Uneori uităm ca viaţa acesta este pentru a ne îndeplini fiecare acolo unde suntem destinul. Ne cramponăm de tot felul de condiţii care de care mai finite si mai materialiste complicându-ne inutil existenţa. Cum spunea personajul cărţii pe care îl citesc, Sînziana Hangan, " e-atâta rutină pe lume şi-atât de puţin adevăr " şi apoi se întreba oarecum retoric, " De ce o fi viaţa atât de complicată? ".Cred că ne complicăm pentru că nu renunţăm la aroganţa de a pretinde că suntem atotştiutori asupra semenilor noştri şi pentru că ajungem să ne cunoaştem pe noi înşine mai bine decât pe ceilalţi cu care ne împărţim viaţa, de aici tendinţa de a emite judecăţi valoroase sau ilogice. Despre ceilalţi putem doar face presupuneri subtile sau mai puţin subtile şi acesta este un teren minat pentru că în cele mai multe cazuri eşuăm în a emite adevărul adevărat. Suntem prizonierii sorţii în momentul în care ne comparăm cu alţii, învăţăm să urâm, să acuzăm destinul pentru toate eşecurile noastre, să ne victimizăm şi să ne plângem de milă. În cazuri de genul acesta e de preferat să facem o ordine, o curăţenie în interiorul nostru, să rânduim totul pentru confortul sinelui nostru , excluse fiind momentele de egoism exacerbat sau de narcisism exagerat. Am întâlnit oameni gata să te asculte deşi nu te cunoşteau aşa de bine.De cele mai multe ori oamenii simpli fără pretenţii de masterate sau doctorate la activ au fost cei mai autentici în împărtăşirea ideilor lor. Ipostazele sechelelor din suflet pe care toţi fără tăgadă le purtăm cu noi, deşi ne vine greu să recunoaştem, sunt ca o toxină ce trebuie imediat eliminată. Uneori vrem să uităm, dar ne doare şi atunci avem tendinţa de a ne cufunda în umoarea melancoliei laconice şi începem să găsim alte explicaţii pentru a ne mulţumi eul obiectiv şi pentru a ne îmbăta cu o victorie iluzorie. De multe ori am întâlnit prejudecata sau chiar discriminarea unora faţă de lucrul ieşit în urma unui efort fizic faţă de unul ieşit din minte. Cei care muncesc cu mâinile vor avea mereu o suspiciune faţă de cei care muncesc cu mintea şi invers. De ce? Pentru că ce iese din mâinile unor oameni poate fi măsurat, apreciat pe loc, este o certitudine,dar ce iese din mintea unor oameni este discutabil, mai ales dacă sunt şi idei controversate. Ce este pentru mine o enigmă, este cine anume se poate considera un judecător imparţial sau suprem pentru a decide care lucru este mai bun? Munca fie fizică, fie cu mintea este o valoare indiscutabilă şi merită să fie apreciată just, dar, din păcate se creeza adevărate tagme şi se apelează la idealuri false doar pentru a stabili că unii sunt superiori celorlalţi ca oameni. Prin pregătirea profesională ajungem să consolidăm acele atuuri de care ne-am dat seama pe parcurs, dar ca oameni toată viaţa avem de învăţat.E cineva care are altă părere? De fapt, ce am vrut să evidenţiez este că unii oameni cresc doar prin titlurile cu care se mândresc nevoie mare şi se cred invincibili. Astfel, nu e de mirare că vom găsi înţelepciune şi înţelegere mai autentică la cei cu studii mai puţine , dar cu suflet mare şi credinţă neştirbită. Am întâlnit oameni care au gafat, dar datorită funcţiei importante pe care o deţineau nu au vrut să recunoască greşeala pentru a nu li şterge din prestigiul creat. Dar, în urma gafării lor suferă oameni nevinovaţi. Merită preţul acesta ? Viaţa unui om se măsoară şi merită un preţ atât de derizoriu dat de aroganţă, de falsa iluzie a unei puteri titanice ce se arogă unora fără drept de apel? Aştept reacţii! Poate se naşte un dialog antrenant ! :D
S-ar putea să vi se pară interesante şi alte teme abordate de mine pe care le puteti găsi aici.
19 comentarii:
Sa stii ca subietul este departe de a fi lamurit cu unul sau doua comentarii. :)
Am sa incep cu ceva obisnuit in vremurile de azi. Este vorba de criza. Am intalnit o atitudine a unora, angajati, fata de ceilalti, abia pusi pe liber din cauza crizei. Am observat o atitudine dispretuitoare. Hilar e ca peste o luna, tocmai cel care era sus, s-a trezit si el disponibilizat. Sa vezi atunci vaiete si cersit de mila.
Acesta este omul. Este MIC, SUPERFICIAL si DEZINFORMAT. Nu-l intereseaza nimic din ce nu il afecteaza imediat si direct.
Prin urmare, atitudinea descrisa de tine, privind dispretul muncii sau al unor categorii intelectuale, e absolut firesc la o anumita categorie, din pacate din ce in ce mai uniformizata in ultimii ani. Este mult mai simplu sa ignori, decat sa cuprinzi si sa pricepi. Unii nu se limiteaza la ignoranta, ci mai arunca si cu noroi. Iarasi tipic, nu numai meleagurilor mioritice. Cu asemena fenomene s-au confruntat si europenii, cu cateva sute de ani in urma.
O alta latura a fenomenului este relatia sef - subordonat. De regula, seful a fost promovat in functie de sus in jos, si nu invers, cum ar fi normal. De multe ori are vag habar de problemele cu care se confunta subordonatul. In schimb, "tuna si fulgera" si isi da aere. Am sesizat o agresivitate instinctuala. Vezi exemplele cu concendierile de la Renault sau Gas de France. Angajatii s-au plans ca in loc de aprecieri, sau trezit cu reprosuri si noi termene. Dar francezii sunt francezi, iar romanii sunt romani. La noi, seful se manifesta agresiv tocmai pentru a nu-si trada slaba pregatire. Am cunoscut si sefi cu adevarat pregatiti, care erau de o cordialitate surprinzatoare. Iti era mai mare dragul sa te duci la job.
Tu ai mai facut referire la relatia dintre "cel cu mapa si cel cu sapa". Pe vremuri, cand lucram in institut, era un permanent conflict intre Tesa si Sectie. Cei din sectie, lopatasii, nu pricepeau deloc de ce cei din cercetare aveau salarii asa de mari. Degeba le explicau ca daca nu ar fi cei din Tesa, ei nu ar avea de lucru. Ca e musai ca cineva sa gandeasca si altcineva sa munceasca cu palma. Si ca e si o diferenta de studii, de ani de scoala, care trebuie compensati.
In toate exemplele am observat o ingradire mentala, o imposibilitate de a cuprinde fenomenul.
Exemplele tale sunt foarte sugestive si vizeaza exact motivul pentru care am scris aceasta postare. Hilar este intr-adevar cand unii oameni chiar cred ca o functie de conducere le aduce nu doar beneficii de moment, ci si credinta ca sunt pe drept considerati peste medie de restul,desi au fost numiti pe diverse criterii ce uneori sfideaza logica si pregatirea in domeniu :) Conflictul dintre cei cu ampa sic ei cu saap a fost, este si av fi la fel ca sic el dintre generatii. Uneori pare logic, alteori inutil dar de cele mai multe ori camufleaza frustrari, imcompetenta, limitare. Altceva am vrut sa subliniez vorbind despre fenomen. Vroiam sa ating si cazurile in care omul simplu, dar care se cunoaste totusi mai bine decat cel cu pretentii de studii superioare,pentru ca traieste in universul lui limitat fara sa se complice inutil, merge la doctor si isi pune toata speranta in diagnosticul acestuia pentru ca stie ca are carte mai multa si are si un renume de aparat, dar diagnosticul este gresit. Doctorul este prea arogant sa recunoasca ca a gresit si astfel viata omului e pusa in pericol. So ignore sau sa salveze viata pe care a jurat sa o apere? Dar ce vor spune colegii ? Ce se va alege de renumele lui? Omul simplu oricum nu intelege ce are, de ce sa se mai oboseaca sa-i explice?
Un alt caz, ar cum spuneai si tu al celui in functie de conducere care greseste in luarea unei decizii si se cramponeaza de aceleasi intrebari existentiale ...
Ce spuneti de cazul in care un judecator trimite un om in inchisoare pentru un furt derizoriu, iar cei care comit fraude colosale sunt liberi ? Cum se mai pot explica gafe de genul aceste? Astept rectii...
Faptul ca cineva are mai multe cunostiinte, mai multe scoli, nu il face automat superior unuia cu studii mai putine si de multe ori calitati ca omenia, sinceritatea, modestia le gasim la oameni simpli. Consider ca pentru anumite functii sau profesii ar trebui mai mult luat in calcul si profilul psihologic, dar de unde sa te astepti la asa ceva la noi, cand promovarile nu se fac nici macar pe criteriul competentei profesionale. Cat despre doctori si judecatori..aceste meserii presupun multa daruire si responsabilitate pentru ca sunt in joc vietile oamenilor... o mica neatentie poate fi fatala. Despre judecatori si cum se comit gafe la noi...ar fi probabil romane de scris...e vinovat sistemul care le permite asa ceva.
Uneori e si sistemul de vina, uneori si noi ca le permitem sa faca ce vor cu noi si din noi. Dar, mereu exista un dar,nu inteleg dispretul unora fata de munca altora sau cum viata unui om poate fi atat de ieftin evaluata . Acest lucru am vrut si eu sa-l evidentiez si anume ca nu titlurile onorifice sau chiar meritate ne fac OAMENI. Veleitatile fiecaruia ies la suprafata fara efort prea mare, dar nu trebuie sa facem din acest lucru un capat de tara. Nu contest, nici nu mi-am propus acest lucru importanta fiecarei meserii. Sunt fiecare in parte o veriga ce contribuie la reusita vietii fiecaruia. Fiecare dintre noi este important in locul in care munceste, acolo unde destinul l-a ancorat.Ce nu trebuie sa uitam este sa nu ne lasam coplesiti de griji si sa ne acoperim ochii cu valul indiferentei. Viata fiecaruia dintre noi este unica, irepetabila si nu merita sa fie compromisa din cauza gurii lumii . Sa fim rai, indiferenti, violenti e partea usoara. Sa fim intelegatori, iubitori, responsabili e mai greu.Viata unui om are sau nu valoare?
Sa zicem ca in continuarea temei propuse va mai lansez o provocare. Sunt situatii reale pe care le-am observat in jurul meu si nu m-am putut abtine sa nu-mi pun intrebari... Ma ajutati sa raspund la ele? Cum ar putea fi descrisa situatia unui cuplu cu serviciu si unul si altul, care munceste zi de zi , uneori si spre noapte pentru a-si permite sa plateasca toate darile catre stat si uneori sa aiba si un pic de timp liber doar pentru ei vis a vis de cea a unei familii tinere cu un copil in care nici el, nici ea nu au serviciu, au ceva ajutor social si alocatia copilului si tot isi permit sa plateasca darile, iar prin bunavointa rudelor, cunostintelor mai primesc mici cadouri, atentii ca sa le usureze traiul.Sunt putin derutata, cum e mai bine, sa muncesti pe rupte si sa fii stresat tot timpul de termene si situatii limita sau sa stai linistit si sa traiesti din ajutorul social? Eu stiu raspunsul,asptept si de la voi reactii... :)
La prima vedere, cei din urma se intind "cat le e plapuma". La urma urmei, daca nu fura sau dau in cap, e problema lor cum reusesc sa supravietuiasca. In ce priveste darile catre stat, eu am o rafuiala mai veche cu statul. Nu intru in detalii. Spun doar ca e naiv cel care crede ca statul e sus si merita platit.:)
Nu inteleg un alt aspect. Ce legatura exista intre cei care muncesc si cei care nu muncesc ? Cei din urma trtaiesc cumva pe spinarea primilor ? Daca nu, e treba lor cum reusesc, si cine le e dator. Daca rudele le fac cadouri, e problema rudelor.
Si nu e mai bine nici sa muncesti si nici sa stai pe rupte. Cel mai bine e sa supravietuiesti, fara sa faci rau celor din jur. Cine reusete asta, e demn de toata admiratia. Si sa ma explic.
Cunosc pe cineva care sta toata ziua si nu face mai nimic. In schimb din doua tranzactii la bursa, reuseste sa castige cat altii in douazeci de ani. Ar trebui invidiat sau admirat ? Pana la urma ce admiram mai mult, palmele sau brainul ? Vezi tema postarii ... :)
Se spune ca meciul se joaca pe goluri, nu pe impresie artistica. :))
Mai e o chestie. Se spune ca idealul catre care tindem cu totii, e sa trudim cat mai putin si sa ne distram cat mai mult. Pentru asta ne folosim creierul.
Apropo de munca in zadar. Am cunoscut odata pe cineva, care lucra toata ziua. Avea o gospodarie la tara. Seara cadea frant de oboseala. I-am facut un calcul de eficienta si i-am demonstrat ca in loc sa creasca 80 de gaini si 5 capre, pe care sa le hraneasca cu zece hectare de porumb, care trebuie arat cu banii din pensie, mai bine ar da pamantul in arenda, si-ar pastra zece gaini si o gradina cu zarzavat, si cu banii ramasi ar trai linistit si nu s-ar speti toata ziua. Evident ca n-a priceput. Ma intreb daca faptul ca se vaita de sanatate era o chestiune de forma sau de esenta, si de fapt, munca, pentru el nu insemna castig, ci preocupare ?
Evident ca am vrut sa subliniez ca sunt oameni care traiesc pe spinarea celorlalti si ca unii pentru a fi capabili sa fie la zi cu toate datoriile intreprind eforturi titanice, pe cand altii se relaxeaza. E vorba si de brain, dar si de datoria lucrului pe care il ducem la bun sfarsit. Nu as putea sau nu m-as inchipui stand toata ziua chiar daca as avea resursele necesare subzistentei. Nu inteleg cum altii pot face lucrul acesta. Exclusa ideea ca mi-ar place sa intru in intimitatea unei familii, dar era o dilema personala si incercam sa o elucidez. Cum spuneam si in postare munca este importanta chiar daca unii se suprasolicita si altii se fac mai mult ca muncesc. Nedreptate a fost de cand lumea si pamantul. Nu vom fi noi nici primii, nici ultimii martori ai ei :)
Referitor la exemplul cu omul harnic si simplu de la tara, m-am confruntat si eu cu ceva similar cand bunicii mei au primit dupa revolutie ceva pamant de la mosii lor imemoriali si au fost atat de dornici sa-l pastreze pe tot incat in cativa ani am ajuns cu totii - a se citi restul familiei - sa fim viticultori si prasitori profesionisti :) categoric ca in cativa ani dupa ce am incercat sa le explicam ca nu renteaza sa se lacomeasca atat si pa sanatatea lor si a noastra au mai renunatt al o parte din el. A fost o moda dupa revolutie sa ai pamant...
In toate adversitatile si-mpotriva tuturor adversitatilor, omului ii ramane acest suport moral: munca. Departe de mine ideea de a lansa lozinci, dar o existenta fericita implica zic eu si un echilibru existential ce nu e stricat de cauze fizice sau psihice si in care munca are rolul ei terapeutic si necesar.
Avem nevoie si de palme si de brain in egala masura, iar palmele de multe ori muncesc pe nimic. cat despre brain, iarasi partea proasta e ca de cele mai multe ori banii nu se duc la cei care au brain, ci la cei care au abilitati mai dezvoltate de a insela, de a pacali, mai "smecheri", ori viclenia eu nu o vad sinonima cu inteligenta, chiar daca e nevoie si de un dram de minte pentru asta.
Faceam trimitere si la tipul perfect al arivistului si la munca sisifica a unora dintre noi. Nu sunt genul care se preteaza la invidii marunte, dar nedreptatea uneori ma deranjeaza pe voi nu?
Sunt perfect de acord ca omenia si sentimentele morale deosebite nu tin de studii, ci de forul interior al fiecaruia, de aluatul din care suntem plamaditi. Educatia doar cimenteaza si ne modeleaza caraterele, ne face sa deschidem ochii mai bine si sa simtim mai bine. Tine totusi si de cum intelegem fiecare sa ne indeplinim destinul nu?
Şi eu sunt de părere că omenia şi bunul simţ nu ţin de studii...aş putea spune că uneori sunt atacate de studii...sunt oameni care, cu cât ştiu mai mult, cu cât sunt mai informaţi, cu atât uită de bun-simţ şi de omenie.
Cred că "războiul" dintre "mapă" şi "sapă" este unul fără nici un sens şi este de fapt, tot un război al omeniei şi al lipsei de omenie. Un om cu bun-simţ, cu o educaţie elementară sănătoasă, indiferent că munceşte cu braţele sau cu capul, va respecta orice alt om care munceşte, indiferent dacă e cu mapa sau cu sapa, atâta timp cât o face bine.
Aşa cum spune şi Fly2sky, avem nevoie şi de braţe şi de creier deopotrivă, ce lipseşte multora este respectul pentru muncă, în general...
Eu personal pun pe picior de egalitate un om care munceşte fizic şi o face conştiincios, serios, cu unul care munceşte cu capul...chiar aş putea spune că-l apreciez mai mult pe cel care se chinuie fizic, pentru că mi se pare mai greu. Nu cred că nişte ani de şcoală şi nişte oportunităţi, pe care unii poate nu le-au avut, trebuie să facă diferenţă în ce priveşte respectul sau remuneraţia.
Nu stiu daca e corecta, insa aveam mai demult o teorie interesanta despre oameni si munca, raportata la "angajatul care intra intr-un birou - colectiv".
Sunt doua feluri de oameni.
1. Sunt unii care isi cunosc valoarea profesionala, si incep sa-si construiasca pozita prin munca. N-au nicio grija cu "mancatul de fund" si se gandesc ca atat timp cat sunt buni, nu are nimeni nimic cu ei.
2. Sunt altii care, printre primele lucruri pe care le cauta, cand ajung intr-un colectiv, sunt automatul de cafea si daca seful poate fi lins in c... Ei stiu ca profesional sunt nuli, si incarca sa-si croiasca pozitia prin tertipuri si mancand ce c.. pe altii. Barfe si fitile ... :)
Ghiciti cine pleaca in urmatoarele luni ? :)
Gandindu-ma la sefi in general, as spune ca nu pleaca nici unul, seful are mare nevoie de amandoi, mai rar sefi carora sa nu le placa sa fie gadilati. O spun si din experienta, initial as fi crezut ca un sef ar trebui sa-si dea seama de valoarea fiecaruia si sa cunoasca bine oamenii, insa experienta mi-a aratat ca la cei mai multi sefi le place sa aiba prin preajma lor si cate un exemplar de genul asta, chiar s-ar putea infiinta un post special, sa scrie in cartea de munca functia de "lingau profesionist" :))
buna chestia cu "lingau" ! :)))
Rontz, sunt perfect de acord cu tine ca trebuie sa existe un echilibru si acesta nu este posibil decat daca coexista si cei cu sapa si cei cu mapa. Am punctat faptul ca totul este intr-o interdependenta si contribuie la bunul mers al lumii. Nedreptatea la care faceam referire era cea in cazul celor care chiar muncesc indiferent cum, dar o fac si-si castiga cu sudoarea fruntii painea si cei care nu o fac si pe care tot noi ceilalti trebuie sa-i sustinem.
E vorba intr-adevar si de oportunitatile pe care ti le ofera viata si de felul cum fiecare intelege sa raspunda la ele. Nu am avut intentia sa defavorizez pe cineva, ci sa expun niste idei.
Referitor la lingai sau oportunisti, la arisvistul profesionist cred ca nu a existat colectiv in care sa fiu sa nu existe macar unul.... :) Si da, unii sefi se complac in acesta chestie lugubra si desueta care e gadilarea propriului orgoliu.
Ca sa inchei intr-o nota optimista si sa va fac sa meditati va citez un fragment din Arta Conversatiei, Ileana Vulpescu : " Cand te simti lovit, apasat de viata, trebuie -mai ales atunci- sa-ti indrepti ochii spre zona solara a speciei: sa asculti muzica, sa recitesti o poezie, sa te uiti la un tablou. Dintr-o data simti cum, de la nivelul ramei, fiinta ta se ridica pe verticala piscului."
Si cum toti avem momente de acestea mi se pare un sfat foarte bun. De altfel, chiar il pun in aplicare cand simt nevoia. Va doresc sa va ridicati pe verticala piscului si de acolo unde aerul este rarefiat sa ne dati stiri...:)
Trimiteți un comentariu