Comunicati cu ai vostri copii!

Mama: - Cea mai gingasa si frumoasa fiinta! Cea mai iubita si adorata femeie!
Da…dar, va amintiti de cuvintele “Numai mama sa nu fii” sau “cine are copii, sa le traiasca! Cine nu, sa nu-si doreasca.”?
Cred ca a fii mama e cea mai frumoasa “meserie” din lume, dar si cea mai dificila.
Sunt fiica… de 30 de ani. Nu sunt mama. INCA sunt un “copil” rasfatat, iubit si incurajat! Imi iubesc mama. Este atat de frumoasa! Seamana cu Audrey Hepburn. Mi-a daruit din frumusetea ei: ochi de caprioara, sprancene arcuite, buze carnoase, picioare “de expozitie” (expresia apartine unei colege). Mi-a format un caracter frumos. M-a dotat cu mult bun simt. Mi-a inoculat gustul pentru frumos. M-a invatat sa ma imbrac asortat, simplu si potrivit cu personalitatea mea!
Ma iubeste atat de mult incat si-a dorit sa devin femeia perfecta: frumoasa, desteapta…fara nici un cusur! Dar nu a stiut sa-mi ceara asta, sa-mi explice. Niciodata nu a stiut sa comunice cu mine. Mi-a impus. A considerat ca doar ceea ce spune ea este bine, corect, trebuie executat…doar e MAMA! Mi-am exprimat dorinta de a urma un profil umanist. Iubeam (si iubesc) literatura, voiam sa scriu si sa devin profesoara de limba si literatura romana. Dar, mama a zis: “Faci chimie-biologie.Ai mai multe variante pentru a urma o facultate.” Bun! Asa am facut…printre lacrimi, suspine, nopti nedormite de teama tezelor si lucrarilor la chimie si fizica. Mi-am dorit sa urmez facultatea de farmacie, dar a venit argumentul: “Inveti 5 ani pentru a ajunge vanzatoare?” OK. Am aceptat, inca o data opinia mamei. Am devenit profesoara de biologie. Mi-am dorit sa lucrez cu elevii. A fost o perioada minunata a vietii mele. Dar, dupa 5 ani ( datorita inexistentei catedrelor de biologie), mi-am dorit si am fost sfatuita sa fac altceva. Nu a avut incredere in mine. Insa, am avut noroc de oameni buni in jurul meu, care mi-au spus ca sunt desteapta, descurcareata si ca pot! Timid, cu teama, am plecat din invatamant. Si nu regret! Mi-e bine!
Nu am avut voie sa plec in excursii de 2 zile. A tinut suparare o luna de zile, cand – la 24 de ani – am plecat cu prietenul meu o saptamana la munte. La intoarcere, mi-a zis ca nu e un baiat matur, ca asculta de parinti…astfel incat am renuntat la el. Imi pare rau. Nespus de rau...dar nu mai are importanta! Mi-a controlat permanent viata! De la program, pana la alegerea prietenilor! Are o mare influenta asupra mea. Am crezut ca daca fac cum spune, va fi bine, va fi mandra de mine, de rezultatele mele! Dar NU! Am inteles – mai bine mai tarziu decat niciodata – ca NICIODATA nu voi fi asa cum isi doreste! Am obosit sa mai VREAU sa fac cum imi spune! VREAU SA-MI TRAIESC VIATA! Stiu ca pot face multe.
Cu toate astea, o iubesc! E o femeie puternica, talentata (din nimic face ceva), calculata! E un model pentru mine, doar ca vreau sa fiu mai umana, mai aproape de sufletul celor pe care-i iubesc.
Un sfat pentru mame... din partea unei fiice: Comunicati si ascultati ce va spun copiii. Doar asa ii puteti cunoaste…ajuta! Doar astfel le puteti deveni prieteni!
Multumesc… IUBITA MAMA, pentru FEMEIA care am devenit!"


31 de comentarii:

simonacratel spunea...

Adică îmi spui că ţi-a distrus viaţa, a stat călare pe tine şi nu te-a sufocat şi la sfârşit îi mai şi mulţumeşti?! Asta este un fel de ironie pe care o folosesc şi eu des, nu?

MyEyesOnyou spunea...

Fata frumoasa...nu uita care iti este numele ales de tine..DOAR-EU
Cu primul a venit mama ta.Si Dumnezeu sa ne binecuvanteze parintii...dar Femeia din tine trebuie sa taie cordonul ombilical .N-am nici cel mai mic drept...sunt o straina...dar mi-ai frant un pic inima.Si stii de ce?Pentru ca mama ta a fost mama pe care odata mi-am dorit-o.O iubesc pe a mea cu toata puterea mintii si inimii mele(numai pe ea o mai am)dar nu stiu daca am sa uit vreodata ca ea intotdeauna mi-a zis ca degeaba rup cartea ca tot la cratita ajung...pentru ca asta-i soarta femeii.Am fost premianta pe linie toata viata mea si tot n-am reusit sa impresionez...asa ca am plecat de acasa...pentru cateva zile ...fara ca ei sa stie (erau plecati)...cu banii stransi intr-o vara si cu ajutorul unei prietene...am dat examen la o scoala ...si numai dupa ce am reusit...le-am dat vestea...ca plec de acasa oricum.Poate intr-un fel sau altul...ca femeie si mama am ajuns tot la un fel de cratita...dar in cratita asta daca vreau imi pot gati ...caviar-whatever...I-au trebuit ani sa se convinga ca "plecarea-fuga" mea de acasa a fost pentru ca vroiam si visam altceva.Mamele ...pe la varsta cand facem dragoste cu primul barbat ar trebui sa ne devina prietene si confidenta nu ...icoane.
Iubeste-ti mama,respect-o ...dar aminteste-i din cand in cand ca mai ai si un alt nume.

Ai puterea sa o lasi sa citeasca ce ai postat astazi pe blogul acesta?

andreiradu spunea...

:(
din nefericire, inca un exemplu de educatie subreda, ganuoasa, paguboasa!

Mai acum cateva zile in urma discutam pe aceiasi tema cu o faa deosebita, care si-a ales menirea de "carpa pentru bocanci" in numele "iubirii", pentru ca asa a inteles ea iubirea. In fapt, consecinta unei educatii strambe, schilodita de mentalitati medievale!

DoarEu spunea...

Simona, nu sunt ironica. Am devenit o femeie ordonata, 'frumoasa', sunt placuta si apreciata peste tot unde merg. Nu stiu cum esti tu... oricum, din cate stiu, esti mama de baiat!

MyEyesOnYou:
Imi iubesc si imi respect mama. Parintii nu ii putem alege. Sper sa ajung eu, candva, o mama mai buna.
Scrierea aceasta este putin mai veche... nu i-am aratat mamei ce am scris....
Tema pusa in discutie era comunicarea parinti-copii. Am subiecte tabu si acum cu mama. Nu le accepta, nu avem puncet comune. E trist! Dar vreau sa ii demonstrez ca pot mult mai mult!

DoarEu spunea...

Andrei: Candva, am facut si eu asa... crezand ca nu merit un barbat special, care sa ma respecte, disperand sa ma casatoresc. M-am trezit la timp! Salveaz-o pe acea fata, te implor!

andreiradu spunea...

DoarEu, am incercat!
Dar... am esuat. Poate nu am talentul de a fi persuasiv, sau poate nu stiu eu bine pune in evidenta cum o femeie merita si trebuie sa aiba demnitate!
O femeie, din punctul meu de vedere, are si ea dreptul la fericire, la bucurie, la demnitate, la respect, la libertate, aidoma unui barbat.

Ma bucur pentru tine!
Poate ar fi mai bine ca voi sa scrieti, sa comunicati intre voi astfel de lucruri.
Venind din partea unui barbat poate parea bizar.

DoarEu spunea...

Am sa incerc (e vorba de Denisa? - Inalbvorbim?).
Sa stii ca, pe mine tot un barbat m-a facut sa inteleg ce valoare are o femeie.
Toate se invata... cu timpul - vorba lui paler. Sa speram ca isi va da seama si ea, cat mai curand!
cele bune sa se adune!

andreiradu spunea...

Nope.
E vorba de Iris .
Si-a inchis momentan blogul, insa sper sa reapara.

MyEyesOnyou spunea...

Andrei...de ce te-am botezar eu acu'vreo cinspe bloguri...Andrei Rau??!!!
Servus...paine calda...I am sorry(sunt dulce pentru ca sunt in vizita ...pe blogul meu...schimbam foaia)


DoarEu.....binenteles ca iti iubesti mama.Ne nastem iubindu-ne mamele.
Dar relatia mama-fiica e mai dificila cateodata decat relatia nora-soacra.Pentru ca pe soacra n-o iubesti din start si atunci daca esti fata buna ea va face tot posibilul sa te cucereasca.Se muta chiar si-n casa ta...
Mama e o diferita mancare de peste.
Am o colega de serviciu...americanca ,draguta,miniona...putin-putin plinuta ,comun de isteata...are 26,are facuta operatie de marire a sanilor...dantura total schimbata ...still Hollywood...are membership la un tanning salon...tot timpul are un fel de bronz-orange color.God knows ca inteleg infrumusetarea si toate minunile astea.Am tot incercat sa vorbesc cu ea despre bronzatul asta al ei ...cand de fapt are o piele frumoasa si alba...si curata.Intotdeauna am considerat-o cam cascatica...cum sa-ti zic...putina naivitate neincredere plus relatii dezastruase cu baieti negri...asta dupa ce sora ei mai mica are doi copii mulatri din flori.Familie destul de educata...Multe n-am inteles eu pana cand n-am cunoscut-o pe maica-sa.
Dude...femeia asta arata la aproape 50 mai bine decat fica-sa la 26.Blonda..slaba dar slaba cu rost...sani ,picioare.atitudine...pantofi-poseta-curea...style in top de style.De acolo venea toata straduinta fetei asteia care semana cu ...taica-su fizic.Si intr-un tarziu mi-a zis."Ma mai intrebi de ce o iau razna cateodata?Asta e motivul.De cand ma stiu a vrut sa arat ca ea.Si m-a facut si pe mine sa vreau"

Si uite asa s-a mai distrus un vis...visul de a fi unic ...chiar cu sani mai mici si ...cu cateva kile in plus.

Ma intelegi tu?Oamenii pe care ii iubim au influenta asupra noastra.Cei pe care-i admiram.Iar influenta si admirati ...zau..distrug vieti.

Stai frumoasa si ...stai TU!

andreiradu spunea...

:)
Poate pentru ca... starea ta era usor transpusa de postarea misoginims/feminism?!
:)
Da, da, da... aha! (http://www.trilulilu.ro/yolyol/0e26879cc7a233)

Schimba foaia, da!
Una pafumata si intens colorata.
verde-crud.
:)


Si inca un DA pentru: stai frumoasa, stai TU!

Problema e grea pana in momentul in care descoperi cine esti TU!
Pentru ca fiecare dintre cei care ne sunt aproape, inca din copilarie pana, probabil, in ultima clipa a existentei, ne ofera o alta varianta a acelui TU!

andreiradu spunea...

O noapte frumoasa, tuturor!
Pentru MyEyes o zi frumoasa.
:)
(tu esti mai cu motz) :))

fly2sky spunea...

DoarEu..te inteleg foarte bine. E important sa ne dam seama cum ne influenteaza parintii, greselile lor, sa invatam din asta si apoi sa devenim NOI cum zicea si MyEyes...si Andrei. Se pare ca ai depasit asta. Toti parintii vor ce-i bine pentru copii lor, insa nu toti nu stiu cum sa faca asta. Gresala care o fac cel mai des e aceea ca nu se gandesc ca poate copilul acela e diferit de ei..si in loc sa-l lase sa se dezvolte prin ceea ce are el mai bun, incearca sa-l modeleze. Si distrug de multe ori ce e mai de pret..increderea in ei...asta se intampla mai ales cand e vorba de un copil sensibil cum ai fost tu si asa am fost si eu. Mi-e nu mi-a impus mama, poate pentru ca am fost cuminte si ascultatoare, daca mi-ar fi impus ceva poate era mai simplu, m-as fi razvratit mai repede. Mi-a dat sfaturi, rationale, logice ...o vedeam perfecta dupa sfaturile ce mi le dadea, apoi prea multa prudenta, grija. La 14 ani am luat prima hotarare importanta din viata mea, contrara sfaturilor ei, aceea de a face liceul in alt oras...si asta m-a ajutat mult. De atunci am inceput sa capat incredere in mine. Cred ca asta e cel mai important pentru copii..sa-i ajuti sa aiba incredere in ei. Sau daca e invers, se cred buricul pamantului, sa le arati ca sunt si alti oameni in jur.

DoarEu spunea...

Eu cred ca am fost ascultatoare si cuminte pana la prostie. :))
Nu am avut "tupeul" sa imi ecr dreptul de a urma profilul pe care mi-l doream - uman - la liceu. Cand am vrut sa fac fac. la Cluj (bucuresteamnca fiind), nici nu s-a discutat.
De aceea am spus ca eu voi discuta foarte mult cu ai mei copii. Sper sa ma tin de cuvant.
Toate cele bune sa se adune!

pheideas spunea...

Parintii nu ti-i alegi. Incerci sa-i accepti asa cum sunt si sa inveti sa nu faci ca ei, cand vei fi mare.
@DoarEu, greseala mamei tale a fost aceea ca nu te-a invatat sa ai incredere in tine. E mare lucru ca un parinte sa-si incurajeze copilul, sa nu-i taie aripile cand vrea sa zboare, chiar daca stie ca va cadea. Chiar daca nu-i mai am, le port un adanc respect pentru faptul ca nu mi-au "interzis". M-au lasat intotdeauna sa aleg, dupa ce mi-au expus variantele.
Vedeti voi, azi lumea e asa de schimbatoare, incat ar fi absurd sa credem ca cineva ar fi putut anticipa acum treizeci de ani. Nu putem sti noi ce va fi peste doi ani, daramite parintii nostri in plina inflorire socialista. Intotdeauna judecam retroactiv, adica ... daca as fi stiut, nu faceam ....
Unui copil trebuie sa-i dezvolti capacitatea de a alege, sa-i dai informatia necesara sa decida singur, si nu sa decizi in locul lui. Nu trebuie sa-l tii de mana, ci sa te asiguri ca are "genuncherele" puse.:)) Discutam zilele trecute cu cineva, care imi reprosa ca nu mi-am inscris nepotelul in clasa I la clasa "cea mai", cu invatatoarea care "face carte". Imaginati-va invatatoarea cu pricina, ca fiind un fel de zbir, care stoarce copiilor zeci de probleme. Pe ce motiv ar fi trebuit sa-l dau la ea ? Sa-l scot matematician din clasa I, sau eventual geniu ? Sa-l sperii ? Daca copilul e mai sensibil, va dati seama ca ii pot crea o aversiune fata de scoala de la inceput ? Unii partinti au obsesia aceasta pentru performanta si isi transforma copiii in robotei, fara sa tina seama de dorintele si aptitudinile lor. Nu-si pun problema - copilul tau ce vrea ? Ii place ? Merg pe principiul - e prea mic sa-si dea seama ce-i face bine, sau sa stie ce vrea. Lasa ca stie mami sau tati mai bine. Poate gresesc, insa cred, cum am mai spus, in primii ani copilului trebuie sa-i oferi o gama cat mai variata de provocari, si in functie de inclinatiie sale, sa mergi intr-o directie sau alta.

LOLITA spunea...

@DoarEu, un subiect foarte delicat si util pentru toată lumea ! Din ce ai menţionat îţi doreşti o relaţie mai apropiată cu mama. Cred că ar fi cazul să faci primul pas şi să deschizi subiectul, acum cât mai poţi şi încearcă să recuperezi timpul pierdut. Părerea mea! E doar mama ta! Ce s-ar putea întâmpla dacă îţi manifeşti dorinţa de a purta o discuţíe sinceră cu ea? Spune-i că vrei să fii mai apropiată de ea şi poate chiar reuşeşti ! Eu aşa am procedat! Mama mea a avut un serviciu care o solicita şi era mai tot timpul plecată, venea seara obosită şi eu eram mai mult în grija bunicii. Anii copilăriei au fost luminaţi de prezenţa bunicii care mereu mă asculta, mă ajuta dar eu îmi doream să fiu mai apropiată de mama. Ştii când s-a întâmplat acest lucru? Când bunica nu a mai fost, mama a rămas fără serviciu şi eu mă luptam să intru la un liceu bun. Atunci am deschis prima dată subiectul şi pot spune că nu-mi pare rău! Astăzi, mama este prietena şi confidenta mea de încredere! Am avut multe prietene care au încercat să suplinească acest lucru , dar m-au dezamăgit pentru că intervenea invidia, gelozia, prostia sau mai ştiu eu ce. Tot pe atunci am avut şi prima "răzvrătire", dar care îl viza pe tata. Eu cu el am avut o relaţie mai tensionată şi evident tot de la lipsa de comunicare. În prezent, când vin la mine elevi să mi se confeseze nu pot spune că nu sunt măgulită, dar fac eforturi să îi conving că tot cu părinţii vor "călători" mai mult decât cu altcineva şi trebuie să caute soluţii amiabile de rezolvare a conflictelor. Lipsa de comunicare este una din tarele societăţii noastre şi toţi trebuie să luăm măsurile care se cer...

LOLITA spunea...

Concepțiile părinților, felul lor de a fi, prăpastia aceea dintre generații de care se tot face vorbire în mai multe contexte nu trebuie să descurajeze omul în devenire. Dar câți dintre noi la vârsta cu pricina am fost conștienți de acest lucru? După ce am crescut și am văzut cu ce se mănâncă am realizat că suntem liberi să ne construim propriul drum în viață și să ne asumăm și greșelile. Copilul trebuie ghidat, dar la momentul potrivit lăsat să zboare... Experiențele mai puțin plăcute fac parte tot din trăire și dacă ei ajung să înțeleagă că viața presupune și sacrificii și lupte atât cu propriul eu cât și cu prolificele mori de vânt se poate spune că încep să se maturizeze. Pentru cei care stau pe margine, în speță părinții e un proces dureros uneori pentru că ar dori să-i protejeze pe copii de toate relele - lucru imposibil -.
Transformarea în roboței și spiritul de turmă, acela care îi mână -ca să zic așa- pe unii părinți să-și înscrie copiii la o anumită școală sau grădiniță, la o anumită învățătoare sau clasă renumită comportă o altă discuție... Ține cred un pic și de grandomanie, de ignoranță crasă sau de iluzoria titulatură cum că propriul copil e cel mai bun din clasă sau din școală și de aceea îmi permit să-i calc în picioare copilăria și dorințele...

MyEyesOnyou spunea...

...Incearca sa vorbesti cu mama ta...dar cred eu ca n-o sa ajungi la rezultate spectaculoase pentru ca tu nu mai esti copil.Esti femeie ...si n-ai sa stii cu adevarat cum simte ea pana cand nu ai tu ,copilul tau.Ai sa-i simti prezenta puternica si in viata viitorului tau copil.Si de multe ori n-o sa-ti placa...pentru ca n-o sa-si schimbe obiceiul ci doar ...obiectul atentiei.

Eu il cresc pe Chris cam cum zice P. Ii pun "genunchere si helmet"...ii dau si sfaturi ...dar cateodata il las si sa-si atinga un pic capusorul de pragul de sus(in chestii marunte,ce-i drept)ca numai asa se-nvata minte.Iar in privinta scolii n-o sa fiu mama mea ...NICIODATA.

DoarEu spunea...

:)
Multumesc!
Cred ca nu m-am facut bine inteleasa. Vorbesc cu mama, o iubesc si ma iubeste... dar la anumite subiecte nu accepta ca eu am dreptate sau macar sa ma lase sa incerc. Asta a fost demult!
Acum, chiar daca locuim impreuna, am independenta. Regret ca am capatat-o atat de tarziu...
Regret ca nu am facut de exemplu radio la 20 de ani cand mi s-a ivit ocazia -a ramas o pasiune.
Mama, din dorinta de a-mi fi bine, mi-a impus ce a crezut ea ca e mai bine.

Pheaides: O invatatoare care "face carte" nu inseamna neaparat ca da 10 probleme ca tema. Nici pe departe. E vorba d emetoda de predare...etc... sunt multe lucruri de spus aici. Crede-ma ca stiu cu ce se mananca. Dar, fiecare face ce vrea cu al sau copil sau nepot. Succes oricum!

pheideas spunea...

Am avut semnale de la parinti, care s-au plans ca copiii n-au mai facut fata. Ce spui tu ar fi corect sa se intample, insa sunt o gramada de obsedati de meserie, si de cariera, care uita nu pregatesc lotul olimpic pentru Los Angeles.
Sunt convins ca stii bine ce si cum. Am trecut si eu prin scoli si din sutele de profesori, abia tin minte trei care, intr-adevar, au stiut ce inseamna pedagogie si psihologie. Majoritatea, cum am spus, fie dictau din carte, fie erau atat de patrunsi de propria desteptaciune, incat aveau orgasm dupa fiecare ora.
Deja deviez intr-o tema dezbatuta anterior, despre invatamant.:)

DoarEu spunea...

:) Da... ai si tu dreptate... ce sa mai spun. Sunt de acord ca ar trebui facut curat in invatamant, sa se tina cont de acele teste psihologice care se dau... etc.
Oricum, copiii nu mai sunt ce erau inainte. La capitolul energie de seaca... un semestru lucrezi numai sa il inveti sa stea in banca:))
ai o parere straulcitoare despre profesori :)) Sunt mandra ca te-am cunsocut!:)

pheideas spunea...

@DoarEu, profesorii sunt si ei oameni, cu orgolii, cu mai multa sau mai putina pasiune fata de meserie, cu stiinta si nestiinta. Asta e lumea in care traim.
Si din pacate, va trebui sa invatam sa ne purtam singuri de grija, sa invatam sa alegem si sa nu ne mai lasam plini de incredere pe mana medicilor, avocatilor sau pedagogilor. De ce, pentru ca riscam sa platim mai mult decat putem duce.
In ce te priveste, Claudia, stiu ca esti o profesoara innascuta, cu dragoste pentru copii si frumos. Si eu ma bucur !:)

PowerPrafGirl spunea...

Indiferent cat de rigizi au fost parintii mei in gandire, intotdeauna am gasit o modalitate sa ii fac sa-mi accepte convingerile, doleantele, visele. De cand ma stiu am fost o razvratita, mi-am urmat visul cu inversunare si evident ca si-au dat seama ca impotrivirea lor nu va face decat sa-mi solidifice incapatanarea. Sa nu intelegeti ca ar fi fost permisivi, au fost pretentiosi si mi-au impus destul de multe interdictii, pe care le-am incalcat sau nu, in functie de propriu-mi rationament. Imi iubesc parintii, ii respect, dar sunt o fiinta de sine statatoare, dispun de liber arbitru si il folosesc intr-un mod, zic eu, just, vertical, iar cand vine vorba de pretentii, acestea pornesc de la mine si incerc sa evit in a le impune altora. Sunt mama de fata, doresc sa-i devin prietena si confidenta, o sustin chiar daca ar fi sa-si doreasca sa devina confectionera sau napuitoare, o singura "pretentie" am de la ea, ca indiferent ce cale isi va alege in viata, sa-si iubeasca propria persoana, sa-si iubeasca viata, sa-si faca meseria cu placere si daca se poate sa fie peste limita mediocritatii, sa-si respecte semenii si sa nu regrete nimic din ceea ce face. Evident ca incerc atat cat permite bunul simt sa o modelez, sa-i cultiv valori morale, sa-i incurajez dezvoltarea personalitatii, sa ii dau o marja suficienta de libertate, pentru ca daca tot am adus-o pe lumea asta (si mi se pare gresit sa-i spun vechea placa cu "eu ti-am dat viata", pt ca nu eu i-am dat-o, ci Cel de Sus, eu doar am fost un mijlocitor) ma consider direct responsabila de evolutia ei ca individ si da, doresc sa fie un individ dar si o individualitate, independenta, libera sa viseze si sa actioneze. Un lucru ar trebui sa stie (si i-o voi spune cand va fi suficient de mare sa inteleaga), ca usa mea ii va sta deschisa in absolut orice imprejurari, ca-i voi fi sprijin si refugiu pana voi inchide ochii! O iubesc mult prea mult incat sa-i rapesc viata si sa-i impun sa traiasca ipoteticele-mi vise neimplinite (desi nu am asa ceva, ele sunt in curs de derulare ;) si le voi avea pana ce mor )asa cum au facut-o multi parinti, sufocand flacara din ochii copiilor lor!
Sfatul meu catre toti parintii este sa nu-si asume copiii ca pe un bun personal, copiii nu se fac pentru a fi sprijin la batranete cum spun multi, copiii ii facem pentru ei insisi si toata viata lor le apartine in intregime. Singurul nostru drept este sa ii sprijinim, incurajam si sa-i iubim asa cum sunt! Amin!

LOLITA spunea...

PowerPrafGirl, frumoase gandurile tale! Ce bine ar fi ca tot mai multi parinti sa gandeasca la fel ca tine ! Fetita ta este o norocoasa ! Fie ca aceste simtaminte sa te însoteasca toata viata si sa fii la fel de frumoasa in interior !
Toate cele bune!

PowerPrafGirl spunea...

multumesc. as dori sa vad doar copii fericiti, sunt singurii care ajung indivizi echilibrati la maturitate. abuzul (emotional, fizic, etc), privarea de libertate (in gandire, actiune, in orice forma a ei de manifestare), incorsetarile de orice natura, cenzura sau alte lucruri aflate la polul opus precum ar fi cocolosirea excesiva, protectia obsesiva sau inocularea unei doze prea mari de auto-apreciere nu vor forma super-copii, ci doar adulti tristi si neimpliniti. Cand ne vom respecta copiii indeajuns si-i vom iubi asa cum trebuie, abia atunci vom sti sa fim parinti adevarati. Multi cred ca a-si iubi copilul inseamna sa le ingroase matul, sa-i bage pe gat scoli de elita, haine scumpe si lista poate continua, iar pt acesti parinti, a fi copil inseamna a-ti asculta cu obedienta parintii, a le satisface toate cererile, a fi mereu la inaltimea pretentiilor lor aberante si nu in ultimul rand, a implini destinul frustrat al celor ce l-au adus pe lume!

acuarele spunea...

Unii parinti abuzeaza de autoritate, ajungand sa aleaga absolut totul in viata copiilor lor, rapindu-le puterea de decizie si increderea in ei insisi.
Imi pare rau s-o spun, dar eu percep asemenea oameni ca pe niste vampiri energetici, si cu cat copiii (deveniti adulti) scapa mai repede de langa ei, cu atat e mai bine.

DoarEu spunea...

PowerPrafGirl: Ma bucur mult sa aud ca esti apropiata de fiica ta. Ai grija de voi... fiti prietene... gasiti activitai pe care sa le desfasurati impreuna... (ah de abia astept sa fiu si eu mama; ha ha ha).

Acuarele: Da, ai mare dreptate... ar trebui sa imi iau zborul... sa-mi tii pumnii sa reusesc. :)

acuarele spunea...

DoarEu, iti tin pumnii, vei reusi!... :)Fiindca ai constientizat autoritatea, cu avantaje si dezavantaje... Tu vei fi o mama care-ti vei asculta copilul, vei fi interesata de mecanismele gandirii si simtirii lui, nu doar de viitorul lui "sigur"!... Poate ca aceasta a fost o mare lectie pentru tine. Nmic nu se pierde, totul se transforma!... ;)

fly2sky spunea...

Sunt de acord cam tot ce s-a scris aici..multe lucruri de luat in seama pe care incerc si eu sa le urmez ..desi inevitabil facem si greseli..de multe ori din dorinta de a face bine. Mi-a placut cum frumos a spus PowerPrafGirl "usa mea ii va sta deschisa in absolut orice imprejurari, ca-i voi fi sprijin si refugiu pana voi inchide ochii." Asta e cel mai important..sa simta acea dragostea neconditionata, nu ca trebuie tot timpul sa ne demonstreze ceva, sa ne perceapa ca oameni..nu ca idoli. Si as mai aduaga..daca vrem sa ne vedem copiii fericiti..trebuie sa avem grija sa fim noi insine fericiti..pentru ca dincolo de sfaturi si povete..vor vedea cum suntem..ce facem..si la un moment dat vor trage singuri concluzii.

simonacratel spunea...

@Doar eu: măi, am senzaţia că nici măcar nu îţi dai seama de amăreala postului tău. Şi eu am avut şi încă mai am o relaţie foarte dificilă cu maică-mea, dar cred că i-aş fi muşcat o mână dacă ar fi îndrăznit să se bage în vreo relaţie de-a mea, plus că am plecat de-acasă la 21 (cam târziu, adevărat), dar de la 18 m-a scăpat din mână şi şi-a dat seama că nu se mai poate pune cu mine.
Eu nu am ce să-i mulţumesc mamei mele. A făcut ce-a crezut ea, dar şi-a făcut datoria. Eu nu aştept de la fi-miu să îmi mulţumească, şi mă poirt cu el aşa cum mi-aş fi dorit s-o facă maică-mea cu mine. Nu uit asta niciodată. Îi dau mai multă libertate şi chiar ascult când are ceva de zis.
Mie postul tău mi-a făcut rău, este exact dovada de mentalitate strâmbă şi multilantă de Bucureşti.

acuarele spunea...

Daca ti-a facut rau postul asta, Simona, inseamna ca inca nu te-ai vindecat de tot...
Poate de aceea ti-a si fost dat sa-l citesti... Nimic n-ar trebui sa fie intamplator.
Iar noi am putea invata de la tine cum reusesti sa-ti infrangi temerile vis a vis de copilul tau, sa-l lasi sa aleaga chiar si cu riscul de a gresi... Cred ca e o adevarata arta sa iti iubesti copilul fara a-l cocolosi...

DoarEu spunea...

Simona, imi pare rau ca suferi si ti-a facut rau postarea. Eu am putut trece peste bariera pusa de mama. I-am multumit pentru ca am invatat si lucrui frumoase, utile de ea. Si, nu stiu, pana la urma... daca era sa ma marit - ma maritam sau daca trebuia sa faca altceva, faceam. Poate daca faceam jurnalism sau filologie, nu ajungeam sa lucrez in cercetare , sa fac doctorat, sa cunosc atatia oameni speciali.
M-a deranjat mai mult modul in care mi-a comunicat sa fac ce am facut pana la urma... tonul...
Iti doresc sa iti cresti baiatul bine, dar si cu principii sanatoase de viata!
sa iti fie bine!