acestei neincrederi de catre partener, nu prin actiuni de genul inselat, flirtat cu altii/ altele, ci prin incapacitatea de a transmite celuilalt ca este unic, ca n-ar putea fi inlocuit...capacitatea asta nu poate veni din intentie si din cuvinte, ci din simtire pentru ca, numai simtind asa ceva, se poate transmite, chiar fara straduinta...

Rontziki spunea...

@fly2sky: da, uneori simti si nu poti gasi argumente logice, ba, mai mult, ai putea gasi argumente logice sa nu simti si totusi...inima are ratiuni pe care ratiunea nu le cunoaste :))

Este vorba de intuitie...poate sunt si astea informatii pe care subconstientul nostru le receptioneaza, dar nu le putem totusi include in sfera cunoasterii, cel putin eu vad cunoasterea prin referire la informatiile pe care le constientizam, nu care vin ca si sentimente, senzatii nu intotdeauna bazate pe realitate sau pe argumente.
Nu vi s-a intamplat ca, raportat la aceeasi persoana, sa oscilati intre incredere si neincredere si sa constatati ca increderea era maxima atunci cand sentimentele erau maxime?
Daca increderea nu ar fi decat ceva constient si bazat pe cunoastere, atunci nu ar mai exista sentimentul acela ca ai incredere sa mergi pana la capatul pamantului atunci cand iubesti...evident, cu riscul de a te insela, dar, daca nu ar fi asa, atunci iubirea nu ar mai fi iubire, ci matematica :))

fly2sky spunea...

@rontziki, se pare ca vorbim aceiasi limba :). Oare pentru ca venim de pe Venus?

Saturnianul spunea...

@Floare de Colt, tu îţi bazezi afirmaţiile pe experienţele personale neplăcute. Pentru că doare, e oarecum normal să capeţi o reticenţă. Instinctul de conservare îţi spune că trebuie să te protejezi. Înţeleg asta.

Dar n-am să fiu niciodată de acord cu generalizările. Prin urmare, nici cu aceea făcută de tine. Oricîte experienţe personale neplăcute am avea, ele nu sunt suficiente pentru a generaliza o stare de fapt.

Am avut şi eu suficiente experienţe neplăcute vizavi de femei încît să pot crea un şablon şi să le înghesui acolo pe toate femeile din lumea asta. Dar mă feresc ca dracul de tămîie de astfel de extreme :) Fiindcă sunt nocive inclusiv pentru mine. Şi dacă de ceilalţi să zicem că nu îmi pasă, de mine îmi pasă ;)

Prin urmare, iau fiecare femeie pe care o întîlnesc exact aşa cum este şi o "evaluez" pentru ceea ce este ea, nu prin prisma unui şablon. Care e logica mea? Destul de simplă: femeia care este astăzi în faţa mea nu are nici o vină că alte 20 înaintea ei m-au dezamăgit. De ce să o bag într-un şablon înainte de a o cunoaşte măcar un pic?

Acel bărbat care zici tu că, mai devreme sau mai tîrziu, îşi înşeală nevasta o face pentru că de fapt n-ai iubit-o niciodată cu adevărat. Prin gestul său revelează un adevăr pe care l-a disimulat. Faptul că nevasta nu a putut vedea acel adevăr atîta vreme este şi problema ei. Uneori femeile trag un văl peste anumite lucruri evidente, spunîndu-şi că e doar imaginaţia lor, pentru simplul fapt că s-au obişnuit cu prezenţa celui bărbat în viaţa lor. Şi lucrurile încep să doară doar atunci cînd evidenţa, aflată dintotdeauna acolo, începe să muşte.

pheideas spunea...

@rontziki, ce spui tu despre simtire este perfect adevarat. As fi curios, daca tot pe simtire o sa te bazezi cand cineva iti va cere o suma mare de bani. :)) Cel mai puternic simte un copil. In aceasta privinta, copiii sunt fantastici. Aproape tot ce fac se bazeaza pe simtire, pe empatie bazata pe semne si energie. Apoi crestem si ratiunea incepe sa inghesuie simtirea, uneori pana o da afara. :) Unii pleaca la drum lung cu cineva, doar pe baza simtirii. Se intampla sa fie tradati si lasati la greu. La urmatorul drum, se bazeaza tot pe simtire si iar sunt tradati. Apoi se inchid in sine si la urmatorul pleaca singuri. Si tot nu e bine, pentru ca raman in drum si nu-i ajuta nimeni. Pana la urma nu mai pleaca nicaieri si pun pe usa eticheta: "Toti barbatii e porci !". :)) Asta e viata ! Am un principiu - ma bazez in egala masura pe simtire si pe ratiune. Si cand vorbesc de simtire, nu ma uit in stele si astept sa cada una :), ci am unele capacitati de percepere extrasenzoriale. Cei care ma cunosc, stiu ca la prima intalnire ii imbratisez. Odata era sa iau un pumn in nas. :))) Ma rog, sunt mute de povestit pe tema senzorialitatii si formelor ei, de la energia telurica, la cea corporala si altele. O sa le pun intr-o postare candva. Dar mi se pare stupid sa te bazezi doar pe simt, cand evaluezi increderea cuiva.
...
Cand evaluam pe cineva, ar trebui sa ne deschidem toate canalele de comunicare, perceptie, de la cele directe, la cele indirecte, si apoi informatiile sa le trecem prin filtrul propriu.
Cand te indragostesti, e altceva. Cred ca e gresit sa spunem ca simturile ne-au indemnat s-o luam inainte. Mai degraba e vorba de hormoni ... dau o gramada de halucinatii. Dar ce frumos e sa simti ... ca zbori. Nu-i asa ca merita riscul ? :)) La urma urmei nu pierzi nimic, decat niste lacrimi. La inceput bineinteles. :))

Rontziki spunea...

@pheideas: pentru mine increderea nu se reduce la bani si, de cele mai multe ori, nici nu ajunge in zona lor...exista oameni carora le-as da o suma oricat de mare de bani, daca as avea :)
In general, evident ca nu traiesc doar din simtire :), mai am si ceva ratiune care ma incurca din cand in cand :)), dar, pentru ca ce spui tu despre a te baza in egala masura pe ratiune si simtire este o utopie sau inseamna de fapt a te baza pe ratiune, prefer sa acord intaietate simtirii.
Atunci cand se bat cap in cap ce faci? Cum dozezi partile egale de ratiune si simtire? :))
Asa cum spui, cei care se bazeaza pe simtire, pot fi tradati de ceilalti si se pot trezi singuri...dar prefer sa fiu tradata de ceilalti pentru ca m-am ghidat dupa simtire decat sa ma tradez pe mine insami netinand cont de tot ce simt.
N-as reduce indragosteala chiar numai la hormoni pentru ca nu trebuie sa confundam atractia fizica cu a te indragosti...imi place sa cred ca atunci cand ne indragostim e mai mult decat atat si consecintele pot fi mai mult decat lacrimile, dar nu cred ca se poate vorbi in termeni de pierdere si castig atunci cand iubesti...

pheideas spunea...

@Rontz, intrebarea mea se referea, la faptul daca dai bani in baza unei simtiri, sau incerci sa ii verifici si bonitatea ?
M-ai intrebat, ce fac daca simtirea si ratiunea se bat cap in cap. Pana acum, au cam mers mana in mana in aceeasi directie. Si sa-ti spun si de ce: daca nu simt din prima un om, il sterg din start din agenda. Iar daca e chestie de business, imi iau toate asigurarile legale necesare, sa dorm linistit. :) Cand iubesc, dau totul, pana la sfarsit, chiar daca celalat m-a inselat. De regula, in dragoste, pierd. :)
Cand iubesti, crede-ma, poate fi vorba de pierdere sau de castig. :) Mai dureroase sunt pierderile sufletesti. Dar trec, cu vremea, si ele. Asta e viata, se pare ca trebuie sa le traim pe toate la intensitate maxima. :) Dragostea insemna sa daruiesti si sa te bucuri de fericirea celuilalt.
...
Ha, am ajuns de la incredere la dragoste. "Daca dragoste nu e, nimic nu e !". :)

Rontziki spunea...

@pheideas: cred ca esti singurul om pe care-l stiu si la care ratiunea si simtirea au mers mana in mana...chiar daca simti un om din prima, mi-e greu sa cred ca nu apar situatii in care ratiunea zice una si simtirea alta...
La pierderile sau castigurile sufletesti ma refeream si eu, doar ca nu le pot vedea asa, ca pierderi si castiguri. Daca m-as raporta la notiunile astea si la ce inseamna ele in materie de iubire si de relatii, as putea spune ca in dragoste, in principal, am pierdut, dar nu ma raportez asa si consider ca am castigat de fapt mult mai mult prin ce-am simtit...cand iubesti, chiar si daca suferi si "pierzi" sufleteste, este tot un castig.

pheideas spunea...

Rontziki, multumesc pentru calificativ. Da, uneori ma mir si eu. Simtirea oamenilor e o capacitate pe care am descoperit-o dupa ratiune. :)) Adica am descoperit ca o am. Stii cum ? Cu multi ani in urma, eu super-rationalul, s-a intamplat sa dau mana cu cineva. In momentul urmator mi-a venit rau. Apoi cu o alta ocazie, am intrat intr-o casa. A trebuit sa ies imediat, cu stapanul nedumerit dupa mine. Alta data, n-am putut sa ma apropii 50 cm de cineva. Pe urma am aflat ca usa era inchisa. :))
Si altele ...
Asa e, cand pierzi, castigi. :))))) Fie ca tine, balanto ! :))))

Rontziki spunea...

Pheideas, cred ca ne-am referit fiecare la altceva prin "simtire"...nu ma refeream doar la acea senzatie pe care o ai uneori, in anumite situatii sau cand cunosti pe cineva, sa-i zicem "intuitie", ci la simtire in general, in sensul de sentimente, senzatii impreuna, care mai vin in contradictie cu ratiunea...Daca la tine nu vin, nu's ce sa zic, poate ca le domina :)

pheideas spunea...

Rontziki, aaa, la acea simtire te referi. La simtirea lui Tropotel, cand ii scria Veronica.:)))) Uf, pai de ce nu zisesi soro' de la inceput ? Ma lasasi sa dezvolt simtirile in profunzime ... :))) Simtirea in general, in sensul de simtire ... aha ! Adanc ! :)))
Adica io daca am spus ca simt, nu m-am referit la persoane (ma rog, zusammen), ci la stalpul de inalta tensiune. :)))))))))

Rontziki spunea...

Uff, iarasi vorbim fiecare despre altceva :)))
Nu ma refeream neaparat la simtirea poetica de care zici tu, ci la orice fel de sentimente si, evident, la stalpii de inalta tensiune :))))

Saturnianul spunea...

@Rontziki & @Pheideas:

Vaaai copiii, ce frumocs discutaţi voi acilea. Şi pe mine nu m-aţi invitat la cafea. Mai ales tu, @Rontz, care o faci... bunuţă în ultima vreme :P

Mi-a plăcut cum v-aţi contrat voi o ţîră pe chestia zisă de Rontz, cu atunci cînd pierzi, cîştigi. De, balanţă :D Dar nu despre asta vorbim aici. @Pheideas, cred că am înţeles ce-a vrut să zică. În termeni sportivi ar suna mai clar şi cam aşa: important nu e dacă pierzi sau cîştigi, important e să participi. Am I right or am I right? :D

Pheideas, să nu mă îmbrăţişezi de prima oară dacă ne-om întîlni. Sigur n-o să prinzi semnale bune. Pumn în nas n-o să iei, dar informaţii eronate, da :)) Nu vreau să dau explicaţiuni acilea...

Vocea-de-departe spunea...

Încrederea e un sentiment. Pentru a acorda însă cuiva încredere, ne bazăm pe cel puţin dubla cunoaştere. Cea directă, analizând faptele şi comportamentul acelei persoane (merită sau nu încredere ?) şi cea indirectă, intuitivă. Deci, mai întâi cunoaşterea, care e un proces, o reflectare în conştiinţa individului a unor elemente, în acest caz fapte şi informaţii intuitive. Abia pe urmă intervine sentimentul încrederii propriu-zise. Şi toate acestea se petrece în conştiinţa individului, raportate la alt individ. Motivele încălcării încrederii acordate sunt însă atât de variate, încât ar fi un studiu întreg, cu cazuistica de rigoare.

pheideas spunea...

@Saturnianule, pe tine n-o sa te imbratisez, cu siguranta ! :))) Tie o sa-ti strang mana. Daca eu n-o sa simt, tu cu siguranta o sa simti. :)))
Rontziki e rontziki; asa e ea ! Daca spui ca cerul e albastru, ea o sa-ti spuna ca maine ploua. Daca zici ca ploua, ea o sa zica ca iese curcubeul.:))))

Rontziki spunea...

@Saturnianul: nu prea am mai facut cafea in ultima vreme :))
Da, dom'le, cam asta ar fi ideea "important e sa participi". Ce inseamna de fapt sa pierzi in dragoste? Sa nu fi iubit, nu? Cine pierde de fapt: cine iubeste sau cine nu iubeste?
In fine, asta e o alta discutie, poate o alta postare :), ca am divagat oricum de la asta cu increderea :))

@Pheideas: ei, n-o sa spun ca maine ploua, ca eu vad de obicei jumatatea plina a paharului :)) eventual o sa spun ca sunt multe nuante de albastru :)) la curcubeu, m-ai nimerit perfect! :)

LOLITA spunea...

Mi-au placut foarte mult comentariile voastre. Despre incredere pot spune ca tine si de felul fiecaruia de a fi. Aluatul din care e fiecare facut face ca sa dospeasca ceva bun sau nu si astfel se incheaga relatii pe o durata mai mare sau mai mica de timp. Personal ma ghidez dupa felul in care se poarta acea persoana, cum vorbeste, cum te priveste si cum te trateaza dupa cateva intalniri. Unele persoane au incercat sa ma "impresioneze" de prima data cu functiile pe care le detin ei si ce super sunt ei in domeniul lor, dar la capitolul omenie erau corijenti.Normal ca la proxima intalnire am zis pas, iar in timp am reusit sa le demonstrez ca ma pot achita de toate acele functii onorifice cu care ei se laudau si sa fiu si om. Din pacate mule persoane din jurul nostru fac uz de functiile pe care le au si se cred putin semizei uitand ca de fapt toti suntem atat de asemanatori la finish. :) Esential este ce urme lasam in trecerea noastra si mai putin titulaturile. Recunosc ca si eu sunt adepta simtirii la care facea referire Rontz, si nu de putine ori am fost dezamagita, insa viata mi-a oferit acea echilibrare a balantei fara sa apelez la rautati gratuite, fara sa jignesc sau sa incetez de a mai fi eu. Cred ca in asta consta acordarea increderii, de a fi autentici in simtiri si de a acorda credit oricui ne intinde ramura de maslin. :)

Anonim spunea...

mai inainte de toate sta exemplul, cel mai greu lucru, feed-back - ul fiind o capcana egocentrica, inaintea increderii sta educatia, din pacate astazi media oficiala promoveaza anti-valorile, sub un fals pretext pecuniar, bagand la inaintare o gresit-voita developare a unui mecanism socio-emotional veridic, unitar. educatia rezolva problema biliardului social, a putinatatii Oamenilor