Am o dilema.
Mi s-a intamplat, mai demult, sa asist la o discutie pe tema unei mosteniri. Cel care povestea, cu destula vehementa, sustinea ca a fost inselat de catre neamuri. Pe scurt, o matusa, in ultimii ani de viata a fost ajutata cu mai mult zel de catre unul din nepoti. Precizez ca actiunea s-a desfasurat la tara, iar nepotul cu pricina isi avea casa langa. Copiii respectivei matusi locuiau la oras si nu puteau sa vina atat de des.
Dupa ce matusa a incetat din viata, s-a pus pe masa subiectul mostenirii. Din punct de vedere legal e absurd, insa in spatele scenei s-a desfasurat o lupta aprinsa. Cel care a ingrijit-o, povestitorul, a avut pretentia, din punctul lui de vedere justificata, sa ceara o parte mai mare din mostenire. Nu mai stiu ce a facut, a adus martori, a incercat sa deschida proces etc. Nu cred ca a reusit ceva pana la urma.
Dar nu acesta e dilema, ci as vrea sa va intreb, credeti ca pretentia lui a fost intemeiata ?
Mi-am adus aminte de alta, de data asta o confesiune a unei amice. Aceasta fusese maritata. Intamplator ii cunosteam povestea. Pe scurt, s-a maritat cu un tip bogat, cu mai multi ani in urma, si in cele din urma au ajuns la divort. Au impartit averea pe dindoua, desi ea nu contribuise cu nimic. I-am spus: "Mai, ti se pare normal sa nu vi cu nimic si sa pleci cu jumatate ?". Replica ei m-a pus pe ganduri. "Da, mi se pare normal, pentru ca am fost alaturi de el atatia ani. Mi-am sacrificat cei mai frumosi ani din viata !". Cand am spus ca ea nu a participat cu nimic, chiar este adevarat. Pur si simplu nu a adus niciun aport material relatiei lor, multumindu-se cu sublimul rol de casnica. In schimb au un copil sanatos si destept.
Ce parere aveti, a fost corect ?
11 comentarii:
Nu cunosc cazul în speţă şi ce înţelegea femeia aceea prin casnică, dar pot să te asigur că a te ocupa de casă şi de educaţia unui copil singură, aşa cum au pretenţia majoritatea bărbaţilor români, e o muncă în sine. Nu e deloc uşoară, nu e niciodată remunerată şi e perfect comparabilă cu una depusă la un loc de muncă plătit. În plus, nu se termină niciodată. Regret că sesizez şi la tine uşorul dispreţ cu care sunt tratate femeile care cu asta se ocupă, fiecare din motivul ei: "Sublimul rol de casnică"... Dacă ea nu l-ar fi scutit de această muncă dublă de fapt, menaj şi educaţie, amicul n-ar fi făcut atâţia bani. Prin urmare, personal îi dau dreptate. În cazul nepotului care s-a ocupat mai mult de mătuşă, la fel. Nu e uşor să te ocupi de persoane vârstnice, iar faptul că era mai aproape geografic de mătuşa respectivă n-are nicio relevanţă, după părerea mea. I-a împiedicat cineva pe ceilalţi s-o ajute ? Au ignorat-o singuri, în schimb la moştenire se înghesuie toţi. Poate că juridic n-are importanţă, dar moral e incorect.
@Vocea de departe, ti-am inteles punctul de vedere. :)
Cazul 1. Nu am specificat. Casnica pentru ea a insemnat telenovela, cafeaua si tigara. A, si dusul copilului la scoala. Sa nu-ti iamginezi ca batea covoare si cara sacose. Aveau femeie in casa. :) Iar in ce priveste copilului, e adevarat ca s-a folosit de el sa castige partajul.
Cazul 2. Se pune intreabrea, de ce si-a ingrijit nepotul matusa ?
1.Mda, în cazul ăsta, casnica aia n-are dreptate. Credeam că stând acasă, se ocupa de administrarea ei, plăţi, menaj şi restul, plus educarea şi supravegherea copilului. Oricum, chestiunea asta, în valoare absolută, cu echilibrul între cine aduce banii (poate fi el, poate fi ea) şi cine face menajul şi se ocupă de copii e o adevărată temă de dezbatere... 2. Dacă pui întrebarea asta, atunci ai din nou mai multe date. Dacă crezi că era interesat de la început, atunci e pe acelaşi plan cu ceilalţi. Urât...
@Voce de departe, pai da ! Trebuia sa pun casnica intre glilimele. :) E genul caruia ii place sa fie intretinuta. Nu prea stie sa faca nimic. Nu e vina ei, ci a mamei sale. :) Nici el nu e usa de biserica. Genul super-ocupat si care crede ca daca vine cu portbagajul plin, e suficient.
In primul caz, daca nepotul a ingrijit-o pentru avere, problema aceasta trebuia rezolvata de cand traia matusa discutand si cu copiii. Daca a facut-o dezinteresat..primeste recompensa sufleteasca. In al doilea caz...la fel, cum spune legea, are dreptul copilul la o parte din avere. Chestia cu "sacrificatul" e absurda, nu te pune nimeni sa te sacrifici. Ideal ar fi in astfel de cazuri sa ajungi la o intelegere, copiii sa aprecieze efortul nepotului si sa-l recompenseze, si fostul sot sa aprecieze "sacrificiul".
Parerea mea ...
1. Cand ajuti pe cineva o faci pentru ca iti pasa, nu pentru ca astepti o recompensa. Insa mercantilul considera ca orice gest trebuie recompesat.
2. Copilul nu are ce cauta in ecuatie. Ca ea s-a sacrificat, ca a crescut copilul; ce legatura au astea cu imparteala ? Ce spuneam mai sus, ref la mercantilism.
Intr-o casnicie intri cu drepturi egale si iesi cu aceleasi drepturi. Si mai e o chestie, daca sotul a avut incredere sa cotizeze la prosperitatea familiei, fara sa-si ia masuri de siguranta, cum vine ea si zice ... stii, da-mi !?
Si apoi, cum poti cunatifica emotiile, sa le decontezi pe urma ? "Stii, te-am asteptat pe data de .... si n-ai venit = 1000 $" :))
Legat de subiectul cu mătuşa, nepotul are dreptate din punct de vedere moral. Legal însă, nu are nici un drept să ceară mai mult. Oricum, sunt situaţii în care eu mi-am pus întrebări vizavi de moralitatea legii.
Cît despre cealaltă situaţie... "Mi-am sacrificat cei mai frumosi ani din viata !" "Sacrificat" este cuvîntul cheie şi spune totul despre cît a însemnat relaţia pentru ea: nimic, pentru că a fost una de interes. Punct.
pheideas, nu poti scoate copilul din ecuatie. Chiar daca in cazul acesta ea n-a contribuit cu nimic, daca copilul ramane cu ea...are si el nevoie de niste conditii materiale ca sa creasca. Nu stiu exact cum sunt legile in acest caz, dar trebuie avute in vedere toate aspectele.
Normal ca nu scoti copilul, insa aportul trebuie sa fie egal. Poate sa fie o pensie alimentara, sa se implice in educatie, dar nu sa decarteze jumatate, pe motiv de daune morale.
Cine a ajutat-o cu gandul la mostenire de fapt se iubea pe sine nu pe matusica. Parerea mea este ca matusa a fost fraiera ca nu a lasat averea saracilor. Ar fi fost o lectie pentru toti pleshcarii.. :)
In legatura cu divortul:
impartirea pe din doua a proprietatilor ar trebui facuta dupa parerea mea doar din momentul in care cei doi s-au casatorit si a nu se lua in considerare bunurile persoanelor implicate inainte de a-si lua acest angajament
Trimiteți un comentariu