Pot intra în conflict dreptatea şi libertatea individuală ?

Pentru a răspunde acestei întrebări aş începe prin a pune în evidenţă ceea ce a afirmat Karl Jaspers şi anume că " nimic nu trebuie considerat inevitabil (...). De noi depinde ceea ce va fi şi anume de fiecare individ, cu toate că nici un individ separat nu decide cursul istoriei."
Una dintre experienţele umane fundamentale este experienţa constrângerii. Existenţa oamenilor este, într-o mare măsură, o permanentă confruntare cu diverse feluri de constrângeri.
Primordiale sunt, în mod evident, constrângerile fiziologice, impuse fiecărui om de necesităţile funcţionării normale a propriului organism. Conştientizarea acestor constrângeri i-a făcut pe cei mai vechi gânditori să asemuiască trupul omenesc cu o carceră în care este închis sufletul. Metafora carcerei este menită să sugereze lipsa fatală de libertate a sufletului omenesc, obligat să suporte în permanenţă constrângerile fiziologice impuse de trup. Acestora li s-au adăugat constrângerile sociale şi cele politice. Evoluţia spirituală a umanităţii a acordat treptat un loc tot mai important constrângerilor morale. În acelaşi timp, credinţa religioasă, statornică, de multe milenii, a vieţii individului şi comunităţii, a exercitat neîncetat constrângeri specifice. La nivel intelectual, dezvoltarea unor sisteme de gândire bazate pe simboluri abstracte a creat constrângeri logice şi conceptuale.
Experienţa acestor constrângeri i-a pus pe oameni în contact cu necesitatea, cu ceea ce este obligatoriu, cu ceea ce limitează libertatea.
Necesitatea îşi face simţită prezenţa în viaţa oamenilor ca Destin. Destinul, în concepţia lui Marcus Aurelius desemnează " ceea ce este scris să se întâmple ", adică un curs fatal de evenimente ce poate fi prevestit, dar nu preîntâmpinat. Omul apare astfel ca fiind supus unei necesităţi fatale, manifestate prin împrejurări care impun alegeri tragice şi sacrificii ceea ce-l împiedică să-şi realizeze toate scopurile. Astfel, Aurelius mai afirma şi că a fi liber nu înseamnă a putea obţine tot ceea ce doreşti, ci a nu dori ceea ce nu poţi obţine, a aspira numai la ceea ce este realizabil." Aflăm chiar şi secretul libertăţii din scrierile sale, care nu stă în dominarea necesităţii, ci în dominarea propriilor dorinţe şi aspiraţii.
Preocuparea pentru înţelegerea esenţei umane a permis antropologiei filosofice să "redescopere" două dimensiuni fundamentale ale personalităţii - afectivitatea şi voliţia.
Dacă începând din antichitate şi până în epoca raţionalismului clasic, tendinţa dominantă a fost aceea de a privi omul exclusiv sau cu precădere ca pe o fiinţă înzestrată cu şi condusă de raţiune, începând din secolul al XVIII-lea şi mai ales din secolele următoare se dezvoltă teorii filosofice care prezintă omul ca fiinţă dominată de afect şi dorinţe. Această nouă tendinţă a fost încurajată şi de empirişti care au subliniat că omul este o fiinţă sensibilă, condusă de afecte. Raţionalistii se conduceau după principiul că "gândirea subiectivă este activitatea noastră cea mai adâncă"(Hegel) în timp ce empirismul afirmase net prin David Hume că " raţiunea este şi trebuie să fie doar roaba pasiunilor".
Înţelegând omul ca fiind fiinţă condusă orbeşte de propria sa voinţă, Schopenhauer va contesta existenţa libertăţii. Dimpotrivă, Nietzsche şi Sartre vor susţine că nu există pentru om nici un fel de constrângeri fatale.
Creştinismul pentru a da răspuns la multe întrebări problematice în ce priveşte această libertate a omului de a alege între bine şi rău, a dezvoltat doctrina liberului arbitru. Conform acesteia, Dumnezeu nu numai că l-a creat pe om, dar l-a şi înzestrat cu liber arbitru şi raţiune.
Ideea de a raporta libertatea umană atât la Raţiune, cât şi la Necesitate, idee fundamentală în opera lui Spinoza, a fost preluată de iluminişti şi dezvoltată în cadrul filozofiei politice din sec. XVIII- XIX. Acum, prin corelaţia libertate - necesitate se înţelege nu atât legile naturii cât legile juridice. Această corelaţie va sta şi la baza ideii statului " de drept", în care fiecare cetăţean este liber deoarece voinţa sa nu se subordonează nici unei alte voinţe subiective, ci numai necesităţii sociale obiective exprimate de legile statului.
Rousseau, Kant considerau că rolul legilor şi al statului este de a asigura condiţiile necesare convieţuirii oamenilor.
În cadrul diverselor doctrine politice utopice, corelaţia libertate - raţiune îmbracă forma principiului fundamental care afirmă că libertatea individuală nu se poate realiza decât într-o societate raţională bazată pe egalitate, echilibru şi dirijare deliberată.
Şi în alte concepţii din sec. al XIX-lea corelaţia libertate - raţiune conduce la etatism, adică la subordonarea societăţii faţă de stat. Pentru Hegel, voinţa individuală a omului se identifică cu pasiunea subiectivă şi interesul particular, în timp ce statul reprezintă Raţiunea obiectivă şi interesul general, moralitatea. Astfel, statul are o "misiune" superioară de îndeplinit - aceea dea a satisface interesul general - şi individual trebuie să i se supună necondiţionat. Conform acestei teorii scopul statului şi al conducerii politice este doar acela de a apăra drepturile şi libertăţile individuale. Restul eseului îl găsiţi aici. Aştept impresii ! :)

9 comentarii:

fly2sky spunea...

Foarte interesant eseul si se regasesc multe idei la care sa meditam. Daca toti ne-am conduce dupa niste valori fundamentale, iubire, bine, frumos, probabil n-am avea nevoie de legi. Insa natura unama e complexa. In legatura cu libertatea...eu cred ca singura ingradire care trebuie sa existe este aceea de a nu afecta libertatea altora...iar rolul legilor acesta ar fi. Implicandu-se prea mult..si incercand sa impuna idei cum ar fi ceea a echitatii..sau idei religioase.. se ataca libertatea individuala. Si sunt multe exemple in istorie, cand in numele dreptatii s-au infaptuit crime. Principiile democratiei, cum ar fi egalitatea in drepturi, respectarea libertatii individuale etc. sunt mai aproape de a armoniza dreptatea cu libertatea individuala..numai ca din pacate, de multe ori, interesele unor grupuri ne indeparteaza de aceste principii.

pheideas spunea...

@Lolita, toate enunturile marilor filozofi sunt perfect adevarate. Dar in esenta, ei nu au extrapolat decat ceea ce se intampla in natura de miliarde de ani. Ei au "vazut" ceea ce altii au ignorat, sau mai binezis, au redescoperit ceea ce filozofia greaca a descoperit cu 2000 de ani inainte. In realitate, si ei au preluat de la popoare mai vechi.
Omul este compus din celule. Suma tuturor celulelor, impreuna cu functiile date de codul genetic, fac ca organismul sa functioneze. Celula reprezinta entitatea, iar organismul, ansamblul. Putem spune ca in organism exista democratie sau liber arbitru ? Nu ! In momentul in care o celula se dezvolta in afara lmitelor scrise in cod, se declanseaza cancerul. Foarte putini cunosc ca aceasta boala este declansata de factori perturbatori externi. Adica cam ce se intampla intr-o democratie prost inteleasa. Doctrina proletara a fost un cancer, pentru ca a fost subiectiv aplicata.
Omul mai face o greseala, aceea de a se considera exceptie de la regula. El ignora ca face parte din sistem. Se pune deasupra legilor naturii, ale universului. In egoismul nostru ignoram cat de mici suntem.
In conceptia lui Kant, statul democratic, nu autoritar, reprezinta creierul societatii. El are rol de reglare si eliminare a oricarui factor perturbator, sau de atenuare. A nu se intelge prin stat un grup restrans de indivizi, ci mai degraba un factor de decizie al majoritatii.
Crestinismul, cum ai spus si tu, a inlocuit liberul arbitru, ratiunea individuala, cu un set de legi. De ce a facut-o ? Pentru ca cei care au scris aceste legi si-au dat seama ca pentru OM, liberul arbitru insemna condamnarea la extinctie a speciei umane si implicit a Pamantului.

LOLITA spunea...

Fly2sky, despre libertate si ce implica ea am mai discutat. E adevarat ca natura umana este complexa si daca ar fi lasati sa aleaga ce este mai bine pentru ea s-ar ajunge in cele din urma la haosul de care legile si regulile incearca sa ne scape. Libertatea individuala a fost mereu atacata de-a lungul timpului, mai nou prin ascultarea/ interceptarea convorbirilor telefonice particulare sau prin alte tertipuri ieftine menite sa incerce a ne dizolva individualitatea si a ne face sa devenim o masa compacta si fara volitie. Inchizitia, dictatorii si nu numai au comis crime sub auspiciul dreptatii. Pe langa egalitatea in drepturi, respectarea libertatii individuale as mai mentiona toleranta si empatia pentru ca de multe ori uitam sa ne transpunem in locul celuilalt si judecam, condamnam si punem etichete, pierzand tot mai mult din omenie...

LOLITA spunea...

Pheideas, cum am mai dezvoltat si in alte postari, nonconformismul devine conformism, moda revine la un anumit interval, iar ideile pertinente, sanatoase, cu miez reitereaza aceleasi principii valoroase care compun scala de valori a fiecaruia.
E adevarat ca toti la inceput suntem o celula ( de unde apare ea ai fi o alta tema de discutie :) ), iar felul in care ea se dezvolta in ceea ce numim OM este rezultatul stradanieiorganismului nostru si mai ales a centrului de control, creierul. As lansa chiar ideea ca el este cel ce traseaza directivele instaurand o mica dictatura, iar fiecare organ in parte are propria revolutie in momentul in care simtim dureri, intepaturi, migrene etc. :)
Omul se crede mai presus de toate pana la primul impas, la prima boala grava care ii reaminteste ca e doar o umbra trecatoare.
Lasat sa isi urmeze propriile interese, nici un om nu va fi drept si el va avea apoi propria revolutie cu constiinta sa.
A ne comporta moral este o consecinta a insesi naturii noastre. Natura umana nu poate fi in conflict cu dreptatea daca exista iubirea de sine si de semeni. Daca dreptatea isi are temeiul in ratiune, atunci inseamna ca ea va fi in arminie cu natura umana. Din pacate nu toti au aceeasi notiune despre dreptate. Conventia aceasta le aroga unora dreptul de viata si de moarte asupra altora, ii face sa uite ce si-au propus si ca sunt atat de finiti.

pheideas spunea...

@lolita, excluzi faptul ca omul este un egoist prin definitie ? :) Ca pune binele propriu mai presus de binele colectiv ? Ca de cele mai multe ori sistemul de valori il impinge catre un comportament instinctual ?

fly2sky spunea...

Pheideas, interesanta comparatia cu celulele si organismul uman. Pornind de la asta, asa cum un leac nu e universal valabil.., organismele pot reactiona diferit la stimuli externi si trebuie sa cunosti particularitatile unui organism pentru a-i aplica un tratament, tot asa si cu conceptiile si doctrinele politice..nu sunt universal valabile si nu le poti aplica oricarui popor, trebuie sa cunosti particularitatile, istoria, tendinta spre individualism sau colectivism a fiecaruia.

Rontziki spunea...

Waw, ce de mai scriserati! :)
Despre libertate individuala si libertate in context sociale, am mai vorbit noi pe aici...Sunt de parere ca exista un liber arbitru, ca putem avea libertate, dar toate astea se invart in niste limite, stabilite atat natural, asa cum spunea si Pheideas, pornind de la insasi strutura celulei, structura umana, cat si social, prin norme, reguli, legi.
Imi pare fireasca aceasta limitare, in forma ei teoretica, normala, daca vreti, ideala, nu abuziva sau exagerata, si cred ca insasi intelegerea si acceptarea ei ne poate mari gradul de libertate individuala, mai ales ca, pana la urma, libertatea este subiectiva si depinde de unde considera fiecare ca se afla granita intre ingradire si libertate. Eu pot considera ca a respecta anumite reguli sociale nu-mi ingradeste libertatea, in timp ce altcineva se poate considera, prin raportare la aceleasi reguli, ingradit.
Pana la urma este un balet in a-ti gasi propriul drum, in a-ti exercita liberul arbitru in cadrul paradigmei proprii, ale carei margini difera de la o persoana la alta.

LOLITA spunea...

Evident ca nu suntem construiti dupa aceleasi tipare! Ar fi foarte plictisitor sa fim toti la fel, o masa terna, compacta, fara volitite! ce ne deosebeste este cum folosim acel liber arbitru despre care s-a tot amintit si daca unii inteleg sa puna binele propriu mai presus de cel colectiv este alegerea lor! Ideea este ca nu toti trebuie sa ajungem in acel grad de egoism incat sa inchidem ochii si sa nu mai vedem sacrificiile celorlalti sau saracia si nefericirea lor! In viata de zi ci zi suntem pusi sa alegem, iar fiecare o face fie cu ratiunea, fie cu simtirea, fie cu ambele, sistemul de valori construindu-se in timp , prin educatie, prin experiente de viata, prin traire intr-un cuvant.Daca unii oameni aleg sa aiba un comportament instinctual si sa faca alegeri sub impulsul diverselor imprejurari de moment este, iarasi un risc pe care si-l asuma, desi uneori prin alegerea lor distrug si visele, idealurile altora! As vrea sa se retina ca sunt impotriva unei generalizari fara substanta si ma incapatanez sa cred ca mai sunt printre noi si dintre aceia care stiu sa aleaga in cunostinta de cauza si pentru binele nostru al tuturor! Viata e compusa si din sacrificii si dezamagiri, abia cand luminita de la capatul tunelului nu se intrevede incepi sa-ti pierzi coordonatele si sa cauti raspunsuri in alte directii. Nu sunt naiva, nu am fost niciodata, dar cred inca in oameni si in omenie!

LOLITA spunea...

Prin provocarea lui Glaucon am vrut sa evidentiez conflictul dintre natura umana si dreptate care apare pentru ca noi presupunem ca dreptatea este absoluta, ca toti oamenii din toate timpurile si din toate locurile au aceeasi notiune de dreptate. Dar nu este absoluta! Unii cred ca e doar o conventie pentru a nu se vatama oamenii intre ei si este impus din afara nu din interior.Altii cred ca dreptatea tine de sufletul fiecaruia, de aluatul din care e fiecare facut si de duritatea lui!Despre acest lucru as vrea sa discutam! Dreptatea este una singura in orice loc si in orice timp? Ce s-ar intampla daca nu ar fi justitie si reguli impuse? Forta, constrangerea este necesara in cazuri ce contravin moralitatii si bunului simt?