Despre orgoliu

Sunt momente in viata noastra cand inevitabil ne lovim de orgoliu, de obicei de orgoliul altora, pentru ca acela il vedem mai bine, acela ne deranjeaza sau ne raneste. Mai putin insa ne dam seama ca in fiecare din noi este o doza de orgoliu, care uneori se dezvolta ca raspuns la orgoliul altora, sau care ii afecteaza pe ceilalti si ii determina sa ne raspunda cu aceeasi moneda.

E orgoliul un lucru bun sau rau? S-ar parea ca ego-ul nostru are nevoie de o anumita cantitate de orgoliu , insa, pe masura ce influenta acestuia asupra noastra creste, face rau altora, iar la un moment dat se intoarce si impotriva noastra. In ce masura devine un lucru rau? Ce facem cu orgoliul nostru si cum raspundem la orgoliul celor din jurul nostru?

Dar mai intai sa precizez la ce se refera orgoliul, pentru ca este folosit in diverse contexte si interpretat in mai multe feluri. 

Dex-ul spune despre orgoliu asa:
„Orgoliu = Parere foarte buna, adesea exagerata si nejustificata, despre sine insusi, despre valoarea si importanta sa sociala; ingamfare, vanitate, suficienta, trufie.”

Iar pentru a face distinctia necesara intre mandrie si orgoliu, am gasit o foarte buna explicatie in Mândrie şi prejudecata de Jane Austen 

"Orgoliul şi mândria sunt lucruri diferite, deşi de cele mai multe ori aceste cuvinte sunt tratate drept sinonime. O persoană poate fi mândră, fără să aibă pic de orgoliu. Mândria se raportează mai degrabă la propria părere de sine, în vreme ce orgoliul este legat de modul în care am vrea să fim văzuţi de ceilalţi."

Mandria presupune o constientizare a propriilor valori , o buna cunoastere de sine, recunoasterea calitatilor si acceptarea defectelor. Mandria ne ajuta se ne pastram demnitatea in fata altora, sa nu ne consideram inferiori si sa dobandim incredere in noi. Demnitatea tine si de respectarea unor principii pe care fiecare si le stabileste. Insa atunci cand raportandu-ne la altii, ne consideram mai buni, mai valorosi si oarecum superiori, devenim orgoliosi. Uitam ca suntem diferiti, ca nimeni nu e perfect, si ca toti avem capacitatea de a deveni mai buni.

Orgoliul se naste din dorinta de a te pozitiona favorabil in raport cu ceilalti, pentru a te simti mai bine, pentru a-ti satisface ego-ul. Oamenii orgoliosi, cu o foarte buna parere despre ei  par a avea foarte multa incredere in sine, insa aceasta incredere e de multe ori artificiala, impusa cu ajutorul mentalului, nu vine din interior  si  fapt ascunde neincrederea, frica. Un om impacat cu el insusi, care-si constientizeaza caltatile si defectele, isi asuma sentimentele pozitive si negative, nu mai are nevoie de aceasta lupta, de aceasta dorinta de a domina, de a fi perceput ca un om puternic, de a dovedi altora ca este mai bun, ca are dreptate, ca rationeaza corect.

Orgoliul tine mai mult de sfera rationalului, mentalului, si presupune o anihilare a sentimentelor. Perceptia este ca sentimentele te fac mai slab, vulnerabil iar ratiunea si orgoliul mai puternic.

Sintetizand, ideile ce imi vin in minte legate de orgoliu ar fi:
- Orgoliul te impiedica sa te cunosti mai bine.
- Orgoliul te impiedica sa devii mai bun, sa iubesti.
- Orgoliul e in stransa legatura cu egoismul.
- Orgoliul e folosit pentru a domina.
- Orgoliul te face sa te simti mai puternic.
- Desi s-ar parea ca orgoliul apare din prea multa incredere in sine e tocmai invers, apare mai degraba din frica, din dorinta de a te impune.
- Orgoliul nu te lasa sa vezi cand gresesti si prin urmare te impiedica sa te perfectionezi, sa progresezi.
     
Oamenii orgoliosi ne produc diverse reactii : uneori ne atrag intr-un mod greu de explicat, alteori ii detestam pentru rautatea si egoismul lor, uneori ne ranesc, alteori poate suntem invidiosi ca nu suntem ca ei, ii putem considera oameni puternici sau slabi, incapabili de sentimente. Pot fi oameni  inteligenti si cu multe alte calitati, pot fi oameni cu gandire limitata, dar care se cred buricul pamantului, insa sub orice forma il gasim, orgoliul ne provoaca tendinta este de a raspunde cu orgoliu. Acea doza de orgoliu pe care toti o avem in noi si pe care o constientizam sau nu, se poate dezvolta ca reactie la orgoliul altora sau se poate diminua prin iubire si daruire. Ne dam seama sau nu, multe din actiunile noastre sau ale celor din jurul nostru sunt legate de orgoliu. 

Cum recunoastem un om orgolios?  Sau cum ne dam seama cand noi insine suntem orbiti de orgoliu?
In relatia cu ceilalti , un om orgolios considera ca are intotdeauna dreptate, nu incearca sa-i inteleaga pe altii, sa accepte alte puncte de vedere, ci ii asculta doar ca sa gaseasca motive de a-i contrazice. Un orgolios nu-si recunoaste greselile, intotdeauna e altul vinovat , iar daca totusi i se demostreaza ca el a gresit, fie nu recunoaste, fie minimalizeaza greseala ca si cand ar fi ceva lipsit de importanta. Iar in cazul asta, ceva din exterior, o anumita conjunctura a determinat asta,  nu e vina lui, ratiunea lui nu poate gresi. Are tendinta de a emite pareri pe un ton atotstiutor, si nu foloseste expresii de genul," eu cred"," poate ar fi mai bine", ci "stiu eu" sau, "e gresit".
Un orgolios nu poate sa-si ceara iertare..recunoscund ca a gresit are impresia ca-si pierde din putere.
Un orgolios nu lasa frau liber sentimentelor, lupta impotriva lor, din teama de a gresi, se conduce numai dupa ratiune.
Orgoliosul e egoist si invidios.
Orgoliosul poate fi foarte suspicios, i se pare ca altii au ceva cu el si comploteaza impotriva lui.
Din orgoliu se poate naste ambitia, invidia, gelozia, posesivitatea.

Cam asta e ceea ce am observat eu legat de orgoliu, astept si alte idei si pareri, precum si exemple de situatii in care se actioneza sub imperiul orgoliului. 

25 de comentarii:

simonacratel spunea...

Eu una nu am intilnit inca un om care sa nu fie orgolios. Orgoliul face parte din intregul unui om. Am intilnit doar oameni care sint un pic mai putin orgoliosi decit altii. dar nu este ceva rau decit cind e distructiv, caci poate fi si constructiv. Adica expresia ta: ne lovim de orgoliul altora. caci orgoliul face parte si din instinctul de conservare, asa il vad eu. Caci daca individul s-ar considera lipsit de valoare, adica s-ar vedea asa cum este, atunci am asista la sinucideri in masa. De orgoliu, adica de nevoia unui om sa se creada frumos, destept, talentat, si ca ceea ce face el are valoare, este deci nevoie.

fly2sky spunea...

@simona, de acord cu tine, orgoliul e in fiecare si avem nevoie de el. Insa de cat orgoliu avem nevoie, si cat face rau incerc sa imi dau seama. Consider ca este foarte bine sa te consideri destept, frumos, insa daca observand ca tu ai anumite calitati si altii nu le au, sau ca esti mai bun intr-un anumit domeniu, exista tendinta de a te considera mai bun in toate, superior, iar asta dauneaza relatiilor umane pe care le stabilesti cu cei din jurul tau, si, zic eu, iti limiteaza autoperfectionarea, nu mai inveti de la altii pentru ca consideri ca nu ai ce invata. Pe langa asta fiecare om are caltatile lui si le poate dezvolta intr-un ritm diferit. E o vorba de nuante la urma urmei, de aceea am incercat sa fac distinctia intre mandrie si orgoliu. Uite, unui copil e bine sa ii cultivi increderea in sine, sa ii spui ce frumos e, ce destept, etc., insa in momentul in care ii spui "tu esti cel mai destept, mai destept decat altii, cel mai grozav in toate", ii cultivi de fapt ego-ul, ii va privi de sus pe colegii lui, chiar si pe adulti, nu va fi in stare sa lege prietenii, nu va fi iubit si nici fericit, iar in momentele in care va descoperi pe altcineva mai frumos sau mai destept, ego-ul lui va avea de suferit si increderea in sine se va clatina. De aceea zic eu, e important de gasit proportia care ne ajuta sa ne vedem propria valoare, fara insa a-i devaloriza pe ceilalti.

simonacratel spunea...

Paicel mai bine ar fi sa nu-si dea seama niciodata ca exista altul mai frumos, destept si talentat ca el. :)

pheideas spunea...

Orgoliosul se ia la intrecere cu altii. Modestul, cu sine insusi.

fly2sky spunea...

@simona, te inteleg foarte bine, esti mama de baiat :)

fly2sky spunea...

@pheideas, foarte buna observatia. Si atunci, nu e mai bine sa ne cunoastem si sa incercam sa devenim mai buni, fara a ne raporta neaparat la ceilalti? Orgoliosii privesc mai mult la ceilalti si de multe ori nu se vad pe ei insisi. Competitivitatea asta ne face bine sau rau la urma urmei? Cred ca poate fi benefica cand urmaresti dezvoltarea unui amunit domeniu, profesional, sportiv, te ajuta sa evoluezi, dar daca vezi intreaga viata ca o competitie, risti sa pierzi din vedere alte aspecte: iubirea, toleranta.

pheideas spunea...

Pai exact asta e ! Orgoliosul in loc sa ia aminte la altii si sa se salte singur deasupra lor, le da lor in cap, sa nu fie depasit.:) E mai facil sa dai cu ... gura, decat cu neuronul. Cred ca orgoliul tine de educatie. Face parte din multele tare pe care incercam de-alungul vietii sa le tinem inchise in cutiuta cu defecte. Mai scapa cate una si apoi alergam s-o prindem. :))
Intrebarea care se pune este: cine spune ca e rau sa fii orgolios ? E un defect ? Ha ha ha ! De ce n-ar fi o calitate ?

fly2sky spunea...

Eu ziceam ca e un defect, cam asta ar fi ideea postarii, astept argumente ca ar fi o calitate. Simona spunea ceva dar s-a referit mai mult la mandrie. E considerat de multi o calitate, mai ales in timpurile astea cand s-a dezvoltat ideea de competitivitate. Dar cat de mult rau face orgoliul cred ca se observa cel mai bine in relatiile de cuplu care nu rezista de cele mai multe ori datorita orgoliilor, care reusesc sa distruga iubirea.

acuarele spunea...

Orgoliul este un handicap. O oglinda a unui "eu" exacerbat, monstruos.
Pe termen scurt, el poate aduce uneori satisfactie si sentimentul puterii, insa nu merge mana in mana cu realitatea, pe care o modifica dupa bunul lui plac.
El are permanent nevoie sa-si construiasca niste cadre in care sa poata supravietui.
Se autointretine si adesea moare numai odata cu omul.

fly2sky spunea...

@acuarele, ai surprins foarte bine esenta. Sunt oameni care se pare ca s-au nascut cu orgoliul si nu se pot debarasa de el. Insa, asa cum zicea si pheideas, dezvoltarea orgoliului se datoreaza mult si educatiei, si mediului in care traiesti.

pheideas spunea...

@fly, cum ai spus si tu in postare, cel mai des orgoliul consta in nerecunoasterea greselii. Si persistenta in a gasi argumente, care sa o minimizeze. De regula, cand gresim, facem rau altora. Daca ne-am face rau noua, am ajunge exponate de muzeu cu eticheta "orgolios", la care s-ar uita cu simpatie cei din jur. Cand gresim si facem rau, e bine sa incercam sa reparam stricaciunile prin abordarea unei atitudini conciliante, uneori de pocainta. Si sa incercam sa oferim ceva in schimbul greselii, o gluma, un zambet, bani sau truda. Orgoliosul exact asta nu face. Nu cedeaza, nu recunoaste si, cum am spus, cauta argumente care sa dovedeasca beatitudinea faptei sale, in contradictie cu parerea majoritatii sau cu binele lui, pana la urma. Pentru ca esenta nu consta in cine are dreptate, ci in felul cum o spui ... sau nu o spui. :)
Stiu pe cineva, care indiferent de ce as afirma, vine si infirma. Daca eu vin si zic ca e negru, el vine si zice sa e alb. Daca eu zic ca am observat ceva, vine si zice ca nu e adevarat, ca e exact invers. La inceput m-am suspectat pe mine de nestiinta si superficialitate. Apoi am observat ca nu are legatura cu subiectul dezbatut, ci cu totul altul este motivul. Nu-l comentez acum.
N-o sa auzi niciodata un orgolios spunand: "Ce parere ai ? E posibil sa gresesc ... La asta te-ai gandit ?". El vine si afirma cu convingere si apoi isi sustine afirmatia pana in panzele albe.
Repet, nu conteaza cine are dreptate, ci felul in care o spui sau nu. Altfel, poti ramane cu "dreptatea" in brate, parasit de prieteni si de toti.

@fly, stii ce ? E in firea omului sa fie orgolios. Face parte din codul nostru de supravietuire ca specie, din instinct, alaturi de multe tampenii, condamnate de codul penal. Toti suntem asa si le avem in noi, de la nastere. Stii ce facem din momentul in care ne nastem si pana murim ? O sa razi ... Invatam ce NU e bine sa facem. Adica ne educam.:))) Apoi ne nastem din nou si o luam del capo. Asta n-am inteles niciodata .... :)))
Ne nastem cu DA si invatam sa NU. De ce ? Pentru ca supravietuirea noastra ca indivizi, depinde de convietuirea in grup. Adica sa ne infranam instinctul de a da in cap altuia, pentru ca daca el moare, murim si noi. Asta e scris si in cele 10 porunci ale lui Moise, daca tii minte. Apoi oamenii s-au taiat in razboaie mii de ani, si din cand in cand mai apare un nebun care le spune ca e bine sa se iubeasca. Crezi ca intelege cineva de ce ? ... :))

pheideas spunea...

@acuarele, mi-a placut definitia ta !

fly2sky spunea...

Cand gresim facem rau altora, dar raul acela se va intoarce odata impotriva noastra, desi de multe ori e greu sa gasesti legea asta a compensatiei in viata asta. Poate in altele..Nu intelegem inca multe lucruri. Dar cand primim o palma, ce facem, intoarcem si obrazul celalalt sau o dam inapoi, cu dobanda inca, sa nu ramanem datori ?

LOLITA spunea...

Superba postrea ta! Sunt de acord ca orgoliosul nu va recunoaste niciodata ca a gresit, exclus cazul sa-si mai ceara si iertare! Intr-adevar orgoliul face parte din carnea noastra, metaforic vorbind, dar trebuie inlaturat si eventual anihilat pentru ca ne aduce doar o imagine falsa a ceea ce suntem si nu avem nevoie de ceva deformat si diform. Viata cotidiana ne ofera la tot pasul capcane, dar noi trebuie sa le evitam si sa mergem pe drumul nostru chiar daca acest lucru implica infranari si renuntari. Orgoliosul este la fel ca narcisistul care isi priveste siderat imaginea reflectata ajungand sa se indragosteasca de ea... Concret, optez pentru o viata autentica in trairi, sinceritate si pentru omul care e masura tuturor lucrurilor...
Pe curand!

fly2sky spunea...

@LOLITA, ma bucur ca ti-a placut. Si ca suntem pe aceiasi lungime de unda:).

elena spunea...

@simona, nu cred ca avem nevoie de orgoliu, ci de acea mandrie atat de bine diferentiata de fly2sky..
cred ca orgoliul nu e decat manifestarea exagerata a egoului nostru care se doreste superior celorlalti in orice domeniu: ne dorim mai frumosi, mai inteligenti, mai buni, mai bogati decat ceilalti... egalitatea nu ne satisface, ne identificam valoarea personala cu marimea contului din banca, a masinii luxoase al carui pret este inevitabil disproportionat cu capacitatea noastra financiara reala, sau, mai grav, ne credem mai evoluati si mai curati decat ceilalti... deasemenea, simpla renuntare la posesiunile materiale ne poate urca si ea pe culmile orgoliului, creandu-ne sentimente false de superioritate...lucru absolut iluzoriu si daunator in fond;
parerea mea e ca orgoliul este un mic inceput de boala mentala: multi oameni simt nevoia unei minciuni (chiar si fata de ei insisi) in scopul de a parea mai importanti, pt a si amplifica imaginea in mintea celorlalti... manati de sentimentul de insuficienta al egoului, deprind obiceiul de minti si simt nevoia imperioasa sa o faca, inventeaza povesti care sa dea sens sentimentului persistent de teama care ii domina

mandria insa, ca sa inchei pe un ton pozitiv, asa cum era f bine definita de fly2sky, pleaca din iubire, care iubire, alaturi de respect si pretentii, trebuie sa inceapa de la propria persoana: nu putem iubi oamenii daca nu ne iubim pe noi insine, nu putem respecta oamenii daca nu ne respectam pe noi insine, iar a cere mai mult decat putem oferi poate deveni absurd

pheideas spunea...

@elena, ce parere ai despre instinct, despre patternul genetic cu care ne nastem ? Eu cred ca ne nastem orgoliosi si invatam sa ne stapanim. Manifestarea ego-ului reprezinta la urma urmei o masura de conservare. Gresesc ?

elena spunea...

pheideas, nu pot da eu verdicte, imi pot spune numai parerea :)
cred ca instinctul nu e decat vocea Constiintei, iar Constiinta suntem noi; Constiinta este inteligenta, principiul organizator din spatele aparitiei formei; ajungand sa stii cu adevarat cine esti, nu ti ramane nimic altceva decat sa te lasi purtat de instinct
dealtfel specialistii englezi (astia fac tot felul de cercetari, care mai de care mai curioase :)), au dovedit statistic ca rezultatul actiunilor luate din instinct este considerabil mai bun decat al celor luate dupa indelungi chibzuinte si rationamente sofisticate....

nu cred ca ne nastem orgoliosi, chiar nu cred asta...Constiinta se incarneaza in dimensiunea manifesta, devenind astfel forma, moment in care ea intra intr o stare ca de visare...inteligenta ramane, dar Constiinta devine inconstienta de sine, pierzandu se in forme si identificandu se cu ele
pot aparea strafulgerari ale trezirii (flashuri), momente care cumulate pot aduce trezirea definitiva...procesul este anevoios, dar ireversibil :)
cred ca egoul reprezinta identificarea constiintei cu forma, iar trezirea anuleaza egoul definitiv
nu creierul creeaza Constiinta, ci Constiinta creeaza creierul, cea mai complexa forma fizica, iar cazurile in care creierul se deterioreaza nu duc la piederea Constiintei :)

fly2sky spunea...

Elena, bun venit pe Duel. Gasesc foarte interesant ultimul comentariu...

elena spunea...

multumesc frumos! si mie mi a placut articoulul tau initial, e scris absolut impecabil
la cat mai multe! :)

pheideas spunea...

@elena, de acord cu tine ! :)

elena spunea...

o mica completare la ultimul meu cuvant: gautama siddhartha a trait in india in urma cu 2600 de ani, considerat a fi printre primii care au experimentat "trezirea"... mai tarziu i s a spus buddha (buddha inseamna "cel trezit”)

@pheideas, e cea mai buna alegere! :)

LOrDMircea09 spunea...

Interesant articolul si bine structurat. Eu din ce vad la mine ma regasesc partial. Probabil ca am constientizat mai de demult si am luptat pentru a invinge acest aspect, desi inca ma ajuta teribil. Daca nu as fi vrut sa fiu mai bun, sa nu mai fiu vazut ca un ratat si sa imi demonstrez mie si altora ca pot, nu as fi facut 44.000 de km cu bicicleta in 3 ani, nu as fi trecut prin aventuri periculoase etc. Este greu sa il controlezi, dar odata ce reusesti, se naste ambitia, asa cum ai spus, o ambitie de nedoborat !

pheideas spunea...

orientalii venereaza pe cei care se abtin sa urce muntele, nu pe cei care ajung in varf.

Huiu Ionut spunea...

Salut ,as vrea sa iau legatura cu cel ce a postat acest articol :) am o mare problema cu orgoliu asta de ex" vreau sa ridic o piatra dar ceva din interior nu ma lasa" pur si simplu nu pot trece ,bineinteles ca sunt anumite cazuri nu ca in exemplu...de aceea l`as ruga pe cel care a postat acest articol sa imi dea add la mahsat_2008 ...