Candva am spus ca iubim frumosul si dispretuim uratul. Oare cat de adevarata este aceasta afirmatie ? In primul rand, frumosul si uratul sunt notiuni relative. Stiti ca "e frumos ce-mi place mie", sau ce pentru mine, e urat pentru celalalt. Si mai cred ca iubirea reprezinta rezonanta materiei, a mintii si trupului, la frumos. Nu cred ca reactia trupului nostru, a mentalului, este mai speciala in cazul iubirii, decat orice alta reactie la frumos in general.
...
Iubirea e placere, traire in detaliu, compatibilitate si comunicare la nivel celular si mental. Iubirea e ... totul. Iubirea e frumoasa. Iubirea e zambet si bucurie. E transformare, renastere si izvor de viata.
Dar oare de ce este nevoie pentru ca iubirea sa se intample ? De ce nu iubim pe oricine, oricand, si il iubim numai pe acela ... ? Pentru ca "acela", pentru noi, are ceva special.
...
Stiati ca poti iubi si uratul ? :)) Adica iubesti la celalalt, exact ce urasti la tine cel mai mult.
Sa va dau un exemplu. Agresivitatea, in general, este o trasatura neconvenabila pentru majoritatea dintre noi, pornind de la violenta fizica, si terminand cu cea mentala, verbala etc. Ei bine, exista oameni care desi detesta agresivitatea in orice alt context, iubesc agresivitatea potentialului partener de viata. Sunt atrase de agresivitate, considereand-o, in cazul barbatului, o dovada a potentei si masculinitatii sale - macho. Ele vor aprecia mai putin un partener (partenera) tandru, grijuliu, ocrotitor, bonom si linistit, si mai mult unul care va mentine o permanenta stare de "conflict", cu multa adrenalina. Asa sunt ele modelate. Ceva din patternul lor respecta probabil un alt pattern ce vine din trecut. Sau poate ca e genetic.
...
Astept pareri.:)
Cer in special parerea unei prietene bune, psiholog de profesie. :)
Gasiti toata postarea aici.
Rontziki despre iubire:
Provocata si intrigata de postarea lui Pheideas, ca si de comentarii, m-am decis sa "tratez" si eu iubirea. N-o sa-i dau aspirina si nici n-o s-o ung cu rivanol, ca am invatat eu ca nu prea s-a gasit medicament sa ne vindece de ea :)
.....
Pot face o lista cu calitati, cu trasaturi care imi plac la cineva pe care iubesc, e foarte simplu sa gasesti motive pentru care iubesti, dar asta nu inseamna nimic. Orice incercare de a raspunde la "de ce iubesti?" imi suna a generalizare cat se poate de falsa in raport cu ceea ce simt,i pentru ca, atunci cand te indragostesti nu cauti motive sa te indragostesti, ci pur si simplu se intampla si apoi, poate, cauti niste "de ce"-uri asa...pentru distractie sau pentru ca ratiunea n-are ce face si pune intrebari fara nici o relevanta :) Oricat de irational ar suna, iubesc pentru ca iubesc si atat.
.....
Cum ar putea incapea intr-o lista enumerarea trasaturilor unui om, impreuna cu atitudini, gesturi, ticuri chiar, cu o multime de inflexiuni ale vocii care te impresioneaza, cu nenumarate idei, ganduri, sentimente pe care le descoperi intr-un om? Ce raspunsuri poate primi "de ce iubesti?" cand ai impresia ca fiecare gest e deosebit, cand o manifestare, poate caraghioasa, vazuta cu ochii mintii, devine una cat se poate de simpatica sau cand ti se pare ca fiecare privire e altfel? Cum am putea sa spunem "iubesc pentru ca..." altfel decat "il iubesc pentru ca e el" sau "o iubesc pentru ca e ea"?
...
O iubire acceptata de ratiune fara nici o cartire, de fapt, nu e iubire...sa iubesti niste calitati si sa accepti niste defecte este un bilant contabil in care activul sunt calitatile si pasivul este reprezentat de defecte, iar asta este doar suprematia ratiunii care iti dicteaza ce sa simti si, cu o simtire ceva mai usor de manipulat, rezultatul este un surogat de iubire, indusa de ratiune pentru ca si pentru ca si pentru ca....n motive stabilite neuronal, dar doar atat :)
...
In concluzie, iubirea e un soi de "nebunie", care incepe cu o lupta intre ratiune si simtire, continua cu o capitulare a ratiunii, pentru ca, fara aceasta capitulare. nu am vorbi de iubire...dupa care ratiunea isi revine, se scutura de praf si, neavand puterea sa mai impuna conditii, incearca intai sa se dumireasca ce s-a intamplat, e de bine, e de rau...daca va constata ca simtirea nu a fost chiar neinspirata si va zice macar "mda, ai si tu dreptate sa-ti placa", se incheie un armistitiu, ratiunea ne permite sa ne lasam prada simtirii, ba chiar o mai incurajeaza, ii mai da cate un bobarnac cand exagereaza si s-au creat premisele pentru ceva frumos si rezistent.
Gasiti intreaga poveste aici
27 de comentarii:
Faci ce faci si tot la explicatii "concrete", palpabile rational, ca sa zic asa, gen model, pattern, ajungi :)))
Nu iubim nici frumosul, nici uratul, asa in general, in stare pura...Iubim un om care are niste calitati si defecte...felul in care se imbina acestea intre ele si felul in care le manifeste ii da unicitate, cel putin in ochii nostri, si asta iubim sau, mai bine zis, de-asta iubim si defectele, nu pentru ca am fi "obisnuiti" cu ele sau pentru ca fac parte din "model"...ne indragostim de oameni cu defecte inca negandite si neexperimentate de noi, fara nici un fel de legatura cu modelele, si ajungem sa le vedem ca pe ceva interesant, poate chiar ca pe niste calitati :)
Nu contest ca exista niste "modele", dar sa nu le dam mai multa importanta decat merita :)
Cred totusi ca iubim calitatile si acceptam defectele. Acum depinde ce reprezinta frumosul pentru fiecare. Unii vor fi atrasi de frumosul calare pe un cal alb, manand in lupta osti, altii eruditia unui Einstein, altii pe Gigi muschi pe motoscuter. :))
Nu te contrazic ca ne indragostim de defecte. E posibil sa ne descoperim si la 80 de ani.
Dar "frumosul" e ceva ce tine de fiecare si poate fi diferit de la perioada la perioada.
Mie partea asta cu a iubi calitatile si a accepta defectele imi suna a contract in care, de dragul drepturilor, iti asumi si obligatii...sa accepti defectele e una, sa iubesti defectele e alta...Sa le accepti inseamna sa le vezi si sa-ti spui "ei, nu e chiar asa de grav, nu ma deranjeaza neaparat", iar sa le iubesti inseamna sa le vezi si sa zici "ce frumos!" si asta nu pentru ca ti-ai schimbat perspectiva despre ce inseamna "frumos", ci pentru ca, strict la persoana pe care o iubesti, iti place manifestarea defectului :)
@Rontziki, asa e, cand accepti defectele e una, cand le iubesti altele. Depinde de om.
Cei care ajung sa iubeasca defectul, trec de la acceptare la iubire, adica dintr-o forma inferioara, intr-una superioara de simtire. Bine, cea si mai superioara da intr-un usor patologic. :))))
Normal ca da in patologic :)) n-ai auzit de vorba "bolnav de dragoste" :)))
Noroc ca nu exista medicamente la care sa recurga cei mai rationali dintre noi, daca au sansa sa ii loveasca "boala" :)))
@rontziki, de cand astept sa ma loveasca boala asta ... :))) Lasa ca intr-o zi o sa descopar ceva fara logica ... :)) Atunci cu siguranta n-o sa mai dezbat pe blog, ci in alta parte .. pe moale. :))))
Interesanta dezbatere! Ma bag si eu spunand ca dragostea cu nabadai este intra-adevar preferata de unii din varii motive. Spuneam si eu ceva de felul acesta de dragoste. Unii prefera stilul hard, cu jigniri, batai si persiflari. E cum s-ar zice, sarea si piperul. Alchimia relatiilor de acest gen se bazeaza cred pe ideea ca macho e cool, e la moda sau mai stiu eu ce.A fost mereu o enigma pentru mine ce gasesc femeile la barbatii care le bat , le injosesc si le incadreaza "delicat" in categoria la cratita! Uneori contrariile se atrag si se completeaza, dar in cazul relatiilor ce implica violenta domestica e dificil de explicat.
Completez prin a spune ca iubim, avem nevoie de iubire din cauza in primul rand ca singuratatea este grea, ne pustieste sufletul, pentru ca avem nevoie de sprijin, consolare, de fericire, de caldura atat sufleteasca cat si trupeasca, avem nevoie sa parcurgem drumul alaturi de cei care simt la fel ca noi sau ne inteleg, ne incurajeaza si ne accepta totul fara sa judece, fara sa fie rai. Avem nevoie de iubire nu numai din ratiuni pur egoiste si care alunga singuratatea, ci pentru ca suntem fiinte sociale si avem nevoie de oameni in jur, iar daca acei oameni devin parteneri de viata se inhama ca si tine la toate dilemele si problemele cu scopul clar vadit de a gasi o solutie sau a ajunge la un liman salvator. Atunci cand iubim in interiorul nostru se topesc toate rautatile si ies la iveala sentimentele nobile, se impleteste chimia, fizica, mentalul si metafizicul. Uneori nu mai e nevoie de cuvinte pentru a explica, acest sentiment trebuie descoperit de fiecare in parte si sunt convinsa ca fiecare il simte altfel. :)))
Intr-adevar, e in natura noastra sa iubim, unii mai mult, altii mai putin, fiecare cum poate. Ce iubim si pe cine, depinde iarasi de noi, de structura interioara, de valorile noastre. Cand ne indragostim de o persoana e implicata si partea hormonala, si mentalul, si partea spirituala, iar proportia acestora difera de la om la om, si chiar la aceiasi persoana difera pe parcursul vietii. Agresivitatea cred ca poate fi iubita doar daca ai tendinte masochiste, in multe cazuri nu e iubita ci doar acceptata, si se datoreaza in mare parte modelului vazut in familie.
@lolita,@fly2sky, poti oare sa iubesti defectele unui om ? Nu zic ca nu inteleg, ca se poate, ci incerc sa inteleg motivele. Cat de departe in jos poti merge cu iubirea ? E iubire, fascinatie sau altceva ? Ce se intampla in mentalul nostru, cand uratul se transforma in frumos ?
In primul rand si defectele sunt relative :), asa cum frumosul e relativ. Depinde, repet, de valorile proprii la care ne raportam, pe care ni le-am creat sau pe care ni le-am insusit. Asa cum spuneai tu, agresivitatea poate fi asociata cu puterea, daca in mintea noastra ne-a fost indusa ideea ca un barbat trebuie sa fie luptator, puternic, dominator, putem percepe tresaturile astea ca si calitati. Asta daca nu intelegem ca adevarat putere nu sta in forta fizica si in dominatie :). Uite de exemplu eu mi-am considerat multa vreme sensibilitatea ca principalul defect, deoarece ma facea sa ma simt vulnerabila si slaba, in lumea aceasta unde se parea ca pentu a reusi trebuie sa fii cat mai insensibil, materialist si bataios. Cu timpul am castigat mai multa incredere in mine si mi-am intarit propriul sistem de valori, iar acum consider sensibilitatea o calitate pentru ca imi ofera trairi mai intense si nu ma simt mai slaba datorita ei, ci dimpotriva,mai puternica. Asa si cand ne indragostim, constient sau in subconstientul nostru, alegem in functie de valorile care ni le-am format, iubim calitati care ni se par importante pentru noi, si acceptam defecte pentru ca nu ni se par atat de importante. Problema este sa ne cunoastem si sa stim ce vrem de fapt. Se zice ca fiecare isi atrage soarta care o merita :), asa si omul de care te indragostesti, reflecta o parte din tine.
Iubirea fata de o persoana se poate intensifica sau diminua in timp si datorita unor schimbari aparute in ierarhia proprie de valori. Asa se face ca poti fi uneori asa de indragostit de anumite calitati incat sa treci cu vederea multe defecte, apoi sa-ti dai seama ca alte calitati sunt de fapt mai importante pentru tine si ca anumite defecte pe care le-ai acceptat, nu le mai poti suporta. E ca o balanta... si la un moment dat se poate schimba situatia. De aceea putem sa iubim diferit la 40 de ani fata de cum iubim la 20. Spuneai ca poti iubi la celalt exact ceea ce urasti la tine, agresivitatea in exemplul tau. Eu nu cred asta nu poti iubi la celalalt agresivitatea decat daca o apreciezi, fie pentru ca o ai si tu, fie pentru ca nu o ai si poate ti-ai dori-o. In momentul candin care, in scara ta de valori pui agresivitatea sau dominatia barbatului asupra femeii ca un fapt deplorabil nu cred ca mai poti accepta un astfel de defect. Asa se face ca odata cu emanciparea femeii, s-au schimbat o serie de valori si au aparut mai multe rupturi.
O temă foarte generoasă. Ai lansat foarte multe idei, iar discuţia s-a canalizat pe balanţa calităţi-defecte. Eu aş analizat întâi ce înseamnă frumos şi ce înseamnă urât. Dacă frumosul e văzut ca noţiune estetică, urâtul e la fel de preţuit. Există o estetică a urâtului şi orice estet cunoaşte tipicul exemplu al Volkswagen-ului gărgăriţă, primul model, exemplificarea tipică a esteticii urâtului. Dacă frumosul e considerat dogmă sau normă morală, urât e tot ce iese din dogmă. Ca-n exemplul cu omul care reacţionează la violenţa domestică pe stradă. Dacă e vorba de frumos fizic, deci de simetrie şi ansamblu plăcut al unei fiinţe umane, e ceea ce ne atrage prima oară când cunoaştem pe cineva. Frumuseţea unei minţi necesită o cunoaştere aprofundată, în timp. Ca şi cea a sufletului, fiindcă persoanele cu suflet frumos sunt vulnerabile şi de regulă îl ascund. În privinţa balansului calităţi-defecte, nu cred că scapă cineva de fascinaţia de a face balanţe, de a face mintal (sorry, lingviştii propun "mintal" pentru a face deosebirea de "mental = al bărbiei") liste întregi. Cred însă că aceşti indivizi care stau să cântărească defecte şi calităţi sunt aceiaşi care spun că într-o relaţie trebuie să existe şi egalitate între ce primeşti şi ce dăruieşti. Ăştia sunt farmaciştii iubirii şi nefericiţii prin excelenţă, suferind de un fel de avariţie bizară, a pieţei sentimentelor. De ce iubim ? Fiindcă relaţionăm pe multiple planuri, fizic, spiritual, inteligent. De ce avem nevoie de iubire ? Fiindcă suntem, cum spunea cineva pe-aici, fiinţe sociale. Sau gregare, de grup.
Voce-de departe, si eu spuneam ca notiunea de frumos e relativa la valorile noastre proprii. Iar balanta nu o facem neaparat mintal, ci in subconstientul nostru, e o incercare de raspuns la intrebarea de ce ne atrage o anumita persoana si nu alta.
Rontziki, am citit postarea ta si mi-a placut mult ce-ai scris despre iubire, chiar mi-a mers la suflet. Iubirea e simtire, nu e rational, perfect de acord. Nici macar nu incerc sa lupt cu ceea ce simt..iubirea vine din suflet, o simti, ratiunea mea doar observa ceea ce simt. Cand iei anumite decizii, intervine ratiunea, iar aceasta tine cont si de sentimente, dar si de efectele pe care le genereaza decizia ta. Doar ca stand asa si observand cum vin si pleca sentimentele astea, unii se mai intreaba .. de ce?
@fly2sky: e firesc sa ne intrebam de ce, mai ales cand nu mai iubim...de obicei stim de ce nu mai iubim, dar cred ca ramanem nestiutori cand e vorba de ce iubim :)
Am invatat si eu sa nu mai lupt, dar uneori ratiunea isi mai face de cap si se opune, cel putin pana la momentul la care se simte in stare sa constate si sa accepte...
Ma bucur ca ti-a placut! :)
@Rontziki, crezi ca ai putea sa te indragostesti de "instructorul de fitness" ? :))
@Pheideas: de unde vrei sa stiu asa ceva?! in primul rand, imi dai prea putine informatii si complet irelevante pentru a anticipa daca m-as indragosti sau nu :))
Mai mult am precizat in postare ca nici daca as avea la dispozitie o lista intreaga de trasaturi, n-as putea raspunde la o astfel de intrebare, pentru ca orice raspuns ti-as da ar fi rational si nu ar avea legatura cu "a simti".
Daca vrei musai un raspuns, fa-mi cunostinta cu "instructorul de fitness" si, dupa un timp, voi putea sa-ti spun daca m-am indragostit sau nu :))))
Reiau un pasaj din postare ca sa intelegi imposibilitatea mea de a raspunde : Se intampla sa cunosti pe cineva care sa intruneasca asa de multe motive pentru care ai putea iubi si totusi sa nu iubesti, la fel cum se intampla sa cunosti pe cineva care poate nu se pliaza pe ceea ce ai impresia ca ai iubi si totusi te indragostesti, moment din care modelul se transforma.
...sau tu te transformi ?
@vocea-de-departe: nu este vorba de "sau", cred ca astea doua se presupun reciproc :) Modelul face parte din tine, reflecta si el o viziune, un fel de a fi si, daca modelul se transforma, inseamna ca si tu te transformi :)
@Rontziki, intrebarea nu era .. te indragostesti, ci este posibil sa ... ? Iar raspunsul simplu este "da, este posibil sa te indragostesti !".
In momentul in care apare .. daca ..., apar si motivele "pentru care ..." sau "de ce ...".
Te-ai gandit ca este posibil ca, desi ai toate motivele sa te indragostesti, sa n-o faci, in realitate sa nu constentizezi motivele pentru care n-o faci ? Si ele sa existe, totusi ? Adica, sa nu te cunosti suficient de bine ?
...
Crezi ca este posibil ca peste un numar de ani, in care te vei cunoaste mai bine, sa descoperi mult mai multe motive pentru care Da si pentru care Nu ..., si sa-ti dai seama ca hazardul nu mai are suport ? Iar a simti isi are totusi un suport motivational ?
Va propun un scenariu. Ajungi intr-un loc, cunosti o persoana. Intr-o fractiune de secunda simti ceva, un gol in stomac, o bataie a inimii in plus, o ameteala ... Ajungi acasa. Noaptea nu ai somn, te gandesti la ea/el, iti imaginezi ce frumos ar fi ... daca.
...
Intrebare: ce e, iubire, iluzie sau indragosteala de moment. E simtire ?
Sunt convins ca pentru multi, inclusiv pentru mine, ca se declanseze fenomenul, e necesara cunoasterea respectivului. Acum 20 de ani, da, simteam mult mai rapid. Acum nu. Pentru a simti, am nevoie sa cunosc omul. Sa imi placa fizic, sa-i simt aura energetica, intelectul, sa ma bucure conversatia si altele. Numai dupa aceea, treptat, incep sa iubesc. Dar este posibil sa nu iubesc, din mai multe motive. Ori ceva nu ma incanta suficient, ori iubesc deja pe altcineva si persoana imi este indiferenta, ori nu s-a declansat inca clickul. Sau pur si simplu nu ma intereseaza sa iubesc. Adica celulele mele nu sunt "receptive".
Cred ca iubirea insemna in primul rand deschidere, receptivitate. Esti un fel de sugativa, gaura neagra, pentru orice stimul extern, fizic, energetic, de orice fel. Si tot ce vine se aseaza pe un tipar interior, specific fiecaruia.
Daca nu iubesti, insemna ca au ramas locuri goale.
Astept MAI MULTE pareri.
Pai exact asta spuneam: e posibil sa da, e posibil sa nu :)
Revin la ideea ca mai degraba poti spune de ce nu simti decat de ce simti. Daca ai toate motivele rationale sa te indragostesti si totusi nu o faci, inseamna ca sentimentul nu s-a declansat, emotionalul nu a cuplat. De ce nu a cuplat si de ce nu se produce click-ul depinde de la o situatie la alta si de la un om la altul. Nu te opreste nimeni sa analizezi acest "de ce nu", iti poate oferi raspunsuri interesante despre tine si despre ce simti, dar raspunsurile nu schimba realitatea si nici nu cred ca te pregateste pentru o experienta ulterioara care va fi diferita :)
Pana la urma dragostea e o stare care nu vine cand o chemam noi sau cand, zici tu, suntem receptivi...Poti fi receptiv si deschis catre iubire, dar asta nu inseamna ca simpla receptivitate produce click-ul. Daca nu iubesti pe cineva anume inseamna ca sunt canale blocate si locuri goale raportat la persoana respectiva, dar nu inseamna ca nu poti fi receptiv si nu se pot umple golurile in interactiunea cu alta persoana.
Ceea ce ai descris tu este simtire. Odata ce cunosti mai bine, se poate dovedi a fi fost iluzie sau se poate dovedi a fi iubire...
@Rontziki, in sfarsit am ajuns la un punct de vedere comun, din doua directii diferite. :)) Asa se construiesc podurile, tunelurile. :))))
Nevoia de a iubi exista in fiecare din noi, capacitatea de a iubi difera insa de la om la om, in functie de structura interioara si intr-adevar, e nevoie de o anumita deschidere. Poate fi stimulata de sentimente frumoase sau inhibata de de sentimente ca invidia, ura. Se zice ca trebuie intai sa te iubesti pe tine ca sa poti iubi pe altii. A iubi inseamna a gasi frumosul in tine si in jurul tau. As mai spune ca iubirea inseamna curaj, unii nu iubesc de teama suferintei, sau li se pare ca sunt mai puternici asa. Si pornind de la aceasta capacitate sau disponibilitate de a iubi a fiecaruia... ne indragostim... de ceea ceea ce apreciem probabil in subconstientul nostru. Si asa cum spunea si Rontziki, dragostea e simtire... iubirea trebuie sa o simti, nu sa o gandesti. Apoi as face o distinctie intre iubirea ca sentiment in sine si relatia dintre un barbat si o femeie. Iubirea e un sentiment al tau, tine numai de tine, poti sa-l impartasesti sau nu, poti sa-l tranformi intr-o relatie sau nu. Si daca iubirea tine numai de simturi, intr-o relatie intervine clar si mentalul, si constientul. Rontziki vorbeste mai mult de iubire..tu mai mult de relatia de iubire.
Apropo de iubire, ma intreba un prieten cum imi impart iubirea la 3 copii, si i-am explicat ca iubirea nu se imparte, se multiplica. A tras imediat concluzia ca atunci poate iubi si el mai multe femei, si cu fiecare sa faca mai multi copii. Am zis da, cu doua conditii, sa faci fata si sa nu stie una de alta :))
@fly2sky, iubirea se si gandeste, dar se si simte, pentru ca la nivel cerebral se produc fenomene dincolo de ratiune, care nu pot fi controlate prin gandire.
...
Cam asta e cu iubirea. Cred ca s-a spus tot, sau aproape. Ma bucur ca prin aceasta dezbatere, am reusit sa vad anumite aspecte, care inainte mi-au scapat. E frumos sa descopri aspecte noi, care iti dau o noua perspectiva asupra vietii.
Va multumesc !:)
Trecem la o alta dezbatere ?
Trimiteți un comentariu