intelectul

aceasta postare vine ca un raspuns la ratiune vs simtire, insa domeniul complex si neexplorat suficient aici ma determina sa mi doresc sa vorbesc mai mult despre anumite aspecte oarecum atipice cu care cred ca deja v am obisnuit :)

exista tendinta de a alinia emotiile, ratiunea si intuitia, parerea mea insa este ca ele se afla in registri complet diferiti, forma si esenta, si de abia de aici poate incepe discutia:
- atat ratiunea, cat si emotiile au provenienta in neocortex, deci sunt produsul mintii noastre, care este cea mai avansata forma existenta, generata de Constiinta, dar ramanand simplu instrument de care ne folosim - spun asta pt ca sunt multi cei care se identifica cu mintea lor
nu trebuie uitata inteligenta organismului responsabila de cresterea, protectia si autovindecarea trupului, exista intotdeauna la nivel molecular o energie care stie sa actioneze exact acolo unde este nevoie de ea; este o inteligenta aparte, necontrolata de creier (si atunci de cine?)
- emotiile sunt reactia corpului la activitatea mintii; emotiile sunt inteligente si pot fi controlate prin automotivare, autocontrol emotional, gestionarea emotiilor celorlalti, empatie, etc
- in schimb, instinctul nu este decat vocea Constiintei care zace adormita in noi, exista intr un registru aparte, greu de identificat, mai facil de perceput insa

ratiunea si Constiinta nu sunt sinonime; ratiunea este numai un aspect limitat al Constiintei; gandul nu poate exista fara Constiinta, dar Constiinta nu are nevoie de ganduri...si tot asa, daca ratiunea moare intr un individ, asta nu inseamna ca moare si Constiinta
in majoritatea religiilor, in special cele orientale, Iluminarea inseamna depasirea gandului, evitarea intoarcerii la un nivel anterior gandului, acela de animal sau de planta; atat timp cat inca suntem prada acelui flux neintrerupt al gandurilor involuntare si compulsive si nu ne putem ridica deasupra lui, nici nu putem percepe registrii profunzi ai existentei noastre, ne lasam prada unor sentimente lipsite de autenticitate, care de multe ori se transforma exact in opusul lor

foarte multi din maestrii zen afirma ca verbalizarea si conceptele sunt "activitati demonice", pt ca nu exista nici un rezultat spiritual in urma rationamentelor noastre, ratiunea dezvoltandu se in plan orizontal, in lumea formelor iluzorii, a relativitatii
intelectul, care ne fascineaza pe toti, nu stie nimic despre ceea ce este esential, neavand tangente cu planul vertical, la zborul gandirii care conduce de la sine la absolut

"se spune că intelectul e dat omului ca să cunoască adevărul. Intelectul e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci să primească adevărul." (Petre Tutea)... este filosoful care prefera, la fel ca si mine, unui filosof erudit dar ateu o baba murdara pe picioare rugandu se
exista un singur Adevar care nu suporta grade de comparatie, Adevarul este absolut in timp ce raul este relativ.... si pentru Adevarul ca nu este uman, cred ca nu poate fi cunoscut in forme logice, limitate, specifice umanului, ci doar primit si acceptat (sau nu) asa cum este de individ, de umanitate....voi ce parere aveti?

34 de comentarii:

fly2sky spunea...

Foarte interesanta postarea. Instinct, Constiinta...eu as fi spus ca instinctul vine undeva din subconstient..si dintr-o intelegere superioara a emotiilor. Si mai cred ca ceea ce simtim e autentic..insa de multe ori mintea noastra nu e capabila sa inteleaga, sa faca conexiunile necesare.. si putem interpreta gresit. Vorbesti de Constiinta..nu pomenesti de suflet..sa fie doar o interpretare diferita a ceea ce "simtim" ca e dincolo de puterea noastra de intelegere?

Ceea ce nu sunt de acord insa din postare e afirmatia "exista un singur Adevar care nu suporta grade de comparatie"..mi se pare ca tine de ego si de orgoliu sa afirmi ca stii care e Adevarul... e ok sa simti asta..e Adevarul tau care iti da sens vietii..dar fiecare isi poate gasi propria interpretare a adevarului..n-ai de unde sti care interpretare e mai buna.:)

Anonim spunea...

:)
Bun regasit, tuturor!

Erori in prezentare, nu datorita nestiintei, ci dorintei de a condensa informatia...
Petre Tutea, venerabil si stimabil, a suprins doar o fateta.
Exista realitatea subiectiva si realitatea obiectiva.
In realitatea subiectiva, adevarul este relativ; in realitatea obiectiva, adevarul este absolut(desi nimeni nu-l poate cunoaste, ci doar intui - tot cu ajutorul tartacutzei)!
Parerea mea de nefilozof ci doar de traitor.
Despre filozofia lui Tutea am putea vorbi la un foc de tabara o saptamana intreaga si tot nu am sfarsi.

Ce nu am inteles eu, este "adevarul nu este uman" - adica?!
"Primit sau acceptat", in ce sens?

Daca ne-am lua dupa maestrii zeni, ar trebui sa ne punem tartacutza la hibernare si sa stam in pozitia indianului care nu a mancat ani de zile... un fel de "paraziti" ai energiei astrale.
:)
Iar constiinta aceea (misterioasa entitate) depinde de mediul in care s-a nascut, crescut, dezvoltat, individul.

Astept momentul in care ni se va releva de catre "cercetologi" (cum ii numea ministrul mediului) locul constiintei... pentru ca trendul este: constiinta se afla in alta parte, numai in tartacutza nu!
:)
Vom ramane uimiti daca vor descoperi ca aceasta constiinta se afla la 1 metru distanta de craniu... legata de el prin fire precum troleul.
:)

elena spunea...

@fly: multumesc! exact la aceasta incapacitate a mintii ma refeream, cea de a cuprinde ceea ce nu i este dat sa cuprinda
@fly&andrei: nu am pretentia de a detine monopolul Adevarului, ci numai de a recunoaste si a accepta
“Eu sunt Calea, Adevarul si Viata", la acest Adevar ma refeream, neuman, deci imposibil de descifrat in forme limitate; iar acest Adevar este unic, imbracand mai multe forme in diversele culturi si religii: cea mai buna comparatie pe care as face o ar fi a cararilor unui munte care converg toate catre aceasi varf, reprezentat de Dumnezeu
dealtfel stiintele incep sa si recunoasca incapacitatea lor de a explica Creatia, oprindu si discursul logic la primele fractiuni ale Crearii universului, justificabile numai in sens mistic

@andrei: de acord cu realitatea obiectiva si subiectiva, ultimei nici macar nu i as spune realitate, ci crampeie sau iluzii...
de ce omul nu poate crea absolut nimic plecand de la zero? haide sa i recunoastem limitele intelectuale si sa vedem care este motorul creatiei, primul principiu creator, in orice domeniu ar fi?
lucian, provocarea e si pt tine :)

Anonim spunea...

Pai cine a spus ca omul nu are limitele sale?
Asa a fost construit!
Insa pana la a-si fi atins limitele, inca mai are drum de mers.
Nu facem vorbire daca este bun sau rau, ci de faptul ca "merge"!

Daca ar fi sa privesc intr-un mod simplist la creatie as concluziona:
indiferent de specie, legea "junglei" dicteaza!
In urma ei se face selectia si se perepetueaza specia.
Nici omul nu face exceptie de la aceasta regula "de aur"!
Numai ca, la om, legea a suferit modificari in timp, a imbracat diferite forme, de-a lungul timpului... insa esenta a ramas nealterata.
Ca ne "dam" noi rotunzi, ca functionam in baza altor legi, principii, e alta tema de "duel".
Imbracam manifestarile noastre animalice, in forme umane, care au ca si bibliografie "enunturi spirituale".
Poate avem nevoie de aceste enunturi, tocmai pentru a ne hrani egoul...

Anonim spunea...

cat priveste:"eu sunt calea, adevarul si viata" nu este un adevar unic" - in sensul ca nu este afirmat si confirmat de catre toate bratele lungi ale religiei, ci faptul ca exista cineva mai presus de noi, o entitate numita: Dumnezeu, Allah, Creatorul, Arhitectul etc.
:)

elena spunea...

andrei, succesul este un subiect controversat :)....evident ca nu agreez definitiile moderne ale succesului, acela de parvenire, de implinire pe cale materiala&profesionala, si asta nu din spirit de contradictie, ci datorita gandirii mele orientata spre evolutie spirituala, iar aceasta tendinta a mea se datoreaza in primul rand faptului ca am pus distanta intre mine si ego....cert e ca am incetat sa l mai hranesc, chiar daca nu am reusit inca sa l anulez :)
apelul meu este spre simplitate si intoarcere la valorile autentice cazute in desuet, nu la rotunjirea egoului, care merita oricum o tema separata pe "duel" :)
mai multe despre legea junglei am scris in "profunzime vs. superficialitate"...aparentele succesului sunt mai mult decat inselatoare si, in fapt, nu am auzit nici un caz in care sa fi plecat cineva la Dumnezeu cu altceva decat cu spiritul sau....
cat despre "Calea, Adevarul si viata", mai toate religiile recunosc ori natura divina, ori "starea de buddha" a Creatorului, esenta ramanand in aceiasi parametri ca cei crestini

Anonim spunea...

:)
elena, habar nu am de ce "succesul" este raspnsul tau la comentariul meu. Cred ca marea de caldura care m-a invadat cu totul nu-i mai da voie tartacutzei sa functioneze la "rece"!
:)
In opinia mea, cred ca este doar o iluzie "nehranirea egoului".
In fapt, il hranim, daca nu in modul comun tuturor, cu certitudine intr-un mod personal.
:)
Simplitatea ar trebui sa fie adoptata numai daca individul se gaseste in armonie cu simplitatea.
E ca un fel de "in piele"!
Valorile "autentice" au fost inventate tot de catre om, adica de tartacutza lui, din dorinta de a se organiza mai bine, din dorinta de a-si demonstra superioritatea etc.
Universul nu are, in opinia mea, nicio legatura cu "valorile" noastre... decat in masura in care este "afectat"!

Da, e adevarat, niciun om nu a plecat "dincolo" cu averile, statutul social etc.
"calea, adevarul si viata" este una, esenta divina este alta.
Iisus este o cale, insa nu este singura, din perspectiva altor dogme "religioase" in afara celei crestine.
Ideea conform careia numai prin crestinism ajungi la Dumnezeu imi pare tot un ego umflat cu pompa, sau mai bine zis o aroganta fara margini.
:)

pheideas spunea...

@elena, mi-e greu sa tin pasul cu amalgamul de notiuni - constiinta, ratiune, simtire, emotii, inteligenta, adevar, Tutea si altele. :) Fiecare in parte sunt necunoscute, dar sa le mai amesteci ... :)
Ma gandeam la ceva. Sa zicem ca cineva poposeste la o margine de padure. Nu ma refer la cei cu bucurii marunte, pentru care iesitul in natura nu este decat mutarea sufrageriei mai la deal, ci
zic de cei mai cutezatori si cautatori de salbaticie.
Deci, omul cu pricina s-a descaltat si a luat-o perpedes prin padure. Inevitabil mintea imi fuge la simturi - tactil, olfactiv, vizual etc. Un om lipsit de simturi nu va simti. Corect ? Simturile il conecteaza cu mediul, "urat sau frumos". Mintea sa proceseaza informatiile pe care le descopera. Asta facem din frageda pruncie. Exista si o altfel de informatie, depozitata in inconstient, care da instinctul. Cred ca ratiunea este rezultatul constientului suprapus peste inconstient. Iar din inconstient face parte tot ce incercam sa ghicim azi, adica, putin genetic, conectare la energetic, telepatic si altele. In mod empiric folosim inconstientul la investigarea constientului. In sens elevat el poate fi folosit la comunicare si terapie. Sa revin la plimbaretul nostru. Tot ce e in jur ii incanta simturile - apa paraului cipoceste cristalin, pasarelele ciripesc, aerul e rece si miroase a brad ... sunt stimului ai centrilor nervosi, ce determina secretii endocrine, implicit stari de relaxare, multumire, liniste etc. Dar padurea mai contine si un alt fel de informatie, pe care inconstient o percepem, sau nu. Fiecare arbore, animal, pamantul, totul in jur are energie; pe care daca stim s-o primim, o putem folosi terapeutic. De fapt, aceasta este interpretarea rationala, pentru ca omul s-a rupt de energie, cand D. s-a jucat de-a creatorul, acum 1 mil de ani.
Si mai este o realitate, aceea ca omul a inventat etica. Ce insemana asta, pai inseamna ca in tot ce face si gandeste, el se percepe ca entitate separata. Ce incercam noi azi, este sa redescoperim legaturile cu natura, de la volanul masinii si cu doua beri in dreapta, eventual. :))

pheideas spunea...

S-a vorbit si despre creatie. Unii, mai pompos si smerit ii spun creatie divina. Parerea mea de inginer este ca totul este stiinta, adica poate fi explicat si controlat rational. Stiu ca nu sunteti de acord, insa as putea sa va dau o gramada ce exemple in fata carora v-ati face cruce. Totul se supune legilor fizicii. Cei care prefera misticul si frumusestea unor legende, nu au decat sa-si manifeste multumirea in felul lor si sa creada ca Iisus a fost fiul lui D., si nu un ascet scolit in Tibet.
Cei care nu cunosc ar trebui sa caute, si nu sa se resemneze privind spre cer. Si nu trebuie sa uitam ca D. este din ce in ce mai mic, pentru ca a dat omului focul, cunoasterea si mintea iscoditoare. Restul e literatura de pacalit babe. :)
Atat timp cat Dumnezeu nu este asociat cu fiinta suprema, biblica, care se joaca cu hazardul, sunt perfect de acord.:)

Anonim spunea...

:)
Pheideas, literatura aceea nu pacaleste doar babele, ci chiar mintile luminate masculine... :)
Iar Dumnezeu este "din ce in ce mai mic"... e-adevarat!
Cu cat distanta este mai mare fata de un punct, cu atat acel punct este mai mic...
:)

Privind din alta perspectiva cele spuse de tine, ajungem la esoterism, unde "i" luminatii afirma ca Dumnezeu este mai mic decat un atom mental.
Si au dreptate!
Pai altfel cum l-ar putea cuprinde?!
:))

elena spunea...

andrei, fiind o "minte luminata masculina", ma asteptam sa nu mi rastalmacesti vorbele....:)
nu am nici o problema in a recunoaste ca practic zen, am si facut o dealtfel pe acest blog, comentariile mele sunt mai mult zen decat ortodoxe, am si facut comparatia religiilor ca fiind carari convergente ale aceluiasi munte in varful caruia se afla Dumnezeu.....
am impresia ca daca ti ai propus polemici cu orice pret, intru exacerbarea egoului, ti ai ales gresit targetul :)

elena spunea...

lucian, a respecta parerea/credinta cuiva, chiar daca nu esti de acord cu ea, tine de eleganta jocului...pe undeva te inteleg, am trecut si eu prin etapa atee, perfect nedumerita cum un om inteligent poate crede in Divinitate
baba....inca nu sunt, din nici un pdv...basma pe cap nu port :)

pheideas spunea...

@elena, mi-am exprimat parerea. Ce-as fi putut sa fac, sa nu lezez credinta altcuiva, sa nu mi-o exprim ? De regula sunt destul de retinut cand fac afirmatii de gen. Dovada-mi sunt zecile de pagini scrise pe bloguri in care n-am spus un cuvintel despre subiect. Si probabil ca n-am s-o mai fac. De ce, tocmai pentru ca respect credinta altora. Si sa stii ca nu este vorba de lipsa de respect sau ca eu vad altfel. Nicidecum ! Cu totii scormonim in felul nostru, unii mai mult, altii mai putin. Si eu invat de la scormonitorii mai avansati, cum e Dragos Argeseanu, de exemplu, sau monahii de la Frasinei, pentru care mi-am rupt masina. :) Domeniul e extrem de vast, cu multe necunoscute si teribil de interesant. Sunt absolut convins ca foarte multi din cei care citesc isi pun intrebarea, de ce trebuie sa respecte anumite ritualuri, doar pentru ca "asa trebuie" ?

Anonim spunea...

:)
elena, nici pe departe nu am vrut sa-ti rastalmacesc cuvintele, ci doar am clarificat faptul ca Iisus este doar o cale!
Iar numitorul tuturor religiilor este divinitatea, caile fiind diferite!

E o tema buna de "duel" EGOUL si "exacerbarea" lui!
:)

---
imi place ca am plecat de la "cum ne afecteaza dramele" la Dumnezeu si caile catre El! :)

elena spunea...

andrei, exact la acel (unic) numitor comun m am referit prin parabola cararilor (diferite) ale muntelui...
perfect de acord si cu propunerea ta, hai sa (ne) ucidem egoul in duel :))

lucian, afirmand ca Dumnezeu e din ce in ce mai mic nu te poti referi decat la perceptia umana asupra Lui....am mai afirmat ca traim intr o lume in care omul l a creat pe Dumnezeu dupa chipul si asemanarea sa, ci nu invers.... este exact viziunea stramba a unui ciob spart de oala despre Olar :)
altele decat ratiunea sunt caile corecte de perceptie, acesta fiind in fapt scopul acestei teme :)
cat despre a trebui respectate anumite ritualuri pt ca asa trebuie, ma declar o rebela si nicidecum habotnica...fiind luni de zile, multicele, de cand n am mai fost la o slujba (apropos de batic), nu insa si intr o biserica...

elena spunea...

.....motiv pt care propun o noua tema de dezbatere: spiritualitate vs religie

pheideas spunea...

@elena, daca ti-as spune ca ceea ce stim - pentru unii, cunosterea este o cale de a-l descoperi pe D., reprezinta nici 1% din ceea ce este D., te-ai mira cu siguranta. D. este mai mic, dar numai cu 0,0001% :))
Ce-ai spune daca ai afla intr-o zi ca tot universul nostru este un graunte intr-o mare de nisip ? Ca formele in care comunicam, sunt la fel de rudimentare ca primul semn pictat din Lascaux, fata undele radio care strabat galaxia ? Ca materia este o forma de energie, alaturi de alte zeci, timpul este variabil, iar spatiul nu exista. Iar ecuatia care guverneaza universul este dE=m*dt ?

pheideas spunea...

Esista doua feluri de a ajunge la Dumnezeu - prin cunoastere sau prin iubire ! Meditatia Zen este o forma de iubire.

elena spunea...

o schimbare dramatica de ton, pt care te felicit! sa inteleg ca te am convertit la zen? :))

pheideas spunea...

Nu, nicidecum ! Avem si noi zeii nostri - raul, ramul, codri cei semeti, fiinte la care se inchinau oamenii astui pamant dinainte ca purtatori de cuvant sfant sa poposeasca aici.

WomanWithW spunea...

...Lucian...raul,ramul...codrii cei semeti..."trebuiau sa poarte un nume".Poate ca numele e Dumnezeu.In unele situatii bine e sa nu spunem niciodata...niciodata.Nu stii niciodata...poate intr-o zi ai sa simti o mana nevazuta care te smulge din ghearele unui necaz...si habar nu ai cum sa-ti explici minunea.

Elena ...vorbesti mult de Zen si Dumnezeu.De ce cred eu ca aceste doua notiuni nu merg impreuna?

elena spunea...

eyes, cred ca toate religiile se reunesc prin cele mai inalte principii, o exemplificare exista la "ego"; nu stiu cat de mult stii tu despre zen, dar din practica mea limitata nu vad absolut nici o contradictie intre crestinism si zen...fiecare ia din toate ce i se potriveste, iar eu culeg din ambele
dealtfel un mare maestru zen, ascultand "fericirile", spune ca autorul lor e cu siguranta buddha, acestea fiind insasi esenta invataturilor zen
lucian, te inteleg f bine, imi amintesc ca pana la 21-22 de ani aveam si eu "soarele intelept/fantana n piept"...uneori sunt deajuns 30' pt a ti schimba radical intreg sistemul de credinte si valori...unii ii spun revelatie, altii mana Divina, efectul e acelasi :)

pheideas spunea...

@elena, daca credinta in idoli ti-a adus fericirea, pastreaz-o ! :) La mine a fost exact pe dos. :))

pheideas spunea...

@ochiverzi, pana acum m-am smuls singur din ghearele necazurilor. Daca smulgerea se va produce candva datorita unei alte puteri, cu atat mai bine. Voi cerceta la momentul oportun. :) Pana atunci, rogu-va reflectati la urmatoarele vorbe:
* Dumnezeu nu este sus, ci inlauntrul nostru. Puterea lui este cea a gandurilor si faptelor noastre si este nemarginita. Unii mai saraci Il cauta pe pereti si in semne. Nu are importanta; puterea gandului e una, indiferent de directia in care privim.
* Dumnezeu ne-a dat timp sa invatam sa iubim si timp pentru a darui ce-am invatat. Din pacate unii isi irosesc timpul dat pentru invatatura si ajung in cele din urma sa cerseasca iubire.

elena spunea...

lucian, perfect adevarat ce spui....inca mi datorezi un raspuns daca mai cunosti o persoana fericita...il astept :)

nu credinta in idoli aduce fericirea, ci pacea care apare in momentul in care realizezi cu adevarat cine esti, dincolo de trup si minte, cu care vad ca ai tendinta de a te identifica....
empatia vine tocmai din iubire, eu recunosc ca nu am empatizat decat in urma celor traite, pt care sunt recunoscatoare
am mai afirmat cred ca toate sunt in noi si incep de la noi: nu poti pretinde iubire daca nu o ai in tine si o daruiesti :)

pheideas spunea...

@elena, cred ca o persoana constant fericita nu exista, sau este atat de rara, incat ar trebui s-o cautam undeva departe de lume, eventual la o manastire, unde totul se desfasoara de generatii, dupa o taina nescrisa.

elena spunea...

...da, corect, fericirea exista, sa o cautam departe de lumea...materiala :)
ma bucur ca ai ajuns singur la concluzia ca adevarata fericire provine din spiritual :)

WomanWithW spunea...

Dumnezeu nu este sus, ci inlauntrul nostru. Puterea lui este cea a gandurilor si faptelor noastre si este nemarginita. Unii mai saraci Il cauta pe pereti si in semne. Nu are importanta; puterea gandului e una, indiferent de directia in care privim.
* Dumnezeu ne-a dat timp sa invatam sa iubim si timp pentru a darui ce-am invatat. Din pacate unii isi irosesc timpul dat pentru invatatura si ajung in cele din urma sa cerseasca iubire.


Vezi...nu esti chiar atat de ateu,L.Am un prieten ,pastor Jackson...lucram impreuna...
Daca te-ar citi ar zice:"Iata un om cu credinta"

WomanWithW spunea...

Elena ...hai sa-ti spun de ce sunt un pic impotriva tuturor "gandirilor" si filozofiilor.Am spus un pic,ok?
Cand eram foarte tanara...20 de ani in urma...am avut tendinta sa consider filozofia ,litera de lege si filozofii adevarati idoli.Pana int-o zi cand am realizat ca gandesc gandurile ...altora...desi aveam si eu o fabricuta de "produs ganduri" undeva in creierasul meu.Si ,cinstit nu mi-a placut de mine prea tare in momentul acela.Stii povestea cu "Ce-ar fi facut Iisus?"...

Si am inceput sa citesc mai putin si sa-mi formez propriile mele pareri despre lume,viata.Chiar daca multe poate au fost naive si sunt...sunt la faza in care ...nu-mi pasa prea mult.

Eu cred ca fericirea absoluta poate fi atinsa in sihastrie ,cum zicea Lucian...dar fericirea de zi cu zi nu poate fi atinsa daca te distantezi de tine insuti ,de lume ,prin meditatie...in afara eu-lui...Eu cred ca aceea este un fel de detasare+nepasare.

Cred...ca trebuie sa te apropii mai mult de tine si de oamenii care inseamna ceva pentru tine.

pheideas spunea...

@Ochiverzi, nu cu credinta, ci cu frica ! :)))

WomanWithW spunea...

L. ...n-avem toti un pic de frica...de genul asta?

elena spunea...

eyes, eu nu spun sa ne departam de noi insine, ci doar de egoul nostru :)
apelul meu este tocmai pt regasirea adevaratei noastre naturi, pe care o consider alta decat trup+minte, acestea nefiind decat niste instrumente de care ne folosim in aceasta dimensiune umana, dar cu care multi se identifica
absoluta sau nu...sunt oameni care ating fericirea si in viata de zi cu zi, doar prin regasirea adevaratei lor naturi
hai sa facem un pas de la teorie la practica: cunoaste cineva un om cu adevarat fericit?

fly2sky spunea...

@elena, cred ca daca nu cunosti durerea..nu cunosti nici fericirea, nu cred ca pot exista una fara alta. O stare permanenta de fericire nici eu nu cred ca poate exista..pot fi stari in care nu simti nimic..esti ca amortit..nu simti nici durere nici nu te poti bucura. Acei oameni care ating fericirea in viata de zi cu zi..cunosc si ce e suferinta sau cel putin o constientizeaza la altii, si cred ca tocmai de aceea apreciaza mai mult micile bucurii ale vietii. Iar sensibilitatea fiecaruia in fata durerilor si a bucuriilor difera de la om la om..sunt oameni care traiesc mai intens :)

Pozitia mea fata de religie seamana mult cu cea a lui Pheideas (asemanarea e pur intamplatoare)..si eu cred un primul rand in om, in iubire, in puterea gandurilor si faptelor sale. Iubesc bunatatea si frumosul din oameni indiferent ce religie sau orientare spirituala ar avea.

Liliana spunea...

Hi, everybody !
Fiind un duel al mintilor cred ca era timpul sa abordam si tema intelectului. :) S-au spus multe si s-au cristalizat zic eu cateva idei...
Tema abordata surprinde idei de genul ca intelectul deci ratiunea, cat si emotiile au provenienta in neocortex, deci sunt produsul mintii noastre, care este cea mai avansata forma existenta, generata de Constiinta, dar ramanand simplu instrument de care ne folosim atunci cand e nevoie. Ce ne facem atunci cand acest instrument, constiinta nu este mereu secondat de intelect? Exista si cazuri cand unii oameni au o constiinta treaza, dar un intelect lanced si incet. Sau unii au o minte sclipitoare, dar nu sufera crize de identitate sau apartenenta atat la diverse religii cat si grupuri sau lideri, cum s-ar spune nu au constiinta. Ideal ar fi sa avem tot pachetul adica si constiinta si intelect, atat ratiune cat si simtire. Iar cine are constiinta sa sufere. Om permanent fericit nu exista, dar toti tindem la un momet dat spre o stare de implinire care nu trebuie sa fie neaparat materiala cat spirituala. Intr-un cuvant sa fim impacati cu noi insine, sa ne debarasam de balastul pe care propriul ego il lasa uneori pe umerii nostri si sa fim autentici. Ma refer aici la ceva realizabil nu teoretic, la indemana oricui. In momentul in care vom accepta propria existenta si devenire ca pe o minune vom patrunde esenta si ne vom gasi drumul...
Pe curand!