Noi si singuratatea din noi

Fiecare om isi are propria singuratate. Dar nu vreau sa vorbesc despre singuratatea fizica..provenita din izolare..ci despre acea singuratate din noi...care o putem simti chiar inconjurati fiind de colegi , prieteni, familie...si in acest caz o resimti chiar mai apasatoare, singuratate ce vine din faptul ca nu te simti inteles, apreciat, iubit, nu te gasesti pe aceiasi  frecventa si nu reusesti sa comunici cu cei din jurul tau. Sau se intampla sa fii chiar singur..in mijlocul naturii, pe malul unei mari sau in varful unui munte..si sa te simti una cu natura..sa nu simti nici o urma de siguratate.

Singuratatea asta este ca yin si yang...cu partea ei negativa pe care o resimtim adeseori ca un gol imens, ca o nestavilita nevoie de afectiune, si cu partea ei pozitiva, aceea in care ne ragasim pe noi insine. Asta pentru ca, doar atunci cand suntem singuri cu noi insine, putem sa ne descoperim, sa ne cunoastem, sa stam de vorba cu noi si sa ne intelegem. Atunci aflam raspunsuri neasteptate la problemele ce ne macina si nu intelegem de ce ni se intampla noua.

Singuratatea e umbra noastra..cand avem soarele in fata nu o vedem..Insa cand intoarcem spatele soarelui...apare in fata noastra..si creste..si capata dimensiuni uriase, ca un monstru ce vrea sa ne inhate. Ii intoarcem spatele si credem ca a disparut...dar ea e de fapt in spatele nostru...ne asteapta. Intoarcem incet capul si o vedem cum sta la panda. Incercam sa fugim de ea, dar ea se tine dupa noi. Daca am intelege..ca de fapt e umbra fiintei noastre..nu am mai fugi..ci ne-am intoarce..am privi-o in fata..ne-am contopi cu ea...Atunci frica de singuratate ar disparea.

De aceea avem nevoie de soare..de caldura si afectiune...fara asta ne-am transforma in materie moarta. Intr-o anumita masura singuratatea e un prieten..insa atunci cand sentimentul ia proportii..devine un dusman al nostru.
Ea poate deveni acea inchisoare care ne impiedica sa fim liberi..din cauza careia iubim doar ca sa fim iubiti. De multe ori dam vina pe celalalt ca ne simtim siguri, lipsiti de afectiune, cand ar trebui sa cautam de fapt in noi resusele. Singuratatea poate fi un bun prieten, ne ajuta sa ne regasim dar si cel mai mare dusman. Sa ne imbratisam singuratatea, sa ne impacam cu ea..si abia apoi sa ne daruim celuilalt si celorlalti.

Voi cum va impacati cu singuratatea din voi?

6 comentarii:

pheideas spunea...

Cu singuratatea am o relatie speciala. Desi sunt geaman, si gemenii sunt mai iubitori de conversatie si anturaj, am des momente in care prefer linistea. Nu cea a patru pereti, ci a spatiilor deschise. Ador platourile inalte la peste 1500 m, unde ai impresia ca stai pe spinarea unor dinozauri impietriti de timp. Dar exista si reversul ... desi imi place sa contemplu peisaje, ador sa imi impartasesc bucuria.:)
Nu pot intelege prieteni, ce-mi povestesc ce bine s-au simtit singuri in nu stiu ce excursie. Mi s-a intamplat sa plec pentru doua saptamani si m-am intors dupa trei zile. Oare te poti bucura singur ? Trebuie sa fii tare egoist !
Stiati ca sunt oameni care nu stiu ce inseamna sa daruiesti ? Nu e vorba de darul obisnuit, care-l faci unui cunoscut, ci de grija pentru jumatatea cu care iti imparti viata. Darul acesta izvoraste din iubire. Asemenea oameni, desi isi doresc sa nu mai fie singuri, nu cred ca-si vor implini niciodata gandul. S-au obisnuit singuri. Va intreb, ati incercat vreodata sentimentul cand, venind acasa de la drum lung, sa nu gasesti nimic in frigider, sau o mancare calda ? Ei, aceasta este singuratatea in doi.:)

Joker spunea...

Cum ma impac? Hm..
Eu o iubesc, si de aceea n-o vad. Ma rog, ii lipseste partea erotica.., dar cu atat mai mult o iubesc. Dezinteresat.
Singuratatea e o arta, e furnizorul principal al frumusetii, e izvorul tamaduirii si al implinirii.
Si in orice caz, ar trebui sa aibe scris pe ea
"obiectele...care i-ti apar in fata sunt mult mai departe" sau...."e pericolloso sporgersi" sau chiar "don t try this at home"
De ce?
Nici la asta n-am avut pedagogi, de niciun fel. Nu mai vorbim de autodidacti....
Ci din pacate de actori slabi(prosti):)

fly2sky spunea...

@pheideas, sunt si eu de parere ca e minunat sa-ti impartasesti bucuria, sa daruiesti. Stiu ca sunt oameni care nu stiu nici sa daruiasca, nici sa primeasca, si sunt de parere ca acei oameni sunt mai saraci si trec degeaba prin viata. Dar suntem oameni si nu putem darui la infinit, avem si noi nevoie sa primim. Si ce te faci cand iti simti sufletul gol pustiit, astepti sa vina cineva sa il umple? Aici cred ca gresim...asteptand prea mult de la altii. Nu cred ca esti egoist atunci cand reusesti sa iti cauti singur bucurii si lucruri care sa iti umple singuratatea, pentru ca atunci cand tu esti bine, esti capabil sa daruiesti si celor din jurul tau, fara a astepta nimic in schimb. Pentru ca asta e iubirea..darul din suflet, cand nu astepti nimic in schimb, cand o iubesti chiar daca te asteapta cu frigiderul gol. Iubirea, da, inseamna sa ai grija de celalalt, sa iti pese de ce simte, dar se intampla sa fim diferiti si sa ne exprimam in mod diferit ceea ce simtim. De aceea e importanta comunicarea. S-a intamplat sa nu-l astept cu mancare cand era flamand si sa-l astept cu mancare calda si sa spuna ca nu-i e foame..dupa parerea mea sunt amanunte la care poate le dam prea mare importanta. Dar de fapt de aia se insoara barbatii sa aiba o mancare calda si camasi calcate, nu ? :))))

Lorelei spunea...

Singuratatea poate fi uneori binefacatoare, alteori infricosatoare. De fiecare data cand devine apasatoare probabil trebuie sa intelegem ceva din asta. Sa ne repliem pe noi insine, sa ne intoarcem catre noi insine. Avem tendinta sa cautam in afara ceea ce ne lipseste, uitand ca totul se afla in noi. Apoi apar din nou ceilalti. E ca un montagne-russe. Ai senzatia ca fara ei esti pierdut si nu insemni prea mult, pentru ca sa afli dupa, intr-un moment de singuratate, ca nu e real. Toate loviturile, cazaturile nu fac decat sa ne intelepteasca putin.
Intotdeauna e frumos sa daruiesti, mai ales daca ai de unde. Daca esti gol..., cu ce sa umpli un altul?
Totul e in noi, si frumosul, si uratul, si teama, si bucuria, si iubirea, si egoismul.

fly2sky spunea...

@Joker, exact asta e ideea ... sa o iubesti. Dar trebuie sa dam de zeci de ori cu capul pana sa realizam asta...si s-avem norocul sa nu ni-l spargem. Si e adevarat ca n-a avut nici cine sa invete. Poate e, cum spunea si pheideas odata, si greseala unor parinti care, neimpliniti poate, isi revarsa toata dragostea asupra copiilor, iar acesti copii cand cresc asteapta tot timpul sa primeasca. Poate e doar o prea mare sensibilitate.

Joker spunea...

F.bine spus fly...!!!
Insa traim intr un carusel in care NU SE MAI POATE ADAUGA NIMIC! CULMEA!!!!
..EXCEPATAND DRAGOSTEA NOASTRA.
Teoria picaturii intr-un ocean nu stiu daca e benefica si de luat IN SEAMA.
F.PROBABIL NU!!!