Am o dilema, pe care incerc s-o lamuresc. Cu totii traim sentimentul unicitatii si cu nazuinta ca cei mai multi dintre semenii nostri ne seamana in cuget si simtiri. Este acea raportare la mediul in care ne educam, traim si ne definitivam personalitatea. Va propun o discutie despre normalitate si am sa incep cu un exercitiu de imaginatie.
Un profesor universitar, trait o viata intr-un cartier select, ingropat in teze despre sociologie si conditia umana, si pasionat de Brahms, nimereste din intamplare intr-un cartier modest, intr-o margine de Bucuresti, invitat la o nunta. Va imaginati ce material de studiu i s-ar oferi instant ... ? Stiti cum e la nunti ... nu poate sta deoparte; ii musai sa socializeze, sa arate ca se simte bine, ca ii plac vinul si sarmalele pe acorduri de manele, ca trebuie sa danseze mireasa si eventual sa scoata ostentativ bancnotele de un milion ... fara numar, ca deh, este barosan, si altele ce se fac la o nunta intr-o margine de Bucuresti. A, nu mai zic ca la masa, intre doua pahare si zece sticle, trebuie sa se dea "smecher" si "sa dea pe spate" auditoriul, cu ultimele noutati din tabloide, sau cu concepte elevate despre viata si traiul conjugal. Si la sfarsit sa lase plicul burdusit.
De ce e nevoie sa faca toate astea bietul profesor ? Doar pentru ca a fost invitat ? Si de ce a fost invitat ? Pentru ca e baiat simpatic ? Hai sa fim seriosi ! Stiti foarte bine ca invitatiile la nunta se fac pe criteriul : "Auzi fa, nu-l invitam si pe Dl.Costel, ca asta are bani ?! Care Costel draga, ala de e director la ... ?". Mda, cred ca in strafundurile mele supravietuieste inca un viermisor, pe denumirea latineasca: Naivus Tampitus.:))
Dar sa revin la subiect.
Va spuneam ca traim intr-o lume a noastra, din care uneori ne este dat sa evadam si sa descoperim o alta lume. O lume cu nimic mai anormala, doar ca se conduce dupa alte regului, cu care nu suntem obisnuiti, si in care "aterizam" fortat pe post de victime sau invitati. :)
Uneori extremele nu sunt atat de evidente. Ne complacem intr-un ritual propriu, cotidian, inconjurati de prieteni si oameni asemeni noua, timpul trece si ajungem sa credem ca lumea incepe si se termina cu noi.
Apoi ramanem socati cand vedem la TV cum o gramada de - zicem noi, tampiti - se imbulzesc sa apuce o bormasina. Credeti ca ei constientizeaza penibilul ? Care este de fapt normalitatea, cea a lor, sau cea a noastra ?
Alta ... Stiati ca intr-o piata de angro din Bucuresti, toate cantarele sunt "manarite" cu 200g ? Iar eu, odata, am cumparat de pe SH un obiectiv foto stricat. Si n-am putut sa cedez insistentelor unui amic, sa gasesc alt fraier si sa scap de el. Altii nu au absolut nicio problema cu asta. E normal sau anormal ?
In urma cu doi ani, cumnatul meu a avut un accident, in care pitzipoanca lui Razvan Temesan (taticul Bancorexului), nu s-a asigurat cand a iesit cu masina din parcare.
La politie s-a facut constatarea ca ea vinovata. Apoi a dat un mic telefon. Dupa douazeci de minute a aparut Temesan. S-a dus in biroul comandantului si dupa alte cinci minute a plecat. Cumnatelul meu a fost chemat si i s-a sugerat frumos sa recunoasca ca el a provocat accidentul si ca nu nu i se va intampla nimic. In caz contrar, va avea de suferit in instanta.
E normal, sau anormal ? Cu siguranta veti spune ca nu e, dar ma pun in mintea jigodiilor alea; ei ce cred ?
Si una la scara planetara. Joi la Conferinta de Comert cu Specii Disparute, avuta loc nu mai stiu unde, s-a votat cu unanimitate pentru continuarea pescuitului Tonului Albastru, specie pe cale de disparitie. Cu ce drept s-a luat aceasta decizie ? Cu ce drept se considera omul Dumnezeu ? E normal sau anormal ? De ce altii vad normala aceasta decizie ? Sa fie o problema de alegere, sau de supravietuire ?
17 comentarii:
20 martie 2010, 13:27
Blogger Adi spunea...
La cele citite aici,pot raspunde cu ideea repetitiva in ultima perioada,nu exista realitate obiectiva.Exista o singura realitate,tu,eu,fiecare in parte.Lumea si cea ce face parte din lume este o conventie,o proiectie colectiva care duce la colectivizare.
Si atunci,aleg sa imi construiesc lumea mea,si sa dau mai putina atentie acordului colectiv de munca numit lume.
20 martie 2010, 14:27
Blogger andreiradu spunea...
Bun regasit!
1. Profesorul scortos ar fi putut trimite plicul cu suma cuvenita si ar fi evitat sa cada in penibil fata de el insusi;
2. Gramada de animale (oameni) a socat prin numar, in mod special, si, in mod mai putin special, prin mobilul acelei actiuni.
Am mai vazut o gramada de oameni in varsta stand la coada (calcandu-se in picioare) pentru doua paini.
Ne demonstreaza ca, in diferite circumstante, suntem mult mai jos decat animalele;
3. Cumnatul tau a cedat ca mai toti romanii in astfel de situatii. Comunismul doar la nivel retoric a fost "condamnat", in fapt el vietuieste mai abitir decat in anii proprii comunismului;
4. Cu dreptul celor ce au interese materiale!
E normal?
Da!
De ce?!
Pentru ca oricat ne place sa spunem ca suntem fiinte superioare, nu suntem.
Fiecare dintre noi, la nivelul sau mic (circumferinta spatiului in care vietuieste) calca stramb, gandeste stramb, actioneaza stramb.
Dar, stand pe tusa, erijandu-ne in observatori, lumea pare anormala si noi normali!
Depinde de unghiul in care ne pozitionam sa privim... perspectiva!
:)
20 martie 2010, 17:15
Blogger pheideas spunea...
Nu cred ca azi ne putem spoi in alb, pentru ca asa da bine, iar maine in negru, din acelasi motiv. Parerea mea e ca trebuie sa ne pastram o identitate personala. Ca ea se poate schimba - evolua de-aulungul vietii, e altceva.
Daca suntem cameleonici, pana la urma totul se va narui in jurul nostru. Ca in povestea cu Petrica si lupul, cand Petrica striga - sariti, a venit lupul, dar lupul n-a venit. Iar cand a venit cu adevarat, degeaba a strigat, ca n-a mai sarit nimeni.
Putem sa ne cream o normalitate a noastra, cu riscul de a fi alta decat a majoritatii celor din jurul nostru ? Sau un ideal ... ?
Putem sa catalogam ca normal tot ce ne convine si ca anormal ceea ce nu ne convine ?
pheideas eu cred ca nu(raspuns la intrebarea ta de mai sus) si ai dreptate cand spui ca trebuie sa ne pastram o identitate personala dar mai trebuie ceva.Sa acceptam ca nu traim in pustiu ca suntem inconjurati de alte personalitati poate la fel de puternice sau mai puternice ca a noastra sa nu ne impunem neaparat in fata celorlalti doar de dragul da a avea dreptate sa nu aplicam legea junglei adica eu sunt cel mai tare eu fac legea...sa invatam sa mai si pierdem pentru ca asa este in viata uneori pierzi alteori castigi ...Normal este sa-l respecti pe cel de langa tine,anormal sa nu primesti acelas respect .
Atunci cand o decizie ne afecteaza in primul rand pe noi putem sa ne construim o normalitate numai a noastra, chiar daca difera de cea a majoritatii. Mi s-a intamplat ca cineva sa-mi spuna "stii eu sunt mai nebun de felul meu", si dupa ce mi-a explicat de ce se considera asa sa-i spun "mie mi se pare ca esti foarte normal" chiar daca era diferit de majoritatea. Insa in ceea ce priveste actiunile noastre care fac legatura cu lumea exterioara si ne pozitioneaza in societate, normalitatea are legatura cu modul de a rationa al majoritatii. Sunt decizii pe care le iei altfel decat ai crede tu uneori pentru a supravietui, alteori pentru a te integra in societate, pentru ca nu esti dispus sa platesti "costul" unei decizii diferite de a majoritatii (de ex. marginalizarea, sau in cazul cumnatului riscul unui proces sortit esecului). Omul incearca permanent sa se adapteze. Dar dincolo de asta, sunt de acord, unghiul din care privim lucrurile si le catalogam trebuie sa fie intr-adevar in interiorul nostru..altfel nici macar nu ne mai dam seama ce inseamna sa calci drept sau stramb, ne luam permanent dupa altii :)
Bun regasit, tuturor!
Pheideas, ba tocmai acest lucru ne caracterizeaza, inconsecventa, cameleonismul, mimetismul.
Si nu sunt caracteristicile unei etnii, ci ale omului, la modul general.
Realitatea este stratificata, astfel incat la nivel micro, omul isi creaza propria normalitate, la nivel macro o adapteaza functie de mediul in care trebuie sa supravietuiasca.
In circumstante diferite normalul poate deveni anormal si vice versa.
Instinctul de turma ar fi fost interesant de dezbatut, nu normalitatea acelui eveniment.
Acea reprezenta normalitatea unui grup mare de oameni (adica cei prezenti acolo).
E nevoie si de apa, dar si de stanca.
:)
Morala: pelicanul sau babita!
Interesante idei! Sunt de acord ca normalul poate deveni anormal in functie de circunstanta si aceasta constatare ma duce cu gandul la o alta dezbatere a noastra de pe aici cea despre conventional si neconconventional :) Totul depinde si de unghiul de incidenta din care privim si de nivelul micro sau macro al situatiei de viata, dar sa nu uitam ca forul interior al fiecaruia va dicta sentinta ultima.
Exemplele sugerate sunt edificatoare pentru situatii penibile sau strigatoare cu care unii dintre noi ne-am confruntat la un moment dat.Din unele putem iesi elegant, fara implicare directa daca nu ne face placere contextul ( nunta), la altele trebuie sa apelam la bunul nostru simt sau la acel for la care faceam referire. In ce priveste instinctul de turma este foarte apreciat in unele situatii pentru ca se evita lungi explicatii, motivatii vagi sau pur si simplu asa da bine :) E normal sa inchidem ochii cand vedem atatea nedreptati? Dar chiar daca ne transformam in Gigi contra ce rezolvam? Am ajuns la o varsta la care am inteles ca nu e vorba de disimulare sau cameleonism si nici macar de lasitate la oamenii care aleg o forma sau alta de exprimare sau de iesire din impas dintr-o situatie oarecare, ci e viziunea lor asupra subiectului, fapt care nu poate fi combatut, e cum s-a mai spus supravietuire, sfortare oarba si realitate.
Care este diferenta dintre normalitate mea si a celuilalt ? Si ce sunt dispus sa fac pentru a-mi sustine normalitatea ? Unii considera normal sa fure. Altii sa minta sau sa omoare. O alta esenta a dezbaterii este despre atitudine si felul in care actionam in diferite ocazii, conjuncturi, nefavorabile. Este firesc ca omul sa se adapteze si sa decida in favoarea lui. Dar oare este corect sa procedeze asa ? Este firesc sa facem rau, ca sa ne fie noua bine ?
Ma uitam zilele trecute pe Discovey la un doc despre arme. Lua interviu unor ofiteri. Am ramas putin uimit, cu cata nonsalanta vorbeau de omorat oameni. Dusmanul trebuie omorat, distrus, sters de pe fata pamantului ! Simpatie pentru semeni ? ... :)
Normalitatea mea fata de a celuilalt este diferita pentru ca noi ca si fiinte suntem entitati diferite, avem alte principii de viata dupa care ne ghidam , valorile noastre personale si etice nu sunt identice si de aici realitatea care este deformata. Ne adaptam situatiilor pentru a supravietui, dar cand este vorba de greseli flagrante, de acte de violenta gratuita sau de incalcarea drepturilor inalienabile ale fiecarui om ripostam. Cel putin asa fac eu si incerc sa corectez comportamentul, sa ajut unde pot si sa nu judec pentru ca e usor sa facem acest lucru. Mai dificil este sa corijam, desi se recidiveaza uneori cu greseala respectiva. Nu stiu daca este simpatie, dar solidaritate umana cred ca da. Soldatii care ucid o fac in primul rand pentru ca aceasta este meseria lor si chiar daca par obisnuiti cu asa ceva sunt convinsa ca trebuie sa lupte cu demonii proprii, ceea ce nu e chiar usor...
Imaginea este superba! Avem atat de multe de invatat de la animale...:)
Asa cum spunea si Lolita, normalitatea este apreciata in functie de valori..valorile personale la nivel micro sau valorile generale impuse de o anumita cultura, de religie, de o anumita epoca, etc. la nivel macro. Mi se pare firesc ca fiinta umana sa evolueze si umanismul sa predomine. Au exista si exista si oameni care fac rau altora ca sa le fie lor bine, au existat si oameni care s-au sacrificat pentru binele altora. Imi amintesc de scenele din filme unde oamenii se bucurau cand avea loc cate o executie..era ceva normal atunci..nu poti intelege acum astfel de reactii. Sper ca pe viitor oamenii sa nu inteleaga de ce se cheltuiesc acum atatia bani pentru armament..
Voi sustineti ca exista doua normalitati, cea individuala si cea coleciva ? Si ultima, pentru binele nostru, ar trebui s-o ignoram ? Mi se pare o mentalitate de supravietuitor in conditii extreme, nu de fauritor de progres social. :)
Sa ramanem pasivi si sa acceptam natura umana inclinata spre egoism si violenta ? :)
Nuuu am spus asta..poate nu m-am exprimat bine, nici de la Lolita nu am inteles asa ceva. La nivel individual, atata timp cat nu faci rau altora...poti sa-ti construiesti viata diferit de altii, in functie de particularitatile tale si valorile tale personale. De exemplu..poti sa dormi ziua si sa mananci noaptea..poti sa faci tot felul de lucruri pe care altii le pot considera anormale. Si mi s-ar parea normal sa incercam sa intelegem mai mult si sa judecam mai putin, sa acceptam ca oamenii pot fi diferiti..ca pot avea alte valori decat ale noastre..si uneori avem chiar de invatat de la altii. Insa atunci cand actiunile tale afecteaza pe altii..cred ca trebuie sa predomine binele colectiv. Nu mi se pare normal sa faci rau altora pentru a-ti fi tie bine. Pe plan colectiv, mi s-ar parea normal sa progresam de la egoism si rationalism...la umanism si valori spirituale.
:)
Bun regasit!
Exista o normalitate (anormalitate) la nivel de individ si inca o normalitate (anormalitate) la nivel de grup/colectivitate/natiune.
Acest lucru am inteles din cele spuse de fly si lolita.
Si subscriu.
"fauritori de progres social"
m-ai facut sa rad din toti rarunchii.
Este un curent depasit de vremuri. Fiecare individ, indiferent de pozitia lui sociala, isi urmareste implinirea propriilor interese (adica progresul lui social). Daca se intampla sa coincida cu interesul unui grup, e bine, daca nu, iarasi bine!
Motivatia supravietuirii exista la nivelul inferior al scarii sociale; pe la mijloc se afla traiul decent iar prin varf - imbibarea maxima.
Da, natura umana are aceste caracteristici: violenta, egoism, vanitate etc.
:)
:)) deja dam in personalitati multiple cu atatea normalitati (anormalitati). NU EXISTA nici o normalitate, noi apreciem un lucru ca fiind normal sau anormal. UN OM are propria viziune asupra normalitatii, care poate coincide cu viziunea altora sau nu. Aprecierea unei stari, situatii, actiuni ca fiind normala sau anormala poate fi facuta din mai multe perspective...si eu zic ca e important sa distingem actiunile care ne afecteaza doar pe noi de cele care afecteaza mai multi oameni.
@fly2sky, prin educatie ne raportam constant la o normalitate. Ea poate apartine unui individ sau unui grup. Cand grupul este mai mare, i se spune universala. Vezi normele etice si estetice. As reformula comentariul tau, in sensul ca noi decidem la ce normalitate ne raportam, si nu noi cream normalitatile. Asta e o alta dezbatere ... daca copiem sau cream modele. :) Parerea mea este ca ... copiem.
Trimiteți un comentariu