De puţine ori în viaţă am strigat după ajutor, pentru că, în general, am preferat să nu îmi fac obligaţii, şi să nu depind de nimeni, atâta timp cât pot să mă descurc singură.
Dar zilele trecute, a fost o excepţie. Eram disperată.
Aveam nevoie de sprijinul unui prieten.
Fostul soţ- cu care am rămas prieteni- a încercat să mă ajute, dar nu îndeplinea condiţiile.
- De ce nu-l rogi pe Gabi, mi-a spus.
Gabi, nu-mi era prieten foarte bun dar nici o cunoştiinţă.
Atunci mi-am adus aminte: cu un an în urmă, mă întâlnisem din întâmplare cu el, la un furnizor comun.
Avea ochii umezi. L-am întrebat ce-i cu el şi mi-a povestit, izbucnind în plâns, că într-o săptămână executorul le vor lua casa, pentru că nu reuşiseră să plătească ratele la timp.
Îmi imaginam că trebuie să fie cumplit să te trezeşti cu executorul la uşă şi lucrurile-n stradă. Aşa ceva era strigător la cer şi nu putea să se întâmple.
L-am ajutat, fără să stau prea mult pe gânduri, să-şi recupereze casa.
Pentru că...dacă nu ajuţi un prieten la necaz, atunci când?
După cum spuneam, aveam nevoie de ajutor, zilele trecute.
L-am sunat, m-am întâlnit cu el şi i-am povestit despre ce este vorba.
A început să strâmbe din nas şi mi-a spus că se mai gândeşte.
Nu-mi venea să cred! Se mai gândeşte!
Deja ştiam răspunsul, dar totuşi l-am sunat ca să mă conving cât tupeu are şi ce motiv găseşte.
Răspunsul nu mi-a înşelat aşteptările...doar gestul lui.
Mi-a părut rău că m-am umilit. Cred că tot singură îmi voi rezolva problemele.
Nu voi regreta niciodată că l-am ajutat, fiindcă n-am făcut-o pentru el, ci pentru conştiinţa mea.
Am crezut că am un prieten bun pe net.
Un prieten care ştiam că este undeva, acolo în umbră şi mă ocroteşte, în amintirea a tot ceea ce a fost frumos şi pur între noi.
Am crezut în oameni şi iar m-am înşelat.
Cu ceva vreme în urmă, m-am înscris pe un anumit site, unde era înscris şi el.
Clonţoasă cum sunt, nu m-am putut abţine să nu comentez anumite aspecte care m-au deranjat.
Ca urmare, am fost luată în corzi şi mi s-au aruncat vorbe foarte grele şi dureroase, de către "sfatul de bătrâni" al site-ului.
În loc să-mi ia apărarea, s-a ascuns în şezlongul lui ca un iepuraş, cu sexul, pardon, cu morcovul în gură.
Nici măcar în ultimul ceas nu s-a arătat, atunci când, tot din vina lui am fost acuzată şi mi s-a blocat contul.
Eu asta nu prea înţeleg: să faci declaraţii de dragoste prin poezii şi clipuri, iar când este momentul să-ţi dovededeşti sentimentele, ocrotind persoana iubită, te ascunzi după id-uri şi nick-uri.
Ce uşor se transformă iubirea în ură!
10 comentarii:
Buna Floare de colt, eu sunt mai noua in blogosfera, si m-am molipsit citind blogul lui pheideas. Scria undeva ca gresim judecand pe altul dupa felul nostru de a fi si asta e concluzia la care am ajuns si eu in viata mea. Asta nu se intampla cu straini, ci cu oameni apropiati, de la cei straini nu ai asteptari, ai asteptari de la cei carora le-ai oferit ceva, sau cei pe care-i consideri asemenatori tie. Se intampla in prietenie, in dragoste, cunosti pe cineva, gasesti puncte comune, cateva caracteristici care se se potrivesc exact cu ale tale apoi extrapoland crezi ca intr- situatie ar actiona ca si tine. Asa s-a intamplat probabil cu prietenul de pe net, care poate nu a avut curajul care il ai tu si te asteptai sa il aiba si el. Imi place ce ai spus, nu trebuie sa ne schimbam din cauza altora ci sa-i luam pe toti asa cum sunt, si daca se poate sa avem cat mai putine asteptari, pentru a evita dezamagirile.
Ne intalnim pentru prima oara cu un om. De cele mai multe ori, acesta ne este recomandat de cineva de incredere. Multi gandesc asa: “Daca o persoana pe care o cunosc, are incredere in el, insemna ca si eu ar trebui sa am !”. Pe jumatate adevarat ! Acest concept nu face altceva decat sa inlocuiasca cativa pasi foarte importanti in cunosterea respectivului. Neincrederea in sistemul propriu de evaluare are un rol extrem de important. Pur si simplu sarim peste cateva trepte, fara sa ne dam seama.
La fel procedam si in dragoste. In mod normal, cu oricine ne calca pragul pentru prima oara, suntem extrem de circumspecti. Il masuram de zece ori, pana sa-i acordam credit. Ei, bine, cand ne indragostim, parca se deschid portile Raiului. Aproape instantaneu, imaginatia construieste portretul partenerului perfect.
Cel mai greu e sa crezi ca cineva ti-e prieten si apoi sa fii dezamagit.
Cel mai usor e sa spui: “Nu mai deschid nimanui !”.
Cred in prietenie ! Cred in oameni si in puterea lor de de a face lucruri frumoase impreuna. Si mai cred ca noi ne alegem prietenii, iar prietenia se cladeste incet, in timp, ca un zid trainic, care la nevoie iti poate fi pavaza
Prietenia si banul sunt ca uleiul si apa. Am un prieten cu care nu mai vorbesc de trei ani, pentru ca am facut greseala sa-l imprumut cu bani.
Deviza mea este: "Nu cer, nu dau !". La bani ma refer. Si va rog sa ma credeti, am foarte putini prieteni. :))))
Si eu cred in prietenie si cred in dragoste. Daca am spus sa avem cat mai putine asteptari de la altii m-am referit la a accepta ca unii oameni sunt diefriti de noi si sa-i luam ca atare. Si in fond adevarata prietenie si dragoste consta in a darui din suflet, fara a astepta ceva inapoi.
A nu se confunda a darui cu a da ca ti se cere. Si mai cred ca exista o lege a compensatiilor in univers...dar nu la bani ma refer.
E dureros cand un prieten iti intoarce spatele...chiar si atunci cand nu ne poate ajuta concret, din diverse motive, avem cumva pretentia ca macar sa fie langa noi.
Pana la urma, cred ca e mai bine sa nu proiectam prea multe asteptari asupra celorlalti ca sa fim mai putini dezamagiti.
Si eu gresesc judecandu-i pe ceilalti dupa mine si asteptand uneori de la ei ceea ce stiu ca as face eu in situatii similare...dar prefer sa fiu dezamagita decat neincrezatoare :)
Pheideas, niciodata n-am incurcat afacerile cu prietenia.
Prietenilor mei de suflet nu le-am cerut niciodată, bani împrumut, dar nici nu cer şi nici nu dau. Aşa cum spui tu.
În textul de mai sus era vorba despre nişte acte, nicidecum despre bani. Am învăţat să mă descurc singură, fără proptea în faţă sau în spate, ca să nu depind de alţii.
Eu cred că, dacă într-o relaţie de prietenie, există bun-simţ şi respect, dar mai ales dacă nu eşti egoist şi te pui în locul celuilalt, prietenia poate dura o viaţă.
Floare de colt, am inteles despre ce acte e vorba. :)) La fel s-a intamplat si la mine.
Sa-ti mai spun ceva: prietenul adevarat nu cere ..., ci asteapta frumos in coltul lui. Iar de dat, iti da fara sa-i ceri. :)
Sa va mai spun din experienta ...
Prietenul adevarat nu-ti cere, oricat de greu i-ar fi, pentru ca in primul rand se gandeste la tine. Desi pare absurd, asa e ! :) Sa te gandesti la celalalt presupune o mare doza de altruism.
Prietenul se bucura cand ti-e bine si e trist cand ti-e rau.
Ce usor folosesc azi unii cuvantul prietenie. Un doi, prietenul meu... Acestia habar nu au ce insemna prietenie. Pe acesti oameni nu te poti baza la nevoie, pentru ca sunt egoisti.
Si eu am fost dezamagita de niste prieteni pe care ii consideram de nadejde. Ei s-au evaporat manati de orgolii personale si de propriile cautari ale drumului in viata. Apareau doar cand aveau nevoie de ceva si dispareau din nou inconjurati de aceeasi tacere. In ultimul timp am observat o decantare a relatiilor de prietnie si o devalorizarea a ce este autentic. Se fac doar schimburi de servicii si in rare momente te mai poti confesa sau sta pe umarul unui prieten.:(
Trimiteți un comentariu