Bafta multa !
blog privat
Bafta multa !
Barbatul si Femeia
Daca pornim de la ideea ca doar sexul ne diferentiaza..in rest suntem la fel, te astepti ca in anumite situatii celalalt sa reactioneze ca tine..si clar vei fi dezamagit. Iar daca pornesti de la ideea "barbatii sunt asa..fac asa.." "treaba de barbat" si "treaba de femeie", din nou asteptarile tale sunt deja formate ..il determini si pe celalalt sa actioneze ca atare..si daca nu se incadreaza cumva in "sablon"..iarasi nu e bine, asteptarile nefiindu-ti confirmate. Si..ca de obicei..adevarul se afla undeva pe la mijloc :).
Pe langa diferentele fizice..in mod clar exista diferente in modul de manifestare si exprimare al fiecaruia gen. Insa a incerca sa faci din asta o delimitare si o incadrare in tipare..mi se pare din start sortit esecului..pentru ca tot timpul vei gasi contraexemple care sa infirme tiparele. De multe ori ...in aprecieri de genul .."asta e caracteristic barbatilor" sau "asta e caracteristic femeilor''.. am simtit ca ma incadrez in tabara opusa ( a barbatilor). Aprecierile de genul acesta sunt de cele mai multe ori sunt subiective..pentru ca pornesc de la parerea noastra despre noi..si de la tiparul care ne-a fost prezentat ca ar reprezenta femeia sau barbatul. Parerea mea e ca ...pornind de la anumite diferente biologice, hormonale, ale structurii creierului (de care am tot auzit in ultimul timp)..s-a extins diferentierea sub mai multe aspecte, ceea ce a dus la o denaturare a perceptiei. A venit societatea, religia..sa amplifice diferentierea si sa atribuie roluri "femeia trebuie sa.." "barbatul trebuie sa.." Apoi a venit feminismul de multe ori prost inteles, cu dorinta de egalizare si uniformizare..trecandu-se in alta extrema si pierzandu-se farmecul contopirii diferentelor prin iubire.
Pana la urma ..e greu sa ne dam seama ..in ce masura feminitatea sau masculinitatea noastra provine din diferentieri biologice sau este rodul asteptarilor celor din jurul nostru :parinti, anturaj, sot sau sotie. Pentru ca se stie...inca de mici..ne asteptam ca fetele sa se comporte intr-un anume fel si baietii in altul..si ii incurajam in sensul asta..apoi vin sotii..sotiile ..care vor sa ne transforme dupa idealul lor...iar sub influenta acestor asteptari de multe ori e greu sa ne mai dam seama cine suntem de fapt.
Daca as incepe sa spun eu ..cum sunt barbatii si cum sunt femeile..cu siguranta m-as gandi in primul rand la mine..ca femeie...si la barbatul meu...iar descrierea nu s-ar incadra foarte bine in nici o teorie..si ar fi diferita de a altora. Desi se spune ca barbatii sunt mai agresivi, rationali..au tendinta de a domina, vad cupluri unde rolurile sunt inversate. Se spune ca femeile iubesc si barbatii fac sex...eu zic ca toti iubim...( nu in aceiasi masura..fiecare dupa cat poate)..insa avem moduri diferite de a o manifesta..barbatii se manifeste mai mult prin fapte, actiuni, femeile prin comunicare verbala, tandrete, empatie.
De ce ne simtim atrasi de anumite persoane..instinctiv..s-au emis iarsi multe ipoteze. Unele merg pe teoria complementaritatii, pornind de la mitul androginului..altele spun ca "cine se aseamana se aduna". Eu cred in ideea cautarii echilibrului in noi insine..pornind de la premisa ca fiecare avem caracteristici specifice celuilalt gen...iar atunci cand balanta inclina mai mult spre caracteristicile corespunzatoare unui gen, avem tendinta de a ne simti atrasi de cineva opus..iar cand balanta e mai echilibrata suntem atrasi de persoane care le simtim asemanatoare. Iar in cadrul unui cuplu..farmecul consta in a invata unul de la altul..in a te modela de bunavoie prin iubire..tot din tendinta de a atinge un echilibru.
Sunt cateva idei ale mele..despre un subiect ce preocupa cred pe oricine. Cu siguranta..fiecare si-a format o parere in acest sens..si astept sa confruntam opiniile. Voi ce credeti..pana la urma sunt mai multe asemanari sau mai multe deosebiri intre barbati si femei ? :)
ce este frumusetea ?
Ce este frumusetea ? Sunt doar simple stari contemplative, sau e mai mult de atat ? De ce unora le place ceva si altora nu ? Ce se intampla in noi ? De ce unii raman extaziati in fata unei picturi de Bruegel, iar altii trec mai departe ? De ce cu ani in urma ne placea ceva, iar azi nu ne mai place ? De ce, uneori, avem stare sa citim o carte, iar alteori, dupa cateva randuri, o aruncam pe noptiera, si cu ochii in tavan ne gandim la ce avem de facut a doua zi ? Interesant, nu ? :)
O lume mare
Atentie, tot ceea ce cititi mai jos nu este adevarat, este bazata doar pe fapte reale si nici sa nu va ganditi sa faceti aceleasi lucruri sau ganditi-va la un lucru. Intotdeauna cand vreti sa faceti ceva asemanator cu ce scriu mai jos, puneti-va in locul acelei persoane si gandit-va cum va simtiti sa faca altcineva acelasi lucru pe dumneavoastra.
Daca acum multi ani era la moda sa furam, acum oamenii s-au schimbat din hoti in manipulatori. De ce? Ca este aproape legal si nu isi da seama nimeni, devenind inselatori. In orasele mici nu se pot face multe lucruri, dar stim cu totii ca in orasele mari totul este posibil. Precum Timisoara, Craiova, Bucuresti si orice oras mai mare, oameni in special cei mai tineri in carne si oase, aranjati putin, iasa la vanatoare. Ce fel de vanatoare? Banii. Si cum gasesc acesti bani? E simplu, la tot pasul. Acestia in special baietii cunosc o multime de persoane si nu ii considera prieteni buni, doar simple cunostinte care sar in ajutor crezand ca este o persoana buna, nevoiasa. Cer o diferita suma de bani mai mica si acestia in cele mai multe cazuri primesc mai mult pentru simplu fapt ca sunt "draguti". Acestia ii multumesc frumos pentru ca au fost ajutati si pleaca in cautarea unei noi tinte. Intr-adevar bani putini ca nu se ocupa cu sume mari, dar in 2 zile se aduna o suma bunicica. Ei cauta tinte cu o varsta mai mica fata de a lor pentru a avea un moment mai bun de gandire si pentru a intretine situatia stabila, altfel incat victima chiar daca nu doreste sa ofere bani vanatorului (despre care stie ca nu este o persoana chiar buna) cedeaza intr-un final pentru a scapa de el. Si nimeni nu pateste nimic, totul se numeste o "favoare" de care se uita a doua zi, sau cel putin se face uitata. Ajungem si la banii luati imprumut, acesti manipulatori isi inventeaza problema pe loc, nu se gandeste din timp la o problema falsa, este in functie de situatie si de starea victimei cerandu-i bani imprumut, cu pretextul ca o sa ii dea inapoi, dar nespecificand clar data exacta cand ii va da banii inapoi si victima crezand ca intr-adevar are probleme si doreste sa il ajute din toata inima cade in plasa spunand ca nu trebuie sa ii dea inapoi. Acesta pleaca multumit.
Alte lucruri care se intampla la petreceri, discoteci si chefuri este faptul ca ei sunt prezenti acolo si este de ajuns sa cunoasca o persoana dintr-un grup de prieteni, ca se baga in seama cu tot grupul si filtreaza cu persoanele mai timide si mai bune, pentru ca acele persoane cedeaza cel mai repede. Fac diferite consumatii pe care stie ca o sa plateasca celelalte persoane si daca sunt foarte isteti acestia doresc sa se intalneasca in continuare cu acel grup de prieteni, cu diferite pretexte ca ii place in acel grup de prieteni, se simte bine si are ocazia sa profite mai mult.
Intr-adevar aceste persoane sunt mai sarace, dar nu chiar asa sarace incat sa nu le ajunga sa traiasca de pe o zi pe alta. Daca ar fi de bani gata nu s-ar mai ocupa de lucruri de genul pentru ca nu le-ar conveni, totusi pentru persoanele de sex masculin este putin mai greu fata de persoanele de sex feminin pentru ca acestea de obicei au o influenta mai puternica asupra omului, par mult mai credibile si de obicei lumea judeca in felul urmator: Nu cred ca o fata draguta asa ca ea, cere bani daca nu are vreo problema. Deasta majoritatea spun ca fetele umbla doar dupa bani, in unele cazuri acestea profita din plin si ofera si favoruri, dar nu vreau sa discut despre asta care se numeste intr-un fel prostitutie si revin in continuare povestind despre cei care manipuleaza prin accesorii. Se intalnesc cu diferite persoane care au un telefon sau alte accesorii si aparate, ofera ceva garantie, precum o haina care victima nu o primeste si acesta primeste telefonul fara nici o garantie sa il utilizeze intre 4-5 ore si o zi, victima ramane fara telefon in foarte rare cazuri, dar de cele mai multe ori manipulatorul baga telefonul la amanet si anunta persoana respectiva ca a bagat telefonul la amanet ca a intervenit o problema majora si acesta isi pastreaza banii in buzunar, cerandu-i victimei bani ca sa ii scoata telefonul de la amanet. Aceasta nu are ce face si ii da bani el ii aduce telefonul inapoi viu si nevatamat si a ramas cu o suma de bani scoasa de pe spatele telefonului. Si chiar daca victima este putin suparata ii trece. Apoi in statiile de autobuz sau gara acestia se baga in seama cu necunoscuti cu pretextul ca trebuie sa se deplaseze undeva, ca nu sunt din oras si ca au nevoie de bani, nu le cere direct bani dar bat apropoul si acestia sunt ajutati. Ma indrept spre sfarsitul articolului si tin sa anunt ca aceste lucruri sunt doar o parte simpla din ceea ce poate face un manipulator pe langa toate smecheriile care sunt inventate in functie de zona in care se afla, de persoana, de situatie.
Las aici o melodie de la Spike, Banii (fac pamantul sa se invarta) pe care unii au auzit-o, altii nu dar datorita mesajului care il transmite despre bani, merita ascultata.
Prin labirint
Bine v-am gasit, multumesc pentru invitatie. Si sper sa pot fi de ajutor si sa ofer o intelegere si o colaborare cat mai placuta pe acest blog alaturi de noii mei colegi daca ii pot numi asa.
Sper ca primul articol este bine primit, alaturi de celelalte ce le voi posta aproape zilnic si doresc sa fac o imagine buna in continuare atat pentru vizitatori cat si pentru ceilalti autori.
Discoteca sau Biserica?
Majoritatea adoescentilor au ales discoteca, pentru ca pare mult mai atractiv.
De ce au refuzat acestia biserica? Unii spun ca nu e genul lor sa mearga la biserica, altii sunt ca nu suporta sa fie in grupul celor manipulati,altii si-au pierdut probabil speranta in Dumnezeu sau pur si simplu sunt adepti altor religii sau culturi. Insa nu isi dau seama ca manipulatorii sunt peste tot, pana si in discoteci unde se fac manipulari de mai multe tipuri. Pe langa aceasta costa mult mai mult sa mergi la discoteca decat la biserica unde nu esti obligat sa dai bani. La discoteca pe langa faptul ca se plateste intrarea de cele mai multe ori, aflam ca orice consumatie este mult mai scumpa fata de pretul normal al produsului din magazine. Avand in vedere ca nu putem aduce consumatii din exteriori suntem "obligati" sa consumam dupa preferinte la pretul mult mai scump, se poate intr-adevar si fara consumatie dar atunci parca nu esti la discoteca.
Ca in orice unitate sunt anumite reguli ce trebuiesc respectate deci trebuie sa ne supunem, atat in biserica cat si la discoteca, acestea putand fi comparate ca doua triburi care au un fel de dictator si urmandu-i regulile si ceea ce spune el, ne face sa ne pierdem din personalitate si pierdem interesul pentru lucrurile care conteaza cu adevarat. De obicei pentru a primi un ajutor atunci cand avem nevoie, cei care ne ajuta se pot numi prieteni, dar atunci cand intr-o biserica intram in haine diferite de cei care sunt la costum oamenii se uita urat si iti da impresia ca nu ai ce cauta acolo, altfel acestia nu se pot numi prieteni pentru faptul ca nu inteleg ca nu haina face pe om in foarte multe cazuri. Tot asa este si in discoteca. Daca un adolescent intra cu haine de firma este apreciat, insa unul daca are o tinuta de toate zilele este privit de parca nu are ce cauta acolo. Sunt multe comparatii intre o discoteca si o biserica altfel incat sa putem spune ca discoteca si biserica sunt la fel si indiferent de ce am alege dintre cele doua avem avantaje si dezavantaje. In unele momente chiar si riscuri.
Sper ca primul articol este bine primit, alaturi de celelalte ce le voi posta aproape zilnic si doresc sa fac o imagine buna in continuare atat pentru vizitatori cat si pentru ceilalti autori.
Discoteca sau Biserica?
Majoritatea adoescentilor au ales discoteca, pentru ca pare mult mai atractiv.
De ce au refuzat acestia biserica? Unii spun ca nu e genul lor sa mearga la biserica, altii sunt ca nu suporta sa fie in grupul celor manipulati,altii si-au pierdut probabil speranta in Dumnezeu sau pur si simplu sunt adepti altor religii sau culturi. Insa nu isi dau seama ca manipulatorii sunt peste tot, pana si in discoteci unde se fac manipulari de mai multe tipuri. Pe langa aceasta costa mult mai mult sa mergi la discoteca decat la biserica unde nu esti obligat sa dai bani. La discoteca pe langa faptul ca se plateste intrarea de cele mai multe ori, aflam ca orice consumatie este mult mai scumpa fata de pretul normal al produsului din magazine. Avand in vedere ca nu putem aduce consumatii din exteriori suntem "obligati" sa consumam dupa preferinte la pretul mult mai scump, se poate intr-adevar si fara consumatie dar atunci parca nu esti la discoteca.
Ca in orice unitate sunt anumite reguli ce trebuiesc respectate deci trebuie sa ne supunem, atat in biserica cat si la discoteca, acestea putand fi comparate ca doua triburi care au un fel de dictator si urmandu-i regulile si ceea ce spune el, ne face sa ne pierdem din personalitate si pierdem interesul pentru lucrurile care conteaza cu adevarat. De obicei pentru a primi un ajutor atunci cand avem nevoie, cei care ne ajuta se pot numi prieteni, dar atunci cand intr-o biserica intram in haine diferite de cei care sunt la costum oamenii se uita urat si iti da impresia ca nu ai ce cauta acolo, altfel acestia nu se pot numi prieteni pentru faptul ca nu inteleg ca nu haina face pe om in foarte multe cazuri. Tot asa este si in discoteca. Daca un adolescent intra cu haine de firma este apreciat, insa unul daca are o tinuta de toate zilele este privit de parca nu are ce cauta acolo. Sunt multe comparatii intre o discoteca si o biserica altfel incat sa putem spune ca discoteca si biserica sunt la fel si indiferent de ce am alege dintre cele doua avem avantaje si dezavantaje. In unele momente chiar si riscuri.
esenta fericirii
Daca as intreba pe cel plecat din sat si ajuns director intr-o multinationala, mi-ar spune ca fericirea e sa ai o casa, masina si familie. Un om obisnuit de pe strada mi-ar spune ca fericirea e sa ai multi prieteni si bani foarte multi. Un cercetator in ale medicinei, ar fi cel mai fericit om de pe pamant, daca ar descoperi gena imbatranirii. Un bolnav de cancer, cu siguranta ar fi fericit sa stie ca se poate face bine.
Un bogat s-ar gandi cu nostalgie la vremea cand umbla intr-o Dacie carpita, si mi-ar spune ca fericirea nu sta in cat ai.
De ce in urma cu douazeci de ani eram fericiti cand ne "beleam" ochii intr-un televizor color la un post bulgaresc sau sarbesc, iar azi, butonam in nestire, si nemultumiti, inchidem televizorul ? Nu mai vorbesc, daca va aduceti aminte, in 1990 a fost o explozie de produse noi, nemaivazute pana atunci decat in revistele straine. Ce extraziati eram, sa vedem, sa gustam, sa ... avem. Si pe urma am avut din toate ... si E-uri, si credite, si telenovele, si boli. :)
Alergam ca bezmeticii si ne plangem, ba ca nu merge aia, ba cealalta si ne intristam cand nu mai vedem iesire. Si vise, care altadata ne faceau sa zambim cu ochii inchisi, azi realizam ca ne departam de ele.
Cu nostalgie, imi aduc aminte de copilarie, cand, timpul trecea mult mai greu. Da, timpul si perceperea lui este o alta mare problema, care merita dezbatuta.
Ma uit la nepotelul meu Vlad, cu cata bucurie admira un plastic sau carton colorat, si incerc sa patrund esenta fericirii sale. Pentru noi, cei mari, sunt nimicuri. Pentru el, un univers.:)
Privind la toate acestea, ma intreb - am uitat sa ne mai bucuram ? Am atins cumva o limita si tot ce ne ofera viata nu ne mai multumeste ? Am devenit mai putin sensibili la ce e in jur ?
De ce suntem mai fericiti cand nu avem, decat atunci cand avem de toate ?
Cine de de vina ? Stresul cotidian, sau e un fenomen normal, numit maturitate ?
Sau am ajuns sa amestecam fericirea cu nefericirea si sa traim intr-o staza de permanenta asteptare a unei minuni ? :))
Haideti ca v-am pus pe ganduri !
Astept reactii pe Duel, dupa care va voi spune de ce sunt fericit si cand nu sunt. :)
se poate schimba cineva ?
Credeti ca omul se poate schimba ? Este oare posibil, pentru ca am auzit de multe ori expresia: am hotarat sa ma schimb ! Sau "Draga, daca nu te schimbi, am terminat-o cu tine !" ?
Teoretic vorbind, n-ar fi o problema ca cineva sa se schimbe. Numai ca practic, lucrurile nu sunt atat de simple si implica, dupa parerea mea, trei aspecte esentiale:
1. Constientizarea. Omul ii musai sa constientizeze ca el sau ceva ce depinde e comportamentul sau a provocat starea de criza;
2. Motivatia. Trebuie sa existe un motiv, suficient de important;
3. Ce pui in loc. Schimbi ceva cu altceva.
Ce parere aveti ?
Teoretic vorbind, n-ar fi o problema ca cineva sa se schimbe. Numai ca practic, lucrurile nu sunt atat de simple si implica, dupa parerea mea, trei aspecte esentiale:
1. Constientizarea. Omul ii musai sa constientizeze ca el sau ceva ce depinde e comportamentul sau a provocat starea de criza;
2. Motivatia. Trebuie sa existe un motiv, suficient de important;
3. Ce pui in loc. Schimbi ceva cu altceva.
Ce parere aveti ?
Despre toleranta si religia in scoala
Pentru ca tot a fost Ziua Tolerantei si am descoperit si eu principiile tolerantei adoptate de catre Statele Membre ale Organizatiei Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura, m-am oprit asupra modului in care sunt aplicate aceste principii in tara noastra in ceea ce priveste educatia:
Si iata cum se intampla in realitate la noi:
Sursa: http://www.stiri.lacasuriortodoxe.ro/religia-in-scoala/3037-religia-parte-a-trunchiului-comun-s-a-eliminat-din-proiectul-legii-educatiei-posibilitatea-ca-elevii-sa-poata-urma-alte-cursuri-in-locul-celui-de-religie.html
Iata deci exemplul clar de promovare a intolerantei fata de alte religii decat cea ortodoxa. Principiile religioase la originea lor ar trebui sa promoveze toleranta..insa dupa cum s-a vazut in istorie..de multe ori au fost folosite pentru a institui intoleranta (vezi Cruciadele, vezi conflictele din tarile islamice).
Predarea religiei in scoli...se spune ca este benefica pentru copii pentru ca ii aduce mai aproape de valorile fundamental crestine..insa ceea ce se intampla de fapt este o indoctrinare. Pentru ca nu se predau numai principii..nu se preda religia ca o informare..ci se preda cum sa devii bun crestin, ce ritualuri trebuie sa urmezi. Si inca de la varste fragede..cand copii sunt in perioada de asimilare si capacitatea de a analiza obiectiv e inca scazuta.
Din intamplare sunt ortodoxa. Pentru ca tatal meu a fost ortodox, pentru ca multi romani sunt ortodocsi. Insa ca multi altii..respect mai mult niste traditii..niste principii.. si mai putin ritualurile bisericesti. Apreciez oamenii de orice religie..atunci cand vad ei ei bunatate, iubire si toleranta. Si am intalnit astfel de oameni..de diverse religii sau culte religioase. Imi doresc ca si copiii mei sa fie la fel de deschisi in aceasta privinta. Baiatul meu e in clasa a doua si imi spune ca el vrea sa devina foarte credincios. De mic spune ingerasul..acum se roaga seara..si nu l-am tulburat din asta..pentru ca le face din tot sufletul lui minunat de copil. Dar intr-o zi ne-a spus ca noi suntem pacatosi pentru ca nu mergem duminica la biserica. I-am explicat ca D-zeu iubeste oamenii buni si faptele bune..si ca le asculta gandurile si rugaciunile oriunde s-ar afla. Ceea ce aud ei la scoala e foarte important..si nu e bine sa ii bulversezi..insa e bine sa cunoasca si alte opinii, sa gandeasca liber si sa aiba curajul de a alege ce e potrivit pentru ei.
Sa presupunem ca aveam alta orientare religioasa..sau aprtineam unei "secte" cum se mai spune. Singura optiune care as avea-o ar fi sa fac o solicitare scrisa pentru ca baiatul meu sa nu participe la orele de religie. Daca s-ar intampla asa..cu siguranta el s-ar simti marginalizat si ar suferi, iar in plus..nevand alte optiuni, in orele de religie ar trebui sa merg sa-l iau de la scoala si apoi sa il duc inapoi. Cum se mai respecta astfel articolul de mai sus: "Educatia in domeniul tolerantei urmeaza a viza contracararea influentelor care ar duce la frica si excluderea altora"?
Sustin parerile care spun ca in scoala ar trebui predata doar o istorie a religiilor, chiar sa se insiste pe istoria crestinismului, insa fara a indoctrina si la o varsta cand copilul poate sa isi formeze opinii proprii, nu incepand cu clasele primare. Educatie religioasa speciala pentru copii poate fi facuta in biserici...si cine vrea isi poate duce copiii acolo. Scolile de stat n-ar trebui sa favorizeze indoctrinarea..si incep sa le dau dreptate celor care spun ca se incearca inlocuirea doctrinei comunisme cu cea ortodoxa...iar in locul tablourilor cu Ceausescu s-au pus icoane.
Sunt de parere ca in scoli in primul rand ar trebui sa invatam intai ce inseamna TOLERANTA. Propun o dezbatere pe aceasta tema.
Iata un fragment din aceste principii:
4.2. Educatia in sensul de a fi tolerant trebuie sa fie considerata un imperativ prioritar; iata de ce trebuie sa fie promovate metodele sistematice si rationale de predare a tolerantei care sa se adreseze la sursele culturale, sociale, economice, politice si religioase ale intolerantei, surse care tocmai constituie cauzele fundamentale ale violentei si excluderii. Politicile si programele tolerantei atat intre indivizi cit si intre grupurile etnice, sociale, culturale, religioase si lingvistice si natiuni.
4.3. Educatia in domeniul tolerantei urmeaza a viza contracararea influentelor care ar duce la frica si excluderea altora si trebuie sa-i ajute pe tineri sa-si dezvolte capacitatile de a-si formula o parere proprie, de a avea o reflexie critica si de a judeca in termeni etici.
Sursa: http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/principii_toleranta.phpSi iata cum se intampla in realitate la noi:
"Comisia de învăţământ a adoptat ieri, 30 aprilie 2010, cu modificări, articolul 17 din proiectul Educaţiei referitor la disciplina religiei.
Membrii forului au stabilit, la alineatul 1 că religia, ca disciplină şcolară în învăţământul primar, gimnazial, liceal şi profesional, este parte a trunchiului comun.
Potrivit alineatului 2 admis de Comisie, „la solicitarea scrisă a părintelui, tutorelui sau a elevului dacă este major, acesta poate să nu frecventeze orele de religie”.
Deputaţii au eliminat alineatul ale 3-lea din proiectul Guvernului, care stipula că, „la cerere, în locul orei de religie, elevii pot urma cursuri de istoria religiilor, istoria culturii şi artelor sau alte cursuri utile în formarea comportamentului etic, social sau comunitar”.
Sursa: http://www.stiri.lacasuriortodoxe.ro/religia-in-scoala/3037-religia-parte-a-trunchiului-comun-s-a-eliminat-din-proiectul-legii-educatiei-posibilitatea-ca-elevii-sa-poata-urma-alte-cursuri-in-locul-celui-de-religie.html
Iata deci exemplul clar de promovare a intolerantei fata de alte religii decat cea ortodoxa. Principiile religioase la originea lor ar trebui sa promoveze toleranta..insa dupa cum s-a vazut in istorie..de multe ori au fost folosite pentru a institui intoleranta (vezi Cruciadele, vezi conflictele din tarile islamice).
Predarea religiei in scoli...se spune ca este benefica pentru copii pentru ca ii aduce mai aproape de valorile fundamental crestine..insa ceea ce se intampla de fapt este o indoctrinare. Pentru ca nu se predau numai principii..nu se preda religia ca o informare..ci se preda cum sa devii bun crestin, ce ritualuri trebuie sa urmezi. Si inca de la varste fragede..cand copii sunt in perioada de asimilare si capacitatea de a analiza obiectiv e inca scazuta.
Din intamplare sunt ortodoxa. Pentru ca tatal meu a fost ortodox, pentru ca multi romani sunt ortodocsi. Insa ca multi altii..respect mai mult niste traditii..niste principii.. si mai putin ritualurile bisericesti. Apreciez oamenii de orice religie..atunci cand vad ei ei bunatate, iubire si toleranta. Si am intalnit astfel de oameni..de diverse religii sau culte religioase. Imi doresc ca si copiii mei sa fie la fel de deschisi in aceasta privinta. Baiatul meu e in clasa a doua si imi spune ca el vrea sa devina foarte credincios. De mic spune ingerasul..acum se roaga seara..si nu l-am tulburat din asta..pentru ca le face din tot sufletul lui minunat de copil. Dar intr-o zi ne-a spus ca noi suntem pacatosi pentru ca nu mergem duminica la biserica. I-am explicat ca D-zeu iubeste oamenii buni si faptele bune..si ca le asculta gandurile si rugaciunile oriunde s-ar afla. Ceea ce aud ei la scoala e foarte important..si nu e bine sa ii bulversezi..insa e bine sa cunoasca si alte opinii, sa gandeasca liber si sa aiba curajul de a alege ce e potrivit pentru ei.
Sa presupunem ca aveam alta orientare religioasa..sau aprtineam unei "secte" cum se mai spune. Singura optiune care as avea-o ar fi sa fac o solicitare scrisa pentru ca baiatul meu sa nu participe la orele de religie. Daca s-ar intampla asa..cu siguranta el s-ar simti marginalizat si ar suferi, iar in plus..nevand alte optiuni, in orele de religie ar trebui sa merg sa-l iau de la scoala si apoi sa il duc inapoi. Cum se mai respecta astfel articolul de mai sus: "Educatia in domeniul tolerantei urmeaza a viza contracararea influentelor care ar duce la frica si excluderea altora"?
Sustin parerile care spun ca in scoala ar trebui predata doar o istorie a religiilor, chiar sa se insiste pe istoria crestinismului, insa fara a indoctrina si la o varsta cand copilul poate sa isi formeze opinii proprii, nu incepand cu clasele primare. Educatie religioasa speciala pentru copii poate fi facuta in biserici...si cine vrea isi poate duce copiii acolo. Scolile de stat n-ar trebui sa favorizeze indoctrinarea..si incep sa le dau dreptate celor care spun ca se incearca inlocuirea doctrinei comunisme cu cea ortodoxa...iar in locul tablourilor cu Ceausescu s-au pus icoane.
Sunt de parere ca in scoli in primul rand ar trebui sa invatam intai ce inseamna TOLERANTA. Propun o dezbatere pe aceasta tema.
Am uitat sa ne descoperim !
Cineva mi-a spus mai demult, pe o alta plaja, o chestie tare inteleapta - oamenii sunt singuri pentru ca exista un motiv sa fie singuri. Mare dreptate a avut !
Toata viata umblam besmetici dupa alti oameni. Fie ca sunt: colegi, parteneri de afaceri, prieteni, prietene ori neveste, avem permanent de impartit ceva cu ei, de regula bani sau sentimente.
In general, oamenii se cauta unul pe celalalt. Nu cred ca exista cineva care nu are nevoie de un prieten, partener de business sau iubit.
Cand ma aflu pe la cozi, mi se intampla sa intru in vorba cu oameni. Imi place sa provoc discutii, sa fac complimente, sa patrund minti diferite. Putini sunt oamenii care imi intorc spatele. Si cel mai ursuz, daca stii cum sa-l iei, isi deschide sufletul.
Am observat ca, cu cat vrem ca omul sa ne fie mai apropiat, cu atat suntem mai pretentiosi. Il dezmembram in mii de bucatele, pe care le masuram cu micrometrul. Cu timpul devenim din ce in ce mai meticulosi, incat la un moment dat uitam esenta.
Care este esenta ? Pai aceea ca nu exista oameni la fel. Si ca oricat am dori sa potrivim "bucatelele", ele nu se potrivesc. Acesta este unul din motivele pentru care oamenii raman snguri. Stiu pe cineva care s-a straduit din rasputeri sa transforme un barbat in femeie, si dupa zece ani a renuntat. :))
Un alt motiv este teama. Nu zambiti, sunt oameni care fug de oameni. Datorita lipsei de experienta, percep orice buna intentie ca pe o agresiune. Mi se intampla sa ma duc "peste cineva", eu spun "sa bat la poarta", cu bun simt si tact, si sa mi se tranteasca poarta in nas. Reactia mea imediata este de uimire, pentru ca am grija sa arat cine sunt si ce vreau intr-un mod cat mai detaliat. Apoi imi dau seama ca acel cineva "nu vede". Aici e vorba de perceptii, de sisteme si ierarhii valorice diferite. Ce pentru mine e rosu, pentru altul e verde. Si ma retrag discret.
Oamenii sunt singuri pentru ca au motive sa fie singuri. Stiti ce ? Am observat ca oamenii, cu cat isi doresc mai mult sa se apropie de cineva, cu atat se straduiesc mai mult sa n-o faca.
Daca am sta cu noi insine si ne-am analiza extrem de riguros calitatile si defectele (vazute de cei din jurul nostru), am descoperi aspecte extrem de interesante. Unii chiar constientizeaza asta si se duc la psiholog ca la un guru. Psihologul nu face altceva decat sa te incadreze in niste sabloane. Stiti cum face, exact ca popa, cand te duci la sfat, si iti spune ca faptele lui Dumnezeu sunt neintelese. Prin sfaturile pe care ti le da, incearca sa traseze o cale generala, mare cat pista de la Otopeni, lasand pacientului satisfactia descoperirii detaliului. Ei, uneori problema tocmai in detaliu sta ...:) De aceea se spune ca prietenul este oglinda sufletului. Dar prietenii nu spun, pentru ca ne iubesc si uite-asa n-o scoatem la capat.
Altii in schimb, bolnavi de narcisism, au impresia ca sunt perfecti. In sinea lor au ceva dubii, insa orgoliul si prostia ii opresc sa caute mai adanc.
Nimeni nu e perfect ! Cu totii avem defecte pentru altii si calitati pentru noi. Tot cineva imi spunea ca ajunsese sa iubeasca la cineva defectele. Ma rog, cred ca se referea la ceea ce vedea el, nu la ce vedeau altii. La urma urmei, iubirea inseamna acceptare.
Alteori singuratea nu se vede. Sunt cupluri sau persoane care, de la distanta par sa se inteleaga minunat, si in realitate sa fie exact pe dos. Am vazut personaje care, ziua erau vedete, fiind inconjurati de oameni, iar seara le era teama sa ajunga acasa.
Ar fi multe de spus, pentru ca subiectul e amplu.
Singuratatea e boala vremurilor in care traim. Vremuri care au facut ca stresul si goana dupa ban sa primeze in defavoarea sentimentelor adevarate. Vremuri care ne-au facut sa apreciem valori indepartate si sa ignoram universul din noi. Am uitat sa ne descoperim !
e corect, sau nu ?
Deci, se ia una bucata relatie conjugala, cu certificat si durata, insa fara termen de garantie. La un moment dat, ceva se rupe. Inginereste vorbind, nicio ruptura nu vine asa, tam-nesam, ci mai intai apar fisuri minuscule, pe care daca nu ai grija sa le astupi sau sa schimbi ceva, ele vor duce, in final, la rupturi majore.
Am mai observat un alt motiv, cel al plictiselii. Pur si simplu partenerii se plictisesc si vor altceva. Numai ca nu au curajul sa recunoasca, si o fac pe ascuns. Vine intr-un fel din traditia noastra, de a ramane fideli, insa mai e si teama de gura lumii, a rudelor etc.
Dar, oricat ar vrea partenerii sa se ascunda, le este practic imposibil s-o faca. Sa fim seriosi, o femeie stie, simte ! Barbatii sunt mai tampiti de fire, dar pana la urma, daca le dai una dupa cap, isi dau si ei seama.
As vrea sa dezbat doua probleme: motivul si principiul.
De ce inselam ?
Am observat ca sunt enorm de multi barbati casatoriti care isi cauta amante, dar si barbati liberi, care nu vor decat sex. Partea cu sufletul, la barbati, e tabu. Asa, inchisa "intr-un cufar cu sapte lacate", pe care daca reusesti sa-l descui, gasesti cel mult o poza cu mamica si taticu'. Mai e si orgoliul taranului roman, pentru care a pune sufletul si simtamintele pe masa, reprezinta o dovada de mare slabiciune. Acesta este si motivul pentru care vedeti putini barbati pe bloguri.
Motivul principal este "nu mai iubesc !". O relatie se stinge precum focul din soba. Partenerii devin doi "strani in noapte", tanjind dupa iubire, dar fara chef s-o mai caute langa ei. Se inchid, nu mai comunica, iar cel care iti stie toate bubele, devine strainul caruia nu i-ai mai spune nici buna ziua. Paradoxal, nu ?:)
Si uite-asa oamenii incep sa caute. Iar oferta e mare ...
In ce priveste principiile, bun, te-ai hotarat ca vrei sa-ti inseli partenerul, pentru ca nu te mai satisface fizic si mai rar intelectual, dar cu cine ?
Am observat ca multi nu au chestia cu alesul partenerului de inselaciune. O fac cu cine "canta" mai frumos. Iar la vrajeli, unii sunt maestri. Asta spune multe despre respectivul sau respectiva. Nu conteaza daca e sau nu casatorit. Ca aici vrui sa ajung ... Eu unul, nu as putea sa ma bag in casa cuiva. Nu ma intereseaza ca de cele mai multe ori exista un substrat. Ca barbat, consider ca o femeie, cand are probleme acasa, devine foarte vulnerabila, uneori incapabila sa judece corect. De foarte multe ori are tendinta sa-si trateze barbatul, care i-a fost alaturi multi ani, ca pe un nemernic, care i-a distrus ultimii ani. Are tendinta sa se victimizeze. Stiu ca atunci apar "trantorii". Foarte multi barbati simt ca au teren propice si trec la actiune. Il numesc sindromul "colegului de serviciu". Isi ofera bratul, colegial, apoi pieptul pe care ea sa-si verse lacrimile neputintei. Ba mai mult, ii tine isonul. Aveti impresia ca exista vreo intentie serioasa in tot jocul acesta ? Dimpotriva ! Ea, printre lacrimi, nici nu stie pe ce lume se afla, sau poate vrea sa se razbune ca ...,in schimb, el nu vrea decat sa "i-o traga". La urma urmei, ce conteaza intentia, atata timp cat protagonistii se simt bine, nu ? Asa e, numai ca acasa, sau in ambele case, un "bou" sau o "vaca" isi asteapta iubitul, sotul sau sotia, cu care a avut o discutie mai aprinsa cu o seara inainte. Poate ca vrea sa-si ceara iertare, sau sa vada daca se mai poate salva ceva. Ma rog, "unfinished businesses". Va intreb, e frumos, onest, etic ?
Parerea mea e, daca vrei sa ai o relatie cu urmatorul, inchei relatia cu vechiul. Nu, pe bune, cred ca sotul sau sotia sunt mai mult decat un sifonier. Tine si de respect ...
A, uitasem, exista si intentia de ... de ce sa nu fiu cu amandoi ? Stiu, suna pervers. Cand nu mai exista iubire, ochii incep sa caute, inima sa tresalte, iar ratiunea e trimisa la culcare. Atunci nu mai tine nimeni seama de certificat. Sau, o chestie inteligenta, cu pregatitul terenului. Sunt de acord, numai ca trebuie facuta extrem de discret si precaut. Nu de alta, dar nu sti de ce e capabil un om, cand ii calca strainul batatura. Sunt pline penitenciarele de oameni cu frica de Dumenzeu, dar care la un moment dat n-au mai stiut ce fac. Un proverb indian spune: "Sa te feresti de zei, de femeia proasta si de barbatul gelos !". Mai ales daca incornoratul e prieten bun ... Asta le intrece pe toate !
....
Citez din memorie ...
- Nemernica, nu vrea sa divorteze ! Inventeaza fel si fel de tampenii, doar sa-l tina legat. Ba ca a ramas insarcinata, ba ca se sinucide, ba ca il face de kkt in familie ... Ce femeie perversa ! El, saracul, nu are nicio vina ca sta langa proasta aia. Cred ca i-a facut farmece ... Cu siguranta are nevoie de banii lui. E o intretinuta, jigodia !
- De unde stii ca asa e ?
- Mi-a spus Nelu ! Saracutul de el, a ajuns asa deprimat, ca abia mai doarme seara. Nu stie ce sa mai faca.
....
Discutie reluata peste cateva luni.
- De ce esti suparata ?
- Cum sa nu fiu, tocmai am aflat adevarul !
- Ce adevar ?
- Nelu m-a mintit toti anii cat am fost impreuna.
- Cum asa ?
- A zis ca divorteaza, ca nu se mai intelege cu nevasta, ca ii mananca sufletul, bla bla ...
Sapatamana trecuta l-am vazut in parc cu nevasta-sa. Isi plimbau plodul. Ce fericit si grijuliu era ...
Nemernicul, m-a mintit ! Mi-a zis ca nu se mai intelege cu ea si vrea sa divorteze. In colo el nu are nicio treaba cu asta !
- Pai si nu ai avut o discutie cu el, sa-i ceri socoteala ?
- Ba da, i-am zis tot ce aveam pe suflet, insa nu a recunoscut. Mi-a spus ca am inchipuiri, ca n-am vazut bine, ca nu era el etc.
....
Mai trec cateva saptamani.
- Ce faci, esti bine ?
- Da, ma simt extraordinar !
- Serios, ultima data erai cazuta rau, din cauza lui Nelu.
Zambeste strengareste.
- Tot cu el sunt ...
- Cum ?
- Dupa ce ne-am certat, atunci, mi-a facut cadou o bratara din aur superba (mi-o arata ...). Apoi am facut dragoste ... De data asta, mi-a promis ca divorteaza !
- Pai, ti-a mai promis asta si acum doi ani.
- Da, dar acum e pe bune ! ... Of, cat il iubesc !
Va las pe voi sa intelegeti unde se afla granitele intre naivitate si iubire, egoism si prefacatorie. Am uitat ceva ? Ah, da, sexul ! :)
cei 6 barbati ai femeii
Istet, zvarluga, alearga toata ziua sa faca bani. E bagat pana in gat in combinatii, care mai de care mai profitabile. Are relatii grup, masina de ultima generatie, cont gras in banca, vile si altele. Un avion personal, sau yacht n-ar fi de neglijat.
Barbatul nr.2
Simpatic, istet dar nu foarte, tandru si vesnic indragostit de femeia visurilor lui, Mereu atent, surprinzator, cu un buchet de flori, o cina romantica, o escapada pe Litoral sau intr-o viluta la munte, unde sa uitati de cotidian vreo trei zile. Sa nu se supere cand il rugati sa va plateasca abonamentul la un complex SPA, cand ramaneti seara la restaurant cu prietenele sau la serviciu peste program. Sau cand va doare capul, va vine ciclul, probati cinci rochii sau pur si simplu n-aveti chef de nimic. Dimineata sa va duca cu masina la serviciu si sa va ia la plecare, zi de zi ... Sa fie gata sa va implineasca orice dorinta.
Barbatul nr.3
Sa va cunoasca cele mai ascunse fantezii si sa stie sa va faca sa vibrati intens la cea mai mica atingere. Sa cunoasca micile trucuri, menite sa sporeasca placerea: o ambianta placuta, lumanari aromate, o bautura fina, muzica si eventual un afrodisiac. Sa stapaneasca trucurile atingerii, cele cinci feluri de sarut, nenumaratele pozitii, secretele masajului lingual, sau cu diferite ingrediente, de la uleiuri aromate la fructe si ciocolata. Sa va surprinda de fiecare data cu ceva nou, o idee sau un loc in care n-ati mai facut dragoste - o poienita, parcarea sau in valurile marii. In cateva cuvinte, sa va faca sa explodati, imbatata, coplesita si respirand placere prin toti porii trupului si mintii.
Barbatul nr.4
Casnicul desavarsit. Mereu preocupat de tot ce e in casa, de ordine si buna functionare a tuturor "instalatiilor", de la apa pana la electrica. Stie sa repare instalatia sanitara, sa schimbe sigurantele, sa zugraveasca, sa monteze mobila etc. Bucataria e pasiunea vietii lui; mancarile alese fiind mereu o preocupare si o surpriza pentru cei din jur. O data pe saptamana da cu aspiratorul, spala gresia, parchetul, faianta, chiuveta, WC-ul si sterge praful, imbracat cu tricoul, alb pe care scrie - "curatenia e deviza mea". Iubeste copiii. Ii duce si ia de la scoala, face lectiile cu ei si n-ai fi surprinsa sa il vezi seara in mijlocul sufrageriei jucandu-se cu masinute.
Barbatul nr.5
Pasionat de sport, avand un cult pentru propria infatisare, aspect, curatenie etc. Se duce de doua ori pe saptamana la sala, alearga, si vara bate potecile muntilor. Respira sanatate si voie buna prin tot ce are si se vede. Adora sa miroasa frumos, face dus zilnic, isi schimba chilotii la doua, se rade sus, jos si sub brat. Isi ingrijeste unghiile, isi face analizele o data pe an si stie tot despre ce ii face bine.
Barbatul nr.6
Cult, educat si manierat. Face fata si unui barbecque la o stana sub munte, dar si la o cina festiva data la Ritz. Stie sa se imbrace, sa se asorteze si sa fie original. A citit mii de carti, pasionat de isorie, arta, filozofie, flori, masini si tot ce-a inventat umanitatea de la inceputurile ei.
Vand ROBOMAN cu 100.000 Euro bucata, sau il inchiriez cu 100 pe ora. Procesor "Ciberdyne IV", soft implementat: "Ideal6" cu update-ul la zi, pe platforma W8. Garantie 30 ani. "Daca nu traiesti mult, te tine o viata !". :))))
Astept sugestii pentru upgrade.
Femeia alege !
In complicitate cu Lorelei, am decis sa lansam o tema interesanta si etern controversata. Am sa incep cu cateva intrebari:
- Ce determina o femeie sa aleaga un barbat si invers ?
- De ce se marita o femeie si de ce se insoara un barbat ?
- Ce tine o femeie legata de un barbat intr-o relaltie, oficiala sau nu ?
- Cat de important este copilul intr-o relatie ?
- De ce inseala o femeie, si de ce barbatii prefera amantele ?
- De ce unele femei prefera statutul de amanta, ani de zile, in loc sa puna punct ?
- De ce femeile adora razbunarea ? A devenit un leitmotiv - "Nemernicul ! Ii arat eu lui !". Doar vina apartine ambilor ... ma rog, responsabilitatea.
- De ce femeile vor sa pastreze cu orice pret un barbat ? Si invers ... mai rar.
Cu ani in urma, cineva mai in varsta mi-a spus o chestie interesanta: "Femeia alege !". Pe moment, impulsul democratic m-a determinat sa ii replic: "Nu-i adevarat ! Ambii aleg !". Ei bine, dupa ani, mi-am dat seama cata dreptate a avut.:)
O amica mi-a spus mai demult o alta chestie: "La un barbat, importanta este atitudinea !". Am tot intors-o pe toate fetele; cum atitudinea ? Ce-a vrut sa spuna ? Apoi mi-am dat seama cat de ancorata in realitate este replica resprectiva. Femeile aleg barbatii care impresioneaza. Unele aleg ceea ce se vede, altele nu se multumesc cu atat.
Acum doi ani am intalnit pe cineva, cu care am avut o scurta relatie. De ce scurta, pentru ca ea a intalnit un tip care a impresionat-o - masina, bani si altele stiute numai de ea ... Au facut un copil. Apoi s-au certat, cand si-a dat seama ca s-a folosit de ea. S-au impacat dupa o vreme. Ea zice ca de dragul copilului el s-a schimbat. Ma rog, cam ce intalniti prin revistele de specialitate. :))
Am multe povesti de "dragoste". Una am pus-o pe blog - vezi aici, despre o tipa care iubeste de 11 ani un tip casatorit.
Lorelei, pe blogul sau, a incercat sa raspunda la o alta intrebare:
As putea sa raspund la celelalte intrebari, dar prefer s-o fac in comentariile ce vor urma.
- Ce determina o femeie sa aleaga un barbat si invers ?
- De ce se marita o femeie si de ce se insoara un barbat ?
- Ce tine o femeie legata de un barbat intr-o relaltie, oficiala sau nu ?
- Cat de important este copilul intr-o relatie ?
- De ce inseala o femeie, si de ce barbatii prefera amantele ?
- De ce unele femei prefera statutul de amanta, ani de zile, in loc sa puna punct ?
- De ce femeile adora razbunarea ? A devenit un leitmotiv - "Nemernicul ! Ii arat eu lui !". Doar vina apartine ambilor ... ma rog, responsabilitatea.
- De ce femeile vor sa pastreze cu orice pret un barbat ? Si invers ... mai rar.
Cu ani in urma, cineva mai in varsta mi-a spus o chestie interesanta: "Femeia alege !". Pe moment, impulsul democratic m-a determinat sa ii replic: "Nu-i adevarat ! Ambii aleg !". Ei bine, dupa ani, mi-am dat seama cata dreptate a avut.:)
O amica mi-a spus mai demult o alta chestie: "La un barbat, importanta este atitudinea !". Am tot intors-o pe toate fetele; cum atitudinea ? Ce-a vrut sa spuna ? Apoi mi-am dat seama cat de ancorata in realitate este replica resprectiva. Femeile aleg barbatii care impresioneaza. Unele aleg ceea ce se vede, altele nu se multumesc cu atat.
Acum doi ani am intalnit pe cineva, cu care am avut o scurta relatie. De ce scurta, pentru ca ea a intalnit un tip care a impresionat-o - masina, bani si altele stiute numai de ea ... Au facut un copil. Apoi s-au certat, cand si-a dat seama ca s-a folosit de ea. S-au impacat dupa o vreme. Ea zice ca de dragul copilului el s-a schimbat. Ma rog, cam ce intalniti prin revistele de specialitate. :))
Am multe povesti de "dragoste". Una am pus-o pe blog - vezi aici, despre o tipa care iubeste de 11 ani un tip casatorit.
Lorelei, pe blogul sau, a incercat sa raspunda la o alta intrebare:
"... de ce ramane o femeie inselata langa sotul "inselatoriu" ?Pai....(in ordinea in care imi vin in cap. Aleatoriu) :1. Banii. Nu are ce manca, nu are dupa ce bea apa, si daca pleaca la parinti, acestia vor arunca bete dupa ea si-o vor trimite ramburs, inapoi. Atunci, de ce-ar mai pleca?2. Copilul (presupunand ca banii n-au niciun amestec. Cand e si de bani, si de copil, e crunt). Vrea sa-si tina copilul aproape de tata si tatal, langa copil. Ok. De admirat. Dar daca problemele continua, acelui copil nu-i e bine, langa doi parinti care se cearta (excludem violenta. Daca se si bat, brrrr!).3. Martirajul. Asta e crucea ei, o poarta pana la capat, ce sa mai.... Cu ala s-a unit in fata lui Dumnezeu si alte ineptii de genul (bazate, de obicei, pe o gandire inoculata de parinti, presarata cu citate din Biblie. Oh, yeaaaah!)4. Gura lumii. Ce-o sa zica mama? Dar tata? Dar colegii de munca? Sau prietenii nostri? Dar tanti Floarea ce sta vis-a-vis de mine? Cum pot sa mai ridic eu ochii din pamant? Cum mai ies pe strada? Cum spun "Buna ziua!" la serviciu? N-o sa-mi mai raspunda nimeni, ca voi fi o ratata, in domeniul matrimonial.5. Low self-esteem. Cine ma mai ia? Ce ma fac, si cu un copil de mana? Pe altul n-o sa mai gasesc, sa ma iubeasca. Bun-rau, e al meu, e tatal copilului etc etc. Ce ma fac eu, singura, femeie la X ani, cu un copil de crescut? Nu sunt buna de nimic. Asta m-a lasat, altu' nu ma mai ia!6. Frica. Daca n-o sa ma descurc sa-mi cresc singura copilul? Cine mai imi cara pepeni de la piata? Cine repara usa de la debara? Cine ma apara de caini, pe strada? Daca ma iau in gura cu tiganul de la 5, si ma bate ala? Io n-am un umar pe care sa ma sprijin? Cu cine mai adorm noaptea? Cu perna si veioza aprinsa?7. Proiectia unei false iubiri. Io il iubesc (inselata fiind). Io il iubesc oricum. A futut-o pe-aia, da, dar s-a intors la mine! Pana la urma, tot al meu e! Ah, am invins-o pe nemernica! Oooops! Daca il iubeai (sau daca te iubea) nu se ajungea la amanta. Parol! Amanta (valabil si pentru amantul) nu apare decat pe o nisa, provocata de un earthquake, pe o fisura. Daca era totul inchegat, strans, perfect, adunat, aia n-avea loc intre voi. Ca nu putea sa intre. Cum sa intre intre doua placi tectonice lipite?8. Sexul. Cine ma mai fute? Pai, nu stiu, nu poti sa stai nefututa?9. Banii, proprietatile in comun. Un divooooort? Sa ne apucam sa impartim case, pamanturi, vile, masini? Mai bine stam dracului asa! Vedem noi ce iese, dar n-am chef de tarat prin tribunale.10. Posibilitatea ca ea insasi sa aiba un amant. Si atunci o doare in pix. Ala, pe alaturi, ea, pe alaturi. Ce mai ramane? Ah, da, uitatul impreuna la televizor.11. Iluzia. El ma iubeste, oricum. A avut un derapaj, un episod, dar eu sunt nevasta lui! Sunt sigura ca n-o sa i se mai intample a doua oara. S-o crezi tu! Abia a prins gustul altei....(organul sexual feminin. Nu pot sa-i zic pe nume, dupa cum stiti deja)12. Uneori aceste motive pot coexista. Is mai multe la mijloc.13. E o intretinuta, si atunci nu-si permite sa sufle (aici fiind vorba de bani multi, nu de o familie obisnuita, ca in primul caz). Defuleaza si ea altcumva, pe la shopping, pe la o asociatie de caritate, ceva.14. E o persoana publica si nu-si poate asuma un scandal. Incearca sa musamalizeze. Mai bine suporta rusinea (trece, la un moment dat. Dar divortul dureaza toata viata)15. Orgoliul si dorinta de razbunare. Raman, dar ii arat eu lui! O sa i-o platesc cu aceeasi moneda! Ba chiar mai rau! O sa se zvarcoleasca in chinuri, jigodia! "
As putea sa raspund la celelalte intrebari, dar prefer s-o fac in comentariile ce vor urma.
patite cu prieteni
Cu ceva vreme in urma am asistat la o patanie.
X il suna pe Y si il roaga sa-l ajute sa castige niste bani. Pentru asta avea nevoie sa dea niste facturi unui beneficiar. Cum el nu avea cum, ca-si inchisese firma, l-a rugat pe prieten sa-l ajute. Lua o marfa de la un furnizor, isi punea un adaos si o vindea pe o factura la beneficiar. Y ii zice:
"- Mai, te ajut cu draga inima, insa intelege-ma si tu ca am si eu niste cheltuieli interne - contabil, impozite, forfetar etc., si trebuie sa le acopar cumva. Cred ca un 10% ar fi suficient.
- 10% ? E mult ! Nu pot sa-ti dau atat, raspunde celalalt !
- Bine, sa nu zici ca te las la nevoie, am sa te ajut de data asta gratis. Si data viitoare, rezolva cumva - pune un adaos mai mare, vezi cum faci ..."
S-au intalnit, i-a dat factura cu chitanta, urmand ca celalalt sa-i aduca factura de furnizori si diferenta de TVA.
A trecut o saptamana si Y este sunat de X.
"- Ce faci, vreau sa te rog ceva: mai da-mi o factura, cam tot la valoarea primei.
- Te ajut, insa data trecuta te-am rugat sa rezolvi cu cei 10%. Ai rezolvat ?
- 10% e foarte mult ! Nu pot sa-ti dau bani, pentru ca nici mie nu-mi ramane prea mult.
- Bine, da-mi 5% !
- Nu, e mult si atat, nu pot !
- Pai si ce facem, mie cine-mi plateste cheltuielile ? Data trecuta le-am suportat eu. ... bla bla.
Y i-a taiat-o scurt !
- Ok, daca nu poti, nici eu nu mai pot ! Imi aduci factura de furnizori de data trecuta, sa ma inchid in contabilitate si restul de TVA pe care mi-l datorezi si inchidem dealu', fara suparare.
- Cum, nu ma ajuti la nevoie ? Asa prieten imi esti ? ..."
Y a inchis telefonul.
Dupa o vreme Y vazand ca celalalt nu mai da niciun semn, l-a sunat sa-i aminteasca ca-i datoreaza ceva. A incercat si pe mail. Degeaba ! X nu raspunde.
Ce parere aveti ? E lipsa de comunicare, neintelegere, rea vointa, teapa, prieten la nevoie ?
_________________
O alta ... cu alte personaje.
X suna pe Y.
- Fratele meu, te rog, ajuta-ma !
- Cu ce ?
- Uite, vreau sa scot niste produse pe piata si n-am ambalaje. Poti sa mi le faci ?
X se ocupa cu productia de produse farmaceutice.
- Pai, te costa !
- Cat ?
- Uite, pentru tine xxxxx lei.
- Bine, zice X !
Y se apuca de treaba, ii face ambalajele, i le da si asteapta banii.
X:
- N-am bani acum, dar ti-i dau luna viitoare, cand incasez din piata.
Si din luna viitoare s-au facut trei ani.
Intre timp, X l-a mai sunat pe Y, si i-a mai cerut sa-l ajute.
Y in sbimb, i-a taiat-o scurt:
- Nu pot sa te mai ajut, pentru ca imi datorezi bani.
- Cum nu poti ? Esti prietenul meu, ajuta-ma la nevoie !
De atunci, de cate ori se intalnesc la o bere, X ii reproseaza lui Y ca nu-i este prieten adevarat. Ba mai mult, X se faleste cu ultima achizitie de aparat foto, care costa 3000 $.
Ce parere aveti ? Este vorba de prietenie, sau de altceva ? Unde se termina prietenia si unde incepe businessu' ?
________
Mi-am mai adus aminte de una.
In urma cu doi ani X il imprumuta pe Y cu bani.
Y ii promite ca i-i va inapoia pana la sfarsitul anului.
A trecut anul si nimic.
Din bun simt, X nu-i spune nimic, pentru ca Y ii este prieten.
Dupa o vreme se aduce in discutie subiectul.
Y:
- De ce nu mi-ai spus ca ii vrei inapoi ?
- Lasa ca nu stai tu in banii aia ! Ai suficienti !
Ce parere aveti ?
X il suna pe Y si il roaga sa-l ajute sa castige niste bani. Pentru asta avea nevoie sa dea niste facturi unui beneficiar. Cum el nu avea cum, ca-si inchisese firma, l-a rugat pe prieten sa-l ajute. Lua o marfa de la un furnizor, isi punea un adaos si o vindea pe o factura la beneficiar. Y ii zice:
"- Mai, te ajut cu draga inima, insa intelege-ma si tu ca am si eu niste cheltuieli interne - contabil, impozite, forfetar etc., si trebuie sa le acopar cumva. Cred ca un 10% ar fi suficient.
- 10% ? E mult ! Nu pot sa-ti dau atat, raspunde celalalt !
- Bine, sa nu zici ca te las la nevoie, am sa te ajut de data asta gratis. Si data viitoare, rezolva cumva - pune un adaos mai mare, vezi cum faci ..."
S-au intalnit, i-a dat factura cu chitanta, urmand ca celalalt sa-i aduca factura de furnizori si diferenta de TVA.
A trecut o saptamana si Y este sunat de X.
"- Ce faci, vreau sa te rog ceva: mai da-mi o factura, cam tot la valoarea primei.
- Te ajut, insa data trecuta te-am rugat sa rezolvi cu cei 10%. Ai rezolvat ?
- 10% e foarte mult ! Nu pot sa-ti dau bani, pentru ca nici mie nu-mi ramane prea mult.
- Bine, da-mi 5% !
- Nu, e mult si atat, nu pot !
- Pai si ce facem, mie cine-mi plateste cheltuielile ? Data trecuta le-am suportat eu. ... bla bla.
Y i-a taiat-o scurt !
- Ok, daca nu poti, nici eu nu mai pot ! Imi aduci factura de furnizori de data trecuta, sa ma inchid in contabilitate si restul de TVA pe care mi-l datorezi si inchidem dealu', fara suparare.
- Cum, nu ma ajuti la nevoie ? Asa prieten imi esti ? ..."
Y a inchis telefonul.
Dupa o vreme Y vazand ca celalalt nu mai da niciun semn, l-a sunat sa-i aminteasca ca-i datoreaza ceva. A incercat si pe mail. Degeaba ! X nu raspunde.
Ce parere aveti ? E lipsa de comunicare, neintelegere, rea vointa, teapa, prieten la nevoie ?
_________________
O alta ... cu alte personaje.
X suna pe Y.
- Fratele meu, te rog, ajuta-ma !
- Cu ce ?
- Uite, vreau sa scot niste produse pe piata si n-am ambalaje. Poti sa mi le faci ?
X se ocupa cu productia de produse farmaceutice.
- Pai, te costa !
- Cat ?
- Uite, pentru tine xxxxx lei.
- Bine, zice X !
Y se apuca de treaba, ii face ambalajele, i le da si asteapta banii.
X:
- N-am bani acum, dar ti-i dau luna viitoare, cand incasez din piata.
Si din luna viitoare s-au facut trei ani.
Intre timp, X l-a mai sunat pe Y, si i-a mai cerut sa-l ajute.
Y in sbimb, i-a taiat-o scurt:
- Nu pot sa te mai ajut, pentru ca imi datorezi bani.
- Cum nu poti ? Esti prietenul meu, ajuta-ma la nevoie !
De atunci, de cate ori se intalnesc la o bere, X ii reproseaza lui Y ca nu-i este prieten adevarat. Ba mai mult, X se faleste cu ultima achizitie de aparat foto, care costa 3000 $.
Ce parere aveti ? Este vorba de prietenie, sau de altceva ? Unde se termina prietenia si unde incepe businessu' ?
________
Mi-am mai adus aminte de una.
In urma cu doi ani X il imprumuta pe Y cu bani.
Y ii promite ca i-i va inapoia pana la sfarsitul anului.
A trecut anul si nimic.
Din bun simt, X nu-i spune nimic, pentru ca Y ii este prieten.
Dupa o vreme se aduce in discutie subiectul.
Y:
- De ce nu mi-ai spus ca ii vrei inapoi ?
- Lasa ca nu stai tu in banii aia ! Ai suficienti !
Ce parere aveti ?
Noi si singuratatea din noi
Fiecare om isi are propria singuratate. Dar nu vreau sa vorbesc despre singuratatea fizica..provenita din izolare..ci despre acea singuratate din noi...care o putem simti chiar inconjurati fiind de colegi , prieteni, familie...si in acest caz o resimti chiar mai apasatoare, singuratate ce vine din faptul ca nu te simti inteles, apreciat, iubit, nu te gasesti pe aceiasi frecventa si nu reusesti sa comunici cu cei din jurul tau. Sau se intampla sa fii chiar singur..in mijlocul naturii, pe malul unei mari sau in varful unui munte..si sa te simti una cu natura..sa nu simti nici o urma de siguratate.Singuratatea asta este ca yin si yang...cu partea ei negativa pe care o resimtim adeseori ca un gol imens, ca o nestavilita nevoie de afectiune, si cu partea ei pozitiva, aceea in care ne ragasim pe noi insine. Asta pentru ca, doar atunci cand suntem singuri cu noi insine, putem sa ne descoperim, sa ne cunoastem, sa stam de vorba cu noi si sa ne intelegem. Atunci aflam raspunsuri neasteptate la problemele ce ne macina si nu intelegem de ce ni se intampla noua.
Singuratatea e umbra noastra..cand avem soarele in fata nu o vedem..Insa cand intoarcem spatele soarelui...apare in fata noastra..si creste..si capata dimensiuni uriase, ca un monstru ce vrea sa ne inhate. Ii intoarcem spatele si credem ca a disparut...dar ea e de fapt in spatele nostru...ne asteapta. Intoarcem incet capul si o vedem cum sta la panda. Incercam sa fugim de ea, dar ea se tine dupa noi. Daca am intelege..ca de fapt e umbra fiintei noastre..nu am mai fugi..ci ne-am intoarce..am privi-o in fata..ne-am contopi cu ea...Atunci frica de singuratate ar disparea.
De aceea avem nevoie de soare..de caldura si afectiune...fara asta ne-am transforma in materie moarta. Intr-o anumita masura singuratatea e un prieten..insa atunci cand sentimentul ia proportii..devine un dusman al nostru.
Ea poate deveni acea inchisoare care ne impiedica sa fim liberi..din cauza careia iubim doar ca sa fim iubiti. De multe ori dam vina pe celalalt ca ne simtim siguri, lipsiti de afectiune, cand ar trebui sa cautam de fapt in noi resusele. Singuratatea poate fi un bun prieten, ne ajuta sa ne regasim dar si cel mai mare dusman. Sa ne imbratisam singuratatea, sa ne impacam cu ea..si abia apoi sa ne daruim celuilalt si celorlalti.
Voi cum va impacati cu singuratatea din voi?
De ce este iubirea adevărată atât de greu de găsit?
Iubirea este sentimentul despre care mereu mai gasim cate ceva de spus, sentimentul care are atatea fatete ce uneori ne coplesesc, ne uimesc, ne schimba in oameni mai buni. Peste tot, inclusiv pe internet, foarte multe site-uri afirma ca te pot ajuta sa gasesti iubirea adevarata. Unele site-uri mai indraznete iti spun ca vei descoperi secrete uimitoare si vei primi sfaturi avizate de la „petitori” profesionisti, specialisti in domeniul iubirii, psihologi, psihoterapeuti, astrologi. Carti si reviste abordeaza tema iubirii cu scopul precis de a avea vanzari record. Toate fac promisiuni desarte, nerealiste si poti afla chiar secretul de a-i face pe toti sa se indragosteasca de tine intr-o saptamana sau intr-o luna. :) Alte carti iti dezvaluie cum in 90 de minute - uneori mai putin - poti face pe cineva sa te iubeasca forever. :)))) Bineinteles ca toate informatiile sunt oferite contra cost. Multi dintre cei care acceseaza site-urile cu pricina si apeleaza la serviciile unor astfel de ”petitori” platesc de doua ori: prima data cand scot banii si a doua oara pe plan afectiv cand sfatul avizat nu da rezultatele scontate.
Iubirea adevarata este greu de gasit, de inteles si de pastrat. E de la sine inteles ca unii oameni nu vor deveni prietenii nostri oricate eforturi am face, iar iubirea cu forta nu are nici un farmec. Sentimentul acesta atat de adorat si de dorit de noi toti presupune timp si eforturi uneori titanice. Intr-o lume tot mai rece, pragmatica, iubirea isi face totusi loc. Intr-o lume plina de nedreptate, razboaie, fenomene stranii ale naturii, iubirea iese totusi la suprafata si ne uneste. De ce este astazi atat de greu de gasit iubirea ? Poate pentru ca oamenii au devenit mai iubitori de sine, de bani, prea aroganti, orgoliosi, s-au departat de parinti si de valorile promovate de acestia, sunt nerecunoscatori, neloiali, intr-un cuvant fara afectiune si mai degraba iubitori de placeri trecatoare ? Iubirea adevarata nu este ceva trecator, e un sentiment profund, de respect reciproc si afectiune mutuala si poate si de aceea e mai greu de gasit si de pastrat. Majoritatea suntem la un moment dat influentati de mass-media. Restul postarii îl gasiti aici.
Astept impresii ! :)))
constientizare sau recunoastere
Ce este realitatea si cum o percepem ? Realitatea este un paradox si toata viata incercam sa ne croim propria realitate, luand cate o bucatica din realitatile celorlalti. Le punem cap la cap, aruncam franturi vechi, ce nu mai corespund, adunam altele noi si n-o terminam niciodata. Tot ce adunam are un singur scop, acela de a ne face bine, cum spunea cineva, sa ne hranim egoul. Unii aduna, speculeaza, fura, si progreseaza "hranindu-se" cu realitatile altora. Altii in schimb, iau de la altii si daruiesc mai departe, pastrand pentru sine foarte putin. Putin in aparenta, pentru ca scopul este acelasi.
Un om complet izolat pe o insula nu poate constientiza. Adica constientizeaza aspecte primitive - ploua, vine furtuna etc - tot un fel de raportare, dar la mediu si esenta. In schimb, nu poate constientiza ca este prost sau destept, bun sau rau, frumos sau urat. Constientizarea eticii si esteticii tine de gregaritate, de particularitatea sociala a speciei. Educatia ne ajuta sa constientizam. Este alfabetul constientizarii. Fara ea nu putem sa construim nimic, sa ne apropiem de esenta. Educatia ne ajuta sa triem franturi de realitati - oameni, fapte, locuri - la care ne raportam continuu, si in final sa atingem un nivel de constiinta avansat. Educatia inseamna cunoastere, iar constientizarea inseamna adaptare.
Constientizarea mai tine si de patologic. Patologicul ne altereaza discernamantul, precum un copil care incearca in zadar sa ridice un castel din cuburi.
Recunoasterea este altceva. Este, sa zicem asa, reversul medaliei. Ea tine de aspect si forma, pentru ca se refera la felul cum ne vad ceilalti. Pentru un om, importanta aspectului este esentiala. Recunoasterea fara constientizare nu este posibila ! Un om inconstient nu poate recunoaste, pentru ca nu are ce. In schimb unul constient da! Recunoasterea tine de etica personala. Putem sa constientizam faptul ca suntem buni, frumosi sau destepti, punand cap la cap franturi din realitatile celorlalti, si sa nu recunoastem ca suntem rai, urati, prosti, pentru ca recunoasterea unor aspecte negative ne poate dauna. Cum spuneam, recunoasterea tine mai mult de forma si mai putin de esenta. Iar eticul ne poate determina sa spunem adevarul sau sa mintim. A recunoaste inseamna sa spunem adevarul. Este alegerea noastra.
Astept pareri ...
Cum va impacati cu fatalitatea ?
Am auzit adeseori urmatoarea replica "Daca e sa se intample, se intampla !" si m-am intrebat, ce poate fi in mintea celui ce-o rosteste, de regula un om absolut normal, intrebat, de ce isi tine copilul de doi anisori la mare in soare, toata ziua.
Pentru a gasi raspunul am facut un efort si mi-am eliberat pentru un moment mintea de ganduri, prejudecati, stiinta si rational. Ce a ramas, a fost emotia ! :) Prima reactie a fost sa ma minunez de prostia oamenilor, dar mi-am dat seama ca pot fi subiectiv si ... emotional. :)
Cei care rostesc celebra replica au un fel al lor de a privi lumea, putin fatalist, cred in soarta si mai cred ca tot ce li se intampla e vointa divina. Ca individ care stie destul de bine unde se termina rationalul, marturisesc ca imi este greu sa inteleg cum un om poate sa traverseze o strada "cu ochii inchisi". Ei bine, uite ca sunt asemenea oameni, si nu putini.
Cred ca in mentalul lor apar o suma de conflicte, cum ar fi intre: stiinta si nestiinta, teama si curaj (a se citi bravada), ratiune si credinta etc.
Nestiinta este un fenomen larg raspandit. Cand se naste, omul are "cautarea in sange", adica in patternul sau genetic este inscrisa curiozitatea, dorinta de a afla si a intelege fenomenul. Apoi, pe masura ce inainteaza in varsta, "de ce ?"-ul se transforma in credinta. Sclipirea din priviri i se stinge, devenind un om asolut "normal". Adica un om "ca ceilalti", timid, supus unor puteri mai mari decat poate el cuprinde, cum ar fi: vointa divina, politica, ploaia, soarele etc.:)
La un moment dat ratiunea se transforma in credinta. La un moment dat in viata, omul il cunoaste pe Dumnezeu. Cred ca credinta este cel mai mare dusman al cunoasterii, pentru ca ea il face pe om sa accepte si sa iubeasca neconditionat. Credinta in Dumnezeu si convingerea ca acesta il poate apara de rau devine atat de puternica, incat da, omul poate sa "traverseze strada cu ochii inchisi", sau sa spuna "daca e sa mi se intample, se va intampla !".
Cum va impacati cu fatalitatea ? :)
egoul
de ce brandurile celebre au ajuns sa se vanda asa de bine intr o tara atat de saraca? avem explicatia in egoul exacerbat al romanilor care cucereste pe zi ce trece un spatiu tot mai mare
egoul este acel sentiment iluzoriu al sinelui denumit de einstein "iluzie optica a constiintei", acea eroare primordiala (pacatul originar i as spune eu), acea perceptie gresita despre noi insine a ceea ce suntem…
desigur ca egoul este creatia intelectului, cu care omul are tendinta de a se identifica; acest sine iluzoriu devine baza interpretarilor gresite ale realitatii, a proceselor de gandire
Constiinta (principiul organizator din spatele aparitiei formei) se incarneaza in dimensiunea manifesta, devenind astfel forma, moment in care ea intra intr o stare ca de visare...inteligenta ramane, dar Constiinta devine inconstienta de sine, pierzandu se in forme si identificandu se cu ele; in acest context, egoul reprezinta identificarea Constiintei cu forma, iar trezirea anuleaza egoul definitiv, prin strafulgerari/flashuri, care cumulate pot aduce trezirea
ca o completare, gautama siddhartha a trait in india in urma cu 2600 de ani, considerat a fi printre primii care au experimentat "trezirea"... mai tarziu i s a spus buddha (buddha inseamna "cel trezit”)
problema acestui ego este insuficienta, faptul ca nu se multumeste cu putin, iar "mai mult" devine termenul dominant: isi doreste mereu mai mult si mai mult, refuzand momentul prezent, refuzand acceptarea a ceea ce este si inducand in acest mod suferinta
este problema celor mai multi dintre noi, care nu se multumesc si nu aprecieaza ce au: isi promit in sinea lor fericirea in momentul in care vor dobandi ceea ce isi doresc, uitand ca in momentul in care vor ajunge sa aiba ce vor, isi vor dori mai mult si mai mult, perpetuandu si astfel nefericirea…
satisfactiile pe care le are egoul sunt diverse, pleaca de la material in principal, de la contul din banca, a masinii luxoase al carui pret este inevitabil disproportionat cu capacitatea financiara reala, de la bagajul de cunostinte cu care vrea sa epateze, de la silicoane&imbunatatiri, ajungand in mod dramatic pana la superioritatea "ascetului" care a renuntat la posesiunile materiale in favoarea orgoliului sau...vorbesc desigur de cei care o fac strict in sensul superioritatii ascezei lor….
egoul este cel care provoaca suferinta prin modul imperios prin care cere “mai mult”, pt ca nu voi fi ipocrita/habotnica sa spun ca materialitatea nu e atractiva, dincontra, este chiar placut sa ne bucuram de ea, pt asta ea fiindu ne data, dar consider complet gresit sa ti identifici valoarea personala umana cu valoarea contului din banca, a masinii pe care o afisezi ostentativ, a rochiei sau formelor fizice pe care le afisam si pt care am dezvoltat o adevarata obsesie….
vestea buna este ca procesul trezirii este ireversibil, el punand spatiu intre noi si egoul nostru: constientizarea iluziei ca fiind iluzie duce la dizolvarea ei; consider ca pt asta ne sunt date incercarile la care ne supune viata, tocmai pt a provoca ruptura de materialitatea iluzorie cu care avem tendinta de a ne identifica….am experimentat pe mine insami aceste aspecte, tocmai in momente in care egoul meu imi spunea ca am asimilat suficiente de la viata
consider ca dizolvarea egoului trezeste Constiinta in noi, singura de natura a aduce linistea, pacea si fericirea autentice, prin descoperirea adevaratei noastre naturi
de ce sfintii parinti sau maestrii zen, sau calugarii budisti capatau “puteri paranormale” de levitatie, telepatie, citirea gandurilor, corpuri eterice stralucitoare, etc, etc? pt ca armonizarea cu intreg Universul iti aduce energii nebanuite, tangibile in dimensiunea “vidului esential”, conversia Trezirii, Satori
cred ca toate religiile se reunesc prin cele mai inalte principii
din frumusetea cuvantului zen: "zen inseamna, simplu, a sta golit de ganduri, uitand trupul si spiritul, si atunci vei atinge Calea" (dogen)
“am aruncat acest lucru de nimic
care este numit “Eu”
si am devenit universul imens”
(natsume soseki)
“fericiti cei saraci cu duhul, caci a lor va fi Imparatia Cerurilor” …..maestrul eckhart spunea pe la 1300 ca omul cu adevarat sarac cu duhul nu vrea nimic, nu doreste nimic, Il lasa pe Dumnezeu sa lucreze in el…omul sarac in duh este golit de orice cunoastere rationala, Dumnezeu, care este in toate, ii este de ajuns…omul cu adevarat sarac nu poseda nimic, nici chiar propria existenta, el este doar locul lui Dumnezeu
egoul este acel sentiment iluzoriu al sinelui denumit de einstein "iluzie optica a constiintei", acea eroare primordiala (pacatul originar i as spune eu), acea perceptie gresita despre noi insine a ceea ce suntem…
desigur ca egoul este creatia intelectului, cu care omul are tendinta de a se identifica; acest sine iluzoriu devine baza interpretarilor gresite ale realitatii, a proceselor de gandire
Constiinta (principiul organizator din spatele aparitiei formei) se incarneaza in dimensiunea manifesta, devenind astfel forma, moment in care ea intra intr o stare ca de visare...inteligenta ramane, dar Constiinta devine inconstienta de sine, pierzandu se in forme si identificandu se cu ele; in acest context, egoul reprezinta identificarea Constiintei cu forma, iar trezirea anuleaza egoul definitiv, prin strafulgerari/flashuri, care cumulate pot aduce trezirea
ca o completare, gautama siddhartha a trait in india in urma cu 2600 de ani, considerat a fi printre primii care au experimentat "trezirea"... mai tarziu i s a spus buddha (buddha inseamna "cel trezit”)
problema acestui ego este insuficienta, faptul ca nu se multumeste cu putin, iar "mai mult" devine termenul dominant: isi doreste mereu mai mult si mai mult, refuzand momentul prezent, refuzand acceptarea a ceea ce este si inducand in acest mod suferinta
este problema celor mai multi dintre noi, care nu se multumesc si nu aprecieaza ce au: isi promit in sinea lor fericirea in momentul in care vor dobandi ceea ce isi doresc, uitand ca in momentul in care vor ajunge sa aiba ce vor, isi vor dori mai mult si mai mult, perpetuandu si astfel nefericirea…
satisfactiile pe care le are egoul sunt diverse, pleaca de la material in principal, de la contul din banca, a masinii luxoase al carui pret este inevitabil disproportionat cu capacitatea financiara reala, de la bagajul de cunostinte cu care vrea sa epateze, de la silicoane&imbunatatiri, ajungand in mod dramatic pana la superioritatea "ascetului" care a renuntat la posesiunile materiale in favoarea orgoliului sau...vorbesc desigur de cei care o fac strict in sensul superioritatii ascezei lor….
egoul este cel care provoaca suferinta prin modul imperios prin care cere “mai mult”, pt ca nu voi fi ipocrita/habotnica sa spun ca materialitatea nu e atractiva, dincontra, este chiar placut sa ne bucuram de ea, pt asta ea fiindu ne data, dar consider complet gresit sa ti identifici valoarea personala umana cu valoarea contului din banca, a masinii pe care o afisezi ostentativ, a rochiei sau formelor fizice pe care le afisam si pt care am dezvoltat o adevarata obsesie….
vestea buna este ca procesul trezirii este ireversibil, el punand spatiu intre noi si egoul nostru: constientizarea iluziei ca fiind iluzie duce la dizolvarea ei; consider ca pt asta ne sunt date incercarile la care ne supune viata, tocmai pt a provoca ruptura de materialitatea iluzorie cu care avem tendinta de a ne identifica….am experimentat pe mine insami aceste aspecte, tocmai in momente in care egoul meu imi spunea ca am asimilat suficiente de la viata
consider ca dizolvarea egoului trezeste Constiinta in noi, singura de natura a aduce linistea, pacea si fericirea autentice, prin descoperirea adevaratei noastre naturi
de ce sfintii parinti sau maestrii zen, sau calugarii budisti capatau “puteri paranormale” de levitatie, telepatie, citirea gandurilor, corpuri eterice stralucitoare, etc, etc? pt ca armonizarea cu intreg Universul iti aduce energii nebanuite, tangibile in dimensiunea “vidului esential”, conversia Trezirii, Satori
cred ca toate religiile se reunesc prin cele mai inalte principii
din frumusetea cuvantului zen: "zen inseamna, simplu, a sta golit de ganduri, uitand trupul si spiritul, si atunci vei atinge Calea" (dogen)
“am aruncat acest lucru de nimic
care este numit “Eu”
si am devenit universul imens”
(natsume soseki)
“fericiti cei saraci cu duhul, caci a lor va fi Imparatia Cerurilor” …..maestrul eckhart spunea pe la 1300 ca omul cu adevarat sarac cu duhul nu vrea nimic, nu doreste nimic, Il lasa pe Dumnezeu sa lucreze in el…omul sarac in duh este golit de orice cunoastere rationala, Dumnezeu, care este in toate, ii este de ajuns…omul cu adevarat sarac nu poseda nimic, nici chiar propria existenta, el este doar locul lui Dumnezeu
intelectul
aceasta postare vine ca un raspuns la ratiune vs simtire, insa domeniul complex si neexplorat suficient aici ma determina sa mi doresc sa vorbesc mai mult despre anumite aspecte oarecum atipice cu care cred ca deja v am obisnuit :)
exista tendinta de a alinia emotiile, ratiunea si intuitia, parerea mea insa este ca ele se afla in registri complet diferiti, forma si esenta, si de abia de aici poate incepe discutia:
- atat ratiunea, cat si emotiile au provenienta in neocortex, deci sunt produsul mintii noastre, care este cea mai avansata forma existenta, generata de Constiinta, dar ramanand simplu instrument de care ne folosim - spun asta pt ca sunt multi cei care se identifica cu mintea lor
nu trebuie uitata inteligenta organismului responsabila de cresterea, protectia si autovindecarea trupului, exista intotdeauna la nivel molecular o energie care stie sa actioneze exact acolo unde este nevoie de ea; este o inteligenta aparte, necontrolata de creier (si atunci de cine?)
- emotiile sunt reactia corpului la activitatea mintii; emotiile sunt inteligente si pot fi controlate prin automotivare, autocontrol emotional, gestionarea emotiilor celorlalti, empatie, etc
- in schimb, instinctul nu este decat vocea Constiintei care zace adormita in noi, exista intr un registru aparte, greu de identificat, mai facil de perceput insa
ratiunea si Constiinta nu sunt sinonime; ratiunea este numai un aspect limitat al Constiintei; gandul nu poate exista fara Constiinta, dar Constiinta nu are nevoie de ganduri...si tot asa, daca ratiunea moare intr un individ, asta nu inseamna ca moare si Constiinta
in majoritatea religiilor, in special cele orientale, Iluminarea inseamna depasirea gandului, evitarea intoarcerii la un nivel anterior gandului, acela de animal sau de planta; atat timp cat inca suntem prada acelui flux neintrerupt al gandurilor involuntare si compulsive si nu ne putem ridica deasupra lui, nici nu putem percepe registrii profunzi ai existentei noastre, ne lasam prada unor sentimente lipsite de autenticitate, care de multe ori se transforma exact in opusul lor
foarte multi din maestrii zen afirma ca verbalizarea si conceptele sunt "activitati demonice", pt ca nu exista nici un rezultat spiritual in urma rationamentelor noastre, ratiunea dezvoltandu se in plan orizontal, in lumea formelor iluzorii, a relativitatii
intelectul, care ne fascineaza pe toti, nu stie nimic despre ceea ce este esential, neavand tangente cu planul vertical, la zborul gandirii care conduce de la sine la absolut
"se spune că intelectul e dat omului ca să cunoască adevărul. Intelectul e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci să primească adevărul." (Petre Tutea)... este filosoful care prefera, la fel ca si mine, unui filosof erudit dar ateu o baba murdara pe picioare rugandu se
exista un singur Adevar care nu suporta grade de comparatie, Adevarul este absolut in timp ce raul este relativ.... si pentru Adevarul ca nu este uman, cred ca nu poate fi cunoscut in forme logice, limitate, specifice umanului, ci doar primit si acceptat (sau nu) asa cum este de individ, de umanitate....voi ce parere aveti?
exista tendinta de a alinia emotiile, ratiunea si intuitia, parerea mea insa este ca ele se afla in registri complet diferiti, forma si esenta, si de abia de aici poate incepe discutia:
- atat ratiunea, cat si emotiile au provenienta in neocortex, deci sunt produsul mintii noastre, care este cea mai avansata forma existenta, generata de Constiinta, dar ramanand simplu instrument de care ne folosim - spun asta pt ca sunt multi cei care se identifica cu mintea lor
nu trebuie uitata inteligenta organismului responsabila de cresterea, protectia si autovindecarea trupului, exista intotdeauna la nivel molecular o energie care stie sa actioneze exact acolo unde este nevoie de ea; este o inteligenta aparte, necontrolata de creier (si atunci de cine?)
- emotiile sunt reactia corpului la activitatea mintii; emotiile sunt inteligente si pot fi controlate prin automotivare, autocontrol emotional, gestionarea emotiilor celorlalti, empatie, etc
- in schimb, instinctul nu este decat vocea Constiintei care zace adormita in noi, exista intr un registru aparte, greu de identificat, mai facil de perceput insa
ratiunea si Constiinta nu sunt sinonime; ratiunea este numai un aspect limitat al Constiintei; gandul nu poate exista fara Constiinta, dar Constiinta nu are nevoie de ganduri...si tot asa, daca ratiunea moare intr un individ, asta nu inseamna ca moare si Constiinta
in majoritatea religiilor, in special cele orientale, Iluminarea inseamna depasirea gandului, evitarea intoarcerii la un nivel anterior gandului, acela de animal sau de planta; atat timp cat inca suntem prada acelui flux neintrerupt al gandurilor involuntare si compulsive si nu ne putem ridica deasupra lui, nici nu putem percepe registrii profunzi ai existentei noastre, ne lasam prada unor sentimente lipsite de autenticitate, care de multe ori se transforma exact in opusul lor
foarte multi din maestrii zen afirma ca verbalizarea si conceptele sunt "activitati demonice", pt ca nu exista nici un rezultat spiritual in urma rationamentelor noastre, ratiunea dezvoltandu se in plan orizontal, in lumea formelor iluzorii, a relativitatii
intelectul, care ne fascineaza pe toti, nu stie nimic despre ceea ce este esential, neavand tangente cu planul vertical, la zborul gandirii care conduce de la sine la absolut
"se spune că intelectul e dat omului ca să cunoască adevărul. Intelectul e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci să primească adevărul." (Petre Tutea)... este filosoful care prefera, la fel ca si mine, unui filosof erudit dar ateu o baba murdara pe picioare rugandu se
exista un singur Adevar care nu suporta grade de comparatie, Adevarul este absolut in timp ce raul este relativ.... si pentru Adevarul ca nu este uman, cred ca nu poate fi cunoscut in forme logice, limitate, specifice umanului, ci doar primit si acceptat (sau nu) asa cum este de individ, de umanitate....voi ce parere aveti?
cat sunteti de afectati ?
Ce-ati zice sa vorbim despre evenimentele din viata noastra. E imposibil sa treaca o luna, trei, si sa nu se intample ceva. Cand evenimentele sunt fericite, parca renastem, o stare euforica ne patrunde si ne regasim optimismul. Daca ni se intampla ceva rau, suntem marcati pentru o perioada buna de timp.
Va pun o intrebare, cat de afectati sunteti de un eveniment neplacut ? Cat de usor treceti peste ? Cum va regasiti optimismul si forta de a o lua de la capat, iar si iar ? Obisnuiti sa dati vina pe altii, sau v-o asumati integral ?
Il rog pe Andrei, sa nu dea vina pe Basescu. :))
Va pun o intrebare, cat de afectati sunteti de un eveniment neplacut ? Cat de usor treceti peste ? Cum va regasiti optimismul si forta de a o lua de la capat, iar si iar ? Obisnuiti sa dati vina pe altii, sau v-o asumati integral ?
Il rog pe Andrei, sa nu dea vina pe Basescu. :))
despre solidaritate
Vi se pare firesc ca, cuiva, care si-a taiat pomul, iar acesta a cazut pe casa, sa-i dai ajutor ?
Exista o limita a solidaritatii ?
Vedem imagini terifiante despre case luate de ape, oameni ramasi cu hainele pe ei, infruntand stihiile si incercand sa salveze ceva. Cred ca nu exista om sa ramana insensibil la asemenea grozavii. Apoi raul trece si cei care au sarit in ajutor se duc si ei pe la casele lor. Oamenii isi trag sufletul si incep sa socoteasca. Alti oameni de departe socotesc ca ar fi bine sa-si rupa de la gura si sa ajute. Trimit bani si haine, iar cei in nevoie isi ridica gospodarie tot in calea apelor. Sau daca nu, nu fac nimic sa inlature un viitor pericol. Trec doi ani, si apele se revarsa iar. Aceleasi lacrimi, aceleasi ajutoare, aceeasi indiferenta.
Probabil ca unii ar da vina pe autoritati, ca nu fac nimic. Probabil ca asa si este. Dar oare pe primar cine l-a ales ? De ce nu il iau de guler, sa-l bage in namol ? De ce se complac in indiferenta si in nadejdea lui Dumnezeu ?
De cate ori s-a intamplat in Ro. scenariul acesta ? De prea multe ori ...
O alta intrebare: nu credeti ca in Ro sunt prea multi care iau si prea putini cei care dau ? Nu credeti ca unii s-au invatat de generatii sa primeasca gratis - ajutoare, pamant, gogosi electorale si altele ?
Un filozof mi-ar spune ca esenta speciei umane este intrajutorarea, spre deosebire de natura, unde orice element slab este eliminat fara regret si procese de constiinta. Am mai spus-o, omul a inventat etica. Omul are compasiune si egoism. Animalele nu au. Ele traiesc intr-o taina tesuta de milioanele de ani de evolutie, taina ce nu permite abateri ... de la esenta. Animalele pier sau se adapteaza. Omul tolereaza si isi perpetueaza mediocritatea.
Dar exista si in cadrul societatii niste limite de toleranta. Cand societatea prospera, atunci limitele sunt foarte lergi, permisive. Se instituie programe sociale, asezaminte de tratament si altele.
Cand societatea se afla in recesiune, limitele se strang, iar ajutoarele sunt mai putine.
De multe ori ma intreb, cum e mai bine pentru o societate, sa fie toleranta sau sa lase selectia naturala sa-si indeplineasca taina ?
Exista o limita a solidaritatii ?
Vedem imagini terifiante despre case luate de ape, oameni ramasi cu hainele pe ei, infruntand stihiile si incercand sa salveze ceva. Cred ca nu exista om sa ramana insensibil la asemenea grozavii. Apoi raul trece si cei care au sarit in ajutor se duc si ei pe la casele lor. Oamenii isi trag sufletul si incep sa socoteasca. Alti oameni de departe socotesc ca ar fi bine sa-si rupa de la gura si sa ajute. Trimit bani si haine, iar cei in nevoie isi ridica gospodarie tot in calea apelor. Sau daca nu, nu fac nimic sa inlature un viitor pericol. Trec doi ani, si apele se revarsa iar. Aceleasi lacrimi, aceleasi ajutoare, aceeasi indiferenta.
Probabil ca unii ar da vina pe autoritati, ca nu fac nimic. Probabil ca asa si este. Dar oare pe primar cine l-a ales ? De ce nu il iau de guler, sa-l bage in namol ? De ce se complac in indiferenta si in nadejdea lui Dumnezeu ?
De cate ori s-a intamplat in Ro. scenariul acesta ? De prea multe ori ...
O alta intrebare: nu credeti ca in Ro sunt prea multi care iau si prea putini cei care dau ? Nu credeti ca unii s-au invatat de generatii sa primeasca gratis - ajutoare, pamant, gogosi electorale si altele ?
Un filozof mi-ar spune ca esenta speciei umane este intrajutorarea, spre deosebire de natura, unde orice element slab este eliminat fara regret si procese de constiinta. Am mai spus-o, omul a inventat etica. Omul are compasiune si egoism. Animalele nu au. Ele traiesc intr-o taina tesuta de milioanele de ani de evolutie, taina ce nu permite abateri ... de la esenta. Animalele pier sau se adapteaza. Omul tolereaza si isi perpetueaza mediocritatea.
Dar exista si in cadrul societatii niste limite de toleranta. Cand societatea prospera, atunci limitele sunt foarte lergi, permisive. Se instituie programe sociale, asezaminte de tratament si altele.
Cand societatea se afla in recesiune, limitele se strang, iar ajutoarele sunt mai putine.
De multe ori ma intreb, cum e mai bine pentru o societate, sa fie toleranta sau sa lase selectia naturala sa-si indeplineasca taina ?
vanatorii de iluziii
MyEyesOnyou s-a gandit ca ultimul meu comentariu de pe pheideas.blogspot ar putea deveni o interesanta dezbatere despre: esente, teluri in viata, ce pierdem si ce castigam, daca merita sa facem sacrificii, depresii, "Madaline" si multe altele.
Oare merita ?
"Daca nu esti sus, esti nimeni ? Alergam ca disperatii zi de zi sa acumulam, sa strangem ... pentru ce ? Merita ? Am devenit robii unor idealuri care, se pare, nu-si vor mai gasi suport in societatea imediat urmatoare. Obsesia pentru perfectiune ne intuneca de multe ori ratiunea. Ochelarii de cal ne impiedica sa vedem si reversul medaliei, adica pretul pe care de foarte multe ori il platim. Si ce e mai tragic, pe masura ce "facturile" se inmultesc, esenta luptei noastre devine ca "aburul unei dimineti de vara". Ne impovaram existenta si gandul cu esecuri, pe care le stivuim cu grija in sinapse. Iar cand avem nevoie de limpezime, ne impiedicam precum motanul Tom in oalele intinse de Jerry. :) Si devenim maestri in a ne complica inutil viata."
Oare merita ?
greselile parintilor
Cat de mult poate un parinte influenta negativ un copil ? Subiectul este extrem de sensibil si face referire le educatie, valori, psihologia copilului, sentimente si multe alte aspecte sensibile.
Poate sa greseasca un parinte ?
Am sa anexez postarea mea privind o greseala facuta de multi parinti, si anume posesivitatea si ocrotirea excesiva.
Copiii trebuie lasati sa aleaga ! Nu e vorba de alegere intre placinta cu mere si strudelul cu branza, pregatite si impachetate cu multa grija de mamica, ci de lucuri total opuse si daca e posibil, cu o amprenta cat mai mica din partea parintilor.
La o prima vedere, sunt convins ca multi parinti vor exclama: "Cum sa-l las sa faca singur ? Saracutul nu poate nici sa se incheie la camasa ! E prea mic. Daca se loveste ... Sunt atatia oameni rai si atatea primejdii in jur ...". Ei bine, daca aprofundam fenomenul, aparent banal, vom descoperi ca in acest control minor si inconstient sta dezvoltarea copilului si implinirea sa ca adult.
Intamplarea a facut sa traiesc multi ani alaturi de oameni ai caror parinti au fost extrem de posesivi. Vesnic introvertiti, fara pareri personale, cu teama de tot ce e nou. Sunt o "pacoste" fara voia lor. Greu poti construi ceva alaturi de ei.
Sunt convins ca multe femei au intalnit barbatul visurilor lor, care nu iesea din cuvantul mamicii. Era absolut esential ca mamica sa-si dea acordul in privinta a tot ce inseamna casnic. Asa e ?:))
Cunosc un cuplu care isi tin copilul inchis in casa. Nu are voie sa se joace cu nimeni, pentru ca se imbolnaveste. Vad primejdii la tot pasul. Lipsita de afectivitate din partea barbatului, ea si-a directionat dragostea catre copil, transformand-o in posesivitate. Intr-o zi, baietelul mi-a spus cu lacrimi in ochi: "Nimic nu fac bine ! Intotdeauna ma cearta ! Abia astept sa plec de acasa !".
Copilul nu este un bibelou. Este o fiinta care are nevoie de miscare si libertate. Libertatea si provocarile ii dezvolta creierul. Un copil crescut la "cinci metri" de parinte va intelege ca acestia sunt limita universului sau si permanent va privi in urma cu teama ca "cordonul ombilical" se va rupe si el va cadea. Cea mai cronica teama va fi cea de esec, care dealtfel il va urmari toata viata.
Prin urmare, parinti, ganditi-va foarte bine cum va cresteti copiii. Ganditi-va ca iubirea, ocrotirea excesiva si teama pentru pericol se pot transforma, uneori, in cel mai mare rau care i se poate intampla unui copil. Lasati-va copiii sa se loveasca de greutati. Invatatura pe propria piele este mult mai de pret decat ocrotirea pe care i-o oferiti. Am mai spus intr-o postare anterioara, parinti, nu va tineti copiii de mana, ci puneti-le genunchere !:))
Poate pentru fete fenomenul nu este atat de important. Dar ia ganditi-va, ce va face un baiat, care intr-o zi se va trezi barbat si fetele, in loc sa gaseasca in bratele lui ocrotire si siguranta, vor vedea un "sisi-boy" ? Ce parere isi va face o fata, cand la o intalnire, il loc s-o conduca acasa, o va suna pe mamica sa-i ceara voie ? Sau, cum imi povestea o prietena buna ca a patit, in weekenduri, in loc sa fie cu ea, el isi insotea mamica in excursii. Va dati seama ce surpriza ar putea sa-i faca intr-o zi baiatul ei, cand va descoperi ca ii plac baietii ? * Nu e gluma; exista o statistica in acest sens. :)
Poate sa greseasca un parinte ?
Am sa anexez postarea mea privind o greseala facuta de multi parinti, si anume posesivitatea si ocrotirea excesiva.
La o prima vedere, sunt convins ca multi parinti vor exclama: "Cum sa-l las sa faca singur ? Saracutul nu poate nici sa se incheie la camasa ! E prea mic. Daca se loveste ... Sunt atatia oameni rai si atatea primejdii in jur ...". Ei bine, daca aprofundam fenomenul, aparent banal, vom descoperi ca in acest control minor si inconstient sta dezvoltarea copilului si implinirea sa ca adult.
Intamplarea a facut sa traiesc multi ani alaturi de oameni ai caror parinti au fost extrem de posesivi. Vesnic introvertiti, fara pareri personale, cu teama de tot ce e nou. Sunt o "pacoste" fara voia lor. Greu poti construi ceva alaturi de ei.
Sunt convins ca multe femei au intalnit barbatul visurilor lor, care nu iesea din cuvantul mamicii. Era absolut esential ca mamica sa-si dea acordul in privinta a tot ce inseamna casnic. Asa e ?:))
Cunosc un cuplu care isi tin copilul inchis in casa. Nu are voie sa se joace cu nimeni, pentru ca se imbolnaveste. Vad primejdii la tot pasul. Lipsita de afectivitate din partea barbatului, ea si-a directionat dragostea catre copil, transformand-o in posesivitate. Intr-o zi, baietelul mi-a spus cu lacrimi in ochi: "Nimic nu fac bine ! Intotdeauna ma cearta ! Abia astept sa plec de acasa !".
Copilul nu este un bibelou. Este o fiinta care are nevoie de miscare si libertate. Libertatea si provocarile ii dezvolta creierul. Un copil crescut la "cinci metri" de parinte va intelege ca acestia sunt limita universului sau si permanent va privi in urma cu teama ca "cordonul ombilical" se va rupe si el va cadea. Cea mai cronica teama va fi cea de esec, care dealtfel il va urmari toata viata.
Prin urmare, parinti, ganditi-va foarte bine cum va cresteti copiii. Ganditi-va ca iubirea, ocrotirea excesiva si teama pentru pericol se pot transforma, uneori, in cel mai mare rau care i se poate intampla unui copil. Lasati-va copiii sa se loveasca de greutati. Invatatura pe propria piele este mult mai de pret decat ocrotirea pe care i-o oferiti. Am mai spus intr-o postare anterioara, parinti, nu va tineti copiii de mana, ci puneti-le genunchere !:))
Poate pentru fete fenomenul nu este atat de important. Dar ia ganditi-va, ce va face un baiat, care intr-o zi se va trezi barbat si fetele, in loc sa gaseasca in bratele lui ocrotire si siguranta, vor vedea un "sisi-boy" ? Ce parere isi va face o fata, cand la o intalnire, il loc s-o conduca acasa, o va suna pe mamica sa-i ceara voie ? Sau, cum imi povestea o prietena buna ca a patit, in weekenduri, in loc sa fie cu ea, el isi insotea mamica in excursii. Va dati seama ce surpriza ar putea sa-i faca intr-o zi baiatul ei, cand va descoperi ca ii plac baietii ? * Nu e gluma; exista o statistica in acest sens. :)
Relatia de cuplu - libertate in doi?!
Continuand ideile mele despre viata in doi, despre care am scris intr-o postare mai veche Relatia de cuplu, incerc sa propun spre dezbatere un subiect delicat: cat de liber esti sau vrei sa fii intr-o relatie. E casnicia o colivie de aur? Poti sa te simti liber si sa fii casatorit in acelasi timp? Senzatia de libertate e strans legata de aceea de fericire. Poti fi fericit daca te simti incatusat?
Dar mai intai trebuie sa pornim de la ideea cat de liber iti doresti sa fii. Te indragostesti, iar dragostea presupune daruire, daruire totala, iar atunci cand simti asta nu-ti doresti decat sa apartii cu totul celuilalt. In momentul acela nu-ti mai doresti nici un pic de libertate, spui iubitul (a) meu (mea), sufletul si trupul iti apartine pune-mi catuse :) . Acum nu vreau sa sugerez scenarii sado-masochiste, vreau doar sa descriu starea de euforie pe care ti-o da dragostea la un moment dat. Insa aceasta stare nu poate dura la infinit, iar la un moment dat fluturasii din stomac dispar..si catusele incep sa te incomodeze. Realizezi ca de fapt ai nevoie si de un spatiu personal..unii de mai mult, altii de mai putin. Sau se poate intampla sa pornesti la drum de la inceput cu o imagine clara despre ceea ce vrei intr-o relatie.
Fericirea unui cuplu inseamna fericirea celor doi. Notiunea de libertate merge mana in mana cu cea de fericire si ele depind in primul rand de noi, celalalt trebuie in primul rand sa nu ne impiedice si chiar sa ne sustina atunci cand avem nevoie in drumul nostru spre fercire si implinire.
Libertatea pe care suntem dispusi sa o acordam celuilalt e de regula libertatea care o dorim pentru noi, iar avand in vedere ca suntem diferiti..de aici pot aparea conflicte. Pentru a te simti confortabil intr-o relatie si ca acesta sa dureze..trebuie sa ne punem cumva in acord privind gradul de libertate pe care ni-l dorim.
Libertatea este strans legata de asemenea de incredere. Pornind de la aceasta vreau sa spun ca pentru mine relatia ideala presupune incredere, foarte multa incredere, incredere ce tinde spre infinit , deoarece incredere nemarginita nu exista :). Increderea se construieste in timp. Incredera presupune cunoastere, sa te cunosti pe tine si sa-l cunosti pe cel de langa tine. Increderea se construieste si pe principii, acele principii trebuie sa fie o temelie care sta la baza vietii in doi, pe care ti le stabilesti impreuna de comun acord, si nicidecum nu sunt o colivie care iti restrang libertatea.
Liberatea exista la urma urmei doar in perceptia noastra. Deci depinde numai de noi daca in doi ne vom simti mai liberi sau decat singuri. Dar paradoxal poate..desi multora le e teama sa se implice intr-o relatie contractuala tocmai din frica de a-si pierde libertatea, cred ca majoritatea oamenilor care si-au gasit o pereche, se simt mai impliniti si implicit mai liberi. Conditia cred ca e ca cele doua libertati sa se uneasca..sa existe conceptul de NOI..nu cel de EU, TU...libertatea mea, libertatea ta, pentru ca atunci libertatile intra in conflict si se sufoca una pe alta. Insa conceptul de NOI nu trebuie sa-l anihileze pe cel de EU si TU..ci sa sa fie o reuniune ce pastreaza individualitatea fiecaruia..insa prin conventii si comunicare functioneaza ca un intreg. Usor de zis, greu de pus in practica. Iubim libertatea, ne place sa ne simtim liberi, dar de multe ori ne este greu sa acceptam libertatea celuilalt. Voi ce spuneti, cat de liberi sunteti sau vreti sa fiti intr-o relatie?
Dar mai intai trebuie sa pornim de la ideea cat de liber iti doresti sa fii. Te indragostesti, iar dragostea presupune daruire, daruire totala, iar atunci cand simti asta nu-ti doresti decat sa apartii cu totul celuilalt. In momentul acela nu-ti mai doresti nici un pic de libertate, spui iubitul (a) meu (mea), sufletul si trupul iti apartine pune-mi catuse :) . Acum nu vreau sa sugerez scenarii sado-masochiste, vreau doar sa descriu starea de euforie pe care ti-o da dragostea la un moment dat. Insa aceasta stare nu poate dura la infinit, iar la un moment dat fluturasii din stomac dispar..si catusele incep sa te incomodeze. Realizezi ca de fapt ai nevoie si de un spatiu personal..unii de mai mult, altii de mai putin. Sau se poate intampla sa pornesti la drum de la inceput cu o imagine clara despre ceea ce vrei intr-o relatie.
Fericirea unui cuplu inseamna fericirea celor doi. Notiunea de libertate merge mana in mana cu cea de fericire si ele depind in primul rand de noi, celalalt trebuie in primul rand sa nu ne impiedice si chiar sa ne sustina atunci cand avem nevoie in drumul nostru spre fercire si implinire.
Libertatea pe care suntem dispusi sa o acordam celuilalt e de regula libertatea care o dorim pentru noi, iar avand in vedere ca suntem diferiti..de aici pot aparea conflicte. Pentru a te simti confortabil intr-o relatie si ca acesta sa dureze..trebuie sa ne punem cumva in acord privind gradul de libertate pe care ni-l dorim.
Libertatea este strans legata de asemenea de incredere. Pornind de la aceasta vreau sa spun ca pentru mine relatia ideala presupune incredere, foarte multa incredere, incredere ce tinde spre infinit , deoarece incredere nemarginita nu exista :). Increderea se construieste in timp. Incredera presupune cunoastere, sa te cunosti pe tine si sa-l cunosti pe cel de langa tine. Increderea se construieste si pe principii, acele principii trebuie sa fie o temelie care sta la baza vietii in doi, pe care ti le stabilesti impreuna de comun acord, si nicidecum nu sunt o colivie care iti restrang libertatea.
Liberatea exista la urma urmei doar in perceptia noastra. Deci depinde numai de noi daca in doi ne vom simti mai liberi sau decat singuri. Dar paradoxal poate..desi multora le e teama sa se implice intr-o relatie contractuala tocmai din frica de a-si pierde libertatea, cred ca majoritatea oamenilor care si-au gasit o pereche, se simt mai impliniti si implicit mai liberi. Conditia cred ca e ca cele doua libertati sa se uneasca..sa existe conceptul de NOI..nu cel de EU, TU...libertatea mea, libertatea ta, pentru ca atunci libertatile intra in conflict si se sufoca una pe alta. Insa conceptul de NOI nu trebuie sa-l anihileze pe cel de EU si TU..ci sa sa fie o reuniune ce pastreaza individualitatea fiecaruia..insa prin conventii si comunicare functioneaza ca un intreg. Usor de zis, greu de pus in practica. Iubim libertatea, ne place sa ne simtim liberi, dar de multe ori ne este greu sa acceptam libertatea celuilalt. Voi ce spuneti, cat de liberi sunteti sau vreti sa fiti intr-o relatie?
PERPETUAREA VIRTUALA
Azi am sa va scriu fara diacritice, gasesc obositor modul asta de a tasta, nu pentru ca nu e firesc limbii, ci pentru ca nu am o tastatura corespunzatoare.
M-am uitat de curand pe internet si mi-am zis sa fac o mica statistica cu privire la cele mai cautate site-uri online.
Nu mare mi-a fost mirarea sa gasesc pe locurile fruntase site-urile matrimoniale, sau mai nou "dating sites", care au impanzit retelele virtuale de mai bine de 10 ani.
Daca la inceput era in voga "mirc-ul", acum cele mai cautate portaluri sunt cele cu chat inclus, fie ca vorbim de facebook, netlog, batranul hi5 si lista poate continua.
Dar ce mai tura-vura, iata si blogosfera a devenit un loc de dating.
Ne cautam unii pe altii, oriunde numa' sa fie in spatele monitorului, e mai usor, e mai comod, e mai safe?
Cert e ca de mai bine de 10 ani, lumea nu mai doarme noaptea, ci sta acolo pe chat-urile aducatoare de un flirt, o mica defulare, sau de ce nu... o potentiala relatie.
Cati dintre voi si-au dat intalnire pe site?
Sau nu, intrebarea corecta e: cati recunosc ca au facut asta?
Iata si o mica evaluare:
________________________________________________
barbati insurati<------->femei maritate= 70%
adolescenti pana in 18 ani= 45%
burlaci(30-45 ani)= 80%
femei singure(30-45 ani)= 90%
__________________________________________________
Precizez insa ca aceasta statistica e pe drept subiectiva, cuprinzand frumoasa noastra tara, daca ar fi sa moderez la nivel global, ajungem sa invatam perpetuarea "bio-sferica", de ce nu, ne-am inmulti prin fotosinteza.
Nu e de ras, e trist sa ajungi sa intri in universul ala si in toata minciuna noastra umana, sa ajungem sa cautam o aventura pe net, sa ne dam si intalnire si: "surpriza"!!! sa vedem ca cel ce ne asteapta la o cafenea cu o floare in mana, foarte elegant/a, e de fapt sotul sau sotia fiecaruia dintre noi.
Comic?
Dureros de comic!
Revenind la tematica de azi, am stat si am pus pe foaie o asa-numita ontologie a ceea ce numim noi azi "increngatura speciei", asadar o mica dialectica despre procesul cognitiei speciei asteia, care se duce la vale cu viteza luminii.
Ma uit pe site-uri la copilite pana la varsta majoratului, frumos expuse cu sanii-n vant sau alte organe la vedere, boite si strangulate de culori sadice, care mai de care mai etalate si vandabile vizualului flamand.
"Vrem carne!" scria cineva pe un amarat de blog!
Oare asta vrem?
Daca la 16 ani, noi cei din linia intai.. care am prins revolutia cu tancuri defiland, habar n-aveam ce inseamna tainele kamasutrei, acum o pustoaica de numa' 16 anisori devine Guru of sex pe orice site nocturn.
Si va-ntreb dragii mei, vreti sa mai aveti copii?
Unde?
Cu cine?
In ce timpuri?
Cu ce scop?
Pentru ca eu una ma uit siderata la copiii care vin din urma si cred ca am sa-i gasesc cat de curand prin parcuri, sau la colt de strada, intr-o maniera adamico-evica updatata.
Ce le vom spune atunci copiilor nostri?
Ca mai exista papusi, masinute, ii vom invata sa sara coarda, sa joace sotron, le cumparam bicicleta, ii ducem la teatru de papusi sau in tabere de scout?
Sau le prezentam jucariile erotice care au impanzit toata tara, ca vorba aia - romanul este creativ cand e vorba de inovatii hormonico-ambientale.
Apoi ma uit la tinerele femei, ajunse in pragul frumoasei varste de 30 de ani, care au inceput sa concureze cu fetitele reinstruite pentru noua generatie - generatia soc!
Va intrebati de ce sunteti singure?
Look around! - Barbatul este prins in 3 segmente:
1 Ori traieste cu parintii pana la 45 de ani, pe motiv ca: chiria e scumpa, are mancarica calda intr-un "mammoni style" scolit si unii dintre ei fericiti si-au antifonat peretii "dormitorului de nebunii".
2 Ori traieste singur pana la 45 de ani si pecetluieste burlacia in toata frustrarea anilor care au trecut cumparand o pisica, daca femeia potrivita nu exista.
3 Ori e insurat, dar sotia lui doarme cu copii in dormitor, nu poate sa le deranjeze... si-apoi are wireless domnul nostru, o mica inalnire virtuala nu ar face mari valuri.
Ajungem si la domnitele noastre dezolate si panicate ca trec anii si ajung sa nu mai puna fierul pe deget, intr-o depresie continua iata cum sta situatia:
1 Ori traieste cu parintii pana la 45 de ani, pe motiv ca: "barbatii este porci", salvarea lor vine pe alte cai, un mic cont virtual, un nene cu yacht, uite asa mai fac si ele turul lumii.
2 Ori e maritata, dar prematur si n-a stiut sarmana ca sotul ei o va insela, sau ii va mai lipi cate una din cand in cand, dar ce sa-i faci, asa-s barbatii romani - neam de daci viteji si plini de patos cand iubesc.
3 Ori traieste singura pana la 45 de ani, femeie independenta dom'le, numa' buna de pusa pe piata, asteptand cu speranta maxima printul pe cal alb.
Dramatica situatie dragii mei, daca am ajuns in secolul 21 sa ne pierdem valeitatile, demnitatea, credinta in noi insine, apoi ma gandesc ca vremurile ce vin vor trece de efectul perpetuarii virtuale, vom ajunge sa purtam probabil o telecomanda futurista care ne va implini hormonal, ca vorba aia... clone exista, inmultirea in vitro nu mai e ceva nou, mai urmeaza si o mica jucarica de produs placere pe toate planurile si adio virtual, adio real, adio om.
Cati barbati in ziua de azi isi mai doresc o familie?
Vremuri grele - ne spun ei, cu ce sa o intretii, femeile sunt materialiste, vor casa, vor plimbate, vor sa fie cochete si mai vor si fidelitate?
Prea mult!
Se vorbeste atat de mult de materialism, dar hai sa vedem ce inseamna barbatul materialist?
Vrea masina, vrea sa-si permita 2 pungi de silicoane pe masura 90-60-90, vrea independenta, vrea femei frumoase la orice varsta. Daca asta nu e materialism, oare ce-o fi dragii mei?
De ce nu vor barbatii femei destepte?
Raspunsuri:
"La ce-mi trebuie, ce sa fac cu ea, sa filosofez despre Hegel in loc sa ma lase s-o trag de par cand o prind la colt?"
"Mai desteapta decat mine? Nu exista asa ceva... Femeia e facuta sa invete sa intre in bucatarie, sa aduca niste plozi si sa si-i creasca"
"Nu cred in femei destepte, au gura mare si vor bani, bani, bani... dar fac sex cu patura-n cap"
Dragii mei, barbati si femei, care va simtiti a mai fi... lumea se duce de rapa, aceasta postare e doar un semn de alarma, nicidecum o critica si vizeaza ambele sexe:
TREZITI-VA!
Traim o situatie de criza si transformari majore, copii nu mai sunt copii, femeia nu mai e femeie, barbatul nu mai stie ce inseamna a fi barbat... istoria se repeta si traim Babel-ul prezent - tare ma tem ca la finalul unui mare deja-vu o sa ne prapadim specia definitiv si nu stiu ce arca salvatoare ne mai poate da sansa unei reveniri.
O singura intrebare as vrea sa va puneti, simpla si demna de a fi cugetata:
Daca asta e lumea in care traim, incotro va indreptati?
Pana una-n alta, eu am plecat sa va caut...
Oare mai sunteti de gasit?
Maya
pana la urma, ce vor femeile ?
Detalii: s-au cunoscut pe vremea cand ea era receptionera la clinica unde el lucreaza. Pe urma, s-a mutat cu jobul din ce in ce mai bine si intre timp, si-a terminat facultatea, ceva relatii economice. El e pasionat de motociclism si are dreptul, de forma, facut la FF.
Ce parere aveti, ca nu mai inteleg nimic. Pana la urma, ce vor femeile ? :))
P.S. Credeti ca a vrajit-o ? :))
v-ati muta la tara ?
Pe mine ma bate un gand de ... verde. :) Numa' ca nu am unde. Obarsii rustice n-am, asa ca ... astept propuneri fezabile. :)
Comunicati cu ai vostri copii!
Mama: - Cea mai gingasa si frumoasa fiinta! Cea mai iubita si adorata femeie!
Da…dar, va amintiti de cuvintele “Numai mama sa nu fii” sau “cine are copii, sa le traiasca! Cine nu, sa nu-si doreasca.”?
Cred ca a fii mama e cea mai frumoasa “meserie” din lume, dar si cea mai dificila.
Sunt fiica… de 30 de ani. Nu sunt mama. INCA sunt un “copil” rasfatat, iubit si incurajat! Imi iubesc mama. Este atat de frumoasa! Seamana cu Audrey Hepburn. Mi-a daruit din frumusetea ei: ochi de caprioara, sprancene arcuite, buze carnoase, picioare “de expozitie” (expresia apartine unei colege). Mi-a format un caracter frumos. M-a dotat cu mult bun simt. Mi-a inoculat gustul pentru frumos. M-a invatat sa ma imbrac asortat, simplu si potrivit cu personalitatea mea!
Ma iubeste atat de mult incat si-a dorit sa devin femeia perfecta: frumoasa, desteapta…fara nici un cusur! Dar nu a stiut sa-mi ceara asta, sa-mi explice. Niciodata nu a stiut sa comunice cu mine. Mi-a impus. A considerat ca doar ceea ce spune ea este bine, corect, trebuie executat…doar e MAMA! Mi-am exprimat dorinta de a urma un profil umanist. Iubeam (si iubesc) literatura, voiam sa scriu si sa devin profesoara de limba si literatura romana. Dar, mama a zis: “Faci chimie-biologie.Ai mai multe variante pentru a urma o facultate.” Bun! Asa am facut…printre lacrimi, suspine, nopti nedormite de teama tezelor si lucrarilor la chimie si fizica. Mi-am dorit sa urmez facultatea de farmacie, dar a venit argumentul: “Inveti 5 ani pentru a ajunge vanzatoare?” OK. Am aceptat, inca o data opinia mamei. Am devenit profesoara de biologie. Mi-am dorit sa lucrez cu elevii. A fost o perioada minunata a vietii mele. Dar, dupa 5 ani ( datorita inexistentei catedrelor de biologie), mi-am dorit si am fost sfatuita sa fac altceva. Nu a avut incredere in mine. Insa, am avut noroc de oameni buni in jurul meu, care mi-au spus ca sunt desteapta, descurcareata si ca pot! Timid, cu teama, am plecat din invatamant. Si nu regret! Mi-e bine!
Nu am avut voie sa plec in excursii de 2 zile. A tinut suparare o luna de zile, cand – la 24 de ani – am plecat cu prietenul meu o saptamana la munte. La intoarcere, mi-a zis ca nu e un baiat matur, ca asculta de parinti…astfel incat am renuntat la el. Imi pare rau. Nespus de rau...dar nu mai are importanta! Mi-a controlat permanent viata! De la program, pana la alegerea prietenilor! Are o mare influenta asupra mea. Am crezut ca daca fac cum spune, va fi bine, va fi mandra de mine, de rezultatele mele! Dar NU! Am inteles – mai bine mai tarziu decat niciodata – ca NICIODATA nu voi fi asa cum isi doreste! Am obosit sa mai VREAU sa fac cum imi spune! VREAU SA-MI TRAIESC VIATA! Stiu ca pot face multe.
Cu toate astea, o iubesc! E o femeie puternica, talentata (din nimic face ceva), calculata! E un model pentru mine, doar ca vreau sa fiu mai umana, mai aproape de sufletul celor pe care-i iubesc.
Un sfat pentru mame... din partea unei fiice: Comunicati si ascultati ce va spun copiii. Doar asa ii puteti cunoaste…ajuta! Doar astfel le puteti deveni prieteni!
Multumesc… IUBITA MAMA, pentru FEMEIA care am devenit!"
Da…dar, va amintiti de cuvintele “Numai mama sa nu fii” sau “cine are copii, sa le traiasca! Cine nu, sa nu-si doreasca.”?
Cred ca a fii mama e cea mai frumoasa “meserie” din lume, dar si cea mai dificila.
Sunt fiica… de 30 de ani. Nu sunt mama. INCA sunt un “copil” rasfatat, iubit si incurajat! Imi iubesc mama. Este atat de frumoasa! Seamana cu Audrey Hepburn. Mi-a daruit din frumusetea ei: ochi de caprioara, sprancene arcuite, buze carnoase, picioare “de expozitie” (expresia apartine unei colege). Mi-a format un caracter frumos. M-a dotat cu mult bun simt. Mi-a inoculat gustul pentru frumos. M-a invatat sa ma imbrac asortat, simplu si potrivit cu personalitatea mea!
Ma iubeste atat de mult incat si-a dorit sa devin femeia perfecta: frumoasa, desteapta…fara nici un cusur! Dar nu a stiut sa-mi ceara asta, sa-mi explice. Niciodata nu a stiut sa comunice cu mine. Mi-a impus. A considerat ca doar ceea ce spune ea este bine, corect, trebuie executat…doar e MAMA! Mi-am exprimat dorinta de a urma un profil umanist. Iubeam (si iubesc) literatura, voiam sa scriu si sa devin profesoara de limba si literatura romana. Dar, mama a zis: “Faci chimie-biologie.Ai mai multe variante pentru a urma o facultate.” Bun! Asa am facut…printre lacrimi, suspine, nopti nedormite de teama tezelor si lucrarilor la chimie si fizica. Mi-am dorit sa urmez facultatea de farmacie, dar a venit argumentul: “Inveti 5 ani pentru a ajunge vanzatoare?” OK. Am aceptat, inca o data opinia mamei. Am devenit profesoara de biologie. Mi-am dorit sa lucrez cu elevii. A fost o perioada minunata a vietii mele. Dar, dupa 5 ani ( datorita inexistentei catedrelor de biologie), mi-am dorit si am fost sfatuita sa fac altceva. Nu a avut incredere in mine. Insa, am avut noroc de oameni buni in jurul meu, care mi-au spus ca sunt desteapta, descurcareata si ca pot! Timid, cu teama, am plecat din invatamant. Si nu regret! Mi-e bine!
Nu am avut voie sa plec in excursii de 2 zile. A tinut suparare o luna de zile, cand – la 24 de ani – am plecat cu prietenul meu o saptamana la munte. La intoarcere, mi-a zis ca nu e un baiat matur, ca asculta de parinti…astfel incat am renuntat la el. Imi pare rau. Nespus de rau...dar nu mai are importanta! Mi-a controlat permanent viata! De la program, pana la alegerea prietenilor! Are o mare influenta asupra mea. Am crezut ca daca fac cum spune, va fi bine, va fi mandra de mine, de rezultatele mele! Dar NU! Am inteles – mai bine mai tarziu decat niciodata – ca NICIODATA nu voi fi asa cum isi doreste! Am obosit sa mai VREAU sa fac cum imi spune! VREAU SA-MI TRAIESC VIATA! Stiu ca pot face multe.
Cu toate astea, o iubesc! E o femeie puternica, talentata (din nimic face ceva), calculata! E un model pentru mine, doar ca vreau sa fiu mai umana, mai aproape de sufletul celor pe care-i iubesc.
Un sfat pentru mame... din partea unei fiice: Comunicati si ascultati ce va spun copiii. Doar asa ii puteti cunoaste…ajuta! Doar astfel le puteti deveni prieteni!
Multumesc… IUBITA MAMA, pentru FEMEIA care am devenit!"
De ce e intimitatea atât de tulburătoare?
Mulţi oameni tind să creadă că posedă nu doar răspunsul la această întrebare, ci şi secretul intimităţii. Fiecare cuplu şi familie are un ritual original care ţine strict de intimitate şi acest lucru implică automat şi izolarea voită de tumultul şi gălăgia zilnică.
Ironia este că, din prima decadă a mijirii semnelor de puber, omul este tentat să aleagă calea spre desăvârşirea vieţii intime, ce este văzută iniţial drept tabu, apoi exercită o atracţie incredibilă şi dacă este şansă se transformă în certitudine şi este trăită la cote maxime.
Cunosc oameni care afişează un aer relaxat şi în acelaşi timp complice când, vor să destăinuie episoade inedite sau absolut fireşti ce ţin strict de intimitate. Se uită adevăratul sens al cuvântului şi la un moment dat se face întrecere cine dezvăluie mai mult şi cu picanterii mai desuete. Unii se limitează să laude parametrii temporali absolut incredibili, alţii se referă doar la tandreţea şi voluptatea partenerului. Restul postului îl găsiţi aici.
Aştept opinii pe această temă! :)
mesaj catre membri
A fi membru al acestui blog de dezbateri, presupune o cat de mica implicare. Cititor poate fi oricine; membri sunt doar cei care posteaza subiecte.
Astept o reactie din partea membrilor inactivi in ultimele zece luni. In lipsa acesteia, voi considera ca acestia nu mai sunt interesati.
Va multumesc!
Admin
Astept o reactie din partea membrilor inactivi in ultimele zece luni. In lipsa acesteia, voi considera ca acestia nu mai sunt interesati.
Va multumesc!
Admin
despre schimbare
Omul are nevoi, de la cele imediate, cum ar fi banii si sanatatea, pana la cele care tin de implinirea sufleteasca, iubire, intelegere in familie, prieteni loiali, Fat Frumos pe calul alb 4x4 ...
Toti ne dorim sa se schimbe ceva in viata noastra, pe principiul - prezentul e rau, viitorul e bun.
Si tot ca o regula, asteptam ca binele sa pice din cer, cu un efort cat mai mic din partea noastra. Adica, dorim schimbarea, insa nu dorim sa schimbam nimic. Poate sunt cinic, dar am nenumarate argumente in sprijinul cinismului meu. Argumente pe care le observ zilnic la cei din jur si la mine. Am sa acord totusi niste circumsatante atenuante celor care nu stiu cum ... Acestia fac eforturi, uneori sisifice, in cautarea fericirii, insa nu li se arata si basta !
Altora in schimb, pur si simplu le e lene se se schimbe. De ce spun lene, pentru ca semnalele sunt evidente si vin de la ce li se intampla in mod repetitiv.
Si mai e o chestie: uneori, unii isi doresc doua fericiri. :)) Nu zambiti ! Exact, isi doresc si sa se simta bine cu prietenii, in timp ce infuleca zece mici si cinci beri, dar si sa le dispara junghiul din piept, sau ca nevasta sa nu se mai uite dupa Antonio. Nevasta care, cand se uita in oglinda, in loc de un crop o vede pe Bianca lui Bote in varianta slim. Ce ciudata e lumea in care traim ! :)
Sa luam si alte exemple. Stiti cati bolnavi de diabet nu vor in ruptul capului sa renunte la cei doi litri de bere ? Sau sa urmeze un tratament ?
Stiti cati privesc la "avioane pe cer", in timp ce fericirea ii trage de maneca ?:)
Sau, medicii - vrem schimbarea, dar sa se pastreze si spaga ! :)) Profesorii - vrem schimbarea, dar sa nu ne intrebe nimeni de meditatii ! Parlamentarii - vrem schimbarea, dar nu pentru noi ! Pensionarii - vrem schimbarea, dar sa nu intrebe nimeni de pensiile pe caz de boala ! si multe, multe altele. :)
Va propun o dezbatere despre schimbare, vazut de fiecare in felul sau.